Să-mi fie învățătura de minte!

Am să pun pe hârtie gândurile acestea disparate ca să le recitesc data viitoare când mai merg la un meci de Premier League. Eram la a cincea incursiune în insulă (Blackburn, Manchester City, White Hart Lane de două ori) și enervarea care m-a cuprins ar fi putut fi evitată.
Ca de obicei, am făcut un set de fotografii care include și drumul până la stadion prin locuri ca Luton, Milton Keynes și partea centrală din Birmingham. Ca să vedeți ce zi frumoasă era.

Atmosfera
Să tin minte să nu mai merg niciodată, dar niciodată, pe un stadion în care stația de amplificare e dată la un nivel sonor care acoperă galeriile înainte de meci. Ca și când asta nu era de ajuns, la stația de amplificare s-a pus, chiar înainte de începerea meciului, imnul echipei gazdă în așa fel încât suporterii să nu îl poate depăși sonor, chiar dacă se străduiau. E cel mai sigur mod de a omorî orice urmă de atmosferă. Bine că nu mergea stația și în timpul meciului. De fapt s-a ajuns la așa ceva fiindcă suporterii echipei în deplasare i-ar fi surclasat pe cei gazdă. Și nu doar la meciul la care am fost eu… Cand ai o echipă foarte defensivă, e cam greu să aduni oameni pe stadion care să creeze atmosferă, cu toate că biletele nu erau scumpe comparat cu alte stadioane din PL.
Meciul asta mi-a ucis ingredientul care în iluziile mele (pentru că da, acum îmi dau bine seama că sunt niște iluzii!) e cel mai mai atrăgător pentru o tribună din Anglia. În Anglia tribuna cantă, dar nu peste tot.

Suporterii gazdelor
Să zicem că peste atmosferă aș mai fi putut trece. Să zicem că pot înțelege că, atunci când știi că ai o echipă care nu poate domina, te mulțumești cu puțin că suporter, că accepți că echipa ta să joace la ciupeală. Că aplauzi generos un tackling, o degajare în ultima instanță din propriul careu, o acțiune individuală pe mai mult de 20 de metri, chiar dacă nu duce la nici un fel de pericol pentru poarta adversă. Dar, pentru mine cel puțin, nu e acceptabil că portarul echipei tale, care e gazdă, să inceapă să tragă de timp în minutul 15 al meciului și asta să te lase indiferent, chiar mulțumit. Chiar dacă e huiduit de suporterii adverși.
Asta nu e totul. Eram la tribuna a II-a, pe linia careului de 16 metri. Nu e un loc obișnuit unde să dai de huligani (ce a mai rămas din ei), alcolizați sau alte specii din astea. E locul în care dai de oameni între două vârste, tineri care vin la meci cu părinții, câte un bătrânel pe ici, pe colo. Și în final a fost cu atât mai oribil. Pentru că pot înțelege huliganii, fanaticii și e alții de acest tip. Ei sunt supărați pe ceva sau cineva (au și de ce probabil) și meciul e doar o supapă. Dar m-a atacat cumplit masa din jurul meu. Mustea de ură. Înjura. Făcea gesturi obscene. De cantat sau încurajat nici vorba. Poate doar un pic de freamăt cand echipa gazda avea acțiuni mai periculoase si la gol. În timpul zilei și înainte de meci trimisesem niște poze vecinei de bloc din Budapesta și era convinsă ca data viitoare să mă însoțească împreună cu fiul ei de 10 ani. La sfârșitul meciului i-am zis să uite de așa ceva și că vom merge la un meci de Bundesliga, amintindu-mi de tribuna din Monchengladbach unde pe o rază de 10 metri în jurul meu erau cam 10 copii (fete și băieți). Să nu zic că, în ciuda discreției mele prudente, m-au detectat imediat că nu sunt suporter al echipei locale pentru că nu făceam ce faceu ei. Și mi-au aruncat priviri dușmănoase, dacă nu chiar amenințătoare. Iar eu eram cât pe ce sa mă apuc sa le fac morală că nu așa te comporți in tribună, că au si ei copii sau nepoți și nu asta e exemplul care trebuie dat. Nu mi s-a întâmplat nimic, dar mi-a rămas un gust amar.

