Alex Ferguson – omul

De când mă ştiu, Alex Ferguson la Manchester United e un dat. Fotbalul e sportul ăla care se joacă unşpe la unşpe, timp de 90 de minute, cu un moş îmbujorat mestecând nervos gumă pe banca unei echipe din Anglia. Un fotbal fără Alex Ferguson pe banca lui United eu nu cunosc.

Omul e acolo de pe vremea când faulturile de ultim apărător se sancţionau cu galben, atacantul pe linie cu ultimul fundaş era în off-side şi portarii aveau voie să prindă în mână mingile pasate de coechipieri. În România echipele încă primeau două puncte pentru victorie. Regulile s-au schimbat, dar Alex Ferguson e tot acolo. Asta e ultima săptămână din cariera scoţianului.

Cum a început totul

Alex Ferguson s-a născut în 1941 la Glasgow, în umbra stadionului lui Rangers. A copilărit în austeritatea anilor de după Război, într-un cartier muncitoresc în care erai nevoit să ai singur grijă de tine. Tatăl său şi fratele său munceau în port, ca mai toată lumea din zonă. La 16 ani şi-a început ucenicia într-o fabrică din apropiere. A continuat să lucreze ani buni cu jumătate de normă până când a devenit fotbalist profesionist, acceptând un salariu redus faţă de cel din fabrică.

Ferguson a fost un atacant decent, bătăios, dar nu grozav de talentat. A jucat pentru mai multe echipe din Scoția, printre care şi Rangers, având o carieră neremarcabilă, cu excepţia faptului că a fost eliminat de 16 ori într-o vreme în care trebuia să te străduieşti ca să fii dat afară.

I never ceased to give as good as I got in our confrontations on the field. It ss vital to stand up to such opponents. If you don’t, they trample all over you.

Ferguson a devenit fotbalist profesionist la 22 de ani. La 23 făcea primele cursuri de antrenor iar la 24 îşi luă deja licenţa întreagă. Abia căsătorit, luna de miere a lui Fergie a fost înlocuită de cursuri de antrenorat. La 31 de ani, în ultimul sezon la Falkirk, Fergie era deja antrenor-secund, responsabil cu tot ce ţine de pregătirea echipei, mai puţin numirea primului unşpe.

Nu e povestea unui om care s-a nimerit să fie antrenor, ci a unuia care şi-a făcut temele. Întrebat cum a rezistat atâta timp, Fergie răspunde cu acel accent scoţian brut: preparation. I prepared to stay in the game.

Despre ce a urmat o să discutam mâine, dar înainte de asta avem de lămurit ce-l face pe Alex Ferguson special. Acceptând că n-ai cum să cunoşti cu adevărat un om pe care nu-l cunoşti, vă propun o “impresie educată”, bazată pe zeci de articole, anecdote, interviuri şi cărţi despre cariera lui Alex Ferguson.
[cleeng_content id=”890828614″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

Born and bred

When dealing with success you have to deal with myth also, and there’s a lot of myth surrounding myself.

Oamenii tind să supraestimeze rolul jucat de mind-games-uri şi de hair-dryer în succesul pe care l-a avut SAF. Nu sunt decât două faţete ale unei personalități complexe. Genele pe care le-a primit şi mediul în care a crescut sunt mai pertinente în explicarea succesului lui Alex Ferguson.

We are so caught in the myths of the best and the brightest and the self-made that we think outliers spring naturally from the earth. (Malcolm Gladwell)

Pentru un motiv sau altul, toţi marii antrenori britanici, Busby, Jock Stein, Shankly, Clough, Paisley au crescut în comunităţi muncitoreşti, unde loialitatea şi caramaderia erau valori de căpătâi. Ferguson nu face excepţie. Antrenorul lui Man Utd a primit o educaţie robustă în familie, dublată de lecţii de viaţa primite pe străzile, terenurile şi în puburile din Glasgow.

The inclination to stick by friends and allies was bred into me and strengthened by my working-class upbringing in Scotland. Where I was raised, there were good and bad, weak and strong people, as there are everywhere, but there were many you could rely totally if you were in trouble.

Mediul aspru n-a făcut decât să-i cultive calităţile native de lider: inteligenţă, autoritate, încăpăţânare, încredere în sine. Altfel spus, Fergie a avut şefia în ADN. La Man Utd a avut caractere dificile în vestiar, precum Cantona, Keane, Tevez şi Rooney, dar nici unul n-a ieşit de sub controlul său cât timp a fost la club. Peter Schmeichel a spus-o cel mai bine:

There are thousands of better coaches. But management? The handling of men? There’s nobody better.

Ambiţia patologică

Această rară abilitate de a conduce oameni a fost cuplată cu o ambiţie extremă, şi abia asta cred că-l separă pe Sir Alex Ferguson de alţi antrenori. Într-un documentar filmat în perioada Aberdeen, în 1985, mai mulţi dintre jucătorii săi sunt întrebaţi unde cred că va ajunge antrenorul lor. Răspunsurile sunt variaţii pe aceeaşi temă: la cât ambiţios e omul ăsta, nimic nu-l poate opri.

Aşa se face că Fergie ajunge la stadion la 6:30 dimineaţa, că s-a dus să-i urmărească personal pe Giggs şi Neville încă de la 14 ani, că după ce Aberdeen tocmai câştigase Cupa Scotiei Fergie spune într-un celebru interviu că jocul echipei lui a fost ruşinos şi nu e nici o glorie în a câştiga în felul ăsta.

Însă aceeaşi ambiţie intensă l-a făcut pe Alex Ferguson să treacă că buldozerul peste oricine i-a stat în cale. Zeci de ziarişti au fost interzişi la conferinţele de presă de Old Trafford pentru că au scris adevărul. La BBC n-a dat interviuri timp de şapte ani pentru că un documentar a dezvăluit faptul că fiul său, care era impresar la vremea respectivă, a primit un comision dintr-un transfer făcut de United. Până şi MUTV a primit interdicţie după ce a pus la dispoziţia federaţiei un interviu în care scoţianul îl critică pe arbitrul Martin Atkinson.

Presa nu e singura care a fost pedepsită. Relaţia lui SAF cu arbitrii e o litanie de abuzuri, înjurături şi măgării. Suporterii care s-au plâns că patronii americani le jefuiesc clubul au fost sfătuiţi să ţină cu Chelsea dacă nu le convine. Chiar şi unii jucători s-au plâns de felul în care au fost trataţi. Owen şi Berbatov au fost amăgiţi că vor juca mai mult dar au făcut tuşa un sezon întreg.

You might think I’m a pure bandit, other words you might use I’m sure, but I’m not interested.

Aşa cum remarcă Danny Taylor, au fost şi multe gesturi de bunăvoinţă necondiţionată. Sir Alex Ferguson poate fi un domn, pe măsura titlului primit de la regină. Totul e hunky-dory, ca să împrumut o expresie de-a lui, cât timp ceilalţi îşi ştiu locul şi nu încearcă să-l oprească să câştige lucruri.[/cleeng_content]

Sursa foto: www.mirror.co.uk