O înfrângere cât o victorie

Am fost în tribună la meciul României contra Belgiei. Recunosc că nu urmăresc îndeaproape fotbalul internațional și că din 1998 încoace nu am mai fost implicat emoțional în meciurile tricolorilor. Am rezervat biletele din primul moment în care au fost disponibile; motivul principal fiind dorința de a le oferi fiului și tatălui meu prima experiență la un turneu final (în același timp, a fost prima experiență și pentru mine).

Atmosfera și prestația din primul meci m-au făcut să cred că suntem în fața unei transformări. Asteptările mi-au fost confirmate la finalul meciului: avem în fată o nouă echipă a României și, mai important, o nouă generație de suporteri.

România a pierdut aseară în fața Belgiei, dar rezultatul nu spune întreaga poveste a meciului. Am văzut un stadion în care suporterii români au dominat fundalul sonor. În care echipa a fost încurajată din momentul în care a ieșit la încălzire până când a părăsit terenul. Atitudinea a fost acolo, atât pe teren cât și în tribune. Energia pozitivă s-a transmis pe teren și tricolorii au jucat curajos, au trecut peste golul primit foarte devreme și și-au creat câteva ocazii importante de a reveni în meci.

Nu voi face greșeala de a trage concluzii doar pe baza rezultatului. Fotbalul este un joc cu puține goluri, iar rezultatele sunt de multe ori aleatorii. Într-o zi marchezi două goluri de la 25 de metri, în alta ratezi singur cu portarul. Ce a rămas constant a fost atitudinea pozitivă în față unor adversari mai bine cotați. La 1-0 contra Ucrainei au continuat să atace. La 0-1 contra Belgiei au jucat cu încredere și au crezut pană la capăt că pot reveni în meci.

Câteva cuvinte despre suporteri. Mi-au lăsat impresia că fac parte dintr-o nouă generație. Mai educată, mai prietenoasă și cu o înțelegere mai bună asupra asteptărilor de la suporteri. E adevărat că o combinație de factori precum distanța și costurile totale au filtrat parțial tipul de suporter prezent pe stadion. Am văzut insă suporteri români tineri, optimiști și cu zâmbetul pe buze:

Sursa foto: frf.ro

După foarte mulți ani, România scrie o poveste frumoasă la un turneu final. Indiferent de rezultatul ultimului meci din grupă, suporterii au motive să fie optimiști, iar tricolorii se pot baza pe energia tribunelor.

E ceva aici:

Liga Campionilor: FC Porto – Barcelona 0-1

Am bifat că văzut și eu odată Barca pe viu. Dar, fără Frenkie și Pedri, am vizionat o echipa fără strălucire, care a continuat și aici in nota acelor victorii cu1-0 cu care ne-a obișnuit anul trecut. Față de asteptarile mele a fost mult prea puțin, jocul ăsta economicos, la rezultat, nemeritând efortul de a merge la stadion.

Sa vedem în ce măsură am fost pe alături cu asteptarile…

Read more

Adio Tottenham! la Tottenham – Sporting Lisabona 1-1 (CL)

Am fost, am văzut, multe lucruri mi-au plăcut. Chiar foarte mult. Dar, hotărârea era luata treptat de ceva timp și toate impresiile de la acest meci, oricât de plăcute, nu avea cum să mă întoarcă din calea pe care mi-am propus să o urmez. E ultimul meci pe stadionul lui Tottenham și, încet-încet, voi renunța să consider acest club drept favoritul meu.

Read more