Cea mai interesantă etapă de până acum începe de la 14:45 pe Liberty Stadium, unde Swansea o primește pe Everton. Swansea a primit un reality-check de la Villa săptămâna trecută și s-ar putea să vedem niște nume noi în primul XI, cum ar fi Pablo Hernandez. Oaspeții nu pot conta pe Nikica Jelavic, ceea ce înseamnă că Victor Anichebe va începe din primul minut.

De la 17:00, Chelsea n-ar trebui să aibă prea mai probleme cu Stoke, care n-a mai câștigat de zece meciuri. Mata va reintra probabil în locul lui Oscar, în timp ce Azpilicueta așteaptă debutul.

Mâine avem o Super-Sunday în toată regula. De la 15:30, Liverpool – Manchester United, the biggest fixture in English football. United are o tradiție de meciuri slabe pe Anfield, câștigând ultima dată în 2007 prin golul lui Tevez. În lumina dezvăluirilor despre Hillsborough, pare cel mai bun moment pentru ambele galerii să termine cu “acele” cântece. De la presă până la Sir Alex Ferguson, toată lumea a pledat ca galeria lui United să nu cânte nici măcar acel “Always the victims, never your fault”, care lasă loc de tot felul de interpretări.

De la 18:00, Arsenal dă primul examen serios al sezonului împotriva lui Manchester City. Cetățenii sunt diabolici acasă, câștigând 25 din ultimele 26 de meciuri de campionat. La City lipsește Nasri, dar s-ar putea să intre Aguero, în timp ce Arsenal va începe cu Mannone în poartă.

Toate meciurile de mai sus sunt pe Digi Sport 2. Tot de la 18:00 dar pe DS 3, Spurs – QPR. De la venirea lui Mark Hughes, QPR n-a luat decât un punct în deplasare și m-aș mira să se schimbe ceva mâine. Meci de unu solist pentru mine, deși Villas Boas n-a odihnit pe nimeni joi în Europa League, ceea s-ar putea să se simtă în ultimele 20 de minute ale meciului de mâine.

Ca de obicei, vă aștept gândurile, rant-urile și întrebările pe marginea acestei etape. Enjoy your weekend, lads!

Previous ArticleNext Article

This post has 50 Comments

50
  1. super Sunday de ziua mea, englezii cand vor sa-ti faca ziua frumoasa pun 2 mecuri tari nu unul. poate imi strica astia ziua si nu castiga pe Anfield 🙂

    sa inteleg ca doar Sunderland a luat puncte la City? doar de ei imi aduc aminte in acel 3-3.

  2. Nu numai atit, a fost singura de la care au luat un singur punct sezonul trecut.Altfel, de aur daca ne gindim cum a aratat clasamentul final.Iar revenirea de la 1-3 a fost in genul meciului cu QPR, cu doua goluri pe final.

  3. Vai, ce-ai făcut cu recomandarea aia? Am căutat să-i descarc şi acum am
    ajuns să iau vreo 6-7 giga de muzică :))))))) În ritmul ăsta, în două
    săptămâni am umplut hardul 😛

    Liverpool bate, City face egal cu Arsenal 🙂

  4. Inca un reality check pt swansea. N-am mai vazut demult o echipa dominata asa categoric acasa. All in all, un meci foarte frumos. Vad ca Everton are multi jucatori pe care ii descopeream la F Manager: Mirallas, Naismith 😀

  5. Ce meci atractiv între Chelsea şi Stoke! Mă rog, echipa face faţa destul de bine, având în vedere că joacă în 10 contra unui autobuz. Some of our own medicine.

  6. nu cred ca L`pool are echipa cu care sa poata pune probleme unui Manchester intarit destul de serios. cat priveste celalalt meci de anvergura, cred ca City – Arsenal e un meci de 1X2 fara doar si poate 🙂
    P.S. late as always, but i`m in now. Cheers Alex!

  7. Torres a atins astăzi mingea de 33 de ori. Doar Cech a atins-o de mai puţine ori (32!). Împotriva lui Juve, mingea a trecut pe la lazy Fernando de 45 de ori. Doar Cech şi Ramires au atins-o de mai puţine ori, dar brazilianul nu a jucat 90 de minute.

    Mi se pare incredibil faptul că unii încă mai găsesc scuze pentru lipsa lui totală nu atât de productivitate, cât de implicare! E jenant ce face spaniolul meci de meci.

  8. la cum s-a jucat pana acum, e mai echilibrat 10 la 11, da’ totusi parca era dragut sa nu fie nevoie de ajutorul arbitrului…

  9. eu zic ca ghinionul lui a fost ca pe directia arbitrului s a vazut cum talpa piciorului lui Jonjo a ramas pe tibia lui Evans.

  10. Nu mi s-a părut o intrare de roşu. Omul a vrut să ia mingea şi a luat-o. Nu a existat comportament nesportiv, nu a existat intenţia de a lovi adversarul, ci doar o mică imprudenţă, care trebuia taxată cu galben, în opinia mea. Evans a exagerat, evident, pentru că el se ţinea de piciorul stâng, deşi singurul contact existent a fost la nivelul piciorului său drept.

