• cu lecția învățată după sezonul trecut, Fergie a trimis la Cluj o echipă decentă, nu chiar atât de experimentală ca într-un meci de Cupa Ligii, dar nici pe departe cel mai bun XI pe care l-ar fi putut compune. Rooney și Van Persie au început pentru prima dată un meci împreună, în timp ce Fletcher fost titularizat pentru a doua oară de la revenire.
  • nu-mi aduc aminte ultima dată când Sir Alex a jucat fără nici o aripă clasică. Împotriva Clujului, a aglomerat centrul terenului prin Fletcher, Cleverley și Anderson, ceea ce a făcut ca United să aibă o posesie ridicată, dar nu prea multe șanse de gol.

[cleeng_content id=”140063675″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

  • după ce a fost condusă în cinci din cele șase partide de campionat de până acum, Fergie și-a avertizat elevii în privința primului sfert de oră. Cu toate astea, Clujul a început excelent, cu Sougou exploatând spațiul din spatele lui Evra și Kapetanos scăpând ușor de marcajul lui Evans pentru 1-0. Shocker, an absolute shocker, a spus Fergie la pauză despre golul Clujului și nu vreau să mă gândesc ce a fost la gura lui în vestiar.
  • ei, dacă United s-a apărat șocant la golul nostru, atunci cum se cheamă ce a făcut Clujul la al doilea gol al lui van Persie? Rada se uită la minge în timp ce olandezul se furișează în spatele lui, iar Felgueiras e prins în no man’s land. În orice caz, pasa lui Rooney dar mai ales devierea lui van Persie sunt sublime.
  • Tolontan scrie că Clujul a arătat “ca o echipă resemnată, condusă de un subconștient unitar, care a făcut calculul că nu putem mai mult”. Ceea ce aș înțelege, dacă CFR-ul ar defila în Liga 1. Dar mă uit pe clasament și văd o echipă pe locul șase într-un campionat de duzină.

[/cleeng_content]

Sursa foto: Flickr, Free-ers

Previous ArticleNext Article

This post has 12 Comments

12
  1. Diletantismul lui Muresan e si mai tragic cand tii, de exemplu, cu Rapiduletu’ 🙂
    Cand vezi ca un individ care n-are nici o legatura cu fotbalul castiga 3 titluri in 5 ani si ai tai tot insista cu marile scule Dinu Douane si costelus zotta.
    United pare ca-si face treaba, dupa cum ziceai, cu minim de efort. Dar tare ma tem ca nu poate mult mai mult momentan. Sper sa revenim cumva si sa producem ceva folbal, ca nu miroase a bine…

  2. merg la aproape toate meciurile de acasa ale lui cfr de ani de zile. il ‘injur’ pe muresan constant, din varii motive.

    alex, gasesc articolul tau un pic unfair. pe mai multe planuri.

    united nu a venit cu trusa de traforaj, departe de asa ceva. primul 11 e indicatie clara a barosului. faptul ca rvp si rooney nu au fost deloc menajati, spun acelasi lucru. nici acum 4 ani chelsea nu a venit cu ciocanelul la 0-0. si nici bayern la 4-0. chiar crezi ca united nu ar fi dat 5 daca puteau? nu au putut mai mult, poate nici nu au fortat 120%, dar tensiunea si frunstrarea lor s-a simtit pina la 2-1 si in ultimele 10 min.

    mi s-a parut tactic ok cfr-ul. ocaziile clare au fost la fel (ei 2 suturi din careu rvp si unul din afara chicharito, noi un sut kape, capuri cadu si bastos). diferenta a fost facuta de portari. daca de gea iesea un pas, cadu si/sau bastos ar fi marcat. felgueiras e varza la iesiri dar s-a aventurat si a luat un gol cu cocoasa iar al doilea, cit de deviere si pasa or fi fost, aia era minge moarta daca iesea decis sau statea. de gea e varza la iesiri, a stiut asta, deci si la cadu si la bastos a tinut linia.

    daca sugou nu iesea, altfel se juca contra atacul. nu stiu daca tolontan a fost la meci, dar echipa resemnata conducea in min 14 dupa o faza mult mai frumoasa decit orice au creat ei. nimeni nu spune ca am fi cistigat cu echipa completa, dar nici ca united a jucat la pas, nu a fost deloc asa.

