Vamos a Madrid

Un articol scris de Ursano

Partea I – Planificare, costuri, impresii generale

Ani de zile m-am uitat la tenis la televizor fără însă să îmi pun, vreun moment, problema cum ar fi să merg acolo unde se desfășoară efectiv. I-am văzut (și, pe unii, iubit) pe Agassi, Sampras, Graf, Chang, Becker, Seles, Sabatini, Edberg (ca să enumăr pe unii dintre cei cu care am început) dar mereu am visat să merg doar la marile evenimente fotbalistice: Campionate mondiale și europene, Cupe ale Campionilor sau măcar derby-uri naționale. Tenisul era, cumva, rezervat televizorului.

Lucrurile au început să se schimbe însă odată cu apariția treizecizero.ro. Am citit acolo impresii first hand despre cum e să fii pe marile arene de tenis ale lumii, cum e să îi vezi de aproape pe acei mari jucători cu care avem norocul să fim contemporani și ceva s-a schimbat în mine. Am început întâi să fac un pic de research, apoi, văzând că nu e ceva imposibil, am căutat din ce în ce mai amănunțit. Anul 2014 a fost decisiv, am hotărât să merg la Roland Garros și, după ceva bătaie de cap, am și găsit cu cine: socrul meu și doi prieteni.

Roland Garros 2015 a necesitat multă planificare și o dimineață nebună de martie pentru a cumpăra biletele (sistemul de achiziție a biletelor e destul de complicat și foarte aglomerat, biletele vânzându-se, în marea majoritate, în cateva ore de la punerea în vânzare). Am reușit să facem ce era necesar și am avut apoi privilegiul să vedem 2 zile de tenis frumos pe cele mai importante arene de zgură din lume. „Problema” a fost că ne-a plăcut atât de mult încât am decis că mai vrem o dată.

Și uite-așa, în toamna trecută, eu și cei doi prieteni de care vă vorbeam, am analizat lucrurile un pic și am decis ca 2016 să fie anul Madridului.

 De ce Madrid?

În primul rând, am vrut să vedem și altceva decât Roland Garros (pentru varietate de experiență). În al doilea rând, am ales Madridul pentru că e cea mai importantă locație de tenis a Europei, după cele 2 GS-uri. La feminin este unul dintre cele patru turnee Premier Mandatory (alături de Miami, Indian Wells și Beijing) și singurul din Europa, iar la băieți este unul dintre cele 9 Masters-uri. Premier Mandatory și Masters reprezintă primele categorii de turnee în afara GS-urilor pentru cele două circuite. Singura altă opțiune cu turnee importante pentru ambele circuite este Roma, care începe imediat după Madrid. Am ales Madridul înaintea Romei și pentru că cine performează bine la Roma are tendința de a se proteja la Roma. Totuși, anul acesta, Federer si Serena vor fi la Roma probabil, dar au lipsit la Madrid, fără însă ca asta să reprezinte o alegere în sine ci, mai degrabă, o întâmplare provocată de accidentări.

 Costuri

Cazarea am avut-o la Hotel Gran Legazpi, de trei stele, situat foarte bine, la 10 minute de mers cu autobuzul de gară și de Caja Magica (locația turneului) și la 15 minute cu metroul de centru. Zona este una nu foarte turistică, cu restaurante/baruri modeste și ieftine. Pentru cazarea efectivă, aș da o notă de 7,5, destul de curat dar cu mobilier vechiuț. Camera single a fost 65 euro/noapte, iar cea dublă 75 (rezervare făcută cu patru luni înainte).

Am zburat destul de complicat cu Blue Air, pe rutele Iași-București-Madrid și Madrid-Bacău (și mașină după). Prețul total a fost de 150 euro/persoană, incluzând bagajele și locurile rezervate. În mod cert, costurile cu avionul depind de rută și de momentul rezervării (4-5 luni înainte la mine).

Prețul tuturor biletelor de acces a fost de aproximativ 130 euro pentru 2 zile pline (în una din ele am avut acces pe toate terenurile, în a doua pe toate mai puțin unul).

