Citesc una dintre primele cărţi cu adevărat bune care s-au scris despre fotbal, înainte ca literatura „calcistă” să ia cu asalt librăriile. Autorul, Simon Kuper, avea 23 de ani când a scris-o. La începutul anilor ’90, după ce terminase facultatea, a plecat în jurul lumii încercând să afle legăturile dintre fotbal şi politică, din Serbia până în Argentina. Acum scrie pentru Financial Times şi e unul din cei mai apreciaţi jurnalişti sportivi de limbă engleză.
Câteva pagini se ocupă de amicalul nostru cu Statele Unite, jucat la capătul unui turneu amical foarte bizar, făcut de naționala noastră divizionară în America Latină la începutul lui ’93. Un meci fără istoric, interesant mai degrabă prin interviul acordat la final de selecţionerul României, un semidoct cu ambiţii de spirit enciclopedic:
A local journalist asked what the American side had done best. ‘They’re very nicely dressed. They’ll need a hundred years to play soccer. The Americans only scare us if they bring aircraft carriers. I respect their coach. Yugoslavia has produced many great coaches. I know, because I’m Yugoslav myself, on my mother’s side.’
The local journalists looked hurt. ‘I do have great respect for the American people, civilization and democracy’ the ex-Minister consoled them. What prospects did this young Romanian side have? ‘All Latins have great trust in the next generation. We’ve always thought that what will come in future will be better than us. That’s what has always fooled us.’