După ce am primit mailul în care eram invitat să scriu pe SportVox, n-am mai avut stare. Anticipasem un site de genul asta, „un echivalent sportiv al VoxPublica”, îi spuneam în martie, şi aş fi vrut să dea lovitura mai mult chiar decât oamenii care s-au ocupat de el probabil. După câteva săptămâni de SportVox, încep să-mi dau seama că nu e prinţul jurnalismului sportiv online românesc, ci un broscoi la fel de urât că toţi ceilalţi. Zic asta pentru că:
– majoritatea celor care scriu sunt amatori, nu profesionişti. Asta n-am înţeles niciodată. Dacă vrei să îţi pui gresie în bucătărie, faci tot posibilul să găseşti un meseriaş, nu un ageamiu. Dacă îţi rupi mâna te duci la un ortoped, nu la un pasionat de ortopedie. Cumva, distinctia între amatorism şi profesionim se pierde în jurnalismul sportiv.
– atunci de ce au recrutat diletanţi, o să mă întrebaţi? Pentru n-au bani să plătească profesionişti. Din ce mi s-a spus, politică SportVox e să împartă banii din veniturile ulterioare din publicitate. E un cerc vicios. Cum să ai publicitate dacă n-ai trafic? Cum să ai trafic dacă conţinutul e de căcat? Cum să fie conţinutul altfel dacă e produs de ageamii?
– mulţi dintre autori sunt importaţi de pe VoxPublica, unde scriau şi încă scriu despre politică, literatură, filme, cam orice de fapt. Oameni care scriu despre Elena Udrea, Xavi şi Lars von Trier în aceeaşi zi. Iarăşi, enciclopedismul care e inacceptabil în majoritatea domeniilor, e tolerat în scriitura de sport de la noi. Cum ar fi că la liceu, profesorul de fizică să anunţe că vrea să predea şi germană. Poate chiar şi un pic de economie. Ar fi imposibil pentru că e evident că nu are competenţa necesară. Dar competenţa nu pare să fie un criteriu la SportVox.
– nu există un editor. Cineva care să decidă ce intră şi ce nu intră pe site. Iar autocenzura şi simţul comun evident nu funcţionează. Aşa apar telegrame ca asta sau scârnăvii ieftine ca asta care subminează orice fel de credibilitate o fi având situl.
– ce şansă mai mare să ai decât să dai drumul unui site de sport în ajunul Mondialului? Toată lumea va fi hămesită după conţinut de calitate. Content is king, se zice în online. Cu toate astea, majoritatea textelor despre Mondial sunt de tipul „mi-a plăcut Uruguayul”, „ce mă enervează vuvuzelele”, „Dunga e un bou că nu l-a luat pe Ronaldinho”. Astea-s ciorovăieli de crâşmă, nu-s articole. Iar când n-ai nimic de spus, dar totuşi vrei să publici, Youtube e prietenul tău. Trei-patru clipuri şi s-a închegat inc-o postare.
– autorii par să fie obsedaţi de numărul de vizualizări. Altfel de ce ţi-ar băga degetul în ochi, cu tot felul de titluri, mai ofensive decât un agent de vânzări disperat?
Ce mai caut eu acolo, asta stau şi mă întreb. Aştept să se termine Mondialul şi cred că le spun politicos: Thanks, but no thanks.