  11. Mario Balotelli ‏@MarioBaloltelli
    Liverpool now down to 9 men as Jordan Henderson replaces Raheem Sterling.

  12. acum, sigur, eu sunt subiectiv, dar Redknapp si Neville zic ca ori dai rosu amandurora, ori galben, ori nimic… din nefericire, arbitrul a demonstrat ulterior care e treaba…

  13. O dupa amiaza in care mai bine ma duceam sa ma plimb, ca fotbal n-am vazut decat de la adversari.
    Nu pot pricepe de ce aproape an de an mergem pe Anfield ca mieii la taiere, speriati, cu fundul in poarta, fara nici un pic de atitudine. Daca Cleverley chiar nu e de Utd, atunci sa-l dam sa ne luam un mijlocas central. Nu putem juca impotriva lui Liverpool acasa la ei cu un singur mijlocas de travaliu in centru cand ei au 3 foarte muncitori, agresivi si destul de tehnici! Nu prea inteleg ce-a fost in capul lui SAF azi, dar din pacate a devenit un obicei sa n-am asteptari de la deplasarile la Liverpool.
    Un penalty dat absolut penibil, nu stiu la ce se poate gandi un arbitru care e atat de bine plasat si da asa un fault.
    Eliminarea care a rupt meciul lui Liverpool a fost exagerata, dar pe de alta parte Shelvey a fost foarte agresiv de la inceput. N-am o problema cu asta, mie imi plac jucatorii agresivi, dar uneori te expui. N-a fost o intrare chiar intre doi la minge, Evans e cu picioarele jos, celalalt vine cu piciorul sus… Cred ca arbitrul s-a pacalit.

  14. Arbitraj rusinos. Penalty neacordat la pool, unul dat aiurea pt untd, dublu standard evident la cartonase rosii. Foarte foarte frustrant. Pacat de inima mare pe care a aratat-o azi Liverpool.

  15. am vazut din nou reluarile pe sky. penalty la valencia, penalty si la suarez, dar la reputatia lui…. diferenta a facut-o cartonasul aratat intr-o singura directie. si cum naiba sa lasi avantaj la ultima faza, cind pool e cu 2-3 oameni in minus (suarez cazut)

  16. Penalty la Valencia e doar daca te-ai uitat in acelasi timp la vreun meci din Spania …

    De rosu nu zic mai mult decat ca dupa reluare nu era decat de galben, probabil in viteza fazei arbitrul a interpretat gresit, dar daca se da la Valencia trebuie sa se dea si la Suarez, unde faza a fost mai clara.

    Ca sa il amuz pe Bebelak, mancunienii au venit sa se apere si s-au bazat in special pe noul lor star Mark Halsey. Am auzit ca Howard Webb cere sa fie transferat pentru ca joaca tot mai rar 🙂

  17. nope, picioru drept a lui johnson prinde calciiul lui valencia. plus ca pe urmaintra in tackle tot du creptul pe partea stinga. nici un jucator de la pool nu a protestat.

    la suarez a fost 11m la fel, ciupeste mingea si e lovit de evans, dar exagereaza. si evens trebuia eliminat si el nu numa jonjo.

    deci 2 decizii uriase impotriva lui pool, se poate dezbate si la rvp.

  18. Culmea e ca nici macar nu l-a rupt. Abia non-penaltyul din min 80 ne-a rupt.
    Una peste alta eu sunt multumit de ai mei – respect. Au facut tot ce au putut, au jucat f bine si in 10, dar au avut in fata un arbitru in zi de gratie :))

  19. nu, nu, sa nu fiu inteles gresit, cei doi vorbeau de intrarile lui jonjo si evans pt. aceeasi minge, cand a luat rosu jonjo…

  20. cum poti spune ca nimeni de la pool nu a protestat? reina a luat galben!
    altfel, e ridicol sa dai in anglia un asemenea penalty. mai mult, eu cred ca si in spania se da greu asa ceva. s-a jucat 12 contra 11, apoi contra 10 si apoi contra 9. greu sa pierzi un asemenea meci (dpdv united)!

  21. probabil ca jenkinson e unul din motivele pentru care wenger e manager iar eu fan. plus mertesaker, fantastici ambii. pacat ca si-a pierdut gerv capul, puteam pleca plini de acolo. dar la ce record au city acasa, as fi luat in punct inaintea jocului fara sa gindesc. sa vedem cum ne descurcam cu chelsea sapt viitoare. o saptamina de odihna binemeritata.

  22. o noua zi in care am vazut cum inima fanului infocat nu lasa mintea sa-si faca datoria, foarte multa lume vorbeste fara sa cunoasca regulamentul, se aud cuvinte ca dublu standard, rusions, etc.
    eu, fan United, nu pot sa zic decat atat, United nu a jucat nimic si cred ca rezultatul corect era 1-1, acum ca am luat 3 pct nu o sa ma plang 🙂

  23. Pfui ce slab au jucat Spurs azi, noroc cu atmosfera din a doua repriza. Greu cu Gylfi la mijloc, am avut unul de era mult mai tehnic si mai cu balls, multumiri lui Levy ptr.’upgrade’. Pe de alta parte super Jan is class. In 2 ani va deveni unul din cei mai buni fundasi din PL at this rate.