Un articol scris de Ursano
Și totuși vă veți întreba, omul ăsta a văzut numai meciuri cu români? Nu, nici pe departe. În total, în 2 zile, eu personal am văzut aproximativ 24 de ore de tenis (prietenii mei cu vreo 2-3 ore mai puțin în prima zi). Astfel, am avut bucuria de a-i vedea și pe Nadal, Nole, Murray, frații Bryan și încă ceva pe acolo. Singura probă din care nu am văzut nimic a fost dublul fetelor. La unii am văzut un set, la alții tot meciul, în alte cazuri bucăți de meci. Pe rând.
Nadal – mereu e foarte fain să vezi un idol local. Arenele sunt pline cu fani, atmosfera e electrică, ce mai, un festin. Pe Rafa (favoritul meu la băieți) l-am văzut contra lui Sam Querrey, un american de 28 de ani înalt și puternic. Atât de puternic încât aveai pe alocuri senzația că lovește mingea cu bâta de baseball, nu cu racheta de tenis. A început ca un uragan meciul și, până să apuce lumea să se aranjeze pe locuri, era 3-0. Rachete sol-sol și pe stânga și pe dreapta. Scoteau spaniolii din jurul nostru niște „uau”-uri delicioase după fiecare dintre ele J. Dar, ca orice uragan, a venit și a plecat, Rafito găsind cheia potrivită pentru a răspunde acestui tip de joc și a câștiga în două seturi.
Pe Nole îl puteam vedea de două ori dar mi-a fost de ajuns o singură dată, cu Borna Coric, un tânăr promițător dar necopt pentru un asemenea duel. Mi-a lăsat impresia de suficiență, de forțat doar cât trebuie. Multă elasticitate și constanță în joc, dar niciun artificiu.
Murray este marea „enigmă”: un jucător relativ plictisitor de văzut la televizor, se „metamorfozează” când îl vezi live. Variație maximă, efort constant, putere și defensivă, toate la un loc. Îl văzusem și la Paris, dar pentru prietenii mei care îl rataseră acolo a fost o plăcută surpriză.
Frații Bryan au atras multă atenție – a fost singurul meci de dublu cu arena plină (e adevărat că era și un moment fără meciuri semnificative pe alte terenuri). Spectaculoși, energici și carismatici, au câștigat cu emoții un meci strâns contra lui Kubot/Matkowski, doi jucători cu o potrivire fizică oarecum comică (primul e înalt și slab, al doilea ne-a făcut să căutăm date oficiale despre greutatea lui). Polonezii au jucat însă foarte bine și au concurat la crearea uneia dintre cele mai agreabile partide văzute.
În rest, am mai stat la antrenamente la diferiți jucători. E foarte interesant să stai să vezi diferitele exerciții pe care le fac jucătorii, să vezi cum se combină între ei (dacă se combină, unii se antrenează singuri) și mai ai și șanse mari să faci o poză după sau să iei un autograf. Mai greu la Nadal sau la Nole (era foarte aglomerat la antrenamentele lor), dar pentru restul găseai spațiu. La juniori nu am stat, se suprapuneau cu meciurile celor mari și nu te răbda inima (poate după vreo 10 turnee) să sacrifici ceva important.
O notă pentru Țiriac: încă o dată dovedește că este printre puținii care chiar îi sprijină pe ai noștri sportivi. Wild card-uri pentru români an de an (Copil și Simona în trecut, Sorana, anul acesta, cu rezultat excelent), programări avantajoase, mai ales pentru Simona care a jucat non-stop pe arena centrală. De ce este asta un avantaj? Pentru că în tenis, fiecare arenă are ceva specific, de la cum sare mingea, la cum bate soarele sau la reperele fizice pe care și le iau sportivii. Jucând pe o singură arenă, ești obișnuit cu toate acestea și asta poate reprezenta un mic avantaj de start.
La finalul maratonului, m-am gândit că ar fi utilă o comparație privind diversele turnee europene de tenis (doar cele relevante și care au atât masculin, cât și feminin) care vă poate ajuta să decideți unde, dacă vă hotărâți să mergeți.
Am luat în calcul conform celor de mai sus două GS-uri, RG si Wimby, și cele două turnee majore de care am mai amintit în prima parte, Roma și Madrid.
La Wimby e greu de găsit bilete (nu intru în detalii, e mult de explicat, sistemul e complicat rău). Pentru mine asta, alături de faptul că e scump și că celelalte sunt mai accesibile, a reprezentat un factor determinant pentru a-l exclude a priori.
Roland Garros e cel mai cu panaș turneu accesibil. Are atmosferă și un je-ne-sais-pas-quoi care te atrage puternic. Biletele bune se pot procura de pe net, într-o anume zi a lunii martie (deci cu doar două luni jumătate înainte de start), la o oră oarecum matinală (la 10 a fost când am cumpărat eu). Trebuie să fii online încă de atunci, „coada” electronică este uriașă imediat. Nu știu ce efect au avut atentatele din ultimul timp asupra publicului interesat însă în 2014 era o adevărată cursă să le prinzi. Dacă acorzi prioritate acestui moment, vei avea biletele. Trebuie ținut cont că bilete se vând pentru trei arene, ceea ce te lasă cu alegerea următoare: ori iei un bilet pe una dintre ele și scapi relativ ieftin dar riști să pierzi meciuri care te interesau absolut (programarea la orice turneu se face pentru fiecare zi în după-amiaza zilei precedente), ori iei bilete pe două arene dar te costă mult. Un alt dezavantaj al RG este lipsa unui acoperiș (singurul GS fără): dacă ai ghinion cu vremea (țineți cont că e Paris, oraș situat destul de în nord), poți risca să nu vezi nimic. Mai mult, politica de refund îți aduce banii înapoi în buzunar doar dacă se joacă sub două ore în ziua cu pricina.
Roma: scumpă (biletele sunt mult peste Madrid), atmosferă bună, infrastructură proastă (de asemenea, lipsește acoperirea arenelor). Nu intru în multe detalii, dacă vrei ceva cu atmosferă, mergi la Paris, dacă vrei tenis, alege Madridul. Mai este și problema că, fiind ultimul mare turneu înainte de RG și imediat după Madrid, riști ca unii jucători să se menajeze, mai ales dacă au performat bine la Madrid.
Madrid – alegerea cea mai bună din punct de vedere strict tenisistic. Prețuri decente (Țiriac zicea într-un interviu de curând că va ieftini și mai mult biletele), tenis de calitate, trei arene acoperite în caz de ploaie, publicarea programului de antrenament pe site în ziua respectivă. Atmosfera e singurul minus dar cred că dacă erau Federer și Serena/Sharapova, plus un parcurs mai lung al spaniolilor în general, lucrurile ar fi putut sta altfel.
Sper că v-a plăcut. Eu cel puțin am încercat să fac aceste „reportaje” atractive.