Restul cheltuielilor depind de stilul, pretențiile și posibilitățile fiecăruia.

 Impresii generale

La Caja Magica reprezintă un complex de tenis modern construit de Primăria orașului, din ce am înțeles, care a costat 250 de milioane euro (sau cel puțin atât a zis Țiriac într-un interviu la Digi). Acesta constă dintr-o zonă principală care include primele trei arene, Manolo Santana (9.685 locuri), Arantxa Sanchez Vicario (3.319 locuri) și Stadionul 3 (2.108 locuri) (Mutua Madrid Open este singurul turneu din lume cu trei arene care pot fi acoperite în caz de nevoie) și o zonă descoperită care cuprinde terenurile 4-15, unele având mici tribune pe laturile lungi, altele doar terase. Accesul între cele două zone se face coborând un nivel în zona principală și trecând prin niste turnicheți dar orice distanță între două terenuri/stadioane o poți acoperi în maxim 5 minute (când te grăbești). Unul din marile avantaje ale acestui turneu îl reprezintă siguranța că poți vedea tenis continuu indiferent de vreme, pe primele trei arene. Vremea a fost schimbătoare, foarte rece în primele zile de turneu, apoi foarte caldă și din nou rece.

Prețurile la mâncare și băutură sunt accesibile pentru acest gen de evenimente: 2 euro o sticlă de jumătate de litru de apă, 3,5 euro un pahar de bere, 9-10 euro un menu care includea un sandwich mare, o băutură și o pungă de chipsuri etc. Există o zonă comercială destul de mare, pe două nivele, între cele trei arene principale, în care găsești mai ales produse specifice (echipament de tenis) dar și câteva standuri de entertaiment.

Turneul se străduiește să fie în avangarda tendințelor mai mereu (vă aduceți aminte de zgura albastră?) și ocazional reușește. Mie personal mi-a plăcut mult faptul că publica pe site lista antrenamentelor (ore, terenuri, jucători), mai puțin arenele principale (unde cred că s-a antrenat Simona, pe care nu am prins-o în această ipostază). Participarea la antrenamente îți permite, dacă vrei, să iei mult mai ușor, autografe sau poze ale favoriților dar și să vezi metodele/indicațiile fiecăruia (frații Bryan își antrenau serviciile încercând să nimerească tuburi de mingi așezate strategic în colțurile careelor de serviciu).

Participarea publicului este evident mai redusă decât la Roland Garros, unele meciuri se dispută cu mult mai puțini spectatori decât te-ai aștepta. Poate una din cauze a reprezentat-o și slaba performanță a spaniolilor (Muguruza si Suarez Navarro au ieșit repede la feminin) și în mod cert lipsa vedetelor Roger, Serena și Maria a contat. La spanioli vine lumea, dar și la vedetele fiecărei probe; față de Paris, aici sunt puține grupuri etnice din afara Europei între spectatori.

Sesiunile de jocuri s-au deschis la 12 (intrare în complex de la 11) și se întind și până spre 12-1 noaptea (eu am plecat la 0.40 cel mai târziu în prima zi). Până miercuri inclusiv (optimi la fete, șaisprezecimi la băieți), sunt programate în genere cinci meciuri pe fiecare teren din primele șapte, apoi, pe măsură ce se ajunge în fazele principale, activitatea se concentrează pe primele 3-5 arene (tot cu câte 5 meciuri).

Voi continua în zilele următoare cu părțile doi și trei.

Cine a avut adversari mai dificili: Real sau Barca?

 Mulțumiri lui Martin, Radu și Torpyla pentru sugestii 

analysis 8F QF

Concluzie

În opinia mea, analizând tabelul, nici una din cele două tabere nu poate afirma fără echivoc că a avut adversari mai dificili decât cealaltă în cei 10 ani analizați. Mă bazez pe scorul egal 5-5 și utilizarea unor coeficienți calculați cu un oarecare grad de subiectivitate. Cititorii vor trage propriile concluzii.

