Un meci monoton, searbăd, dar delicios din punct de vedere tactic.

Cu Stoke, Dalglish a trecut la un sistem oarecum demodat, cu trei fundaşi centrali, pe care Premier League-ul nu-l mai văzuse de la mijlocul anilor ’90. Acest sistem a fost abandonat treptat pentru că nu e eficient decât dacă echipa adversă joacă cu două vârfuri, ceea ce se întâmplă din ce în ce mai rar în fotbalul modern.

Astfel, Ancelotti nu-i putea face o concesie mai mare lui Dalglish decât să-i trimită pe Drogba şi Torres în avanposturi. Anelka, care jucase atât de insiprat rolul de trequartista săptămâna trecută, a fost ieri lipsit de imaginaţie. În fapt, întreaga echipă a lui Chelsea a fost unidimensională şi tocită, la fel ca în săptămânile întunecate din decembrie.

A doua greşeală pe care a făcut-o Ancelotti a fost să încerce să-i facă loc lui Torres fără a renunţa nici la Drogba şi nici la Anelka. După cum remarca Alan Smith, e dificil să faci trei atacanţi clasici să funcţioneze împreună. Iar când n-ai aripi, cum e cazul lui Chelsea, e aproape imposibil. Liverpool a aglomerat mijlocul, s-a apărat om la om, a acoperit perfect benzile laterale şi astfel a redus jocul de atac al lui Chelsea la şuturi de la distanţă şi mingi plouate în careu.

După o pauză de un deceniu, iată-l pe Kenny Dalglish confirmând până şi cele mai nerezonabile din aşteptările fanilor. E la al patrulea meci câştigat consecutiv fără gol primit. A luat echipa de la 4 puncte de retrogradare şi a dus-o la 6 puncte de Liga Campionilor. Devine clar că pe locul 4 se vor bate Chelsea, Spurs şi Liverpool. N-ar fi ironic ca tocmai „cormoranii” să prindă ultimul loc de Ligă, în dauna lui Chelsea, care l-a sedus pe Torres cu şansa unui viitor mai bun? He Who Betrays Will Always Walk Alone…

Ştiind că e un pic ruginit din punct de vedere tactic, King Kenny a făcut cea mai deşteaptă mutare aducându-l pe Steve Clarke la Melwood. El e asistentul pe care Mourinho a insistat să-l ia cu el la Inter, dar Chelsea nu i-a dat drumul. Clarke e cel care face antrenamentele de zi cu zi, şi toţi cei care au lucrat cu el spun că e unul dintre cei mai buni secunzi din fotbal. Nu-s puţini cei care cred că e mai mult mâna lui decât a lui Dalglish în reanimarea lui Liverpool din ultimele săptămâni.

Stay tuned, urmează mai pe seară o recapitulare a întregii etape.

Previous ArticleNext Article