Ratingurile sunt oameni

Contează să gândeşti cu capul tău. Contează să te fereşti de gunoaie. Dar asta nu schimbă faptul că cei mai mulţi din jurul nostru nu sunt în stare s-o facă. Şi asta ne afectează pe toţi.

Se spune că ducem lipsa de modele în România. Modele avem, doar că sunt strâmbe. Sunt modele croite de televiziunile şi siteurile cu care ne umplem 40 de ore pe săptămână. Oamenii care studiază lucrurile astea spun că ele devin fabrici de idoli.

Ai crede că de vină-s americanii, tehnologia sau capitalismul deşănţat. Dar lumea a avut dintotdeauna idoli căzuţi. Augustin scrie în Confesiuni despre viciile pe care Homer le inventa zeilor, which had the result that immorality was no longer counted immorality and anyone who so acted would seem to follow the example not of abandoned men but of the gods in heaven.

Nimic nu e nou sub soare. Zeii de ieri sunt vedetele de azi. Tabloidele fac bani de pe urma mahalalei care le soarbe fiecare mişcare.

Când ProTv-ul începe jurnalul cu un dement care s-a filmat mergând cu 250 la oră, mesajul pe care-l transmite e că asta e scurtătura către cele 15 minute de faimă. Când umplu paginile cu gagici extrem de goale sau filmează fotbalişti care vomită la ieşirea din club, tabloidele normalizează un comportament deviant.

Şi chiar dacă asta nu mă strică pe mine individual, ne strică pe noi ca societate.

Eu ştiu să mă apăr şi, în definitiv, puţin importă la ce mă uit eu personal într-o seară sau alta. Am însă dreptul, ba chiar obligaţia să fiu îngrijorat, ca publicist, de ”hrana” spirituală care se livrează, pînă la intoxicare, concetăţenilor mei, eventual nepreveniţi. Nu mi-e indiferent ce sunt puşi să ”consume” copiii mei, vecinii mei şi toţi cei care, cu un cuvînt vag dar decisiv, se cheamă ”electorat”. Ei votează şi hotărăsc, astfel, cine mă va conduce. Şi dacă minţile lor sunt năucite de maculatură, destructurate de manipulări grosolane şi de trivialităţi de gang, mă tem pentru opţiunile lor, de la care atîrnă şi viitorul meu. (Andrei Pleșu)

E deprimant să vezi cum cele mai josnice site-uri şi televiziuni fac ratingurile cele mai mari, dar e şi mai deprimant când înţelegi că ratingurile nu sunt cifre, sunt oameni. Oameni care trăiesc, votează şi stau la semafor lângă noi. Oamenii smintiţi la propriu de tabloide.

As much as we want to think that these are just people behind computer screens, those people are living next door to you. They are people behind computer screens in schools. In hospitals. Working in Washington, D.C. These are real people. How many times does this stuff have to happen before we admit something really disturbing is going on here? I think one person tweeting ‘Fuck you, go kill yourself’ is disturbing. But when you get into the hundreds of those tweets? The thousands of those tweets? I see a lot of people out there with really volatile mental disorders that are not getting help. (Royce White)

Cât despre Tolo, care se întreabă dacă nu cumva alţii au o problemă… well that’s a bit rich! Jurnaliştii din redacţii de sticlă n-ar trebui să arunce cu pietre.

Sursa foto: Thomas Hawk