Farmecul stadioanelor vechi din Anglia: așa vedeam una dintre porți la meciul Tottenham – Swansea la care am fost pe stadion. Vorbeam cu o doamnă care avea locuri în fața mea (împreună cu cei trei băieți ai ei – frumos!) și îmi explica că are abonament de 7 ani acolo și că i-au trebuit vreo 6 luni să se obișnuiască. Acum era atât de obișnuită încât mi-a mărturisit că o să-i lipsească când va fi gata noul stadion. Ce să zic? Mie nu, dar a fost distractiv și dificil să mă mișc că să prind acțiunile din careu. Norocul meu a fost că cele trei goluri s-au marcat la cealaltă poartă, unde nimic nu-mi bloca vederea.
De atunci mă tot obsedează ideea că asta se întâmplă și cu Spurs. Ocazia unică ivită în anul asta, după 55 de ani de la ultimul titlu, parcă obstrucționează vederea jucătorilor în teren. O fi ăsta anul în care e singura ocazie ca Tottenham să se bată la titlu pe care s-o prind în viață mea? Ținând seamă cât vor cheltui cluburile mari în vară și ce antrenori vin. Începe să îmi fie frică si de Newcastle pentru campionatul viitor. Cu Rafa Benitez și dacă cineva le prezice un campionat bun sunt în stare să tragă la titlu pe modelul Leicester.
Așa că m-au apucat superstițiile. În ziua meciului mi-am luat două tricouri să am amintire din anul în care Tottenham lupta pentru titlu și le-am purtat pe amândouă să nu umblu cu plasa după mine. Apoi la următoarele meciuri doar unul dintre ele cu rezultate nefericite: înfrângere la West Ham și egal cu Arsenal. Acum la meciul cu Borussia Dortmund le port din nou pe amândoua. Problema e că nu-mi amintesc care era pe dinafară. Parcă am pe undeva o labă de iepure, trebuie s-o caut pentru următorul meci….