So, it has come to this, Man United – Chelsea, meciul sezonului. Faptul că Chelsea încă are şanse la titlu e neverosimil. Până şi fanii albaştrilor recunosc că ultimul meci bun a fost undeva prin octombrie. Acum câteva luni când căzuseră până pe 5, cu un lot brăzdat de accidentări şi căderi de formă, ar fi zis “săru-mâna” pentru ultima poziţie de Liga Campionilor.
It’s a funny, old game, this one… Au urmat 10 săptămâni în care au bătut mai tot, în care Lampard, Malouda şi Drogba şi-au adus aminte de ce jucau anul trecut. A fost de ajuns că Man United să alunece pe Emirates şi iată-ne în faţa unui title-decider clasic.
Eu, unul, n-o văd pe Chelsea făcând ce a făcut anul trecut pe vremea asta, când a bătut pe Old Trafford într-un context asemănător. Ăla a fost şi ultimul meci pierdut acasă de mancunieni. Când te gândeşti că sezonul asta au 16 victorii din 17 meciuri, înţelegi de ce unii îi zic Fort Trafford.
Nu e atât că n-o văd pe Chelsea să bată, dar n-o văd pe United să piardă. Nu aşa, nu acum, când au pus deja o mână pe al 19-lea titlu. Fergie a recunoscut că atunci când a venit la Manchester în 1986, n-avea decât un lucru în minte: to knock Liverpool off their fucking perch. Şi cum să faci asta mai bine decât devenind cea mai titrată echipă din istoria campionatului englez?
Chiar şi fără meciul de pe Old Trafford, weekendul asta e numai bun de ros unghiile. West Ham îşi joacă rămânerea în Premier League cu Blackburn pe Upton Park, la fel Wolves primindu-i pe West Brom, care abia aşteaptă să le bată ultimul cui în sicriu. Şi mai e şi Spurs – Blackpool, care are toate şansele să se termine 6-4. E greu de crezut că au trecut doar 10 săptămâni de când “mandarinele” aveau 3-0 tocmai cu Spurs pe Bloomfield Road. Problema e că de atunci n-au mai bătut pe nimeni.
Cam asta-i, vă aştept cu păreri, ranturi şi ce mai vreţi voi, doar-doar om exorciza fantomele seriei de Clasice care ne-au bântuit în ultima vreme. Be champions!