Un articol scris de Ursano

Dacă nu știați deja, dintre cei 24 care au răspuns întrebării din chestionar, 14 au răspuns Da (printre care și subsemnatul) și 10 Nu. Care vor avea dreptate, timpul va hotărî. Până atunci însă, voi juca deopotrivă rolul „apărării” și cel al „acuzării”, încercând să expun principalele argumente pro și contra.

DA pentru că:

  1. Darren Cahill.

De ce ar fi antrenorul un motiv în sine?

Pentru că e antrenor de super top (Agassi și Hewitt, full time, Murray, Ivanovic parțial, colaborare nefinalizată cu Roger) și asta e relevant în orice sport, pentru că Simona îl respectă (ignorați ocazionalele răbufniri de la on court coaching, antrenorul are și rol de paratrăznet câteodată), îl acceptă și, pentru prima dată, pare să conștientizeze că nu poate ajunge unde vrea singură și pentru că e antrenorul ei. Vă veți întreba cum e ultimul un argument în sine? Pentru mine, faptul că Darren a aceptat să iasă din lunga pauză de la cariera de full time coach pentru Simona reprezintă o dovada că a văzut ceva la ea, că o crede în stare de a ajunge sus, cel mai sus. Nu pot să cred că a revenit ca să o ducă pe Simona cel mult pe locul 2, acolo unde ea fusese deja și fără el, sau în finala unui GS, țintă deja atinsă, de asemenea, înainte. Ochii aceia care au descoperit diamantul din Hewitt trebuie să fi văzut și în Simona ceva special, nu?

  1. Are jocul necesar pentru a bate pe oricine, poate mai puțin pe Serena.

În mod cert îl are și este din ce în ce mai clar că, în perioadele în care este sănătoasă poate domina circuitul (vezi seriile de rezultate bune din fiecare sezon: vara lui 2014 cu finala si semifinala de GS, primavara si vara/toamna lui 2015 – sezonul american, vara acestui an), fiind acum vulnerabilă doar în fața Serenei sau a unei alte jucătoare in forma vieții (cazul lui Kerber anul acesta). Ar mai fi Sharapova, singura jucătoare de top pe care nu a învins-o dar astfel facem trecerea la punctul 3.

  1. Deși a avut ghinionul ca perioada ei de ascensiune să se suprapună cu o perioadă prolifică a Serenei, poate însă profita de contextul actual din WTA.

Da, dacă urca în top când Serena a avut marile ei probleme de sănătate, ar fi avut șase mai mari de GS și numărul 1 (cum au profitat altele, gen Wozniacki), dar viitorul arată o schimbare de lider(i) în circuit: Serena simte efectele vârstei (poate va mai juca un an-doi, dar din ce în ce mai puține turnee și va deveni din ce în ce mai expusă la accidentări și uzură), Sharapova e suspendată pentru doi ani din cauza dopajului (în septembrie se judecă ultima șansă de a micșora sancțiunea) și pare greu de crezut că va mai reveni la nivelul dinainte chiar și când va reintra (dacă o va face), Azarenka va fi mămică si a luat o nouă pauză ale cărei efecte sunt greu de anticipat la acest moment. Dintre restul, eu nu văd decât 3-4 adversare în stare să îi pună probleme Simonei pe termen lung dacă își păstrează nivelul actual: Kerber, Muguruza, Keys, poate Bencic.

  1. Nu sunt de acord cu majoritatea „motivelor” care o împiedică să câștige un GS vehiculate în mediul public (neprofesionist) în ce o privește.

