
Inițial m-am bucurat când a erupt știrea cu demiterea lui Rodgers. Mă gândeam că o să-mi distragă atenția de la pauza de două săptămâni fără Premier League umpluta cu meciuri din preliminariile UEFA 2016.
Ce a urmat a fost mult peste ce mă așteptăm. Am fost aspirat într-o gaură neagră plină cu articole cu analize mult prea detaliate. Ce a făcut și a dres Rodgers. Cum a ajuns Liverpool în situația de azi. Ce a reușit Klopp și ce s-a întâmplat în ultimul sezon la Borussia. Noroc că Big Sam mi-a mai descrețit fruntea cu citatele din noua lui carte și cu decizia de a merge la Sunderland. Si pe undeva tot aștept să mai sară și Mourinho cu ceva controversat.
Prea multă discuție despre manageri și rolul lor. îmi lipsește fotbalul. Etapa care urmează vreau să mă concentrez pe o păsa frumoasă, pe un stop, pe o ratare și pe rezolvări elegante în iarbă.
Pentru că, undeva la orizont, parcă ne așteaptă vești despre Ancelotti și Simeone. Va sări totul în aer iarasi…
Deturnam iar discutia pentru un preview la sferturile de la Cupa Mondiala. Or sa fie meciuri pe toate gusturile si cred ca avem ce vedea.Primul meci de maine dupa amiaza o sa fie unul tare de tot, foarte fizic si mai greu digerabil. Africa de Sud joaca in forta, pe centru, multe suturi, teribil de puternici pe inaintare, pragmatici, nespectaculosi si neiubiti. Din cauza accidentarilor de pe liniile dinapoi, Wales sunt fortati sa intre in acest dans. Cu mentiunea ca de regula dragonii sunt spectaculosi (mie imi par cei mai placuti din Emisfera de nord) si iubiti pentru inima lor mare. De urmarit duelul centrilor, 3 dintre cei 4 au sub 25 de ani si as remarca fabuloasa line a 2-a sud-africana, dupa cuplul V. Matfield – B. Botha, i-au inventat pe acesti Lood de Jaeger si mai ales Eben Etzebeth (care imi place foarte mult). Anticipez un plus de 7-10 puncte pt Boks, baietii par sa fi trecut intr-o viteza superioara dupa şocul primului meci.
Ceea ce trebuia sa se intample, s-a intamplat: Noua Zeelanda joaca 8 ani mai tarziu pe acelasi Millenium Stadium cu Franta. Si pleaca iar favoriti: acelasi joc solid si curat dintotdeaua, joc bazat pe cupluri foarte sudate in linia 2-a sau la nivelul centrilor, cu 3 oameni incredibili la linia a 3-a, condusi de una din legendele rugby-ului, eficienti atat la curatatul zonei in atac, cat si la contestarea permanenta in aparare, sclipirile ce pot aparea de la orice om de pe liniile dinapoi, fluiditatea mijlocasului la gramada, cea mai buna banca de rezerve din lume (de la care se asteapta dinamitarea jocului in minutul 60, ii gasim acolo pe un anume Sonny Bill Williams si pe viitorul McCaw, Sam Cane). Cand tragem linie si facem totalul ajungem la 3 infrangeri in ultimii 4 ani. Contraargumentele cocosilor sunt putine, prea multi de “daca” trebuie sa devina certitudine. Dar ultimul sfert de finala de la Cupa Mondial pe care l-au pierdut All Blacks la Cardiff a fost cu Franta. Deci sa-i enumeram: daca sunt compacti (media diferentei pt All Blacks in meciurile cu 10+ clean breaks e 32 puncte, la 9 sau mai putin scade la 8.2; cu Argentina au avut 12) si placheaza (in primele 20 de minute cu Irlanda in care au domniat aveau 0 placaje ratate, 23 la final), daca Thierry Dussatoir va fi inspiratia echipei precum in 2011 sau va repeta meciul din 2007 (38 placaje), daca Michalak nu rateaza nimic si reuseste sa “work his magic”, daca TMO nu va vedea acel inainte de la eseul francez… Cam multe stele de aliniat, toata lumea merge pe o victorie confortabila a negrilor la 15-20 puncte, eu plusez si spun ca o infrangere zguduitoare de 30+ puncte nu e tocmai improbabila. Oricum ar fi, Allez les Bleus!
Multumim de avancronica.
