Cronica lui COYS de la Spurs – Man United

Duminică când m-am trezit am avut un şoc, afară se aşezase deja un strat de zăpadă consistent şi continua să ningă. Verific BBC-ul şi site-ul oficial al clubului însă momentan totul stă în picioare: se joacă.

Așteptând verdictul

Pornesc de acasă mai devreme întrucât stabilisem să mă întâlnesc pentru o bere cu un Yiddo în exil, pe care îl ştiam de la casualul five-a-side de duminică din Zurich. Pornit din Zug (vreo 50km de Zurich) vineri însă i se amânase zborul, aşa că a făcut cale întoarsă, la fel a păţit şi sâmbătă dimineaţă aşa că a ajuns în Londra abia pe după-amiază. Ieşind de la metrou la Seven Sisters observ că ninsoarea nu numai că nu a stat dar se şi înăsprise.

Găsesc şi două mesaje, primul de la amicul respectiv: ‘S-ar putea să nu se dispute până la urmă, asta e. Am venit la Londra, am băut o bere lângă WHL, şi aşa în Elvetia găsesc greu un ‘decent ale’. Şi al doilea de la soţie: ‘Haha, ţi se amână meciul, ce mă bucur’. Grrrr….

Pornesc pe jos spre pubul de lângă stadion cu speranţa că n-am făcut totuşi drumul degeaba. Ninsoarea îmi bate direct în faţă dar e bine că nu se aşază. La un semafor nişte puştani şi-au găsit o nouă distracţie, aruncă cu bulgări de zăpadă în maşinile oprite la stop. Nice.

Ajung la pub tocmai când lumea urmărea TV-urile instalate pretutindeni şi unde urma să se anunţe dacă se dă ‘undă verde’. Amicul e optimist: jucăm şi batem. Bacon Face o să se lamenteze că a pierdut din cauza terenului şi e un disgrace că s-a jucat pe o astfel de vreme.

Urale! Se joacă. Terminăm berea şi pornim spre stadion. Apropo, nu cred că e o idee mai proastă decât să bei bere când afară e frig şi ninge.
[cleeng_content id=”594589776″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

În drum spre stadion

Un stadion pe care toată suflarea locală îl vrea înlocuit cu unul modern, aproape dublu ca şi capacitate şi care să regenereze zona.

Până atunci rămâne the good old East Stand şi al său The Shelf.

Înăuntru observ că nu e aşa rău, gazonul arată impecabil în ciuda vijeliei.

Citesc formaţiile, se confirmă ceea ce pe forum se vehicula la nivel de zvon, că Vert nu e în primul 11, datorită unui virus. Hmmm, despre belgian se afirmă că nu refuză niciodată un păhărel. O poză postată de el la 4.30 a.m. acum o săptămână.

Oricum am un sentiment ciudat, în loc de ‘bricking it’ aştept chiar meciul încrezător că facem dubla în faţa Mancs după 23 de ani. La miuţa de dinainte, spectatorii îl şicanează deja pe Van Persie cu acel cântecel: ‘She said No, she said No, Robin, she said No!’. United exersează şuturile şi RVP le ratează toate trei în uralele publicului.

Echipele pleacă la cabine şi pentru prima oară simt furnicături pe șira spinării: dar dacă pierdem? Singura variantă mai proastă decât amânarea meciului.

The nemesis

Cu toate astea începem binişor, se joacă mai mult în jumătatea lui United. De când a început Scotty să şuteze apropo?

Ceva nu se leagă pe stânga de unde pornesc toate speranţele noastre. Bale e asaltat imediat de către trei jucători cum a pus piciorul pe minge. Frustrat se mută mai spre mijloc dar se lasă un gol imens pe stânga pe care Parker sau Naughton nu prea se pricep cum să-l exploateze. Şi publicul sesizează asta: ‘He plays on the left, Gareth Bale, he plays on the left’.

Azza în schimb e on fire. Ca o paranteză, Lennon a fost până acum unul dintre cei mai buni jucători, atacă, track-uieşte înapoi, o revelație pentru mine.

Dar inevitabilul se produce. La prima jumătate de şansă avută, our nemesis RVP înscrie. Marcaj îngrozitor făcut de Kyle Walker, una din dezamăgirile mari ale sezonului. Parcă şi Hugo s-a mişcat puţin cam târziu.

Până la pauză jocul devine cam sloppy, exact ceea ce-şi doreşte United. Însă în ultimele minute prindem viaţa iar, după un şut din afară a lui Bale respins miraculous cu genunchiul de De Gea după o deviere. Come On Your Spurs revine. La pauză, Robbie Keane e primit bine de public.

Repriza a doua

La reluare speranţele revin. Jucăm mult mai agresiv şi deja roşii sunt masaţi în jumatea lor de teren, ah, ce ocazie ratează Dempsey. Deja văzusem mingea în plasă, uffff… Iarăşi De Gea! Nu se poate!

“We cannot put up with this s%&t again! No more Mancs wins here at The Lane!” rosteşte cu năduf un spectator în spate.

Chris Foy nu-şi face nici un serviciu dând numai decizii aiurea, trece cu vederea toate îmbrâncelile lui Van Persie şi huiduielile domină fundalul sonor. ‘You don’t know what you’re doing’ se aude din tot stadionul şi Foy pare pentru un moment pierdut.

Intră Rooney şi la prima să fază de atac ufff… încremenesc. Contact cu Caulker în careu. Tot stadionul se uită spre Foy, el face semne că nu a fost nimic. Ufff!!! Tot stadionul începe să-l înjure pe Rooney, dar se prea poate să fi avut dreptate. Who cares anyway?

Continuăm asediul, şut Bale deviat milimetric. Defoe scapă şi deja toţi vedem gol, însă iar, picior salvator Rio. Oare cât va mai dura agonia, nu putem pierde un meci în care i-am dominat pe United, refuz să cred asta şi împreună cu mine probabil încă 37.000 de spectatori. Stadionul revine la viaţă şi echipa e împinsă de la spate.

Benny, care a arătat extrem de dubios, centrează, De Gea boxează în stil Gomes, cine e acolo, Azza, pasă, Dempsey!!! Get in there, you beauty!!!!!!! Delir, mă îmbrăţişez cu vecinii de scaun. Yiddos have gone mental.

Pe ecranul stadionului îl văd pe Rio cu o faţă care spune multe. Aş vrea să-l văd şi pe Fergie.

Aşadar 1-1 şi accept că un punct e ok, cu toate că am dominat. ‘We scored in Fergie time’ e noua scandare pe care o aud tot drumul spre Seven Sisters.[/cleeng_content]

Good things come in pairs, asa că mai pe seară o sa avem încă o corespondență de la COYS, de data asta de la semifinala masterului de snooker de la Londra.