Ratările
Au jucat Spurs slab? Au avut ghinion? Greu de răspuns. Cumva după emoția din meciul cu City cred că era greu de replicat aceeași intensitate. Înțeleg de ce echipa s-a mișcat mai puțin vioi și a intrat mai greu în joc. Înțeleg mișcările tactice la lui Poche – de exemplu folosirea lui Janssen ca pivot care să protejeze mingea și să creeze culoare, tactică care se potrivește mai bine în fața unei echipe care se apără. Mi s-a părut că a făcut bine acest lucru. Cheia, cred eu, a stat în multele suturi blocate (9). Și în devierile care nu au fost în favoarea lui Tottenham. Acolo era nevoie de o viteză în plus, de mai multă urgență.
Ben Foster și pasele englezești
Dacă e ceva pe care trebuie să mă concentrez în viitor sunt momentele frumoase de fotbal. Din locul în care eram în tribună am văzut perfect două (patru dacă e să fiu mai pedant) asemenea momente. Două șuturi bune. Plasamentul perfect al lui Foster. Plonjonul de manual. Puterea mâinii, în timp ce tot corpul era în aer, de a devia șutul puternic în afara cadrului porții.
Tot din locul în care eram am văzut două pase lungi de peste 40 de metrii (englezești 🙂 plecate de la Alderweireld. Plutind frumos, parcă nesfârșit în aer. In timp ce mingea era în aer, mă gândeam că după un zbor atât de lung preluarea nu e un lucru atât de simplu cum pare când o vezi făcută la televizor de un fotbalist bun. De ambele dăți însă Lamela a făcut o preluare de studiat în manual. Nu numai că mingea s-a lipit de piciorul lui, dar a și fost preluată cu gândul la poziția viitoare, la ce intenție avea cu mingea, dribling sau centrare.

Tony Pulis
Culmea e că mie îmi place jocul defensiv. Nu mă deranjează o autobază bine organizată, chiar îi găsesc valențe estetice. Nici Pulis nu este, până la urmă, cel mai nesuferit antrenor care preferă ca echipa lui să joace defensiv, ținând seama de loturile pe care le-a avut la dispoziție de-a lungul timpului. Dar, trebuia să găsesc și eu ceva pe care mă supăr ca văcarul pe sat. Pulis era cel mai la indemăna. Fotbalul scoate iraționalul din mine…

WBA – Tottenham 1-1

Preambul

Inițial mă hotărâsem pentru o frecvență de un meci de PL la 2 ani. După ce am fost de două ori în sezonul trecut, nu credeam să apuc să văd vreun meci sezonul acesta. Până când am văzut un bilet de avion care m-a inspirat. Cei interesați pot consulta bugetul acestei călătorii. 

Așa că mă duc la meci. Adică strict mă duc la meci. Mă scol dimineață, adică la 3.30AM, mă urc pe bicicletă (și încă câteva alte mijloace de transport) și plănuiesc să fiu înapoi puțin după la miezul nopții. Să vedem cum reușesc să adaug câte ceva la articol în cursul zilei. Până atunci voi posta în cursul zilei pe Instagram (ca romulusnfilip) fotografii. E prima mea incursiune în mediu, deci nu va așteptați la mare lucru: mijloace de transport, oameni, clădiri, suporteri, tribune, stadion.
M-am “antrenat” puțin săptămâna trecută. Eram într-o scurtă vizită neașteptată la București. Era o vreme insulară, cu ploaie măruntă și frig. Numai bună pentru văzut un meci. Singurul pe aproape era CS Balotesti- FC Afumați în Liga 2. Câteva fotografii va vor da o impresie clară despre cadru. Să zicem că meciul în sine mi-a produs nostalgii de pe vremea când jucam în campionatul județean, așa trosneau oasele la faulturi. Dar a meritat pentru șutul formidabil de la distanță din minutul 75 care a dus la deschiderea scorului după ce a fost atins de portar cu vârfurile degetelor, a lovit bara și a revenit în teren fiind împins în plasă de un atacant insistent.

