Masterul de snkooker de la Londra

Urmăresc snookerul de când a fost introdus în grila Eurosportului prin anii ’90, pe vremea lui John Parrott, Steve Davis, dar şi a mai tinerilor pe atunci Ken Doherty şi Stephen Hendry.

A apărut apoi şi un anume Ronnie O’Sullivan. Prima întâlnire pe viu a avut loc acum ani buni la York, când în barul hotelului am observat o masă la care The Rocket juca cărţi de zor cu colegii de profesie, se întâmpla pe perioada UK Championships.

A doua a avut loc sâmbătă, prima semifinală la Masterul londonez, Neil Robertson contra lui Shaun Murphy, adică reeditarea finalei de anul trecut.

Coada pentru bilete

Locaţia, una nu foarte convenabilă ca distanţă. Alexandra Palace (sau Ally Pally cum e alintat de localnici), în nord, nu foarte departe de o anume arenă londoneză pe care joacă nu mai puţin celebrii Spurs. Deşi peisajul era unul extravagant pentru Londra – oameni veniţi la săniuş pe dealul din Alexandra Palace Park – lumea s-a strâns ‘în păr’ la People’s Palace.

Întrucât aveam biletul cu colectare la locaţie, m-am dus la primul birou pe care l-am văzut la intrare şi unde era un teanc de bilete pe masă. Așteptându-mi rândul am observat ceva ciudat la cel din faţa mea, o figură destul de familiară plus avea un tac cu el. Cine vine cu tacul după el să vadă snooker?. Primind biletul l-a deschis şi am observat cu stupoare numele tipărit: Ken Doherty.

Ceea ce m-a lămurit că nu sunt la locul potrivit, confirmat şi de responsabilul cu biletele care m-a îndrumat politicos spre Box Office de unde ridică cei ca mine tichetele. Oarecum uncanny, în seara precedentă mai stătusem alături de un anume Avram Grant pe aeroportul din Viena în aşteptarea boardingului la zborul spre Heathrow.
[cleeng_content id=”402009677″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

Sala de joc

Ajuns în sală, iată şi locul unde se înfruntă potterii, ringul lor de dispută.

Sala se umple încet încet.

Si toată lumea aşteaptă apariţia semifinaliştilor. Primul e Neil, australianul ce a venit cu 100 de lire în buzunar de la Antipozi dar după 10 ani a devenit un star incontestabil al snookerului.

Puţin stressat în interviul de dinaintea partidei, spre deosebire de adversarul său, Shaun ‘The Magician’ Murphy, jovial şi binedispus.

Nu e ziua lui Murphy

Neil a debutat în forţă, punctând chiar prima bilă de la distanţă după ce Shaun a ‘spart’. Un prim frame fără istoric, urmat de un al doilea care se anunţa fără probleme.

Australianul greşeşte însă o bilă uşoară şi aud cu surprindere şoptind de pe undeva două sau trei rânduri în spate într-un dulce grai matern: ‘Pfui, ce-o ratat Neil. Acum grăsuţul o să se apuce să cureţe masa’. ‘Grăsuţul’ nu joacă formidabil, însă egalează la frame-uri.

În frame-ul 3 Neil face spectacol însă, reuşind nişte bile de senzaţie şi cuvântul cel mai des rostit cu admiraţie de publicul din sală e ‘Shot!’. Break de 127.

Frame-ul 4 e foarte aproape să revină lui Murphy însă e clar, nu e ziua lui, greşeli neaşteptate care îi scot din minţi pe fanii din sală (mult mai numeroşi decât cei ai australianului).

Pauză de 30 minute şi timp pentru un Cumberland Dog şi o cuppa tea. “Noul meu prieten”, Ken Doherty, e afară învăţând nişte tineri să joace snooker, în cadrul programului ‘Coaching Snooker’, lămurindu-mă cu ocazia asta de ce a venit cu tacul la Masters.

La reluare Shaun pare mult mai determinat, câştigă frame-ul 5 care a durat peste 40 de minute însă nu-şi menţine forma. Neil revine în joc şi câștigă şi ultimele trei frame-uri, spre disperarea unui hater din spate. Mă rog, hater în accepţiunea snookeristă: ‘Selby will push him tomorrow, he’s a fighter! He’ll push him until he sweats!’.

Snooker cu căști în urechi

Două momente mai hilare. primul a fost folosirea probei video la o rejucare (Neil a cerut repetarea loviturii de către Shaun după ce ultimul a comis un fault nereușind să lovească bila roşie), arbitrul de pupitru dirijând reaşezarea bilelor de către arbitrul principal după reluările video.

Al doilea a fost reluarea unui frame după ce se ajunsese într-un punct mort, fiecare jucător doar împingând câte puţin cue ball-ul în mormanul de bile roşii din mijloc. Asta după ce i-a întrebat pe ambii jucători dacă sunt de acord, Shaun răspunzând la fel de glumeţ printr-un wink ce a stârnit râsete în sală. Probabil de aia e şi popular, de fiecare dată când venea rândul lui cam toată sala izbucnea în încurajări: Come On Shaun!

Toată afacerea a durat vreo 4 ore, un spectacol extrem de agreabil pe care-l recomand cu căldură.

Căştile sunt nice to have întrucât poţi asculta comentariul live din boxa BBC aflată la câţiva metri distanţă şi unde comentează my best friend Ken Doherty, Steve Davis şi John Parrott, invitaţii tradiţionali ai lui Hazel Irvine. Însă cu un vecin care dă volumul la maxim nu sunt un must have.

[/cleeng_content]

Share on FacebookTweet about this on TwitterEmail this to someone
  • Tiamee

    “Harard, iti cam place sa bati copii” 🙁

    • Radu

      Ai gresit formularea, se zice “ce-ti place sa … “

  • zolike

    bine i-a facut Hazard, ce fata de bully avea pustiul, stiu ca nimeni nu e de acord dar eu am simtit o satisfactie deosebita cand i-a tras una la coaste.. chiar daca il va costa