Ultimul dans al lui Zeman

N-am urmărit niciodată de aproape fotbalul italian. Mi-am zis că dacă vreau să văd blaturi, stadioane goale și patroni-histrioni mai degrabă mă uit la Dinamo fotbalul asta amărât de la noi.

Dar sezonul ăsta e altă poveste. Mă cam trage mâna să dau pe italieni, barem pe stream-uri. Cum de ce? Păi, s-a întors Zeman!

Zdenek Zeman nu mai e de mult doar un antrenor. E un cult-hero în toată regula, un frumos nebun al anilor ’90 în care Seria A era cel mai tare campionat din lume.

Nu l-am prins atunci, aveam lucruri mai importante pe vremea aia, dar tot ce am citit despre el mai târziu m-a lăsat cu regretul că fotbalul a devenit prea pragmatic pentru Zemanlandia.

[cleeng_content id=”166596168″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]
Cine e Zeman?

Zdenek Zeman s-a născut în Cehia, la Praga, la scurt timp după Război. Era un bun voleibalist și handbalist așa că a dat la facultatea de educație fizică. În ’68, când rușii au intrat cu tancurile în Praga, Zeman era în vacanță în Sicilia la unchiul lui, care jucase pentru Juventus și Palermo. Părinții au hotărât că e mai bine să rămână în Italia.

A terminat facultatea în Italia, a lucrat nouă ani cu juniorii lui Palermo și în 1983 a primit primul job de antrenor plin la Licata, un club minuscul cu care a promovat din C2.

Și-a făcut un nume abia la începutul anilor ’90 când a dus-o pe Foggia din a treia divizie până în Serie A. Cică fundașul dreapta din perioada aia nu era rău deloc

Au urmat trei sezoane la Lazio și două la Roma, o succesiune pe care nu mulți antrenori și-ar fi permis-o. Dar intregritatea lui Zeman i-a cucerit atât pe laziali cât și pe romani. La Roma, l-a făcut căpitan pe Totti care n-avea decât 21 de ani:

În anii 2000, Zeman a devenit nefrecventabil din cauză că spunea lucrilor pe nume. James Horncastle:

Word went round that Sensi’s decision to part with Zeman was to resolve a ‘political problem’. The palazzo had apparently spoken. “Someone has placed a veto on Zeman,” wrote Alessandro Capponi in La Repubblica. “Someone has said to Sensi: ‘either you sack Zeman or Roma will never win’. Is it possible?” Not to indulge conspiracy theories, but it’s certainly plausible considering what was learned after Calciopoli and the GEA trials in 2006. Zeman had become an inconvenience to the influential.

În 2010, a fost nevoit să se întoarcă la Foggia în Serie C ca să-și resusciteze cariera. Sezonul următor a promovat cu Pescara în Serie A, stabilind un record de goluri marcate în divizia secundă din Italia – 90 în 42 de meciuri. A fost de ajuns pentru a primi încă o șansă la Roma.

What if?

Tocmai de asta e de urmărit sezonul asta al Romei. Pentru că nu știu când o să-și mai prindă rivalii cu pantalonii-n vine ca acum.

Pe Juventus fără antrenor pe bancă un sezon întreg, pe Milan mai preocupată de contabilitate decât de locul pe care o să termine, și pe Inter cu o jumătate de echipă schimbată.

Pe Inter a și bătut-o etapa trecută, chiar pe Meazza, într-un meci mai deschis decât nasturii de la cămășile lui Gigi. Cu Zeman pe bancă și Totti în vână, Roma a dat timpul înapoi și a început să spere:

What we’re witnessing is not football; it’s the ultimate concretisation of one man’s reflection in a cracked mirror which has formed his life’s work, forged his identity. It is the embodiment, the totality, of his gifts to a sport.

Roma poate să ia titlul anul ăsta. “Poate” nu înseamnă că o va face, dar va fi o plăcere să-i urmărești cum încearcă.

Ce-l face atât de special?

În peisajul uniform al fotbalului italian, Zeman se distinge ca o pereche de bermude printre pantaloni de costum. El joacă dintotdeauna același 4-3-3 năvalnic și nesăbuit de ofensiv, care produce scoruri de hochei.

Echipele lui Zeman dau o boabă mai mult decât ceilalți, sau pierd încercând.

E adevărat că jucătorii care-mi plac preferă să atace, nu să se apere. Eu îi încurajez, pentru că fotbalul ofensiv e pozitiv, și e mai dificil decât să te aperi și să distrugi. Eu cred că cea mai bună apărare e atacul. Dacă le spun atacanților mei să rămână sus, ei țintuiesc apărarea adversă. Dacă mijlocul meu urcă, mijlocul lor trebuie să coboare.

În ultimul lui sezon la Foggia, numai atacanții – Signori, Baiano și Rambaudi – marcau împreună cât cea mai bună echipă din lume, Milanul lui Capello, într-un campionat întreg. Ăsta e fotbalul exploziv și imprevizibil în care crede Zeman, genul de fotbal de care nu te mai saturi.

Problema e că-i atât de gung-ho, încât tinde să lase găuri în apărare. Or, ca să câștigi lucruri, mai ales în Italia, ai nevoie de aprare. Zeman n-a câștigat nimic în carieră, fiind taxat cu prima ocazie de adversari.

Oamenii spun că sunt un pierzător, pentru că echipele mele n-au câștigat mare lucru. Eu cred că sunt un învingător pentru că am construit ceva adevărat, ceva diferit.

[/cleeng_content]

*citatele sunt luate din articolul lui Gabrielle Marcotti din revista Champions aprilie/mai 2010.

Sursa foto: http://ilgladiatore.tumblr.com/