Astfel, nu pot fi de acord cu fragilitatea fizică: mai mult de ¾ din jucătorii de top din ambele circuite au avut mai multe accidentări (ca perioadă totală) decât ea în ultimii 3 ani de când a început ascensiunea. În primul și cel mai important rând, nu a avut NICIO accidentare gravă care să necesite mai mult de câteva săptămâni de repaus. Da, a avut mici probleme every now and then dar sunt normale într-un sport de mare uzură, fizică și psihică. Nu comparați tenisul cu sporturile de echipă nici ca și încărcătură constantă (acolo poți fi menajat într-un meci, chiar și când ești pe teren), nici ca diversitate de condiții (în fotbal foarte rar schimbi fusurile orare și condițiile atmosferice în mod semnificativ, iar în sporturile de sală schimbi cel mult fusurile dar nici acolo cu mult, excepție în SUA).

Este aproape absurd să pretinzi că nu e constantă: dacă nu ar fi așa, cum de nu a ieșit aproape deloc de 3 ani din top 5 (cred că a ajuns temporar pe 6 pentru câteva săptămâni la un moment dat) și a stat cel mai mult pe 2 sau 3 în acest timp? Mulți nu înțeleg modul de punctare în circuite și faptul că acesta premiază, mai mult decât orice, constanța. Singura mai constantă decât Simona în toată această perioadă e Serena, ok? Cea considerată de tot mai mulți GOAT (greatest of all times) … A nu se uita și că, sub 2 antrenori, Wim si Darren, dacă nu cumva și sub Victor Ioniță, a început să își schimbe anumite lovituri și chiar modul general de joc, incercând să devină mai agresivă și mai dominantă. Or, nu poți schimba ceva important în vreun sport și să ai rezultate, constante și pozitive, de la bun început.

Sunt opinii care spun că nu va câștiga un GS decât cu o aliniere maximă de circumstanțe (accidentări și/sau lipsă de formă adversare, tragere la sorți favorabilă, retragere Serena etc.). Așa e, dar e valabil pentru toți și, ca să înțelegeți mai bine, voi face o paralelă cu Liga Campionilor: da, dacă nu ești Serena, îți trebuie o înșiruire de circumstanțe să câștigi – să fii sănătoasă, să fii în formă bună, să nu ai un culoar prost, să eviți pe cât posibil adversarele cu match-up defavorabil (în tenis, match-up-ul e mai important decât valoarea în sine) și multe altele (să nu plouă excesiv, vezi RG 2016). Și în Ligă, poți fi Barca și toți să te vadă câștigători dar să nu prinzi nici semifinala. Și poți fi oricine, oricât de bun și să nu câștigi niciodată de două ori la rând. Cât despre Serena, unele circumstanțe îi sunt și ei aplicabile.

NU pentru că:

  1. Are încă o fragilitate psihică.

Principala ei problemă e că încă pare să nu fie convinsă că locul ei e sus sus. Într-un sport în care psihicul mi se pare de n ori mai important decât orice altceva, problema asta poate fi decisivă. Nu pot fi însă de acord că cedează sub presiune, mie mi se pare foarte puternică sub aspect mental dar nu are (încă) o atitudine suficient de dominantă, o încredere care să o scoată la liman și în fața celor mai cele, nu numai în fața jucătoarelor de pluton. Poate de vină este acea atitudine defensivă care a definit-o ani la rând: când e împinsă cu spatele la perete, are tendința să facă un pas sau doi înapoi și asta costă.

  1. Are dezavantajul că provine din România și dintr-o familie care, ca multe alte familii din tenis, pare să o încurce mai mult decât să o ajute.

De ce este acesta un dezavantaj? Din cauză că, pe de o parte, se crează multă presiune publică total nesănătoasă și nefondată care ajunge, într-un fel sau altul, la ea. Contează mult faptul că, atât la nivelul presei, cât și al omului de rând, toți au o părere clară și, de multe ori negativă, despre ce se întâmplă cu ea la un moment sau altul, fără ca această părere să fie fundamentată pe o înțelegere a tenisului. Mulți, prea mulți, vorbesc despre tenis deși nu au văzut decât o mână de meciuri în viața lor, poate pe vremea lui Năstase și Țiriac când sportul era cu totul altceva. Popularitatea Simonei a venit la pachet cu o publicitate enormă făcută tenisului în general dar cred că ei îi este, per ansamblu, defavorabilă (sub aspect strict psihologic, financiar vorbind, Simona se bucură din plin de notorietate). La această se adaugă binecunoscutul stil românesc de a adopta atitudini exagerate continuu, atât pozitive, cât și negative, ceea ce este în egală măsură dăunător Simonei.

