Cele mai bune zece transferuri ale verii

Joe Allen – când Liverpool a dat £15m pe galez, toată lumea a văzut în asta o continuare a tiparului nefast de a irosi banii pe jucători tineri dar mediocri. Allen a avut însă nevoie doar de câteva meciuri pentru a câștiga încrederea Kop-ului. Una din cele mai exigente peluze din Anglia a fost sedusă de inteligența cu care vede jocul. Allen are acea calitate rară de a căuta mereu mingea, indiferent că e înconjurat de trei sau patru adversari. Joe Allen e singurul jucător care s-a remarcat în fiecare meci din începutul dubios de sezon al cormoranilor, având un procentaj al paselor reușite de 94%.

Santi Cazorla – întrebat de reporterul BBC ce părere are despre cât de repede s-a adaptat Cazorla, lui Wenger i-au sclipit ochii și i-a făcut un compliment rar: că joacă fotbal așa cum oricine ar vrea să joace. Deși arată ca un jucător de maidan care a băut prea multe Estrella, Cazorla e omul cu ultima pasă care i-a lipsit atât de mult lui Arsenal. În doar trei meciuri, Cazorla a creat 12 șanse de gol, a trimis șase pase filtrante, a dat cele mai multe pase în treimea adversă și evident, a înscris și a dat pasa decisivă la singurele goluri marcate de Arsenal până acum.

[cleeng_content id=”480815205″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]Moussa Dembele – credeam că belgianul e unul din cei mai underrated jucători din Premier League, până când Spurs au plătit pe el £15m. Dembele e cel mai bun tackler din Premier League, și în aceași timp un dribleur excelent, depășit doar de Victor Moses și Junior Hoilett sezonul trecut. Nu va dicta jocul așa cum o făcea Modric, dar e cu două clase peste Jake Livermore.

Michu – cât de bolnav e fotbalul spaniol, de un mijlocaș care dă 15 goluri pentru o nou promovată ajunge să coste doar £2.5m? Nimeni nu auzise de Michu acum un an, dar după un sezon de poveste pentru Rayo Vallecano, asturianul a ajuns pe radarul lui Manchester United. Până la urmă, Sir Alex n-a dat go-ahead-ul pentru transfer, Michu fiind prea rudimentar pentru ce avea nevoie United. Laudrup știa însă de ce e în stare, știa că la banii ăștia nu găsești un mijlocaș mai puternic, mai muncitor și mai curajos în toată Europa.

Adam Johnson – victimă a discriminării italienești împotrivă aripilor. Cu Mancini antrenor n-ar fi prins decât un sfert de oră la 3-0. Sunderland a plătit mult pe el, unii ar zice prea mult, deși e cea mai incisivă extremă dreapta din Premier League. Mereu caută să-și facă adversarul și să tragă la poartă, creând o șansă de gol la fiecare 30 de minute în sezonul trecut. Deavanatajul e că altceva nu prea mai face, lăsându-și de multe ori fundașul din spatele lui expus.

Esteban Granero – când vii de la Real Madrid și ajungi la QPR, te simți ca un dop de șampanie aterizat într-un butoi cu varză, vorba lui Ioan Chirilă. QPR, care a ajuns un fel de poor man’s Man City, a cumpărat mult și prost vara asta. Excepția e Granero, un mijlocaș central care nu e nici închizător și nici playmaker, dar pe care Mourinho s-a bazat în meciurile importante din sezonul trecut. Venirea lui Modric l-a sărit din schemă, dar pentru QPR e un transfer excelent, cu atât mai mult cu cât vorbește bine engleza. Bucata asta din primul lui interviu e geniala: “What were the reasons that made you sign for QPR? Because obviously, you had a career…”

Shinji Kagawa – japonezul e atât de bun încât e primul jucător asiatic despre care nimeni nu bănuiește c-a fost adus ca să vândă tricouri. Meciul care l-a convins pe Fergie a fost finala Cupei Germaniei de anul ăsta, Kagawa impresionând în 5-2-ul importiva lui Bayern Munchen. Japonezul joacă între linii, în spatele atacantului, aleargă permanent și are acea explozie care rupe jocul. Are o vedere periferică excelentă care-l ajută de multe ori să dea drumul din prima la minge. S-ar putea să se acomodeze mai greu, dar, după cum a spus mâna dreaptă a lui Fergie, japonezul e “the complete package”.

Jan Vertonghen – jucătorul sezonului trecut în Olanda, Vertonghen e fundașul perfect pentru apărarea avansată a lui Villas-Boas. E puternic, excelent la jocul de cap, știe să anticipeze jocul. Nu e cel mai rapid, dar nici nu se face de râs. Fiind mijlocaș convertit de Martin Jol în fundaș, Vertonghen pasează decent și se încumetă frecvent să iasă cu mingea din apărare.

Robin van Persie – dacă n-ar fi câștigat de unul singur meciul cu Southampton, pe cuvânt că nu l-aș fi pus pe listă. Da, e cel mai bun atacant din Anglia, dar nu-s convins că United avea nevoie de el, la fel cum nu-s convins că face £24m. Rooney, Welbeck, Chicharito și Kagawa dau împreună peste 50 de goluri pe sezon. Cât de mult poate RVP să îmbunătățească numărul ăsta? Și pentru câte sezoane?

Eden Hazard – cel mai scump transfer al verii. Alan Pardew a spus despre el că are acea nonșalanță pe care o întâlnești doar la marii jucători. Fentele și piruetele l-au făcut să fie jucătorul cel mai faultat și cel care a scos cele mai multe penaltyuri din Europa în sezonul trecut. Hazard e genul de jucător care ridica fundurile de pe scaun, cum spun englezii, care face lucrurile să se întâmple, prin imaginația și flerul cu care joacă.

Bine, dom’le, dar unde-s Oscar, Lloris sau Podolski? S-a cheltuit mult vara asta și dacă era să mulțumesc pe toată lumea trebuia să scriu un articol despre cele mai tari 37 de transferuri ale verii. Așa am ales doar zece, care sunt, în opinia mea, cele care vor avea cea mai mare influență în acest sezon. Dacă globul vostru de cristal vă spune altceva, aștept să mă contraziceți.[/cleeng_content]

Sursa foto: Flickr, Ronnie MacDonald.