Vamos a Madrid – Ce bine e să fii iubitor de tenis român acum!

Un articol scris de Ursano

Am fost teribil de norocoși să fim prezenți la Madrid într-o zi magică pentru români, miercuri, cu patru victorii din patru meciuri în optimile fetelor. Urmarea a fost că am avut, pentru prima dată în istorie, patru fete (Simona Halep, Sorana Cârstea, Patricia Țig și Irina Begu) în sferturile unei competiții deosebit de importante, patru din opt sfertfinaliste! A doua zi, doar una dintre ele a mai câștigat (Simona în fața Irinei), dar asta nu ne-a micșorat deloc senzația specială din ziua precedentă. Cu atât mai mult cu cât, după ce ne-am întors acasă am urmărit la televizor cum Simona a cucerit trofeul, al doilea de acest nivel din cariera sa (laolaltă cu Indian Wells). Mai mult decât atât, în a doua zi am prins și meciurile dubliștilor noștri, Horia Tecău și Florin Mergea, care aveau să ajungă până în finală unul contra celuilalt, primul devenind campion alături de partenerul său, Jean Julien Rojer.

După Madrid mi-a devenit foarte clar că tenisul e un sport și mai frumos atunci când găsești, aproape meci de meci, implicare emoțională. De aceea poate la Roland Garros meciul cel mai important pentru mine fusese Monfils – Cuevas, cu un stadion cântând Marseilleza în pauze și cu unul dintre favoriții personali (simpaticul Gael) reușind o răsturnare de scor spectaculoasă. Acum, cu atâtea meciuri în care erau implicați români (patru în prima zi, cinci în a doua), agenda noastră a fost supra-aglomerată și am avut serioase dificultăți în a ne împărți între diferitele terenuri.

irina

Am văzut-o pe Irina câștigând un meci lung si tensionat cu McHale, o americană neașteptat de valoroasă pe zgură, pe Sorana stăpânindu-și, mai mult ca oricând parcă, nervii în fața revelației de la Stuttgart, Siegemund, pe Simona luându-și revanșa în fața Timeei și pe Patricia revelându-și talentul brut în fața uneia dintre cele mai mari big hittere din circuit, Keys.

patricia

Multă tensiune, mulți români în tribune (Contra și Andrei Pavel sunt cele mai cunoscute figuri), tenis de calitate și o neașteptat de frumoasă impresie despre fetele astea după meciuri: Irina a stat până la ultima poză și ultimul autograf deși abia se mai ținea pe picioare și agentul de securitate o zorea să iasă pentru pregătirile următoarei partide, Sorana era luminoasă de entuziasm, mulțumind fiecăruia în parte pentru „galerie”, iar Patricia mi-a arătat multă ingenuitate în felul cum s-a comportat după meci cu cei ce o susținuseră.

sorana2

Pe Simona nu am apucat să o vedem de aproape – meciul ei s-a desfășurat pe terenul central. De altfel, acesta e cel mai neplăcut aspect când vezi meciurile pe terenuri importante: e greu sau imposibil să ajungi după meci la jucătorii preferați cât timp biletele nu sunt de categorie superioară.

horia

Dintre băieți, Horia și Florin s-au comportat după meciuri oarecum în acord cu stilul lor de tenis: primul, sobru și amabil, al doilea, exuberant și plin de șarm. În privința tenisului, Horia a arătat așa cum mă așteptam: el formează cu Juls o pereche deosebit de sudată, nu foarte spectaculoasă, dar teribil de eficientă. Ca să vorbim în termeni fotbalistici, o echipă tip panzerul german. Florin, pe de altă parte, seamănă cu brazilienii: lovituri senzaționale, momente de geniu dar și greșeli simple în anumite momente. Perechea pe care o face cu indianul Bopanna e una mult mai … spontană, capabilă să piardă și să câștige mai fiecare punct. Așa s-au explicat seriile de ghemuri pierdute sau câștigate de cei doi în meciul văzut (contra lui Granollers/Cuevas, doi foarte buni jucători de zgură).

florin

Peste tot și toate însă, am avut mereu sentimentul de special, de om norocos: nicio altă națiune nu a avut atâția jucători în fazele finale la turneul acesta și, oricât de puțin ai valoriza această temă a naționalității jucătorilor într-un sport teribil de individualist, nu se poate să nu ți se umfle, măcar un cm, pieptul de bucurie. Asta mai ales când ai suficientă ținere de minte pentru a ști că acum trei ani singurele bucurii din tenis erau cele trei finale de la Wimby ale lui Horia și rarele sferturi făcute de câte o fată la un turneu relevant. Dacă pentru revenirea lui Florin în centrul atenției se pare cătrebuie să îi fim recunoscători soției lui (dar ce bărbat nu spune asta?) pentru ascensiunea în grup a fetelor meritele sunt împărțite între fiecare dintre ele (pentru că nici aici sistemul național nu a făcut NIMIC) și Simona. Mi se pare evident că momentul ei de ascensiune verticală către culmile WTA de acum trei ani le-a capacitat pe celelalte și le-a arătat că „the sky is the limit” cât timp crezi cu adevărat. Acesta mi se pare și unul din marile adevăruri ale sportului de mare performanță în general și ale tenisului în special: jocul (tehnica) îl au mulți, capacitățile psihice (concentrare, încredere, rezistență la presiune) sunt cele care fac diferența. De aceea, la minge de meci pentru adversar, unii fac dublă și alții servesc ași în serie. Acum mi se pare momentul ideal pentru ca cineva căruia îi place tenisul să facă efortul să vadă live tenis: la băieți cei trei magi (poate, când vor termina carierele, vor fi judecați ca cei mai buni trei din istorie) încă joacă, la fete o mai ai încă pe Serena (sigur între primele cinci jucătoare din toate timpurile), dar nu numai, iar românii zburdă în voie la dublu băieți și fete. Happy, happy times …

Revin în week-end cu o ultimă parte.