Călătoria

Îmi pun ceasul la 3.30 și bineînțeles mă trezesc la 3.00. Mi se întâmplă deseori înaintea unei călătorii cu avionul. Asta e, am timp să mă pregătesc mai bine de drum. Ies din casă la 3.35. Mă urc pe bicicletă și mă aștept să văd puțină lume afară la oră asta. Sunt surprins cât de mulți oameni întâlnesc, pe jos sau pe bicicletă. Se pare că nu are de ce să se teamă o vecină căreia i se părea ideea mea de a merge la oră asta cu orice altceva decât un taxi echivalentul unei aventuri în junglă. Plec cu o viteză prea mare și îmi tot zic să o iau mai încet că am timp berechet. Dar mă cheamă stadionul…Trec pe lângă recentul inauguratul stadion MTK și mă gândesc ce ridicol e să construiești un stadion nou cu 5000 de locuri, care se va umple extrem de rar.
Iau un autobuz și în timp ce îl aștept pe al doilea, observ o ciudățenie într-o piață. Niște statui stilizate reprezentând egrete care sunt îngrădite într-un țarc. De parcă egretele ar putea evada. Nu se știe niciodata…
La aeroport mă așteaptă o coadă cam mare la trecerea prin verificarea de Securitate. Mă fofilez în față, mimând că am niște prieteni la care trebuie să ajung. Simț că trebuie să compensez puțin karma așa că liniștesc niște călători îngrijorați că nu vor prinde avionul. Coadă se mișcă repede. Sunt în avion, între două tinere dornice de vorba așa că timpul trece repede. Ajungem la Londra cu 20 de minute mai devreme și în 12 minute sunt în fața aeroportului așteptând autobuzul. Mă bucur că prind autobuzul de 8.00, altfel ar fi trebuit să pierd vremea prin Luton, până la autobuzul de oră 9.00. Asta se compensează cumva în când ajung în Milton Keynes, unde mă lămuresc că biletul meu nu e valabil decât pentru un tren care pleacă peste 2 ore. Ocazie să mă învârt prin jurul gării (de reținut, are o parcare imensă gratuită) și să mă duc la un mall din apropiere, fiindcă nu este wifi și sala de așteptare e mică și plasată pe peron. Trec repede cele 2 ore.
Voi ajunge la amiază la Birmingham și am o oră să găsesc un wifi, să beau o cafea, să postez partea a doua și să iau tramvaiul care mă duce la stadion. Nu înainte de a verifica exact cum ajung de la tramvai la autobuzul de aeroport după meci.

Stadion, suporteri și atmosferă înainte de meci
Aici s-a rupt întreagă mea hotărâre să scriu un articol foarte lung despre meci. Dar nu dintr-o data, ci treptat. Stadionul era în regulă, nimic special. Era o zi frumoasă de toamnă cu un soare care bătea bland dupa ce cerul fusese acoperit toată dimineața. Suporterii umpleau tribunele încet, încet. În schimb nici vorba de atmosferă înainte de meci și prea puțin în timpul meciului față de așteptările mele. Aici e esența a ceea ce rumeg în mine și trebuie să pun ulterior în scris. Pentru că mi s-a tăiat cheful de merge la meciuri în persoană.
Meciul
Să zicem doar atât. Portarul gazdelor, Foster, era în poarta dinspre peluza unde erau suporerii lui Tottenham în prima repriza. A început să tragă de timp și a fost fluierat de către ei din minutul 15 al primei reprize. Suporterii gazdelor s-au înflăcărat în prima repriza când Chadli a cărat o minge 30 de metri din propria jumătate, la niște deposedări în propriul careu și la unica ocazie a Albionului din finalul reprizei. În rest a fost foarte tăcuti. De cântat nici vorbă.
Observații diverse
Ar fi trebuit să scriu cronica în avionul de întoarcere. Eram prea indignat, mâhnit și dezabuzat să o pot face.
Va trebui pentru un timp să merg doar la meciuri din Bundesliga că să îmi revin?
Lucrez cu mine însumi ca imaginile care să îmi rămână în memorie despre meci fie cele două plonjoane superbe ale lui Foster, când s-a arcuit și cu cu o palmă a respins suturile foarte bune ale lui Eriksen și Davies. Va fi greu.
Voi reveni după ce mai sedimentez puțin impresiile.

 

 

 

Test de anglofilie

Pentru că e pauză în PL vă propun să vă verificați cunoștințele referitoare la marcatorii din campionatul englez completând un test de 15 minute.