Nici familia nu îmi pare ca reprezentând un factor pozitiv pentru ea. În ultimul timp însă, nu au mai apărut prin tribune, fapt îmbucurător (am citit un interviu din care reieșea că a fost decizia ei). Tenisul are o lungă istorie cu familiile ce au „contribuit” din plin la problemele jucătorilor.

Un mic preview pentru US Open

Două vorbe despre turneul ce începe astăzi, dar nu mai mult. Deja am scris cam mult  și, oricum, intrati pe Treizecizero dacă vreți ceva profesionist și amplu.

La băieți, lipsește Roger, Nole intră în turneu într-o stare ambiguă, fizică și psihică, Murray e pe val (colaborarea cu Lendl e aur curat pentru scoțian), Rafa nu are încă constanță jucând prea puțin de la RG încoace, del Potro poate fi mare surpriză, dar să vedem cum îi ține încheietura mâinii stângi, Cilic poate fi un factor dacă își regăsește mojo-ul de acum doi ani. Cred că dacă Nole nu e la maxim, Andy va lua trofeul. Pronostic: Andy invinge pe Nole în finală (semifinale: Andy/del Potro si Nole/Rafa).

La fete, tablou foarte dezechilibrat: primul sfert este infernal, le cuprinde pe Simona și Serena, dar nu numai, se așteaptă o luptă surdă pentru locul din semifinale. Al doilea sfert mi se pare cel mai slab, cu Aga și Venus ca favorite. Pe al treilea, par favorite Muguruza și Keys, iar în ultimul strălucește Kerber în fața Kvitovei și a Cibulkovei. Pronostic: Kerber învinge pe Simona (semifinale: Simona/Aga și Keys/Kerber).

Să nu râdeți prea mult de mine la sfârșit, de obicei o dau în bară la pronosticuri.

O mențiune despre traseul Simonei, unul crunt de dificil la prima vedere: rar se întâmplă ca toți favoriții să învingă, tot ce știi e care e următorul adversar. Step by step …

 

Previous ArticleNext Article

This post has 44 Comments

44
  1. Locul in care luciditatea ta, Ursano, (raspuns DA) se intalneste cu pesimismul meu (raspuns NU): cand ai pus ca motivul nr 1 este Darren Cahill in fata lui “Are jocul necesar pentru a bate pe oricine”. Chiar daca nu ai facut-o voit 🙂

  2. Adica ma mir ca nu ai pus pe primul loc la argumentele pt DA ca are jocul necesar. Ca un argument e ca Darren vede ceva in ea. Ca ai nevoie de o confirmare externa pentru ceva de care nu esti sigur in capacitatea ta de analiza (si n-ai cum fi ca nu joaca singura :). Si eu am zis nu cu speranta ca Darren a ales sa lucreze cu ea si sper sa ma insel. Si sa-l castige odata, chiar dupa incetarea colaborarii cu el.

