Pe un Anfield straniu de tăcut, în care se zăreau bannere cu „Cockney for a day”, Chelsea a trecut de o echipă de fantome, despre care unii zic c-ar fi fost Liverpool. Gazdele au dominat vag prima jumătate de oră, până când Gerrard l-a servit pe Drogba cu cea mai precisă pasă filtrantă pe care a dat-o tot sezonul. După asta, Liverpool s-a predat.


A fost sau n-a fost? O ipoteză ineptă.

N-am fost niciodată un conspiraţionist priceput. Jurnalismul lucrează cu fapte nu cu presupuneri. Fapt e că Stevie G nu e la prima boacănă: la Europene în 2004 şi împotriva lui Arsenal în 2006, căpitanul lui Liverpool pasa la fel de neglijent în spate. Fapt e că Liverpool e o echipă în pragul marasmului, o echipă consumată fizic şi psihic, de la care ar fi fost nerezonabil să te aştepţi să o încurce pe Chelsea. Fără energie, dorinţă şi inspiraţie, Liverpool a făcut încă un meci abject, încă unul dintr-un lung şir sezonul asta. Şi când te gândeşti că la începutul sezonului atâta lume credea că va fi anul lor…

Make no mistake: Chelsea e noua campioană. Da, Wigan a bătut-o în tur, a bătut şi pe Arsenal şi Liverpool, dar mai degrabă mă aştept să-l vad pe Mourinho antrenând la Medias decât pe Chelsea să piardă titlul în ultima etapă. Singurul semn de întrebare e dacă apucă să le dea cinci, devenind prima echipă în aproape jumătate de secol, după Spurs-ul marelui Bill Nicholson în 1962, care înscrie de 100 de ori într-un sezon. Eu aş zice că da.

Fără să fie una din marile echipe din istoria Premiership-ului, Chelsea şi-a văzut de treabă, si e prima echipă care le bate tur-retur pe Man Utd, Liverpool si Arsenal. Vorba lui Fănuş, un singur adevăr stă drept în şa: Chelsea a fost cea mai bună echipă sezonul asta. Eu unul, sunt surprins că United a reuşit să împingă cursa pentru titlu până în ultima etapă, după o vară în care a pierdut doi din primii zece jucători din lume, CR9 şi Tevez.


Ce se întâmplă cu Chelsea?

Kudos lui Carletto, care devine abia al cincilea antrenor care ia titlul în Premier League. Toată lumea aştepta o tuşă italiană, dar Ancelotti a pus la punct o echipă ofensivă şi fluidă. Ce se va întâmpla în vară? Dacă ar fi să-i găsim nod în papură lui Chelsea, ar fi că are un lot un piiiic cam îmbătrânit. Se va renunţa probabil la jucătorii pe final de contract: Joe Cole, Ballack, Deco. În locul lor, Ancelotti a anunţat deja că vor veni puşti de la academia în care s-a investit enorm: vârful italian Fabio Borini, fundaşul olandez Jeffrey Bruma, francezul Gael Kakuta şi un playmaker despre care se spune că ar fi teribil de talentat, Joshua McEachran. De văzut cum va gestiona Ancelotti acest schimb de generaţii.

Ce se întâmplă cu Liverpool?

Perspective mult mai sumbre la Liverpool, care e evacuată treptat din elita fotbalului englez. Yankeii au scos clubul la mezat, dar cine le dă £800m cât cer, mai ales acum, când au ratat Liga? Răspunsul vine încă o dată din Orient: Dubai International Capital, consorţiul care a mai avut câteva încercări de preluare a clubului, a făcut o ofertă se pare, dar e undeva pe la £500m. Soarta lui Benitez, Torres şi Gerrard depinde de această tranzacţie. Fără banii şeicilor, Liverpool ar putea avea probleme mari. După cum spuneam şi mai demult, bugetele cluburilor din Big Four mizează pe o perpetuare a succesului european; terminând pe 7, Liverpool întrerupe această buclă şi consecințele financiare ar putea fi devastatoare.

Pentru moment, Liverpool a blocat al 19-lea titlu pentru United. Dar la cum merg lucrurile, şi Chelsea are mai mari şanse să ajungă la 19 înainte lor.

P.S. Un brainfart al lui Bogdan Nevel ieri, care spunea despre Lampard ca n-a prins un sezon prea bun. Lamps e totuși la primul sezon de peste 20 de goluri, o performață absolut remarcabilă ca mijlocaș. Si dacă tot suntem aici, Martin Broughton e noul administrator al lui Liverpool, nu patron.

Previous ArticleNext Article