Si eu cred ca ar trebui multi enorm de multi daca ptr ca Franta sa treaca, nu cred sa fie mai putin de 20 puncte diferenta pe tabela. Nici Barnes n-ar mai putea sa-i mai ajute, nu numai ca AB de azi sunt mai redutabili si constanti ca aia din 2007, dar si Franta 2015 are nowhere near aia din 2007.
Sperantele NH se leaga de galezi maine, dar si acolo chiar daca nu e dezechilibrul atat de vizibil ca la NZ-Fra, totusi…o sa-l urmaresc si eu pe Eben, dar cred ca am auzit de el cam acum cativa ani in super rugby15, nu e chiar debutant sau confund eu?
Allez Les Bleus:) dar…
Big Sam la Sunderland e o chestie masiva ptr Black Cats, nu-mi imaginez o echipa a lui Allardyce retrogradand. Oricat as fi de dispretuit de multi fani, Big Sam e excelent ptr o echipa de bottom half. Pretty sure fereastra din iarna va aduce niste fosti expirati la Sunderland dar care vor exploda acolo, sunt curios de Andy Carroll fost Toon daca trece la rivali:)
Eu inca nu inteleg schimbarea manageriala la Pool, sau de fapt as fi inteles-o in vara. Anyway urmand rezultatele cronologic ar trebui victorie Spurs la un gol maine pe WHL, 0-5 si 0-4 acum 2 ani, 0-3 si 1-2 anul trecut, 2-1 sezonul asta?:) sau 0-1 acasa si 3-1 pe Anfield, hmmm….
Nu e deloc, a fost in 2013 nominalizat la jucatorul anului. Si asta la 22 de ani.
zvonurile despre ruptura dintre antrenorul si jucatorii frantei or fi adevarate?
Am asistat la cel mai brutal eseu vazut de mine de mult timp. Extraordinar cum au sarit francezii aia ca niste papusi din nr 12 neozeelandez
Oh dear, Savea a daramat trei in drumul lui spre eseu. Lomu who?
Altfel francezii trebuiau sa faca meciul vietii lor dar Michalak le-a dat cadou un eseu, Parra a ratat ceva inimaginabil, 2 tuse pierdute arata urat de tot ptr Franta.
Nu cred sa mai fie multe de spus dupa meciul din seara asta, insa rugby-ul francez la nivel de nationala era in deriva de ani buni. Exact opusul rugby-ului francez la nivel de club. 4 ani extrem de saraci ptr ei in timpul lui PSA, sunt curios cum vor evolua lucrurile cu acest Guy Noves (echivalentul lui Guy Roux in rugby-ului francez:) Rusinos RWC ptr Franta oricum, daca nu ma insel e prima oara cand sunt eliminati in sferturi (daca ‘eliminati’ e cuvantul corect, calcati in picioare, literally mai degraba).
Irlanda-Argentina va fi un sfert disputat feroce maine cred, Australia-Scotia un altul disproportionat insa scotienii vor avea fara indoiala mai multa mandrie si spirit.
I-au jumulit bine de tot, dar lasa ca si Franta a fost ca o gaina fara cap. Asa patesti cand te prezinti in ultimul hal in meciul care trebuie sa fie al vietii tale. Au fost submediocri pe toate planurile, 18 placaje ratate din 65 in prima repriza, cele 2 tuse pe care le aminteai mai jos (cel putin una a precedat un eseu, daca nu amandoua), cartonasul galben gratuit, au pierdut mai rau decat Georgia, Tonga sau Namibia. Trebuia sa vina decontul, sa nu uitam, in ultimii 4 ani au avut 3 locuri 4 si o lingura in 6 Nations. Altfel, All Blacks au avut cateva faze de senzatie, am auzit chiar si unele fete spunand ca joaca frumos 😉 Mi se pare greu de zis daca sunt cea mai buna echipa posibla a lor, se anunta 2 meciuri de 4 nations in fata si pana la urma SA, Australia si, ultima pe lista, Anglia sunt echipele la care au pierdut in astia 4 ani.
La celalalt sfert a fost exact meciul la care ne asteptam, cu sud-africanii impunandu-si jocul direct, in forta, chiar brutal pe alocuri. Cred ca n-ar fi fost la fel de strans meciul daca ar fi avut un joc ceva mai finisat, greseli de manuire sau lipsa acceleratiei in cateva momente esentiale. Vorbeam mai jos de Etzebeth, mai bun a fost perechea lui, De Jaeger. Dar de fapt au excelat la linia a 3-a, meci imens facut de Schalk Burger si de Vermeulen (faza de la eseu, “une combinaison «8-9» vieille comme le rugby” zice l’Equipe, insa pasa a facut toti banii).