  3. Hmm, sa o luam de la capat: motivele sunt puse in ordinea importantei, nu e nimic intamplator acolo 🙂
    Multe jucatoare au jocul necesar pentru a castiga un GS, foarte multe. Mai putine, dar tot suficient de multe, il au pentru a deveni locul 1. Pentru mine, diferenta in tenis se face, din ce in ce mai mult, in plan psihologic. De aceea, problema nr. 1 pentru Nu este mentionata ca fiind cea mai importanta. Sper sa apuci anul viitor sa vii la Madrid (si sper sa pot si eu) sa vorbim mai mult despre ce inseamna psihicul in tenis. Dar nu numai …
    De ce Darren e pe primul loc? Pentru ca da, e mult mai bun decat mine si decat majoritatea celor pe care ii ascultam in a aprecia calitatea Simonei, plus ca este ACOLO, zi de zi, vazand ce poate si ce nu Simona. Pentru ca are sedinte de on court coaching ireprosabile (momentul preferat al unor meciuri pentru mine), fapt ce ma duce la gandul ca stie ce sa ii spuna ca sa isi depaseasca problemele de ordin psihologic.

    In alta ordine de idei, Vinci zicea ieri in Gazzetta dello Sport ca o vede pe Simona ca si castigatoare la US Open si ca se mira ca inca nu are un GS. Poate o fi stiind si ea ce spune, nu? 🙂

  4. Foarte bun articol, well done! Asemanator pronosticul cu cel al lui Jon Wertheim, care o vede pe Keys castigand in fata lui Halep. Curiozitate, pe Serena o bate Halep sau pierde inainte?

  5. Eu cred ca necesarul pentru a castga un GS e destul de diferit de necesarul pentru a ajunge no 1. GS e o proba de sprint, locul 1 e un Turul Frantei, daca vrei, dar in care nu trebuie sa castigi nici o proba neaparat.

    Eu personal nu validez un loc 1 fara minim 2 slamuri (sau slam + turneul campionilor), in ideea in care doar unul poate fi norocos (nu conteaza ca le castigi inainte sau dupa ce ai devenit no 1, apropo). Dinara a fost no 1, Caro, Rios, dar … de aceea eu vreau ca Simona sa-si ia slamurile.

    Bineinteles, ideal e sa le ai ambele in palmares.

  6. Merci!
    Pe Serena o bat ori Makarova, ori Simona. Daca trece de aceste doua hopuri, ia titlul.
    Keys poate lua titlul doar daca nu joaca cu Simona sau Kerber imho. Chestie de match-up.

  7. Perfect de acord, de aceea am scris ca mai multe pot lua GS si mai putine pot fi no.1. Pentru no.1 e necesara multa constanta, calitate pe care nu o au in momentul asta decat Simona Kerber si Serena. Plus ca pentru GS poate fi suficient sa fii big hitter-ita si sa ai 2 saptamani de zona.

    La fel, de acord cu locul 1 plus 2 GS.

  8. Foarte buna analiza, felicitari Ursano!
    Sa speram ca vom avea o rezolvare fericita la aceasta dilema chiar din aceasta toamna:)

  9. Merci de aprecieri!
    E greu turneul, un pic de ghinion la tragerea la sorti pentru turul 2 si sferturi. Plus Kerber, in mare forma si avand culoar bun. Insa step by step …

  10. fiind acest sistem eliminatoriu intins pe doua saptamani si cu 7 meciuri eliminatorii pana castigi trofeul, sansa joaca un rol, mai ales cand valorile sunt apropiate si nu exista niste behemoti ca Serena, Djokovic, Federer, Nadal (acestia 2 din urma in zilele lor bune) care pot sa survoleze aceasta sansa si sa o transforme in 100% probabilitate ca macar sa joace cel putin o finala la un GS in fiecare an. La ceilalti jucatori e mai greu.
    Uite si la fotbal, acolo sunt doar 4 meciuri eliminatorii pana la trofeu in CL, dar si asa, oricat de buna ar fi echipa, oricat de extraterestra dominarea (Barca in 2010, 2012), sansa joaca primul rol.
    Ma gandesc ca daca ar fi un sistem de grupe si in tenis urmate de eventual direct sferturi sau semifinale, poate sansele Simonei ar creste semnificativ. Din punct de vedere logistic ar fi un nightmare, desigur.

