Trei fotografii cam neclare

Tocmai schimbasem anvelopele la mașină și ce ocazie mai buna sa le testez decat primul snow-nami al sezonului. Era puțina circulație la 7 dimineața când am plecat catre pub-ul la care se adună suporterii locali Spurs. Ca de obicei am intâlnit oameni si mai hotărâți sa sfideze conditiile meteo. Nu prea e clară poza facută cu telefonul prin parbriz, pe ninsoare, dar acolo este cineva pe bicicletă. M-as fi incumetat si eu daca nu as fi locuit atât de departe de pub (40 de minute cu masina in condiții normale, o oră pe ninsoare).

Am ajuns la timp cât sa prind obisnuita “predică” a Reverendului inainte de fluierul de inceput. O  mică poezie, compusă pe loc si adaptată fiecărui meci, repetată in cor de “enoriași”.  A fost și un moment hilar, cand la unul din versuri, mai buclucaș, audiența nu a priceput si toți au zis in cor: Whaaaat? De reținut ca Reverendul nostru se inchină la Malort si e gata oricând sa boteze neofiți.

A fost a zi bună pentru fotografia de grup in pauza meciului. Cineva a strigat inainte de a iesi “No coats” si s-au găsit destui să-i urmeze indemnul, desi afară era -12C si a durat vreo 10 minute pană ne-am adunat si aranjat. Dar oamenii erau “incălziți”.

Poza a fost dedicată si trimisă grupurilor de suporteri din Florida. Să se știe ca aici vremea nu ne oprește.

Să-mi fie învățătura de minte!

Am să pun pe hârtie gândurile acestea disparate ca să le recitesc data viitoare când mai merg la un meci de Premier League. Eram la a cincea incursiune în insulă (Blackburn, Manchester City, White Hart Lane de două ori) și enervarea care m-a cuprins ar fi putut fi evitată.
Ca de obicei, am făcut un set de fotografii care include și drumul până la stadion prin locuri ca Luton, Milton Keynes și partea centrală din Birmingham. Ca să vedeți ce zi frumoasă era.

Atmosfera
Să tin minte să nu mai merg niciodată, dar niciodată, pe un stadion în care stația de amplificare e dată la un nivel sonor care acoperă galeriile înainte de meci. Ca și când asta nu era de ajuns, la stația de amplificare s-a pus, chiar înainte de începerea meciului, imnul echipei gazdă în așa fel încât suporterii să nu îl poate depăși sonor, chiar dacă se străduiau. E cel mai sigur mod de a omorî orice urmă de atmosferă. Bine că nu mergea stația și în timpul meciului. De fapt s-a ajuns la așa ceva fiindcă suporterii echipei în deplasare i-ar fi surclasat pe cei gazdă. Și nu doar la meciul la care am fost eu… Cand ai o echipă foarte defensivă, e cam greu să aduni oameni pe stadion care să creeze atmosferă, cu toate că biletele nu erau scumpe comparat cu alte stadioane din PL.
Meciul asta mi-a ucis ingredientul care în iluziile mele (pentru că da, acum îmi dau bine seama că sunt niște iluzii!) e cel mai mai atrăgător pentru o tribună din Anglia. În Anglia tribuna cantă, dar nu peste tot.

Suporterii gazdelor
Să zicem că peste atmosferă aș mai fi putut trece. Să zicem că pot înțelege că, atunci când știi că ai o echipă care nu poate domina, te mulțumești cu puțin că suporter, că accepți că echipa ta să joace la ciupeală. Că aplauzi generos un tackling, o degajare în ultima instanță din propriul careu, o acțiune individuală pe mai mult de 20 de metri, chiar dacă nu duce la nici un fel de pericol pentru poarta adversă. Dar, pentru mine cel puțin, nu e acceptabil că portarul echipei tale, care e gazdă, să inceapă să tragă de timp în minutul 15 al meciului și asta să te lase indiferent, chiar mulțumit. Chiar dacă e huiduit de suporterii adverși.
Asta nu e totul. Eram la tribuna a II-a, pe linia careului de 16 metri. Nu e un loc obișnuit unde să dai de huligani (ce a mai rămas din ei), alcolizați sau alte specii din astea. E locul în care dai de oameni între două vârste, tineri care vin la meci cu părinții, câte un bătrânel pe ici, pe colo. Și în final a fost cu atât mai oribil. Pentru că pot înțelege huliganii, fanaticii și e alții de acest tip. Ei sunt supărați pe ceva sau cineva (au și de ce probabil) și meciul e doar o supapă. Dar m-a atacat cumplit masa din jurul meu. Mustea de ură. Înjura. Făcea gesturi obscene. De cantat sau încurajat nici vorba. Poate doar un pic de freamăt cand echipa gazda avea acțiuni mai periculoase si la gol. În timpul zilei și înainte de meci trimisesem niște poze vecinei de bloc din Budapesta și era convinsă ca data viitoare să mă însoțească împreună cu fiul ei de 10 ani. La sfârșitul meciului i-am zis să uite de așa ceva și că vom merge la un meci de Bundesliga, amintindu-mi de tribuna din Monchengladbach unde pe o rază de 10 metri în jurul meu erau cam 10 copii (fete și băieți). Să nu zic că, în ciuda discreției mele prudente, m-au detectat imediat că nu sunt suporter al echipei locale pentru că nu făceam ce faceu ei. Și mi-au aruncat priviri dușmănoase, dacă nu chiar amenințătoare. Iar eu eram cât pe ce sa mă apuc sa le fac morală că nu așa te comporți in tribună, că au si ei copii sau nepoți și nu asta e exemplul care trebuie dat. Nu mi s-a întâmplat nimic, dar mi-a rămas un gust amar.