Metodologie

Am folosit datele din UEFA European Cup Coefficients Database, coloanele Matches is Team Coefficients.  La fiecare an pentru meciuri am folosit coeficienții echipelor din anul precedent (de exemplu pentru meciurile din 2015-2016 am folosit coeficienții echipelor din 2014-2015).  Procentajele au fost obținute împărțind coeficientul fiecărei echipe cu coeficientul echipei de pe locul 1. Un procent mai ridicat semnifică un adversar mai dificil. În tabel rândul subliniat cu galben a fost obținut scăzând din procentul Barcei cel al lui Real. Ultima coloană conține media celor zece ani.

Probleme

Analiza are destule neajunsuri de care sunt conștient. Coeficienții sunt destul de arbitar calculați, dar alții mai buni nu avem. O privire în anumiți ani în coloana Team Coefficients va stârni zâmbete văzând unde sunt clasate anumite echipe. Am convenit că folosirea mediei pentru comparații are destule dezavantaje. Am folosit procente pentru a putea compara și ani în care metodologia de calcul a coeficienților s-a schimbat. În timp ce lucram m-am întrebat dacă nu ar fi fost mai bine să fac o medie a coeficienților între anul anterior și cel curent. Am pus în Dropbox fișierele Excel pentru cei interesați dacă vor să încerce altă abordare. Sunt deschis la alte sugestii de îmbunătățire a analizei.

Cronica lui Bogdan C la Dortmund – Stuttgart

Acesta a fost debutul meu ca spectator pe un stadion din afară, așa că nu pot face comparații cu alte stadioane sau alte campionate.

Am ajuns în partea vestică a Germaniei pentru o scurtă vacanță cu ocazia weekendului prelungit de 1 decembrie – vizitat piețe de Crăciun din regiunea Rhein-Ruhr și vizionat un meci de-al Borussiei, cadou pentru o prietena de-a soției, fan înfocat BVB.

Cazare am ales în Dusseldorf și am găsit prin Airbnb, o casă foarte drăguță într-un cartier de case unde am avut inchiriat întreg etajul superior. Hotelurile, pentru un motiv necunoscut mie, în acel weekend erau foarte scumpe. Ca alternative de cazăre mai pot recomanda Wimdu.de (.com, .co.uk), clona de AirBnb (încă nu am folosit, dar am găsit alte apartamente față de Airbnb, unele chiar mai ieftine).

În privinta drumului eu am venit cu masina din Berlin (6h pe Autobahn) fără probleme. Tot ce pot spune în privința drumurilor este că, deși este un păienjeniș de autostrăzi acolo, toată regiunea aceasta (Rhein-Ruhr) este foarte aglomerată, mai ales în timpul săptămânii, iar dimineața sunt blocaje de 6-10 km (auzeam constant la radio, de parcă ar fi un lucru normal). Pentru cei din Romania, WizzAir zboară la Dortmund și Germanwings/Eurowings la Dusseldorf.

Am ajuns de dimineața în Dortmund (meciul începea la 15:30). Orașul nu este impresionant, este un oraș industrial într-o (fostă) regiune minieră. După un pic de plimbare pe străzile din centru, piața de Crăciun și un pit-stop la o cafenea, am considerat că e cazul să o luăm încet-încet spre stadion.

Grupurile de fani deja începeau să se adune, deși era încă devreme, se simțea în jur atmosfera de meci și că acesta este highlight-ul zilei pentru oraș. Am decis și noi să mergem mai devreme la stadion pentru că vroiam să dăm o tură prin Fanwelt (fan-shop) și știam că, după atacurile de la Paris și meciul amical al Germaniei anulat cu aproximativ o săptămâna înainte, măsurile de securitate vor fi mai stricte și intrarea se va face mai greu pe stadion. De altfel meciul Borussiei din weekendul precedent a început mai tarziu datorită acestui fapt – nu toți suporterii apucaseră să intre pe stadion. La stadion este ușor de ajuns, sunt semne la metrou către el, ca un adevarat landmark al orașului.

