• ascultam ieri o avancronică a meciului şi cineva întreba cât de mult va conta absenţa lui Hazard. Belgianul a fost cel mai în formă jucător al lui Chelsea în ultima lună. Teoretic ar fi trebuit să fie un handicap, dar aşa cum remarca cineva, Chelsea are felul ei de a câştiga meciuri importante încât aproape că nu mai contează cine şi cum joacă.
  • şi totuşi absenţa lui Hazard a deranjat întreaga linie de mijlocaşi ofensivi. Mata a trecut din dreapta în centru, Oscar din centru în stânga, şi în drepta a fost urcat Ramires. Mata a fost mai tăcut decât m-aş fi aşteptat deşi termină meciul cu două pase decisive, tehnic vorbind. Mai toate fazele de atac ale lui Chelsea l-au căutat pe Ramires, care are travaliu dar nu e suficient de tehnic că să joace în bandă. Chiar şi aşa cred că le-a dat mai multe de făcut fundaşilor portughezi decât ar fi făcut-o Moses:


[cleeng_content id=”718372384″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

  • Benfica a jucat excelent în prima repriză, presând mai energic şi păsând mai îngrijit decât Chelsea, care a arătat ca o echipă împrăştiată. Chiar şi aşa, Cech n-a avut de scos nici o minge în primele 45 de minute. Benfica a obosit după pauză, câţiva jucători având crampe după o oră de joc, în timp ce Chelsea a crescut ritmul o dată cu trecerea timpului.
  • antrenorul Benficăi a spus după meci:

For most of the 90 minutes Benfica were better – better organised, technically and tactically superior to a very strong Chelsea side. We looked the side most likely to make iţ 1-0, then 2-1 – small details made the difference, especially in the penalty area.

  • aceste mici detalii sunt de fapt esenţiale. Benfica a fost mai bună în treimea de mijloc, dar atât. În careul advers a încercat să joace miuţă, dar singura şansă clară a fost un şut din afară careului. În apărare, ambii fundaşi centrali au fost scuturaţi de Torres la gol în timp ce Ivanovic a marcat dintre doi fundaşi care nici n-au sărit la cap. Mingea s-a dus în colţul de unde plecase un alt jucător al Benficai. Când faci două goluri cadou şi nu-ţi creezi şanse clare e mai greu să spui că ai pierdut nemeritat, indiferent cât de frumos combini la mijlocul terenului.
  • Mata şi Torres nu sunt primii jucători care câştigă Mondialul, Europeanul, Liga Campionilor şi Cupa UEFA/Europa, aşa cum multă lume ar fi bănuit aseară. Jurgen Kohler şi Andi Moller au făcut-o înaintea lor.
  • Rafa Benitez a spus după meci că ştia cum se apără Benfica la cornere şi a încercat să exploateze această slăbiciune. Unii ar putea crede că bravează, dar până şi suporterii lui Chelsea anticipau vulnerabilitatea lui Benfica la cornere. Dintr-un preview de ieri: The area of weakness comes at the far post, where there is no designated man.
  • Rafa pleacă de la Chelsea cu satisfacţia că şi-a făcut treaba eficient şi cu demnitate în contextul unei presiuni pe care alţii ar fi găsit-o insuportabilă. A fost al 68-lea meci dintr-un sezon de tranziţie, în care a schimbat antrenorul şi jumătate de echipă faţa de finala Ligii Campionilor de acum un an. Cine îşi închipuie că se putea mai mult, ar trebui să fie dezamăgit de faptul că următorul antrenor va lua cel mult o Cupă a Spaniei în acest sezon, cu un lot mult mai puternic. Dar bănuiesc că nu e cazul.