Ratările
Au jucat Spurs slab? Au avut ghinion? Greu de răspuns. Cumva după emoția din meciul cu City cred că era greu de replicat aceeași intensitate. Înțeleg de ce echipa s-a mișcat mai puțin vioi și a intrat mai greu în joc. Înțeleg mișcările tactice la lui Poche – de exemplu folosirea lui Janssen ca pivot care să protejeze mingea și să creeze culoare, tactică care se potrivește mai bine în fața unei echipe care se apără. Mi s-a părut că a făcut bine acest lucru. Cheia, cred eu, a stat în multele suturi blocate (9). Și în devierile care nu au fost în favoarea lui Tottenham. Acolo era nevoie de o viteză în plus, de mai multă urgență.
Ben Foster și pasele englezești
Dacă e ceva pe care trebuie să mă concentrez în viitor sunt momentele frumoase de fotbal. Din locul în care eram în tribună am văzut perfect două (patru dacă e să fiu mai pedant) asemenea momente. Două șuturi bune. Plasamentul perfect al lui Foster. Plonjonul de manual. Puterea mâinii, în timp ce tot corpul era în aer, de a devia șutul puternic în afara cadrului porții.
Tot din locul în care eram am văzut două pase lungi de peste 40 de metrii (englezești 🙂 plecate de la Alderweireld. Plutind frumos, parcă nesfârșit în aer. In timp ce mingea era în aer, mă gândeam că după un zbor atât de lung preluarea nu e un lucru atât de simplu cum pare când o vezi făcută la televizor de un fotbalist bun. De ambele dăți însă Lamela a făcut o preluare de studiat în manual. Nu numai că mingea s-a lipit de piciorul lui, dar a și fost preluată cu gândul la poziția viitoare, la ce intenție avea cu mingea, dribling sau centrare.

Tony Pulis
Culmea e că mie îmi place jocul defensiv. Nu mă deranjează o autobază bine organizată, chiar îi găsesc valențe estetice. Nici Pulis nu este, până la urmă, cel mai nesuferit antrenor care preferă ca echipa lui să joace defensiv, ținând seama de loturile pe care le-a avut la dispoziție de-a lungul timpului. Dar, trebuia să găsesc și eu ceva pe care mă supăr ca văcarul pe sat. Pulis era cel mai la indemăna. Fotbalul scoate iraționalul din mine…

WBA – Tottenham 1-1

Preambul

Inițial mă hotărâsem pentru o frecvență de un meci de PL la 2 ani. După ce am fost de două ori în sezonul trecut, nu credeam să apuc să văd vreun meci sezonul acesta. Până când am văzut un bilet de avion care m-a inspirat. Cei interesați pot consulta bugetul acestei călătorii

Așa că mă duc la meci. Adică strict mă duc la meci. Mă scol dimineață, adică la 3.30AM, mă urc pe bicicletă (și încă câteva alte mijloace de transport) și plănuiesc să fiu înapoi puțin după la miezul nopții. Să vedem cum reușesc să adaug câte ceva la articol în cursul zilei. Până atunci voi posta în cursul zilei pe Instagram (ca romulusnfilip) fotografii. E prima mea incursiune în mediu, deci nu va așteptați la mare lucru: mijloace de transport, oameni, clădiri, suporteri, tribune, stadion.
M-am “antrenat” puțin săptămâna trecută. Eram într-o scurtă vizită neașteptată la București. Era o vreme insulară, cu ploaie măruntă și frig. Numai bună pentru văzut un meci. Singurul pe aproape era CS Balotesti- FC Afumați în Liga 2. Câteva fotografii va vor da o impresie clară despre cadru. Să zicem că meciul în sine mi-a produs nostalgii de pe vremea când jucam în campionatul județean, așa trosneau oasele la faulturi. Dar a meritat pentru șutul formidabil de la distanță din minutul 75 care a dus la deschiderea scorului după ce a fost atins de portar cu vârfurile degetelor, a lovit bara și a revenit în teren fiind împins în plasă de un atacant insistent.

