Cinemateca

1. Inside Job

Oscarul pentru documentar. Criza financiară explicată clar şi elocvent în două ore. Pur şi simplu dezgustător când ajungi să înţelegi că recesiunea n-a fost un accident, o întâmplare, că belelele de acum sunt consecinţa unei lăcomii care întrece orice imaginaţie.

2. The Sunset Limited

Văzut la recomandarea lui Adrian Georgescu, cel mai cinefil dintre gazetarii de sport. Produs de HBO după o piesă de Cormac Mccarthy, care e tata lor. Un dialog intens între un creştin, fost puşcăriaş (Samuel L. Jackson), şi un profesor universitar ateu-depresiv (Tommy Lee Jones). „Cause what he wants he really can’t get or thinks he can’t get and what he don’t want he can’t get enough of.”

3. The Fighter

Bun, nu e capodoperă, dar merită văzut numai pentru rolul pe care-l face Christian Bale. Pride of Lowell, baby!

4. Constantin si Elena

Cel mai curat şi mai autentic dintre toate. Cum spune şi Walter Murch pe coperta din spate a DVD-ului: „Daca lumea ar fi făcută din oameni că ei, nu ar mai există probleme pe care să nu le putem rezolvă.” Kudos lui Andrei Dăscălescu pentru că a crezut în proiectul lui şi s-a încăpăţânat să-l facă aşa cum trebuie.

5. Senna

V-am mai zis de el, dar vă bat la cap să-l vedeţi pentru că e un documentar de mare excepţie, despre un pilot de mare excepţie. Un talent nativ colosal şi un suflet de copil, asta a fost Ayrton Senna. Căutaţi director’s cut-ul.

Human Planet

Dacă v-au plăcut Planet Earth sau Life, you’re gonna love this one. După atâtea documentare uimitoare despre animale, Beeb-ul si-a adus aminte de cel mai curios animal dintre toate: omul. O serie de mare excepție despre cum s-au adaptat unii oameni la cele mai dure conditii de viata. Oameni care nu stiu nici de criza, nici de ipoteci si nici de bailout-uri.

Si arbitrii e oameni…

Luați-vă jumătate de oră din timp pentru acest documentar excelent care captează tensiunile și frustrările vieții de arbitru la cel mai înalt nivel. E povestea suedezului Martin Hansson, care deși și-a sacrificat familia în dauna arbitrajului, va rămâne în memoria colectivă drept arbitrul care n-a văzut hențul lui Henry.

Cateva recomandari

Câteva lucruri care mi-au plăcut în ultima vreme:

  • Un serial. Boardwalk Empire. Tocmai s-a terminat primul sezon. Nu ştiu dacă mi se trage de la Goodfellas sau nu, dar am ajuns să am o preocupare, probabil nesănătoasă, pentru tot ce ţine de mafie. Am văzut toate filmele şi documentarele importante, am câteva cărţi despre Cosa Nostra şi pot să vă povestesc o zi întreagă despre diferenţele între mafia siciliană şi cea napoletană. Boardwalk Empire e un proiect HBO produs de Scorsese, despre mafia anilor ‘€™20 din America, pe vremea când Al Capone, Lucky Luciano sau Meyer Lansky încă erau aghiotanţi.
  • Un film. The Town. Seamănă mult cu Heat, dar tot e cel mai bun film pe care l-am văzut de la Inception încoace. Căutaţi extended cut-ul.