Ajunși la stadion, ne-am îndreptat spre fan-shop, dar nu am avut nicio șansă să intrăm, deoarece era foarte aglomerat. Cum nemților nu le place aglomerația, de obicei închid locul sau limitează intrarea (am pățit la un moment dat să stau la coadă la intrarea într-un supermarket). La fel au procedat și aici, o ușă o trasformaseră în ieșire și stewarzii nu te lăsau să intri și te trimiteau la cealalată “intrare”, iar pe la “intrare” alți stewarzi mai opreau oamenii din când în când pentru a se elibera in interior.

Așadar am renuntat la Fanwelt și am intrat pe stadion. Uzi după ce ne-a prins o repriză de ploaie torențială cât ne învârteam pe lânga stadion, am căutat băuturi calde. Cumpărarea de băutura și mâncare pe stadion se face prin achiziționarea unui card mai întâi, pe care îl încarci cu sume de 5E, 10E, 15E etc. Prețurile sunt undeva la 2-3EUR pentru băuturi (nu mai rețin exact), iar wurst nu am luat pentru ca nu sunt mare fan. Dar ca idee, prețurile nu mi s-au părut mult mai mari față de ce găsești la tonetele de pe stradă. Ce am gasit interesant de băut a fost un “Anheizer”, care eu l-aș traduce “încălzitor”, care era un vin slab alcoolizat de culoare gălbuie, semăna cu un suc de portocale, băutură care chiar și-a făcut efectul și m-a încălzit după atâta ploaie și vânt.

Meciul. Borussia venea după o înfrângere (destul de surprinzătoare) în campionat și una în Europa League, astfel că aveam speranțe de un meci bun, mai ales că Stuttgart nu o ducea prea bine. S-a cântat înainte de meci, “You’ll never walk alone”, din ce am înțeles galeria fiind înfrățită cu cea de la Liverpool (vă rog să mă corectați dacă greșesc). Așa cum speram, meciul a fost foarte bun, în ciuda ploii. Borussia a deschis scorul în minutul 3 și a stăpânit jocul de la un capăt la altul, în afară de vreo 10-15 min în perioada în care Stuttgart a înscris pentru 2-1 și părea ca forțează egalarea. De asemenea Borussia a mai înscris 2 goluri anulate pentru offside, unul dintre ele destul de la limită.

Atmosfera a fost foarte frumoasă, eu am stat într-un colț lângă peluza cu “die Wand”, așa că din când în când mai trăgeam un ochi și la mișcarile galeriei. Mă așteptam să am o vizibilitate mai proastă, dar meciul s-a vazut excelent din acel colț, în schimb nu aveam vizibilitate bună spre tribuna I din cauza acoperișului. Am văzut oameni cu copii, am avut pe lângă mine un copil de 5-6 ani care a cântat mare parte din meci și înca un cuplu cu un copil de maxim 1 an. N-am avut probleme cu suporterii, deși eram însoțit de 3 fete. Pe drum spre stadion un om pe la 40-50 de ani, amețit bine și cu o bere în mână, bănuiesc că ne-a întrebat (germana mea este la nivel începător) de unde venim (ne auzea vorbind altă limbă). L-am intrebat daca vorbește engleza, kein Englisch și acolo a murit încercarea de socializare.

La plecare am admirat din nou organizarea, cu stewarzi care blocau accesul în stația de metrou (care era de fapt o stație de tramvai) când peronul se umplea și alți stewarzi care blocau accessul în metrou (tramvai) când acesta se umplea.

În concluzie, o experienta bună și interesantă, păcat de vremea care speram să fie ceva mai buna (adica fără ploaie), atmosfera placuta, preturi rezonabile (btw Germania mi se pare una dintre cele mai ieftine țări vestice). Un ultim amănunt – biletul a costat 32 EUR.