Nu stiu ce a fost mai frumos: pasa lui Carter la primul eseu al lui Savea sau al doilea eseu al Autobusului. Brilliant moves! 🙂
Doua vorbe si despre meciurile de azi, primul indeosebi fiind foarte interesant. Singura sansa de a nu vedea 4 Nations in semis este ca irlandezii sa continue parcursul solid din ultimii ani. Primul si cel mai important atu il vad in antrenorul neozeelandez ce a construit o echipa foarte puternica si sudata, e ceva sa castigi 2 ani la rand 6 Nations cu o formatie ale carei precedentele 2 victorii fusesera in 2009 si 1985. Intr-un clasament 6 Nations din 2000 incoace sunt pe locul 2 la puncte (Anglia, Franta si Wales au toate mai multe trofee), dar e genul de echipa care nu castiga meciurile alea importante si tocmai aici cred ca e cea mai importanta schimbare. Ca dovada, ar fi prima semifinala pentru ei, sunt sigur ca-i macina faptul ca au ramas ultimii britanici sa nu ajunga acolo. Nefericirea face sa fi pierdut 3 oameni de prima mana accidentati: capitanul O’Connell, Jonny Sexton, poate cea mai buna uvertura din nord (desi Dan Biggar nu ar prea fi de acord) si Peter O’Mahoney din linia 3-a. Plus prostia lui O’Brian. De ce ai lovi adversarul cu pumnul in stomac in minutul 2?! Cu toti 4 in teren ar fi fost favoriti certi, in situatia de fata e meci de 50/50, Maradona a spus clar ca ii vrea pe ai lui macar in semifinale. Si cum sa n-aiba dreptate cand au castigat anul asta cu SA, au condus NZ pana in minutul 60 si de la anul isi fac echipa pt Super15?
Dincolo nu sunt prea multe de spus, cum zicea si COYS mai jos, probabil Scotia o sa piarda cu mai multa demnitate decat Franta. Dar tot infrangere se cheama.
Ai dreptate cu argentina, excelent meci fac; 23-17 min 50 si meciul e de un suspans rar
Deci gap-ul Sud-Nord pare a fi mai mare ca oricand, prima oara cand semifinalele se desfasoara intre 4 echipe din SH. Si cu echipa cea mai slab cotata din SH invingand extrem de clar castigatoarea ultimelor doua 6N. Au scuza accidentarilor, dar totusi irlandezii au fost readusi in meci de o grava indisciplina a Pumelor.
Nu te grăbi… Urmează surpriza și onoarea Nordului va fi salvată 🙂
ce eroare in margine a scotienior!!! incredibil, pierd meciul dintr-o eroare inimaginabila….
Ciulinii pierd, insa dau o lectie de cum trebuie luptat. Frumos meci, frumoase sferturi!
Ovidiu, o parere avizata te rog: nu se impunea penalitate pentru brutalitate la atacul fara minge din ultimul minut al australianului? Cel dinaintea tusei decisive … la degajare.
Ar fi fost dupa parerea mea o surpriza cu mult mai mare decat Franta-NZ 99 si 2007 si chiar mai mare decat Japonia-SA, avand in vedere ca Scotia a aratat mai degraba a Tier 2 Nation in ultimii ani.
‘Spirited performance’ si cu un pic de noroc la cele 2 incercari din a doua repriza (una facuta cadou de Foley, a doua nu mai stiu cine a dat pasa aia gresita), dar si o tusa care-i va bantui multa vreme, tot ce aveau de facut era sa reziste un minut jumatate avand repunere proprie:( Incredibil, dar Scotia a mai salvat din onoarea NH dupa catastrofele Frantei si infrangerea la scor a Irlandei.
Cred ca marea decizie a fost la penalty, reluarile arata ca mingea a venit intai din australian, deci nu se impunea lovitura ci gramada cu introducere Wallabies.
Un prieten se întreba cum de-a fost posibilă ascensiunea Argentinei la acest nivel, în condiţiile în care a fost cooptată relativ recent în fostul TriNations, iar pe continentul ei sportul ăsta nu are tradiţie. Pentru unul ca el şi ca mine, care urmărim doar turneele foarte mari, Argentina pare o floare splendidă, răsărită în cel mai arid deşert. Pun întrebarea aici, poate mă lămureşte cineva.