  11. Da, foarte convingator. Insa si Serena a jucat foarte foarte bine, iar cand ea este in forma nimeni nu ii sta in fata.
    Avea la un moment dat 95% procentaj de puncte castigate pe propriul serviciu …

  12. In Liga sunt 4 eliminatorii dar e dubla mansa la 3 dintre ele, mare diferenta. Asta e si ceea ce nu pricep multi la tenis, ca depinde mult de moment, de sansa. Una e sa fii echipa (unde poate doi au o zi proasta dar pot avea 6 una exceptionala si se compenseaza, plus ca exista si schimbari), alta e sa fii individual. Una e sa joci continuu in sistem eliminatoriu, alta e sa joci predominant in campionate sau sisteme de competitie cu mai multe sanse pentru cel mai valoros.

  13. David Luiz inapoi la Chelsea pe vreo 40 de milioane. Transferul asta e cu ‘no comment’.

  14. Hmm, sa le luam pe rand. Pe David Luiz inteleg ca l-au luat inapoi pentru ca nu au gasit unul mai bun. Chelsea a vrut un fundas inca de cand a venit Conte dar nu s-au putut intelege pentru niciuna dintre tinte (Bonucci, Koulibaly). Stiu despre asta pentru ca italienii scriu multe despre Conte iar tintele vizate jucau in Italia.
    Sissoko a fost vanat de multi: Juve, Everton, Spurs si nu numai. Problema o reprezinta pretul, Everton nu vrea sa cedeze sub 30kk si majoritatea voiau ceva intre 15 si 20 kk. Azi Guardian a scris ca Spurs si Everton au fost aproape, la 30kk in 5 rate. Inca se discuta la ora asta.

  15. Second tiers teams. Mie mi se pare un jucator de mari echipe. Are calitati extraordinare intr o zona a terenului unde nu sunt prea multi astfel de jucatori. Iar 30 mil, raportat la ce preturi s au platit pe alti jucatori (cred ca benteke a costat mai mult), mi se pare un bargain.
    Sau poate jucatorul are niste vicii ascunse pe care le cunosc doar insiderii

  16. Inteleg ca afacerea dintre Zenit si Juve pentru Witsel a cazut in ultimul moment. A cerut Nea’ Mircea vreun procent pentru formarea jucatorului?

  17. Nu, Gazzetta a zis ca Zenit s-a razgandit in ultimul moment din cauza ca nu a gasit inlocuitor. Situatia lui e complicata in sensul ca mai are doar un an de contract deci il pot pierde gratis vara viitoare.
    In alta ordine de idei, Juve a vandut 2 mijlocasi (Pogba si Perreyra) si a cumparat unul (Pyanic), plus ca l-a pastrat pe Cuadrado pentru care a facut o intelegere complicata de imprumut pe 3 ani cu optiune de cumparare obligatorie in functie de performante. Avand in vedere ca Asamoah si-a revenit si poate juca din nou pe pozitia pe care juca si la Udinese, iar Lemina incepe incet incet sa confirme, cred ca suntem ok. La urma urmei sunt 8 jucatori pe 2,3 sau 4 pozitii in functie de sistemul de joc.

  18. 30 mil pentru un jucator care pana la 27 de ani a jucat la o echipa de mijlocul clasamentului in Franta (o liga second tier) si la o echipa retrogradata in Anglia mi se pare foarte mult. Nu vad de ce ar avea pretentia de a juca la o echipa mare. S-a remarcat in finala de la euro, dar in rest a facut un sezon mizerabil ca toata echipa. Probabil ca potential exista, dar mi se pare cam tarziu sa mai iasa un jucator mare din el. Also, se pare ca se intelesese cu Everton care a trimis si avion dupa el si s-a sucit in ultima zi, nu a venit la aeroport, nu i-a mai raspuns lui Koeman la telefon si a semnat cu Spurs. Asa ca nu cred ca-l ajuta nici personalitatea.