Comparatie: un meci de Bundesliga cu unul de PL (1)

Prea tarziul meu debut la vizionarea pe viu a unui meci în Bundesliga (Borussia Mönchengladbach – FC Ingolstadt 04) s-a produs în acest sfârșit de săptămâna. Telul meu este să fac o comparație cu Premier League – unde voi viziona (sper) Tottenham-West Ham peste două săptămani. E cel mai mic eșantion posibil, dar nu mă voi lasă descurajat în a trage niște concuzii subiective și particulare (dacă tot nu pot generaliza). Ar fost poate mai bine ca ordinea să fie inversată, dar așa s-a nimerit.
în Germania am fost la Dortmund pentru trei zile. Aș fi preferat un meci la acolo, dar nu am putut face rost de bilet în avans – Borussia Dortmund juca cu rivalii locali de la Schalke 04 și practic era imposibil de făcut rost de bilete. In schimb bilete pentru Gladbach s-au putut procura foarte ușor cu o lună înainte de meci (am preferat acest meci in dauna unuia la Leverkusen bazat pe sfatul primit pe Anglofil și nu am regretat). Am intrat pe pagina de internet a clubului și, fără să fie nevoie să mă înregistrez sau să devin membru, am putut cumpăra rapid un bilet in zona mea preferată – tribună, pe linia careului de 16m (poate un pic cam sus pe rândul 3 în inelul superior).
Am postat separat o galerie de fotografii incluzând călătoria și meciul. Calitatea lasă de dorit, mai ales cele făcute din autobuz, dar vă pot da o idee despre locurile prin care am trecut și stadion.
Cu un plan detaliat și două aplicații de transport pe telefonul mobil plec la 12.30 din hotel din Dortmund la gară să prin un tren de 12.46. Biletul de tren îl luasem cu o zi înainte. în gară văd deja suporteri în culorile lui Gladbach care făceau aceeași călătorie. Mă voi intersecta în cursul zilei și cu suporteri Koln sau Leverkusen care mergeau să-și vadă favoriții din orașe relative îndepărtate. Regiunea Rhin-Ruhr este una din cele mai mari aglomerări urbane ale Germaniei, orașele cu echipe in Bundesliga sunt foarte apropiate și transportul foarte bun. Iar berea bună ajută la deplasări în Germania.

Stau liniștit, convins că nimic nu se poate întâmpla. Si dintr-o data surpriză: rumoare între călători și unii încep să plece. Anunțul fiind făcut doar în germană nu pricep mare lucru (vocabularul meu are cam 200 de cuvinte, majoritatea legate de fotbal de pe vremea când urmăream asiduu rezumatele pe Sat1 la emisiunea Ran – dacă asta nu vă spune nimic va dați seamă ca a trecut ceva vreme). Ochesc un tânăr de încredere și aflu că trenul s-a anulat, după ce inițial era dat că având întârziere de 30 de minute. Sunt neîncrezător – în Germania nu se poate întâmpla așa ceva! Spre mirarea mea în cele trei zile petrecute acolo am mai dat de întârzieri de trenuri și am fost clătinat în convingerile mele despre transportul feroviar german. Dar omul meu de încredere mă ajută – putem lua un tren de viteză ICE fără să plătim supliment – anunț făcut imediat după cel cu anularea. Sunt tot neîncrezător, dar mă conformez pentru că și el ia același tren și mă hotărăsc să îl am în câmpul meu vizual dacă vine nașul ca să am pe cine da vina dacă îmi cere biletul suplimentar. Nașul e foarte relaxat, nici nu verifică, ajung cu bine la Dusseldorf unde prind legătură inițială desi si trenul ICE avea intărziere. O plăcere să vezi pe mobil în aplicațiile de transport itinerariile actualizate live și datele despre peroane (doar o data din 20 peronul nu a corespuns).
In Mönchengladbach aveam planul să o tai pe jos – Google zice 1 oră și 10 minute eu zic că pot 45 de minute. Dar văd că mulțimea se îndreaptă spre stația de autobuz unde clubul pune la dispoziție transport gratuit la stadion în flux continuu și îmi zic să încerc, poate ajung mai devreme. Deși e o mulțime serioasa și mai sunt 75 de minute, lumea nu se înghesuie și călătoresc lejer. Nu am o poziție prea bună la geam și fotografiile din autobuz au dublaj. Cam 75% au o bere în mână, dar nu văd pe nimeni beat. Majoritatea depun frumos sticlele goale când se dau jos, dar mai rămân si pe jos în autobuz. Totuși datorită traficului și străduțelor inguste fac tot 45 de minute. Găsesc amuzantă parcarea de biciclete și ma mir ce multa lume vine la stadion cu bicicleta. Aș fi vrut să fac o tură de stadion în exterior, dar renunț vazand cozile mari la intrare. Lumea e ordonată, nu se înghesuie și întru în 12 minute. Arunc o privire pe la chioșcuri și iată-mă la locul meu cu 15 minute inainte de start. Am planificat corect si asta ma relaxează.

