Se fac zece ani de când United a irosit ultima data un avantaj de două goluri, cu Charlton in decembrie 2000
Sir Alex Ferguson l-a ferit pe Rooney de dispreţul fanilor gazdă, care îi pregătiseră o păpușă gonflabilă imensă şi un cântec genial inspirat din Bob Marley: „No woman, no Kai”. Acum să spui că Man U i-a simţit lipsa lui Wayne e un argument facil, care nu merită făcut. Timp de 90 de minute colegii lui păreau să se descurce excelent şi fără el, şi îmi vine greu să mi-o imaginez pe United marcând mai mult de trei goluri pe Goodison, chiar cu el titular. Însă după cum bine remarca Phil McNulty, îndoielnică e în primul rând premiza în baza căreia n-a fost reţinut în lot:
It was the basic principle of leaving Rooney, a player of such importance, on the sidelines because of the abuse he may get from opposing supporters that is open to question.
Altfel spus: suportă, nene! Că de aia câştigi într-o săptămână cât instalatorul care te huiduie în cinci ani!
Revenind la meci, Everton a monopolizat posesia în prima jumătate de oră, însă ocaziile mai clare le-a avut United. Când mai erau cinci minute pâna la pauză, Man U e prinsă cu pantalonii în vine după ce avusese un corner la poarta lui Howard, Tim Cahill scapă singur cu Van der Sar pe contraatac, olandezul respinge dar mingea ajunge la Pienaar care îl execută din şase metri. United avea să reacţioneze promt, Fletcher egalând din careul mic după centrarea inch-perfect a lui Nani. 1-1 la pauză.
A două parte le-a aparţinut oaspeţilor care au punctat întâi prin Vidic cu capul şi apoi prin Berbatov, cu un exterior subtil de la marginea careului. 3-1 în minutul 67, and surely Man United take all three points away from Merseyside, cum spunea comentatorul Beeb-ului. Moleşită de un sentiment de suficienţă, United n-a reuşit însă să închidă jocul. Cu o linie de start cu o medie de peste 30 de ani, United păstra posesia cu dificultate şi acoperea din ce în ce mai greu zonele.
Dincolo de orice explicaţie, Fergie nu mută nimic în sprijinul echipei care rămânea vizibil fără benzină. O singură schimbare: Park pentru Evra. Giggs, Scholes şi Neville au terminat toţi meciul, fiind mai degrabă pietoni în ultimul sfert de ceas. Everton marchează de două ori în prelungiri, din centrări venite de pe partea lui Nev, care şi aşa fusese terorizat de Pienaar tot meciul.
Minutul 93! 3-3! United bate corner! Fellaini respinge şi îşi pune echipa pe contră! Cinci contra trei! Beep-beep-beeeeep! Arbitrul fluieră finalul în mijlocul unei faze clare de gol, aducându-l pe Moyes în pragul unei crize de nervi. Inacceptabil într-adevăr să adaugi doar 30 de secunde peste minutele regulamentare de prelungire, în care s-a marcat totuşi de două ori.
Dacă a fost însă cineva care a primit un hair-dryer cataclismic ieri în vestiar, el trebuie să fi fost Johnny Evans care are detenta unui jucător încălţat cu ghete de plumb. La golul doi al lui Everton, Evans sare timid şi în contratimp, lăsând un jucător cu un cap mai scund decât el, să marcheze fix din spatele său. Când ai un apărător central impecabil, cum a fost Vidic ieri, şi tot iei trei goluri asta se reflectă foarte prost asupra celorlaţi fundaşi, fiecare cu partea lui de vină la goluri.
Încă două puncte pierdute copilăreşte în deplsare, vasăzică, după cele cu Fulham. E drept, United se întorcea fără nici un punct din aceleaşi deplasări sezonul trecut, dar când o ai pe Chelsea care mătură tot, astea patru puncte s-ar putea foarte bine să facă diferenţa în mai. This will take a bloody long time to digest, vorba unui forumist mancunian.