Sa ne descretim un pic fruntile. Nu, nu e cascadorii rasului ci ultima productie La Masia. Gumbau pe numele lui. Un artist al balonului (sort of…).
https://www.youtube.com/watch?v=c5xgovXLAuk&feature=youtu.be
In primul rand mi s-a parut prea dura decizia cartonasului galben. Omul a vrut sa intercepteze, n-a iesit, aia e, nu e ca si cum a dat peste minge ca sa nu ajunga la aripa. El a zis ca era “overlap” si australienii ar fi castigat teren important.
La faza cu degajarea putea cere TMO sau putea interveni al 4-lea arbitru. A fost ceva asemanator la Irlanda cu Argentina si sud-americanii au primit lovitura. Regula zice asa: “Late-charging the kicker: A player must not intentionally charge or obstruct an opponent who has just kicked the ball.” Cred ca era o decizie de 50/50. Pe de alta parte, omul implicat in faza asta e Stuart Hogg si a devenit celebru un episod similar din meciul cu SA, dupa care Nigel Owens i-a zis asa: “Dive like that again and come back here in two weeks and play. Not today.” https://www.youtube.com/watch?v=2rZ-PU77gzk
Cat despre ultima penalitate, sunt 2 discutii: a mai fost o astfel de faza cu 15-20 minute inainte, acolo a zis ca-i accidental, a dat gramada. Si, da, posibil sa fi venit din australian, dar arbitrul a dat ce a vazut initial si nu putea cere TMO:
Se zice ca dupa ce a fluierat finalul, Craig Joubert a plecat direct la cabine si asta i-a infuriat si mai tare pe scotieni.
Pai daca nu ma insel e la a 3a semifinala de RWC. Ascensiunea lor e veche, includerea in fostul TN e doar urmarea ascensiunii. Eu personal nu ii suport, alaturi de sud africani sunt echipele cele mai displacute.
Merci de raspuns. Totusi cele 2 faze nu sunt defel comparabile, acolo abia a fost contact, aici a fost o ciocnire clara.
Nu e productie La Masia, a fost adus sezonul trecut la Barca B. Dar da, e de neinteles de ce Enrique prefera sa ii acorde minute acestui jucator si nu unui Samper de exemplu, unul dintre cei mai promitatori tineri de la echipa a doua, born and bread in La Masia. Ciudat.
O fi veche, nu te contrazic, dar pe mine mă interesa CUM s-a produs.
Amicul francez cu care vad meciurile zice ca O’Brian l-ar pocnit pe francez ca urmare a unei faze de acelasi gen dar in sens invers petrecuta in 6 nations anul asta. Dar se plangea ca pumnul dat de francez in primavara s-a lasat cu rosu si 6 saptamani suspendare, pe cand acum a fost doar una. In orice caz, tind sa spun ca doar un irlandez ar fi tratat chestiunea ca si cum ar fi fost la pub.
Foarte buna intrebarea, mai ales in contextul in care noi batem pasul pe loc. Au avut o generatie buna in anii ’80 (egal cu AB si victorii cu Anglia, Franta sau Australia), dar aparitia profesionismului nu i-a gasit in cea mai buna forma (ultimii in grupa in ’95). Aveau un joc tern, bazat pe o gramada foarte buna, dar cam atat. Au construit pe aceasta baza, beneficiind de cresterea oamenilor de pe linia de 3/4 si de doi mijlocasi de clasa (Agustin Pichot si Gonzalo Quesada), nu au facut un turneu rau in ’99 (am auzit ca echipa Irlandei pe care au batut-o era modesta rau de tot) si lumea i-a vazut, astfel ca unii s-au transferat in Europa sau au facut pasul la echipe mai mari. In 2003 au fost tot cam pe acolo, noua ne-au data daca imi aduc aminte 4 eseuri cu gramada, dar au pierdut greu in fata unei Irlande in crestere. Insa alti tineri au fost remarcati (mai ales Juan Martin Hernandez) si au plecat mai departe, majoritatea in Franta. Au beneficiat la maximum de orice oportunitate (o grupa mai slaba, o echipa in zi proasta) si, desi mai au de lucru la disciplina si clarviziune, pun mult suflet si nu lasa nimic de la ei. Au acum 3 oameni fantastici pe linia din spate (fundasul si cele 2 aripi), o uvertura de superclasa, pachetul e acolo, sunt din ce in ce mai completi. Joaca in Rugby Championship, au echipa in Super Rugby de la anul, se pare ca or sa ajunga inca si mai sus.