Stadionul e frumos, atmosfera plăcută și se va popula destul de repede în cele 15 minute rămase, deși pare destul de gol acum. La intrarea echipelor în teren mă conectez la atmosferă, deși nu am fular să-l rotesc deasupra capului cum fac majoritatea când se intonează imnul clubului. Mă trezesc chiar cântând imnul, deși nu știu cuvintele. Nimeresc cam un cuvânt din 7 și mai bag și cuvinte din alte limbi (nota: data viitoare sa  salvez pe telefon versurile). Mă simt integrat.
Pe scurt despre meci: Borussia venea după 6 victorii în Bundesliga și un egal marți în în Champions League cu Juventus, care i-a scos din cursa pentru calificare în optimi. In acel meci au avut superioritate numerică 37 de minute, dar nu au putut-o valorifica. Efectele dezamăgirii s-au resimitit, echipa intrând greu în joc, legând prea puține pase și fiind dominată în prima repriza. De partea cealaltă, Ingolstad, o nou promovată, un fel de Watford german, s-a închis bine, a presat și a stat mai mult în terenul advers. Meciul a avut ritm, a fost plăcut, au fost ocazii, deși s-a terminat cu un scor alb. Mi-a lipsit golul, mai ales că în repriza a două Borussia a jucat mai bine și tare mi-ar fi plăcut să aud explozia la gol a celor 50 de mii de suporteri locali. Finalul a avut dramatism, după eliminarea căpitanului echipei Granit Xhaka în finalul meciului, gazdele au avut cele mai mari două ocazii ale partidei. Oftatul tribunelor a fost pe măsură ocaziilor și făcut cât un gol.

Câteva observații:

  • Pe o rază de 10m în jurul locului unde stăteam am văzut 3 familii care au venit la meci cu fete de 8-10 ani. E ceva optimist și plăcut să vezi că scăndarile tribunei fac părinții să se simtă confortabili să vina la meci cu copii
  • Cozile, la mâncare cel puțin, erau foarte eficiente. Am reușit să ajung în 5 minute să cumpăr în pauză și să nu pierd nici un minut din meci.
  • Pe ecranele de afișaj orice gol de pe alt stadion era anunțat cu un nechezat de cal (mascotă locală). Plus o grafică de 3-5 secunde cu un Tooooor după care era anunțat golul. Mă întreb dacă te poți obișnui după un timp să urmărești și faza și ecranul că să nu pierzi ceva din meciul la care ești. Pentru mine a fost greu.
  • Cartonașele galbene erau anunțate cu o reclamă desen animat care părea o reclamă la o firmă de salubritate. Dar mai ales de un sunet strident că atunci când creta scârțâie pe tablă. Si au fost destule galbene în meci
  • Spectatorii mi s-au părut cunoscători, răbdători și pasionați. Nu s-au auzit fluierături deși echipa nu înscria. Doar câteva fluierături normale la simulări ale oaspeților.
  • Nefiind implicat, au fost amuzante reacțiile tribunei la golurile din meciurile echipelor cu care Borussia se află în luptă directă în clasament. Mai ales că erau favorabile echipei gazdă, care nu a putut profita. Si e greu de descris reacția la cele patru goluri ale lui Bayern: un fel de oftat amar, combinat cu exasperare și cu ciudă.
  • Trei fumători aflati la o distanță de doua locuri in dreapta mea m-au cam afumat. Sper ca in curând sa se interzică fumatul in tribune (oamenii trăgeau serios).
  • In repriza a doua, nocturna si zborul norilor mă fac de cateva ori să uit de meci si sa admir privelistea de pe cer.