Călătoria

Îmi pun ceasul la 3.30 și bineînțeles mă trezesc la 3.00. Mi se întâmplă deseori înaintea unei călătorii cu avionul. Asta e, am timp să mă pregătesc mai bine de drum. Ies din casă la 3.35. Mă urc pe bicicletă și mă aștept să văd puțină lume afară la oră asta. Sunt surprins cât de mulți oameni întâlnesc, pe jos sau pe bicicletă. Se pare că nu are de ce să se teamă o vecină căreia i se părea ideea mea de a merge la oră asta cu orice altceva decât un taxi echivalentul unei aventuri în junglă. Plec cu o viteză prea mare și îmi tot zic să o iau mai încet că am timp berechet. Dar mă cheamă stadionul…Trec pe lângă recentul inauguratul stadion MTK și mă gândesc ce ridicol e să construiești un stadion nou cu 5000 de locuri, care se va umple extrem de rar.
Iau un autobuz și în timp ce îl aștept pe al doilea, observ o ciudățenie într-o piață. Niște statui stilizate reprezentând egrete care sunt îngrădite într-un țarc. De parcă egretele ar putea evada. Nu se știe niciodata…
La aeroport mă așteaptă o coadă cam mare la trecerea prin verificarea de Securitate. Mă fofilez în față, mimând că am niște prieteni la care trebuie să ajung. Simț că trebuie să compensez puțin karma așa că liniștesc niște călători îngrijorați că nu vor prinde avionul. Coadă se mișcă repede. Sunt în avion, între două tinere dornice de vorba așa că timpul trece repede. Ajungem la Londra cu 20 de minute mai devreme și în 12 minute sunt în fața aeroportului așteptând autobuzul. Mă bucur că prind autobuzul de 8.00, altfel ar fi trebuit să pierd vremea prin Luton, până la autobuzul de oră 9.00. Asta se compensează cumva în când ajung în Milton Keynes, unde mă lămuresc că biletul meu nu e valabil decât pentru un tren care pleacă peste 2 ore. Ocazie să mă învârt prin jurul gării (de reținut, are o parcare imensă gratuită) și să mă duc la un mall din apropiere, fiindcă nu este wifi și sala de așteptare e mică și plasată pe peron. Trec repede cele 2 ore.
Voi ajunge la amiază la Birmingham și am o oră să găsesc un wifi, să beau o cafea, să postez partea a doua și să iau tramvaiul care mă duce la stadion. Nu înainte de a verifica exact cum ajung de la tramvai la autobuzul de aeroport după meci.

Stadion, suporteri și atmosferă înainte de meci
Aici s-a rupt întreagă mea hotărâre să scriu un articol foarte lung despre meci. Dar nu dintr-o data, ci treptat. Stadionul era în regulă, nimic special. Era o zi frumoasă de toamnă cu un soare care bătea bland dupa ce cerul fusese acoperit toată dimineața. Suporterii umpleau tribunele încet, încet. În schimb nici vorba de atmosferă înainte de meci și prea puțin în timpul meciului față de așteptările mele. Aici e esența a ceea ce rumeg în mine și trebuie să pun ulterior în scris. Pentru că mi s-a tăiat cheful de merge la meciuri în persoană.
Meciul
Să zicem doar atât. Portarul gazdelor, Foster, era în poarta dinspre peluza unde erau suporerii lui Tottenham în prima repriza. A început să tragă de timp și a fost fluierat de către ei din minutul 15 al primei reprize. Suporterii gazdelor s-au înflăcărat în prima repriza când Chadli a cărat o minge 30 de metri din propria jumătate, la niște deposedări în propriul careu și la unica ocazie a Albionului din finalul reprizei. În rest a fost foarte tăcuti. De cântat nici vorbă.
Observații diverse
Ar fi trebuit să scriu cronica în avionul de întoarcere. Eram prea indignat, mâhnit și dezabuzat să o pot face.
Va trebui pentru un timp să merg doar la meciuri din Bundesliga că să îmi revin?
Lucrez cu mine însumi ca imaginile care să îmi rămână în memorie despre meci fie cele două plonjoane superbe ale lui Foster, când s-a arcuit și cu cu o palmă a respins suturile foarte bune ale lui Eriksen și Davies. Va fi greu.
Voi reveni după ce mai sedimentez puțin impresiile.