Câteva precizări și rugăminți pentru a-i ajuta pe toți cei care vor să completeze testul:

  • postați doar rezultatul personal (dacă doriți) la comentarii, dar nu menționați nici un nume de jucător (nici măcar pe cei care nu sunt pe listă, dar va așteptați să fie)
  • la finalul celor 15 minute vedeți media tuturor celor care au completat testul și tabelul cu toți jucătorii
  • în momentul când ați scris numele de famile al jucătorului corect (asta e important) el va apărea în tabel în întregime, fără să fie nevoie de Enter
  • este vorba de jucători din era Premiership (1992-prezent), deci sunt și unii obscuri retrași demult (bravo celor care și-i amintesc), dar și jucători activi
  • în coloana cu echipe fiți atenți că sunt menționate doar echipele la care au jucat când au marcat, nu toate echipele din carieră
  • este rușinos să nu îi știți pe cei de la echipa pe care o susțineți – no pressure!
  • succes!

Eu am căzut cu brio la ambele probe (rezultat sub medie și nu mi-am amintit de toți de la Tottenham).

Deci acesta e testul:

Can you name the players to have scored 2+ Premier League hat-tricks?

Ce clarificări va aduce Spurs – City?

Sunt câteva lucruri pe care mi le propun și de care va fi greu să mă țin:

  • să aștept o victorie a lui Tottenham care să îi înscrie în lupta pentru titlu;
  • să evit să cred că o victorie clară îi face pe City favoriți clari pentru titlu (mai sunt prea multe etape până la sfârșitul campionatului);
  • să consider că un egal va fi un rezultat bun pentru Spurs;
  • să aștept ca Pochetino să găsească cheia pressingului avansat care să facă diferența în acest meci, ținând seamă că Guardiola a analizat ce nu a mers în ultimele 2 meciuri și va veni cu inovații și soluții;
  •  să cred că e timpul că Janssen să marcheze decisiv;
  • să păstrez o atitudine obiectivă, indiferent de ce intamplă teren.

 

 

 Observații la Concurs PL 1

Suntem aproape de jumătatea primei etape a concursului de pronosticuri și apele încep să se limpezească. Încep prin a vă pune la dispoziție rezultatele sondajului și pronosticurile tuturor celor 36 de participanți (atenție fișierele au mai multe taburi). Voi continua cu câteva observații la unele categorii, urmând să mă ocup de celelalte în viitor.

Golgeteri

golgeteri

O luptă în 4 care se anunța foarte interesantă. De notat aparițiile surprinzătoare ale lui Antonio, Capoue și Fer, care e puțin probabiul să țină pasul în continuare.

Cel mai bun transfer

pl1-note
Momentan cel mai bun transfer pare a fi Mane. În topul notelor mai apar între primii 10 Pogba și Idrissa Gueye. Cred că e categoria la care ne putem aștepta la schimbări până la sfârșitul acestei etape a concursului.

Portari

portari

Puține surprize apar aici. Caballero este în primii cinci, dar va fi înlocuit, probabil, de Bravo. In tabel, în ordine, apar numarul de meciuri jucate, numarul de goluri incasate si media pe meci.

Sistemul de punctaj

Aș avea nevoie aici de sugestii. Voi menține ideea cu a lua în considerare doar 3 etape din 4 pentru clasamentul final. Aș vrea să fie mai simplu prin  adunare a punctelor, deci să renunț la procente. Pentru că unele întrebări se vor repeta (de exemplu cea referitoare la campioană) și pentru că dificultatea scade odată cu numărul de meciuri jucate, deci în etapa 1 un răspuns corect va primi mai multe puncte in etapa 2. Ca să păstrăm interesul în ultimele 2 etape ale concursului avem nevoie de întrebări foarte grele răsplătite corespunzător, în așa fel încăt oricine să poată spera la primele locuri.

Versiunea beta pentru etapa 1 ar fi aceasta:
15p pentru campioană (urmând să se acorde 12, 9 și 6 în etapele următoare)
4p pentru fiecare echipă calificată în CL (3, 2 și 1 în etapele următoare)
4p pentru fiecare echipă retrogradata (3, 2 și 1 în etapele următoare)

3p pentru fiecare dintre primul antrenor schimbat, golgeter și cel mai bun transfer
2p pentru fiecare echipă calificată în fază eliminatorie a CL (dar minus 2p dacă nu se califică echipa menționată)
3p pentru fiecare dintre echipele cu start surprinzător în campionat

Va reamintesc că etapa a 2 a concursului va apărea după etapa 9 din PL.

Sursa date statistice: Whoscored.