După meci totul decurge snur: autobuz, tren si la 7.30 sunt in hotel. O după masă si o deplasare normală pentru un suporter local, bănuiesc.

Revin cu concluzii după meciul de la Londra.

 

Juventus – Barcelona 1-3

Am simțit nevoia să mai văd o dată finala, care s-a derulat prea repede printre halbele de bere de aseară. Câteva gânduri, la rece:

  • Juventus e flatată de faptul că a avut șansa să egaleze în minutul 55. Barcelona putea să se ducă în 2-0 încă din primul sfert de oră, până la capătul primei reprize sau oricum în începutul celei de-a doua. Că n-a făcut-o e neverosimil, dar până la golul lui Juventus, Barcelona a avut șase ocazii clare. Juve nu avusese nici una până să marcheze.

shots53

  • Vidal a intrat în meci ca un taur care a văzut rosu și a fost aproape să-l vadă la propriu. După cinci faulturi în primele 20 de minute a fost nevoit să-și reprime agresivitatea și asta cred că a costat-o pe Juventus.
  • dacă împărțim meciul în șase reprize de un sfert de oră, Juventus pierde categoric cinci din ele, și o câștigă pe cea dintre golul lui Morata și golul lui Suarez. Acele 10-12 minute au fost singurele când altceva decât o victorie clara a Barcelonei a părut plauzibilă. Timeline-ul whoscored reflectă destul de bine asta:

Europe-UEFA-Champions-League-2014-2015-Juventus-Barcelona

  • nu mă uit la Serie A, dar impresia mea e că Barcelona e călită de competitivitatea campionatului într-un fel în care Juve nu e. Barcelona are în Real, Atletico, Valencia și Sevilla adversari de clasa lui Juventus, dar nici o echipa din Italia nu putea s-o pregătească pe Juve pentru intensitatea pressingului și viteza paselor de aseară. După gol, Barcelona a jucat zece minute de fotbal violent de ofensiv în care ar fi trebuit sa rezolve meciul.

  • se vorbește mult despre linia Messi-Suarez-Neymar, e firesc, dar aș spune că mișcările din spatele lor au contat mai mult în evoluția echipei în acest sezon. Barcelona avea nevoie mai mare de cineva ca Rakitic decât de cineva ca Suarez. Anul trecut, Atletico elimina o Barcelona care-l avea în poartă pe Pinto, în apărare pe Bartra, alături de blazații Pique și Dani Alves, pe Fabregas așezat cu 20 de metri mai sus decât trebuia. Transferurile inteligente și etica impusă de Luis Enrique au reglat problemele defensive care o făceau vulnerabilă pe Barcelona.
  • apropo de asta, chiar și în cele mai bune sezoane ale lui Guardiola, Barcelona suferea la cornere și contra-atacuri. Că Barcelona a devenit cea care-i face pe alții să sufere la aceste faze, asta e o mărturie a muncii lui Luis Enrique și a staffului său. Barcelona nu e echipa perfectă, dar e completă și asta e de ajuns.
  • mi-aduc aminte de ce spunea Jock Stein înaintea finalei Cupei Campionilor cu Inter din 1967 și mă gândesc că Barcelona de aseară s-a apropiat de idealul antrenorului scoțian:

We feel we have a duty to play the game our way, and our way is to attack. Win or lose, we want to make the game worth remembering. Just to be involved in an occasion like this is a tremendous honour and we think it puts an obligation on us. We can be as hard and professional as anybody, but I mean it when I say that we don’t just want to win this cup. We want to win it playing good football, to make neutrals glad we’ve done it, glad to remember how we did it.