Dragoste in vremea Houllierei

Gérard Houllier se întoarce în Premier League pentru a o antrena pe Aston Villa.

Vestea a inflamat forumurile suporterilor în aşa măsură încât mâna dreaptă a patronului Randy Lerner, un general în rezervă al Marinei americane, s-a implicat în dezbaterea online amintindu-le fanilor că noul antrenor „merită mai mult decât să fie ridiculizat de fani încă din prima zi”. De unde vine îndoiala fanilor?

Un francez in Merseyside

Houllier a preluat în 1998 o echipă aflată în cădere liberă. O generaţie întreagă îşi irosise cei mai buni ani ai carierei, neavând în Roy Evans o figură îndeajuns de autoritară pentru a-i struni către titlu. Neil Ruddock, unul dintre Spice Boys, cum aveau să fie numiţi de tabloide, declara într-un interviu recent că nu regretă excesele acelei perioade: „we were earning tons of money, driving Ferraris and bedding Page 3 girls before anyone else”.

Cu o atenţie meticuloasă la detalii, care mergea până arhitectura Melwood-ului sau dieta jucătorilor, francezul a reclădit treptat cultura performanţei erodată de hedonismul erei Spice Boys. Houllier nu era neapărat un tactician remarcabil, care să coboare în iarbă şi să se ocupe de antrenamente el însuşi, cât manager în sensul englezesc al cuvântului, care se ocupă de gestionarea clubului cu totul. Chiar Owen recunoştea că francezul e un manager în sensul larg al cuvântului, capabil să identifice cu precizie problemele unei organizaţii şi să le repare eficient.

După doar două sezoane de reconstrucţie, Houllier câştiga în 2001 aşa-numita „plastic treble”, compusă din Cupa Uefa, Cupa Ligii şi Cupa Angliei (probabil cea mai nedreaptă din istoria competiției). Apoi, în octombrie 2001, s-a întâmplat: Gérard Houllier a suferit un infarct puternic, care a condus la o operaţie de by-pass lungă de 10 ore, într-o vreme în care o operaţie normală de acest fel dura doar patru. A supravieţuit printr-un miracol şi în martie anul următor avea să revină pe bancă. Mandatul sau e însă despicat de această tragedie în două perioade contrastante. Au urmat încă două sezoane mizerabile, cu multe decizii chestionabile puse la îndoială de Kop.

În ziua în care a plecat de pe Anfield, Rick Parry, chief-executive la vremea respectivă, a avut eleganţa să recunoască:

„Gérard changed things off the pitch as well as on it, bringing back both our pride and self-respect and instilling discipline and professionalism throughout the club.”

Punctul slab: transferurile

Reproşul care i se aduce cel mai des lui Houllier, este că nu are ochi la jucători, fiind incapabil să discearnă între mediocritate şi calitate autentică. E drept, apărarea cormoranilor era vraişte când a preluat clubul, fapt care s-a schimbat după ce i-a semnat pe Didi Hamman, Markus Babbel, Stephane Henchoz şi mai ales Sami Hyypia, adus cu doar £2.6m de la Willem II. Dincolo de aceştia, se pot face două echipe cu balastul importat din Franţa: Traore, Vignal, Camara, Pongolle, Le Tallec, şi, nu-i aşa, noul Zidane, Bruno Cheyrou. Nu i-am uitat nici pe sengalezii Diao şi Diouf pentru care s-au plătit £13m.

Cazul Cristiano Ronaldo

Un amănunt mai puţin ştiut e că Liverpool a avut şansa să-l semneze pe Cristiano Ronaldo în 2004, pe finalul mandatului lui Houllier. Phil Thompson, unul din asistenţii francezului, îl remarcase într-unul din meciurile lui Sporting. S-a dus în Portugalia să-l mai urmărească o dată în derby-ul cu Porto din ultima etapă a sezonului. Ronaldo n-a impresionat, dar Sporting îl dădea cu doar £4m, în patru rate de câte £1m. Problema era că jucătorul cerea £1m la semnătură, un risc uriaş pentru un puşti de 18 ani. Houllier şi Thommo s-au hotărât să mai aştepte. Zece zile mai târziu, Sir Alex Ferguson a plătit peste £12m pentru el.

Profet în țara lui?

În afară de Liverpool, Houllier a mai luat titlul cu PSG (1986) şi Lyon (2006-07) în Franţa. Cu toate astea, în ţara natală e mai cunoscut pentru maniera neverosimilă în care a ratat calificare la Mondialul din ’94. Franţa era ca şi calificată cu două meciuri înainte de finalul preliminariilor. Nu aveau nevoie decât de o victorie acasă cu Israelul în penultimul meci. S-a terminat 2-3 după ce francezii avuseseră 2-1. Calificarea părea oricum rezolvată, ei jucând tot acasă ultimul meci din grupă împotriva Bulgariei, având nevoie de un egal. Konstandinov a marcat pentru 2-1 în prelungiri, după o pasă a lui Ginola, pe care Houllier a etichetat-o drept „criminala”.

E Houllier omul potrivit pentru Villa?

Înclin să cred că da, ţinând cont de variantele care erau disponibile în acest punct al sezonului. Fără îndoială, clubul a progresat sub comanda lui Martin O’€™Neill, dar modelul de business, cu salariile reprezentând 85% din cheltuieli, e unul profund nesănătos. Villa plăteşte cu £11m mai mult decât Spurs şi cu £21m mai mult decât Everton pe salariile jucătorilor şi totuşi iată-i lovindu-se an după an de acelaşi plafon.

Unii dintre fanii Villei sunt sceptici în privinţa lui Houllier, dar până şi ei ar recunoaşte că O’€™Neill începuse să-şi piardă din credibilitate. Prea multe meciuri în care în care Villa termina benzina după minutul 75, prea multe sezoane în care imploda în preajma lunii martie. E nevoie de cineva care să înţeleagă că nu poţi să joci fiecare minut din fiecare meci cu 100-de-mile-pe-oră, acel blood and thunder football care până la urmă te sleiește. Şi mai ales e nevoie de cineva mai atent la resursele echipei, mai ales acum când Randy Lerner a anunţat că nu vor fi bani pentru transferuri. Or aici excelează Gérard Houllier: ştie să creeze condiţiile pentru a exploata cât mai eficient talentul pe care-l are în vestiar.

O veste buna pentru Villa e că Houllier va fi ajutat de Patrice Bergues, cei doi amintind de cuplul Clough – Taylor. Multi Kopites atribuie dezintegrarea din ultimii ani ai mandatului lui Houllier, in aceeasi masura infarctului cat si plecarii lui Bergues. Se spune că el a fost cel care a calibrat acea defensivă superbă a lui Liverpool de la începutul deceniului care primea doar 30 de goluri in sezonul 2001-2002.

Pentru o analiză extinsă a mandatului lui Houllier la Liverpool, vă recomand blogul lui Paul Tomkins, care a publicat un capitol din viitoarea sa carte.

Share on FacebookTweet about this on TwitterEmail this to someone