Cei doi guru ai analizelor tactice, Jonathan Wilson şi Michael Cox, s-au pus de acord: echipele italiene au probleme în Europa pentru că sunt prea înguste. Altfel spus, sunt vulnerabile în faţa unor aripi de calitate.

Italia nu are cine ştie ce extreme, astfel că majoritatea echipelor din Serie A, printre care şi Inter, Milan sau Roma, joacă în acest sezon un 4-3-1-2 care ignoră oarecum benzile laterale. Dacă adversarii n-au jucători de bandă rapizi, n-ai de ce să te fereşti.

Problema e că Europa are aripi de calitate, ceea ce face că tacticile atât de bine calibrate pentru Serie A să fie date peste cap în competiţiile europene. Bale l-a distrus pe Maicon în dubla cu Inter, când fanii de pe White Hart Lane îi chemau taxiul brazilianului. Interul a avut iarăşi probleme cu Bayern, când Robben i-a sucit coloana unui Chivu cu câteva viteze în minus.

Pe San Siro, cursa lui Lennon a resetat defensiva milaneză, în timp ce Doulglas Costa a marcat un golazo pe Olimpico din Roma. Toate astea nu înseamnă că fundaşii laterali din Italia sunt mediocri, ci doar că în sistemul 4-3-1-2 nu sunt protejaţi suficient de către mijlocaşi.

Tactica a fost dintotdeauna fetişizată în Italia, unde mijlocaşii defensivi, mediani, nu sunt niciodată doar atât – sunt di spinta, di interdizione sau di appoggio. A fost mereu o subtilitate a înţelegerii desenului tactic, care prin alte părţi s-a pierdut, sau n-a contat niciodată. Acum însă echipele peninsulare par anchilozate în această îngustime, abitir taxată când scot capul în Europa:

That tactical rigor used to be Italy’s strength. It’s hard to avoid the sense now, though, that Italian football has become tactically moribund, wedded to a safety-first system that, lacking dynamism, has become outmoded. Internazionale, of course won the Champions League last year, but it did so playing 4-2-3-1. Since Leonardo took over, though, it too has retreated to 4-3-1-2, and so the template of narrowness is perpetuated once again.

O explicaţie oarecum complementară tacticii e cea estetică. Se joacă negativ şi lent, adică exact cum nu dă bine la tv. Serie A a devenit broască ţestoasă pe lângă iepurele care e Premier League-ul, cu acel fotbal jucat cu 100 de mile pe oră, blood and thunder, croit parcă pentru suporteri cu atenţie scurtă şi televizoare mari. Beppe Bergomi şi-a dat seama de acum câţiva ani:

When I watch a Premier League game, say it is Fulham v Manchester City, I enjoy myself. The game has pace and rhythm, the fans get behind their teams, they don’t spend their afternoon trying to get at some player.

We Italians, however, have an addiction to controversy, our fans don’t accept a defeat.

I think the Premier League teams take to the field with a lot less pressure and it influences the way they play, faster, more athletic and with less pressure.

We’re still the best, tactically speaking, but sometimes the excessive obsession with tactics gets in the way, it blocks the player. In contrast, Premier League players in England are freer in their minds, they just go out there and play.

Acum, când nici tactic italienii nu mai sunt cei mai buni, ce se va alege de fotbalul lor?

Sursa foto: Flickr, Alvaro Carillo

Previous ArticleNext Article