Ziarele mor, trăiască blogul?

Ziarele sunt pe drojdie, blogurile le înlocuiesc încet. Sau vine Facebook-ul şi le mătura pe amândouă? Trăim vremuri confuze, din punctul de vedere al comunicării. Se spune că e o democratizare a comunicării, opinia cetăţeanului devine la fel de importantă ca a jurnalistului. O fi, nu zic nu, dar nu prea vezi bloggeri în Bagdad sau Sudan, sau pe holurile spitatelor şi judecătoriilor. Nu prea vezi bloggeri care să aibă surse în miliţie sau în guvern.
€œ

„Desigur, oricine poate scrie şi posta pe internet ceea ce vede. Toţi pot fi €œ‚cetățeni jurnalisti’. Să ridice mâna cine ar merge la un ‚œcetățean dentist’! Imediat după uraganul Katrina, pe orice blog exista un post despre dezastrul care a lovit America. Toţi aveau o părere, mai puţini sunt cei care aveau informaţii.” (David Randall)

Industria comunicării traversează cea mai mare revoluţie de la apariţia tiparului încoace. Internetul a dat peste cap absolut tot: motoarele de căutare, blogurile, cărţile electronice, YouTube, Facebook, Twitter… Felul în care comunicăm, în care informaţia ajunge la noi e zdruncinat din temelii. Problema e că modelele vechi se strică mai repede decât cele noi pot fi puse în loc.

Alan Rusbridger, editor la Guardian, compară această situaţie cu embolia gazoasă a scafandrilor care urcă prea repede la suprafaţă. Totul s-a întâmplat prea repede, practic în ultimii 5 ani, o nimica toată ţinând cont că tiparul a apărut pe la 1440.

Internetul a stricat, Internetul să repare

Jurnalismul plăteşte acum ponoasele greşelii sistemice care s-a făcut o data cu apariţia Internetului în anii ’90. Ziarele au pus conţinutul gratis pe Internet, crezând că-şi fac reclamă, că mai mulţi oameni vor cumpăra ediţia tipărită. Nu şi-au dat seama că-şi sapă singuri groapa, au confundat publicitatea cu produsul în sine.

Acum, cele mai bune minţi din media şi IT încearcă să găsească un model viabil de a monetiza conţinutul. Dar asta va dura. Se experimentează mult, se greşeşte mult, dar din greşelile care se fac acum va ieşi un model care le va permite oamenilor care scriu să câştige bani de pe urma muncii lor.

„There’s never been a better time, I tell students, to be a journalistic entrepreneur – to invent your own job, to become part of the generation that figures out how to produce and, yes, sell the journalism we desperately need as a society and as citizens of a shrinking planet. The young journalists who are striking out on their own today, experimenting with techniques and business models, will invent what’s coming.” (Dan Gillmor)

To charge or not to charge?

Soluţia încă n-a găsit-o nimeni. Murdoch îşi pune ziarele în spatele unui paywall, după modelul Wall Street Journal. Dar făcând asta pierde 95% din trafic. Guardian-ul crede că traficul ridicat e ultimul avantaj pe care-l mai păstrează ziarele a€“ de ce să-ţi baţi joc de asta?

Nici băieţii mari nu-s în stare să cadă de acord asupra căii de urmat, cu atât mai puţin bloggerii sau jurnaliştii-antreprenori. Toţi au însă aceeaşi problemă. De la cel mai obscur blogger până la cea mai mare organizaţie de presă, toţi au nevoie de bani ca să existe. Iar banii încă întârzie să vină.

„Mediul on-line, în România, produce multe speranţe, dar cifre destul de mici, dacă nu chiar ridicole. Piaţa de on-line e de numai 16 milioane de euro în condiţiile unei fragmentări uriaşe, adică 3 paie la 7 măgări, mai pe româneşte. Deci nu se poate spune că profituri din on-line pot acoperi minusuri din print, decât marginal. Oricum, altfel vor arăta lucrurile peste câţiva ani.” (Mihnea Vasiliu)

De ce vor arăta altfel lucrurile peste câţiva ani? Pentru că bugetele de publicitate se vor alinia la tendinţele consumatorilor, care migrează către online. Ce se întâmplă acum e ilogic. Un studiu recent arată că în România, „pentru fiecare oră petrecută în faţa televizorului o persoană petrece, în medie, două ore online. Cu toate acestea, ponderea cheltuielilor publicitare este covârşitor mai mare în cazul TV-ului (93,7%, comparat cu doar 6,3% pe online).”

Aici vine Sir Martin Sorrell, care e echivalentul lui Murdoch în lumea publicităţii, şi anticipează că până în 2013, o treime din bugetele pentru publicitate vor fi dedicate online-ului.Banii se vor muta dinspre print şi televiziune către online, fapt care o să greseze tot mecanismul ăsta ruginit.

„Everyone knows that Google is killing the news business. Few people know how hard Google is trying to bring it back to life.”

Iar monetizarea în online se va muta dintr-o paradigmă cantitativă într-una calitativă. Prin SEO, Google a creat involuntar un mic monstru, care îi răsplăteşte pe cei care au învăţat să gâdile cel mai eficient algoritmii de căutare. Pui cuvinte cheie în titlu şi le repeţi de câteva ori în conţinutul textului şi hop, eşti acolo sus în pagină de căutare. Tipul ăsta de articole prefabricate se ridică pe spinarea celor autentice, care transmit informaţii, dar care nu-s adaptate pentru roboţii motoarelor de căutare. Nu e în regulă, şi Google ştie asta.

După cum a recunoscut şi CEO-ul Eric Schmidt, Google nu-şi permite să devină vulturul care să se hrănească cu cadavrul industriei de ştiri. Ca să evite asta, Google tocmai a donat $2.7 milioane pentru a sprijini inovaţiile digitale în jurnalism.

Nu e totul pierdut. Dimpotrivă!

Vestea bună e că jurnalismul va supravieţui instituţiilor sale. S-ar putea să nu mai fie pe hârtie, s-ar putea să nu mai fie la fel de sobru, dar jurnalismul va supravieţui. Facebook-ul, Google-ul sau Twitter-ul fac lumea din ce în ce mai mică, dar asta nu e neapărat un lucru rău. Cam acelaşi lucru se întâmpla în anii ’20 şi iată ce avea de spus C.P. Scott, un om cu o clarviziune neverosimilă, atunci:

„The world is shrinking. Space is every day being bridged. Already we can telegraph through the air or the ether, from Penzance to Melbourne and tomorrow we shall be able to talk by the same mechanism. Physical boundaries are disappearing… What a change for the world! What a chance for the newspaper!

Sursa foto: Flickr, just.Luc.

Previous ArticleNext Article