  19. La Newcastle cred ca era un pic demotivate, you can’t blame him, cred ca asa a avut si rabufnirea aia de forma la EURO. Calitati certe are si cred ca odata incaput pe mana unui antrenor care stie cum sa-l foloseasca si ce vrea de la el, poate sa-si merite banii. De urmarit

  20. Intrebare: de ce schweinsteiger la 32 de ani e un rebut pe care nu-l mai vrea nimeni nici gratis in timp ce Alonso la 34 de ani inca joaca titular, ibra la 34 la fel, Iniesta 32 e titular de drept, RIbey 33, robben 32 etc…Ce s-a intamplat cu neamtul?

  21. Probabil ca l-a terminat accidentarea asta de 6 luni, e posibil sa nu se fi refacut ok si cei care fac testele medicale sa stie asta. Altfel nu cred ca nu ar fi incercat sa il vanda pe o suma bunicica. Nici la Euro nu a jucat, desi era om de baza in nationala. Asta e, unii oameni se refac mai usor, altii mai greu. Tine si de genetica. Desi si intr-un picior e mai fotbalist decat Fellaini. Of course, this is all speculation, nu am niciun fel de alte informatii.

  22. Sneijder, Van Der Vaart…jucatori pe la nivelul lui sau aproape au ajuns la fel, fotbalisti neglijabili. Plus ca nu este Mourinho type of player.

  23. Cred că trebuie luat în calcul şi factorul psihic. E posibil ca o succesiune de ratări importante (Liga Campionilor 2010 şi mai ales 2012, la el acasă, în Bavaria, el fiind erou negativ la loviturile de departajare; CM 2010 şi Euro 2012 – în vara acestui din urmă an, o parte a presei germane reîncepuse să-l numească ironic “der Chefchen” = şefuleţul, sugerând că rolul de lider al echipei de club şi al naţionalei e o pălărie prea mare pentru el, că nu se compară cu natural born leaders ca Matthäus sau Kahn şi că nu va câştiga niciodată ceva important, trebuind să se mulţumească în cel mai bun caz cu statutul de primul dintre învinşi = finalist), urmată de marile sale revanşe (câştigarea Ligii şi a primei triple din istoria clubului în 2013 şi mai ales Cupa Mondială din 2014, în finala căreia a avut o evoluţie ce le-a amintit nemţilor de eroii vechilor lor legende, făcându-i pe jurnaliştii cârcotaşi amintiţi anterior să se încline cu respect şi să recunoască public că au greşit) să-l fi făcut să se încarce nervos extrem de mult, apoi să se descarce exploziv, lăsându-l pur şi simplu fără energie mentală. Mie, cel puţin, mi s-a părut un fotbalist “ars” imediat după CM 2014. Un om care demonstrase ce avusese de demonstrat şi care nu mai avea pentru ce să lupte.
    Bineînţeles, nu exclud factorul fizic (accidentările), dar sunt convins că psihicul a jucat un rol important în “prăbuşirea” din ultimii doi ani.

  24. Bun interviul, dar cum zice si acolo, omul nu-si poate controla emotiile pe margine. Cred ca la fel a facut si in timpul interviului cand a vorbit despre La Liga, a exagerat fara sa vrea. Ma asteptam la o asa declaratie din partea lui Tim Sherwood. Un bun exemplu ar fi Luis Suarez, care in ultimele lui sezoane la Liverpool si Barcelona e cam pe acolo la cifre (vorbind strict de campionat), cu mentiunea ca in Anglia il serveau Glen Johnson, Coutinho si Sterling, iar la Barca, Alves, Iniesta si Messi + ca a mai executat si cateva 11m la noi.

