Eviscerarea Campionilor Angliei

Un articol scris de Filotas

Au ajuns în iarbă mestecând scuipatul între fălci, umplându-și plămânii cu aer proaspăt, fredonând în minte ceva melodii reci, de iarnă moartă. Au privirea untoasă, de rechini cu colți bătrâni și mișcarea apatică a demiurgului care știe facerea lumii și se dezbracă încet de haină pentru a scuipa în palme și a începe lucrul.

Sunt 11 și în față lor sunt alți 11. E un început de depresie în felul în care știi cum se vor întâmplă lucrurile. O mecanică de măcelar, ce prinde animalul tremurat, îl trage pe tejghea, îl mângâie, îl privește în ochi înainte să ridice bardă. Iar animalul tăiat nu știe. El se mișcă în felul lui, cu inima lui, cu tremuratul bărbiei.

Așa că acum iarba miroase a frică. Campioana Angliei, adusă aici pe un altar improvizat, mângâiată înainte de sacrificiu. Cu mâna pe trăgaci, și cu trăgaciul în buzunarul de la piept, măcelarul fluieră, în timp ce își privește prada, cu smerenie și cu respect. Măcelarul făcut din 11 oameni, care respiră unul lângă altul. Pregătesc toți pe Campioana Angliei, o îmbrăca în panglici de pase, o descânta și o dezbracă. Cu respect și cu furie, ca orice viață. Ritualul e încet, iar căprioara zburdă, neștiută și neștiind. O privește în ochi. E ceva senin acolo, totul zace undeva la sfârșit, când totul s-a terminat, măcelarul se șterge de sânge pe sorțul de piele, își dă cu apa rece pe degetele noduroase, își aprinde o țigară și se pune pe prispă, lângă trupul mort al Campioanei Angliei, reintrat în circuitul naturii. Fredonând și mestecând tutun, mulțumit și recunoscător prăzii.

Dar sfârșitul încă nu a ajuns. În marea ordine a lucrurilor, viața încă pulsează în burta leviatanului, Campioana Angliei încă strigă să iasă afară, protonii și electronii încă aleargă unii după alții în chiote de pressing rotund. Încă e speranța, încă e culoare. Încă e, atâta timp cât nu mai e. Și se oprește. E momentul în care pendulul a ajuns tăcerea, și Campioana Angliei stă și privește. Și barda cade ușor, metodic, frângând carne și oase și oameni mari.

Măcelarul se ghemuie în mintea lui, știind că ieri a fost el pradă, iar azi gustă din singurătatea pomului. Și mâine un leviatan și mai mare, și mai hulpav îl va primi în burta lui, unde se va zbate, în chipul și cu straiele curate ale Campioanei Angliei. Știe și râde, seară e frumoasă, cercul s-a închis, altul se întrupă.