Articol în curs de completare cu sugestiile voastre. Am ajuns la 16 motive. Cred că mai sunt….

Acum e momentul. Pe vremea generației de aur toți erau suporterii Naționalei. Acum la greu, în cele câteva decenii de chin, e momentul să punem temelia care ne va permite să ieșim în față la următoarea generație de excepție indignați: “Unde erați voi in anii de secetă?”

Galeria. Cândva aveam echipă, dar nu aveam galerie. Acum putem avea galerie pe orice stadion din Europa sau aiurea, numai echipă cât de cât să avem. Si vorba aia avem și noi faliții noștrii, adica tâmpiți care să strige te miri ce idioțenii care să duca la suspendări.

Răzvan Marin. Va exista mereu un Răzvan Marin. Un fotbalist talentat, de care se vor lega speranțele noastre. Despre care va fi intotdeauna cineva care va garanta: cutare e un băiat serios, care nu va muri speranță (eu chiar cunosc un om foarte serios care îl știe pe Răzvan de mic și mi-a garantat de multe ori ca va ajunge un bun fotbalist la nivel internațional, în primul rând bazat pe seriozitatea lui). Chiar dacă contra Maltei nu i-a ieșit nimic. Pentru că, probabil, îl apasă deja gândul că a fost adus la Ajax să îl înlocuiască pe de Frenkie de Jong.

Hagi. Ianis nu e Gică. Are o luptă foarte grea de dus. Suporterii îl vor compara și contesta mereu. Cum, necum trebuie să iasă din umbra tatălui și să își croiasca propriul drum. Pe mine m-a convins și îi țin pumnii. Chiar dacă nu va fi un al doilea Gică.

Tehnicitatea iluzorie. Nici o altă Națională nu trăiește inconjurată de iluzia întreținută în mentalul colectiv că tehnicitatea e principala sa armă. Așa cred toți chibiții și specialiștii. Iar acum câteva zile la Oslo scorul la mingi date printre picioare a fost 3-0 pentru Norvegia. Ar fi rușinos, dacă nu ar fi comic.

Un zăpăcit. Naționala va avea mereu un zăpăcit de serviciu de care să ne putem indigna. In criză de fundași dreapta Chipciu face două meciuri bune și pare că rezolvă postul. Normal că ia un roșu inutil la 3-0 și e suspendat pentru meciul cu Spania.

O Maltă la 2-3 ani. Din când în când vom mai prinde niște necăjiți mai necăjiți decât noi, vom conduce cu 3-0 la pauză si ne vom permite chiar un gol în final ca echipele mari care joacă 90 de minute. Ocazie să ne iluzionăm ca vom fi din nou cum am fost odată. Dacă am fost așa cum credem acum.

Sărăcia echipelor de club. Am intrat în epoca echipelor de club superbogate. Nu vom mai putea fi competitivi la nivel de echipe de club, nu cu sărăcia noastră dublată de incompetență. Tot în Natională ne va fi speranța, cand vom avea câțiva jucători la echipe mai acătării din vestul Europei.

Cine n-are bătrâni si gafe…Sigur îi vom găsi la Națională. Orice antrenor are oamenii lui pe care îi știe bine. Pe care s-a bizuit în trecut si mai speră că îl pot ajuta. A fost o fază memorabilă în meciul cu Malta. Săpunaru are o vârstă si o anumită lentoare. Intrat după o accidentare a lui Nedelcearu, l-am remarcat imediat după pasele de veteran cu ristul interior, desigur mult lucrate dea lungul timpului. La o fază banală, la 3-0, Săpunaru realaxat alunecă ca pe săpun și un atacant scapă singur. In cădere, Săpunaru încearca disperat să îl agațe cu mâinile pe atacant (noroc că n-a reușit că lua un meritat roșu). A fost un moment tragic: bătrânul care incearcă sa prindă tinerețea care îi scapă printre degete și își dă seama când dă cu fundul de gazon că nu o va mai prinde vreodată.

Ideea de Națională. Când ții cu echipa natională nu ții cu un tablou de penibil de anturaje. Acestea pot, temporar, să aibă o influență mai mare. Tu te simți legat de locul unde te-ai născut, de oamenii lângă care ai crescut, de jucătorii care te-au făcut să îndrăgești fotbalul. Tu ții de fapt cu ideea de echipă națională. (Idee sugerată de ‘mniezo)

Alții sunt mai buni … pe hârtie. Pentru că o echipă națională nu e suma jucătorilor care o compun. Selecționerul are mai puține zile la dispoziție să sudeze o echipă. Lotul se schimbă mult mai des ca la cluburi. Toate acestea duc la o egalizare a valorilor și, când anumite condiții se îndeplinesc, pot face ca o echipă cu resurse mai mici să își depășească condiția, spre bucuria suporterilor. (Idee sugerata de Stargall)

Stadionul de peste drum. Nu ții cu echipa Națională pentru că e ușor sau convenient. O faci tocmai pentru că e greu, pentru că cere efort. Merită ceva făcut dacă nu cere efort? Se compară satisfacția obținută in urma unui efort cu cea care îți pica mură-n gură? (Idee sugerată de COYS)

Plata. Care poate fi plata pentru a fi un susținător al Naționalei? Mulțumirea de a fi făcut ceva cu totul gratuit, fără o consecință imediată. Nu te mișcă așa ceva? Atunci poate te mai mișcă gandul că undeva, într-un sat din judetul Vaslui sau Teleorman cineva care are access doar la TVR se bucură de un succes la Naționalei. Care e mai necăjit decăt majoritatea omologilor lui din Danemarca sau Italia. (Idee sugerată de Filotas)

Un trofeu e un un trofeu. O fi un trofeu imaginar, dar tot mai e mai bun decât nimic. Ultimul suporter al Naționalei de pe Anglofil. Ultimul suporter al Nationalei de pe scara ta de bloc. Ultimul suporter al Naționalei din sudul Franței. E o satisfacție care cere imaginație. (Idee sugerată de Tiame)

Statele Unite ale Europei. Intr-o epocă a naționalismelor reînviate, ideea de Europa unită pare foarte îndepărtată. Nu o să apucăm noi o echipă unită a Europei. Ar fi și păcat să se piardă corul unit al suporterilor irlandezi, jucători italieni cântând din tot sufletul ‘Fratelli d’Italia’ sau masa de portocaliu a fanilor olandezi. ( Idee sugerată de Bebelak)

Printre picături și altele. Nu contează cât și cum ții cu Nationala. Important e ca o faci cumva. Flacăra există, chiar dacă arde mai mocnit. Cândva va arde din nou mai tare! (Idee sugerată de Ursano)

Previous Article