  25. Ee, eu cred ca a fost aici o declaratie de marketing pt fani. Nu cred ca el poate sa creada asta. Dar sunt foarte multi care cred in mod sincer ca Messi n-ar face fata cu Stoke City. The delusion

  26. Nu stiu cum cineva cu o jumatate de creier poate sa-l selectioneze pe Moti si sa si-l bage titular intr-un meci cu o miza cat de mica. Doamne fereste

  27. Bine, romanii dau vina pe Stanciu ca vai Doamne a ratat un penalty (lovitura fundamentala a fotbalului); uita tactic bineinteles sa precizeze ca stanciu s-a aflat la baza celor 3 actiuni periculoase ale echipei de azi (ocazia lui andone, golul si penalty-ul scos de el din nimic)

  28. Mult prea multe derapaje, nu e genul de jucator pe care l-as vrea intr-o nationala la inceput de drum. Personal, nici fotbalistic nu ma convinge mai mult decat Moti.

  29. Eu as da vina pe stanciu pentru ca nu a lasat mingea sa plece de la picior. Si pe antrenor pentru ca maxim nu a fost o optiune si a facut schimbarile corect, dar tarziu. Nu e dracu asa negru totusi, tactic am jucat bine, dreapta a stat ok, stanga a stat ok tocmai pentru ca stancu a ajutat acolo, inchizatorii au luat mingile inalte pe care se bazau ai lor la jumate, apararea scartaie dar cu panti nu mi-e frica de nimic. Problema e ca nu jucam destul de sus si ca stancu si andone nu sunt atacantii de care e nevoie.. mai degraba il vad pe stancu varf ajutat de toti trei voinicii nostri, torje, maxim si stanciu. Well, mie mi-a placut, cu mici schimbari putem chiar sa ne desprindem din zona albanezo-armeana unde ne scaldam pana acum. Putem bate polonia,iar danemarca nu ma sperie deloc. Hai Romanica!

  30. Daca nu pasa de 5m si sutul din 2-16m, ambele cu laticul, sunt fundamentul fotbalului atunci ce? Cruyff turn? Driblatul a 10 jucatori? Libera de la 30m? Stanciu a avut 2 puncte in gheata si le-a dat peste, asta e.

    Ce penalty a scos Stanciu?

    Daca consideri (din motive evidente, desigur) 11m o lovitura ata de complexa si improbabila, oare de ce sari in sus de fiecare data cand Realul o obtine?

  31. Aud ca l-am luat pe Sissoko, 30 Mio? Cred ca a innebunit Levy…
    Altfel dupa 10 zile de Ibiza pot spune cu mana pe inima ca m-a intristat mai tare drumul intors azi decat daca ar retrograda Spurs.
    Ptr un casual Friday anticipat, o melodie care ascultata in jur de 3-4 las tardes pe plaja la Sa Trinxa te transpune intr-un univers paralel:
    https://www.youtube.com/watch?v=h0-0iB3o2vk

  32. Islington trebuie sa fie cel mai disgraceful neighborhood in Londra, nu numai ca e home to a certain football club dar si mai de dispret e ca au decis sa inchida Fabric definitiv. Fabric e un nume mai mare decat Arsenal si unde se consuma mai putine droguri decat in Bell&Hare sau orice pub situat langa un stadion de fotbal. Sunt socat, era singurul club ramas in Londra in care atmosfera aducea a Ibiza.
    Prime location deci apartamente de lux – this is the Islington way.

  33. Si acolo se practica solutia comoda, interzisul?:).
    Adica e jobul Fabricii sa stopeze consumul de droguri in incinta, nu al statului sa convinga lumea sa nu mai ia droguri.

  34. Exact, e un travesty of a decision de parca asta ar opri consumul. Fabric e printre cluburile care au luat oricum masuri drastice incluzand sniffing dogs dar e imposibil sa impiedici accesul celor sub influenta. Asta e jobul politicienilor si al politiei nu al clubului. Insa e ceva big in spate probabil, nu m-ar mira absolut deloc sa fie convertit in luxury penthouses, lumea a innebunit totalmente cu aceste imobiliare in Londra.