    pe urma muresan. trebuie luate lucrurile in context. comparativ cu fotbalul mare, clar diletantism. comparind cu cine trebuie comparat, pai nu avem ce compara. oamenii astia au facut un stadion in timp ce altii umbla cu caciula prin tara, bani, echipe suficiente pt campionatul nostru si oarecare performante, altii stau non stop pe tv si-si bat jucatorii pe tarlale. muresan si paskany, comparativ cu alde porumboiu (care sta pe gazon de la vreo 20 ani ma gindesc), gigi&mm, borcea, copos&zota&vama etc is ca si alexandru macedon pe linga mircea cel batrin. inca o data, muresan ma enerveaza la maxim, da it is what it is.

    altfel, cl e magic, am stat cu englejii la bere, la povesti, atmosfera f faina. la fel si pe stadion, in marea majoritate, desi am vazut mai buna. united e one man team, cfr 2. poate o sa pun citeva poze la un mom dat pe undeva.

    una peste asta is un pic trist de portar, da nu am nici un motiv sa ma jenez de meciu de ieri. si cine se leaga de posesie si mai stiu io ce, sa fim seriosi. lotu cfr costa cam cit rvp, altele sint problemele la cfr nu abordarea cu united.

    poate apuc sa pun ceva poze pe undeva, e ok daca pun un link la topicul de la data respectiva?

  3. Legat de meci si mie mi se pare ca articolul este putin prea dur cu CFR. Totusi in ultimele 10 minute au atacat United aproape in valuri as putea spune. In general s-au aparat bine si contra atacurile sunt foarte periculoase, pacat de accidentarea lui Sougou. Trebuie sa-l remarc si pe Aguirregaray, meci excelent facut de mijlocasul lui CFR. Nu ma asteptam sa bata clujenii, dar mie mi-au placut cum s-au miscat si nu pot sa le reprosez mare lucru.

  4. Legat de ciocan/baros – Fletcher, Anderson si Cleverley nu sunt in primii 5 mijlocasi din lot, cel putin dpdv al lui Fergie. Cei mai buni mijlocasi pe care ii avea la dispozitie – Scholes, Kagawa si Nani n-au jucat nici un minut, pe langa Carrick si Giggs care ar fi prins un virus.

    Ma intrebi: nu dadeau 5 daca puteau? Cred ca intrebarea care trebuie pusa e: crezi ca nu dadeau 5 daca voiau?

    Muresan – e clar ca a facut si lucruri bune, doar ca e greu de spus daca ele nu s-ar fi intamplat oricum cu mine sau cu tine in locul lui, tinand cont de cat a investit Paszkany.

    Eu pe Muresan il judec dupa doua lucruri – media de 6 luni la care schimba un antrenor in ultimii ani. Al doilea e ca fiecare sezon castigat a fost urmat de unul ratat, terminat pe ultimul loc in Liga, pe 4 si pe 10 in campionat. E clar ca e o problema, ramane de vazut ce a invatat Muresan din greselile anilor trecuti.

    Nici o problema, cand urci pozele pune linkul.

  5. culmea cum o echipa de mana a 3-a cum e clujul are sanse reale de calificare in primavara CL.. spune si asta ceva despre nivelul in scadere al fotbalului in general..
    united pare o umbra a echipei de acum cativa ani.. nu vad ce sanse ar avea la titlu

  6. si city a avut 2-3 ocazii monumentale, dar, intr-adevar senzatia e ca borussia e din alt film.
    chiar ma gandeam ca, in ceea ce e usor cea mai tare grupa din istoria CL (cuprinzand campioanele celor mai puternice 3 campionate ale europei de anul trecut), dupa 3 reprize pare ca reprezentanta angliei e cea mai slaba si ma gandesc la eterna disputa dintre valoarea campionatelor. senzatia mea e ca in anglia valorile s-au nivelat de vreo 2 ani in jos. stiu ca chelsea a luat liga anul trecut, dar asa simt eu

  7. Parca pe-aici citisem ca, de fapt, e cea mai usoara grupa de anul asta. Si ca Real si City vor trece la pas. Noroc ca “balonul e rotund” 🙂

  8. nu cred ca am putut spune asa ceva…… daca am facut-o insa, inseamna ca eram beat, alta explicatie nu exista 🙂

    in alta ordine de idei, in seara asta am vazut un portar in zi de super-gratie. cred ca hart a avut acel sentiment de invincibilitate pe care orice portar (oricine a stat portar o perioada indelungata) il experimenteaza cel mult o data la un an – doi, cand simti ca orice s-ar intampla, tu esti pe minge, cu piciorul, cu varful unghiilor, cu gamba etc. oricum, nota 20 ptr hart

  9. senzationala Borussia, sunt gata sa fac pariu ca vor merge in finala 🙂 sper sa-i umfle pe real