Mulţumesc. Între timp am citit şi prezentarea de pe Wikipedia. În mare măsură m-am lămurit. Am citit acolo că la un moment dat au luat locul uneia din Sfânta Treime în clasamentul mondial!
E o combinatie de trei elemente: cooptarea in Sanzar si participarea periodica in 4N, academiile (9 la numar!) care au inventat aripile si fullbacks-ii astia rapizi si pprina participare la un campionat de club (cu Pumas in SA). Avand in vedere ca franchisa argentiniana ce va participa in SuperRugby de la anul va fi practic o Nationala rugby-ul argentinian va merge tot mai sus.
Un articol ce explica mai multe:
http://www.the42.ie/ireland-argentina-world-cup-development-2391704-Oct2015/
Interesant de urmarit impactul regional cu Chile si Venezuela ‘on the rise’ dupa modelul argentinian.
Referitor la ce spunea Ovidiu despre batutul pasului pe loc la noi, am senzatia ca la nivel de juniori e totul gresit.
Mulţumesc şi ţie.
Da, scuze ai dreptate. Bine ca nu e din masia
BREAKING: World Rugby say referee Craig Joubert’s decision to award
Australia last minute penalty against Scotland was incorrect.
Ok, si acum? Banuiesc ca nu se mai poate schimba ceva…
Şi acum, nimic. A fost o greşeală care a influenţat decisiv rezultatul, dar una omenească, dat fiind gradul de complexitate al fazei incriminate. Spre deosebire de cei care au analizat-o şi răsanalizat-o, arbitrul NU avea dreptul să ceară arbitraj video. A trebuit să ia o decizie pe baza celor văzute cu proprii ochi.
e pacat ca apar astfel de lucruri la rugby, sunt oricum foarte rare si nu trebuie sa facem valva. Oricum ar fi australienii au fost mai buni per total si merita calificarea, au aratat mai mult decat scotienii. Ultimul eseu scotian si lovitura de pedeapsa australiana au venit ambele in urma unor erori incrdibile; daca le eliminam australia castiga.
Daca se intampla ptr scotieni vuia beeb-ul de spiritul britanic (hehe) care se trezeste din genunchi si mai mult ca sigur australienii si-ar fi indreptat tirul spre evolutia lor decat spre arbitru. Sore losers, cea mai oportunista echipa de la acest mondial (vezi si eseurile cu Samoa), ca sa nu mai vorbim de cel putin o decizie ciudata la o gramada unde au primit un penalty ptr o presupusa daramare a gramezii. Daca se intampla ptr Irlanda sau galezi as fi fost si eu vocal, ptr Scotia ermmm, ma bucur ptr decizia eronata care ne ofera noua neutrilor sansa de a vedea un rugby bun in semis. Well done Scotland ca si-au depasit cu mult posibilitatile si n-am asistat la un alt macel, dar eu unul prefer un Australia-Argentina.
Echipele europene calificate in semifinale pot rasufla usurate, au scapat probabil de sud-african. Oh wait…
Mi se pare doar redundant sa dea federatia de Rugby comunicatul asta acum. Nu ajuta pe nimeni.
De ajutat, nu ajută, dar de la mine au un “Like” pentru sinceritate şi promptitudinea reacţiei.
Din presa engleza (http://www.theguardian.com/football/blog/2015/oct/18/jurgen-klopp-liverpool-tottenham-hotspur-new-manager-premier-league-tactics)
aflam ca liverpool e singura echipa care a outrun pe tottenham…
bun, deci primul corolar al lui harry redknapp (“run around a lot”) a fost indeplinit de liverpool. Speram sa apara si golurile
Quote-ul exact al lui ‘Arry era: “to effin run about a bit”. :))
Incerc sa imi aduc aminte utimul meci mare facut de bayern contra unei echipe mari. Aceasta echipa pare sa sufere de sindromul cristiano ronaldo: excelenta in fata echipelor mediocre si mici, apalling in fata unor mari forte. Cred ca ultimul meci memorabil a fost cel cu city de pe etihad.
altfel, neuer a fost inuman cu parada aceea, e imposibil sa scoti acea minge daca esti 100% uman.