[/cleeng_content]
Sursa foto: Julian Mason

Previous ArticleNext Article

This post has 15 Comments

15
  1. desi in buna masura faptele sunt asa cum le prezinti, ai un fel de a le prezenta care nu serveste scopului pentru care scrii. mai mult, daca ar fi sa definesc modul de a actiona al unui hater, ceea ce scrii de cateva zile incoace referitor la chelsea s-ar incadra perfect.
    ca sa nu ai dubii, dintre cele 6 echipe importante din anglia, chelsea mi-e cea mai antipatica de departe la momentul prezent dar modul cum o tratezi nu denota niciun fel de respect pentru club si mai ales pentru suporterii ei care sunt prezenti si aici intr-o anumita masura. iar asta mi se pare impardonabil

  2. nu sint deloc un fan benitez, dar si eu sint de parerea ca a facut treaba ok. se putea mai mult? intotdeauna. in conditiile in care a fost sustinut? mai putin probabil. ok, si si vina lui oarecum, stia relativ bine in ce se baga. sa nu uitam totusi, ca 3/4 de sezon a adus clubului mai multe trofee europene decit cel iubit in 2 1/2 ani. da, si mult mai putine trofee interne.

    rusul isi permite sa muste mina plina de gazodolari ce-i scoate din baltoaca pentru ca vrea si poate. iar fanii chelsea si-au insusit razboiul lui mourinho cu benitez, ca oricum nu pot sa vada mai departe de portughez.

    si eu sint de parerea ca chelsea nu are nici cea mai mica urma de clasa. nouveaux riches de obicei nu o au, vezi si city. dar sa terminam odata cu cistigatul pe alte merite decit ce scrie pe tabela. daca era asa, brazilia cistiga mondialul in 82, craiova uefa in 84, stoke nu ar fi iesit din liga 3 veci etc. au pregatit ok meciul, au facut unele etape de joc ok si da, au auvut un pic de noroc. doar pt ca nu joaca conform unor standarde pe care le-am prefera nu-i face nemerituosi.

  3. Cam asta e si banuiala mea, de ce Benitez e atat de hulit de fanii Chelsea, ptr. ca l-a eliminat pe idolul lor de 2 ori din Ch.League.
    Continuand exemplele tale cu meritatul poti sa adaugi acolo si ‘daca era asa, Tottenham ar fi terminat pe 4 in 2006 inaintea lui Arsenal’:)

  4. stim ca esti fan barca, deci trebuie sa stii la cam cit se ridica datoria lor? si daca au asa o datorie, probabil e din cauza unor orgii financiare de care guardiola nu e deloc strain? si cind vorbim despre fotbalul de dragul fotbalului, nu sintem sub impresia ca umilul messi e platit cu 10k bani pe luna si restul in placere fotbalistica in tip ce ‘concurentul’ sau de la big bad real ia 200k pe saptamina si joaca fortat?

    nu ma intelege gresit, io is de acord in totalitate cu ce scrii, da cu un pic de perspectiva (sau retrospectiva?!?) asta ar fi trebuit scris acu vreo 4-8 ani. ca sa nu mai zic ca parca il infierai pe laporta ca nu baga bani in trasferuri.

  5. Aşa e, ne umpli pe toţi de respect!

    Ai fost făcut în diverse moduri de oameni care nu ţi-au dat cu tifla atunci când erai în genunchi (după dubla cu Bayern) şi au avut decenţa de a nu comenta la mişto despre o echipa pe care, în ciuda a ce crezi tu, oamenii ăia o apreciază pentru lucrurile bune pe care le-a oferit fotbalului în ultimii ani.

    Problema e că tot acei oameni au fost puşi în situaţia de a-ţi suporta crizele de furie în momente în care ar fi trebuit să dai dovadă de un minim de respect şi să te abţii de la a-ţi vărsa pe aici ofurile, mai ales că nici măcar nu era implicată direct echipa ta.

    Nu înţeleg cum poţi tu să vorbeşti despre aroganţa nejustificată a altora. Faci plecăciuni de fiecare dată când ai ocazia în faţa Zeului Barcelona, devenind de-a dreptul hiperbolic în multe situaţii şi te fofilezi când nu poţi înţelege de ce nu simte şi gândeşte toată lumea ca tine, iar când echipa mea câştigă trofeul Uefa Champions League şi, anul următor, Europa League, începi să vorbeşti despre izvoare nesecate de dispreţ, bulan, scârbă, atentate la adresa fotbalului, etc.