Good stuff, sunt mai increzator acum in victoria lui Bayern:) Speram sa aud si ca Lewa inscrie doar cu Padeborn, dar beggars can’t be choosers…
Bayern acest fost mare XXX star, actualmente specializat doar in preludiuri.
Si Giroud, care ar fi fost mult mai util Les Bleus in weekend decat multi din cei 15, handling-ul lui e vastly superior celui al lui Parra et comp.
Cred ca m-am lamurit definitiv cu Guardiola.
Da, antrenor fara idei in momentul de fata. Sa pierzi cu wenger asemenea meci spune multe. Are nevoie de un alt sabatical. Mai lung.
Cum ar fi fost, totusi, reactiile internetului daca ar fi castigat Chelsea cu posesie 30% in fata lui Guardiola?
nu mi s-a parut ca arsenal a jucat ca chelsea. Arsenal a jucat ca arsenal, doar cu mai putina posesie, nu ugly ca chelsea.
hmmm, asta e gluma, nu? Chelsea nu castiga nici cu Tbilisi mai nou:)
Spurs joaca maine? 🙂
Nici Chelsea n-a jucat ugly in Supercupa Europei sau in finala Europa League, dar internetul a luat-o razna. Sunt evidente standardele duble, degeaba incerci sa deviezi spre ugly, beautiful, Arsenal-like.
Aveati nevoie de Dica in seara asta:)
Spurs joaca in the real competition, joi:)
eu cred ca Bellerin inca nu s-a oprit din sprintul de la final
O sa incerce sa-l ajute Barca (sau Pep) sa o gaseasca cat de curand.
Sure thing.
you’re welcome!
mai sta messi mult? fotbalul e destul de boring fara el. 0-0, 1-1, arsenal wins. Leverkusen-roma cred ca a fost singurul meci mai de Doamne-ajuta din perioada asta.
in plus, nu prea mai sunt jucatori tineri care sa promita, mi se pare ca exista un lack of talent ingrijorator in fotbalul mondial. Jucatori de 16-17 ani despre care sa zici wow this is something special. Martial, care e un jucator limitat, e marea speranta a premier league? brazilieni nu prea sunt, argentinieni nici ei (parca e un tinerel la roma). E un lac of talent care se reflecta si in calitatea slaba a nationalelor
http://www.theguardian.com/football/2015/oct/22/real-madrid-barcelona-linesman-clasico-match-fixing
am vazut aceasta stire dar am asteptat sa apara intr-un ziar serios, ca ma gandeam sa nu fie o petarda a presei catalane. Nu a fost asa si lucrurile sunt foarte grave. Nu in sensul ca nu se stia. Se stia, si eu aici am scris de atatea ori ca florentino cumpara arbitri in spania, unele meciuri fiind de-a dreptul hilare, mai ales cele de pe bernabeu. in sensul ca unii oameni au ajuns atat de disperati incat uita sa-si stearga urmele.
Dezvaluirile vor continua sa apara, s-a mai aflat si faptul ca un fost socios real madrid, apropiat al lui florentino perez, acum ajuns procuror general il ameninta pe messi cu 22 de luni de inschisoare. E bine ca adevarul iese la iveala dar lasa un gust amar cand ne gandim cate meciuri din trecut au fost decise in culise
Adevărul e ca stăm cam prost la capitolul penalty-uri … nu ştiu cine are vreo 7 penalty-uri primite în vreo 8 meciuri. Adevărul e ca toţi sunt impotriva barcelonei…şi raul,şi ramul,şi mourinho,şi Fifa(sa faci transferuri şi în perioada în care n-ai voie,nu e chiar la îndemâna oricui,mai ales transferuri pe sume false),şi florentino şi liga spaniolă(unii joacă miercuri şi sâmbătă,iar alţii marţi şi duminică) şi ucl şi bara porţii adverse…şi fiscul(ce oameni,cică sa plăteşti taxe…taxele sunt pentru proşti).
Şi acum vorbind serios,greşeli din partea arbitrilor sunt şi vor fi mereu pro şi contra echipelor mai bine cotate,dar,cand tragi linie,vor fi întotdeauna pe plus…în plus,la cât de mult costa echipele astea,e chiar penibil sa îi auzi cand se plâng pt o greşeală împotriva lor. Şi realul a avut un penalty nedat cu malaga,dar trebuia sa-i bată şi dacă aia jucau în 15.
Well…