    Şi acum eşti şi marele apărător al lui Rafa Benitez, probabil în tentativa de a atrage ceva simpatie. Când vine vorba despre rezultatele lui Mourinho, ele parcă nu mai sunt aşa importante precum alte detalii, nu?

    Nu ştiu ce înseamnă respect, din punctul tău de vedere, dar bănuiesc că ai o definiţie proprie. La fel ca pentru „valorile morale” despre care vorbeai cândva.

  6. Citind ce se scrie pe aici şi prin alte părţi, de către oameni care ştiu mai mult fotbal decât mine, am ajuns la concluzia că am exagerat în privinţa lui Benitez şi am dat importanţă prea mare unor detalii nesemnificative din trecut, lăsându-mă orbit de ele.

    Deşi rămân la părerea că se putea şi mai bine şi că s-au comis multe greşeli sezonul ăsta, trebuie să recunosc că aveţi dreptate cel puţin într-o privinţă: omul merită respect pentru munca depusă. E bine că s-a terminat ok sezonul şi ar fi ok să apelăm la clişeul ăla cu „ne strângem mâinile la plecare”.

    Până la urmă, Rafa i-a dat lui Chelsea un trofeu şi o participare în Champions League, dar ţin să subliniez şi că Chelsea i-a dat lui Rafa şansa de a reveni în circuit şi de a deveni o ţintă foarte atractivă pentru multe echipe, vara asta.

    Cât despre Mourinho, nu ştiu dacă presiunea pusă pe Rafa a fost măcar pe jumătate egală cu cea pusă pe portughez la Madrid.

  7. Chapeau ! Poate am exagerat si noi arătându-ti chestia asta in cele mai diverse moduri, dar personal mă bucur ca a contribuit la ceva.

    Sigur că ai si tu dreptate, logic ca si Rafa avea de câştigat de la Chelsea
    (nu doar intrare in circuit ci si loads of money), si ştia in ce se bagă…

    Acum mă gândeam cum as fi reacţionat in caz de Mou manager la Liverpool, îmi place sa cred ca l-as fi acceptat mai bine, dar te înţeleg.

  8. Alex, dar cred ca Mata si Torres sunt primii care sunt detinatori concomitent ai acestor titluri.

  9. O sa urmeze o supercupa interesanta la Praga cu Chech in poarta 🙂
    Aveti grija sa nu va faca nemtii ce ne-au facut noua, si lu Cruyff :)…au baietii astia multe calitati dar sa se opreasca cand trebuie nu prea stiu….

  10. Nu ştiam că la Praga se joacă. Ar trebui să fie ceva fani Chelsea din zonă, în cazul ăsta.

    Până la supercupă mai e mult, iar mie mi-e silă de toate telenovelele care vor avea loc vara asta. Venirea lui Mourinho pare sigură, dar ceva-mi spune că vor mai exista ezitări până să devină oficială afacerea. Plus toată nebunia cu transferurile, cu Mourinho nu-l place pe X, Y nu-l place pe Mourinho etc. …

  11. nu stiu daca e de ras sau de plans, dar azi noapte am visat ca eram la o conferinta de presa unde deodata Giggs vine si anunta ca se retrage. am innebunit. a spus ca daca Scholes, Becks, Saf, fratii Neville s au retras, e si timpul lui si a inceput sa si schimbe infatisarea in frame uri succesive pana la chipul din 1991.

    cred ca intru intr o depresie altfel nu mi imaginez cum sa visez asa ceva :)))). este 1 an foarte trist, 2013 te tin minte

  12. Tot trebuie să se retragă şi el la un moment dat. Bucură-te de ce a fost şi de ceea ce va fi 🙂