Europa

anglofil.ro > Europa

Olanda – România – discuție deschisă

By In Europa

The football pitch is the same size and shape everywhere in the world, yet no one else thought about football this way. So why did the Dutch? The answer may be that Dutch think innovatively, creatively and abstractly about space in their football because for centuries they have had to think innovatively about space in every other area of their lives.

Because of their strange lanscape, the Dutch are a nation of spatial neurotics. On the one hand they don’t have nearly enough of the stuff. Holland is one of the most crowded and most intensively planned landscapes on Earth. Spane is an inordinately precious commodity, and for centuries the use of every square centimetre of every Dutch city, field and polder has been carefuly considered and argued over. The land is controlled because as a matter of national survival it must be. (David Winner)

Sursa foto: visualpanic

Ungaria – România – discuţie deschisă

By In Europa

Dacă aţi deschis televizorul în ultima săptămână, atunci veţi fi ştiind că Mutu poate egala recordul de goluri al lui Hagi la naţională. Pe fundalul acestei ştiri se derulază imaginile cu golul împotriva Italiei de la Euro:

Ce-mi place la golul ăsta e că e altfel. Nu golul în sine cât bucuria lui Mutu de după. În mod normal Mutu e destul de self-conscious, destul de atent să nu devină exuberant. Reacţiile lui sunt de obicei cumpătate sau plănuite. Nu şi de data asta. He doesn’t do the full Tardelli, dar e o reacţie care “trădează un moment de bucurie nedistilată“, cum citeam recent despre golul lui Xabi Alonso de la Istanbul.

Nu e cazul în seara asta, în faţa unui stadion gol. Ungaria – România e genul de meci în care orice fel de bucurie ar fi suficientă.

Sursa foto: stromnessdundee

Chelsea – Steaua 3-1

By In Europa League
  • când am văzut că Rafa Benitez trimite în teren cel mai bun unşpe pe care-l are, am ştiut că Steaua va avea viaţă grea. Cu atât mai mult m-am mirat când am văzut-o controlând prima jumătate de oră a partidei, cu o agresivitate şi o intensitate care i-a uluit pe englezi.
  • Rusescu a ratat singur cu Cech în minutul în primul sfert de oră dar nu cred că un gol ar fi rezolvat calificarea. Chelsea ar fi avut 75 de minute ca să marcheze de trei ori. Greu, dar mai mult decât la îndemâna unei echipe care oricum a punctat de două ori în repriza secundă.


[cleeng_content id=”290301383″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

  • treptat Chelsea şi-a găsit ritmul şi a mutat jocul în preajma careului advers. Pintilii pierde o minge simplă la mijlocul terenului, Mata îl culcă din fentă pe Bourceanu şi accelerează cu mingea la picior. Un-doi-ul cu Ramires îl lasă pe Mata singur cu Tatarusanu şi mingea se strecoară agonizant în poartă.
  • Steaua egalează totuşi în prelungirile primei reprize pe fondul unei amnezii defensive a gazdelor. Chelsea se apară în zonă la fazele fixe, dar dacă Oscar ajunge să-l marcheze pe Chiriches ceva e profund greşit. Chelsea avea acum nevoie de două goluri într-o repriză pentru a se califica, o situaţie pe care bănuiesc că şi cei mai optimişti fani ai Stelei ar fi primit-o imediat după tragerea la sorţi.
  • nimeni nu bănuia însă că Steaua va capitula necondiţionat în repriza a doua. Poate nu i-au mai ţinut plămânii. Poate le-a fost frică să câştige, o problemă nicicum de luat în râs. Sau poate mediocritatea campionatului în care defilează n-avea cum să-i călească pentru intensitatea ofensivă a lui Chelsea din partea a doua.
  • Terry a făcut 2-1 după o lovitură liberă de manual. Szukala l-a scăpat din marcaj, exact la fel cum o făcuse Agger în noiembrie. Atacurile au continuat să vină cu regularitate şi până la urmă Torres a găsit colţul lung din pasa lui Mata. Spaniolul a ratat şi un penalty, dar a reuşit totuşi să pună mai multe probleme într-o repriză decât în cele trei anterioare. Steaua a fost copleşită în a doua parte a meciului şi n-a mai reuşit să ajungă la poarta lui Cech decât cu şuturi din afara careului.

  • cum a terminat Bourceanu meciul în teren numai arbitrul francez ştie. Stelistul mi s-a părut prea impetuos, prea pumped up, într-un meci în care Steaua n-a dus lipsa de agresivitate ci de luciditate.
  • un suporter român de pe un forum al lui Chelsea era curios cum s-a văzut Steaua din perspectiva englezească. An annoying opponent, overall, you did the basics very well, a venit răspunsul. Cred că e o evaluare justă. Steaua a fost o echipă abrazivă, bine aşezată în teren. Însă aşa cum anticipam după meciul tur, asta nu e de ajuns dacă Mata şi Hazard dau drumul la joc, ceea ce s-a şi întâmplat după prima jumătate de oră.
  • Vali Moraru a întrebat aseară pe toată lumea dacă se putea mai mult. Întrebarea vine cu o săptămână întârziere. Nu, când cel mai bun unşpe al lui Chelsea calcă acceleraţia, n-aş zice că se putea mai mult. Când însă o prinzi pe Chelsea într-o formă jalnică, cu Benayoun şi Bertrand în teren, şi nu-i dai decât un gol din penalty…

[/cleeng_content]

Sursa foto: Ben Sutherland

Chelsea – Steaua – discuție deschisă

By In Europa League

Greu de anticipat unşpele lui Chelsea din seara asta, pentru că nu ştim exact ce aşteaptă Rafa Benitez de la Europa league.

Spuneam acum câteva zile că a devenit destul de clar că linia de mijloc Mikel – Ramires – Oscar – Mata – Hazard e cea mai bună pe care o poate alinia Chelsea. Eu unul mă îndoiesc că va începe cu această formula diseară, şi aş bănui că cel care va lipsi va fi Oscar, căruia i-a cam venit vremea să… take a breather. Nu m-aş mira să-l văd pe Marin începând în locul lui.

Profit de ocazie să vă fac o recomandare de utilitate publică. Google a anunţat că va opri Reader-ul de la 1 iulie. Celor care urmăresc blogul prin intermediul feedului RSS le recomand feedly, o alternativă mult mai bine şlefuită şi organizată. Merge pe Chrome, Firefox, Android şi iOS.

Sursa foto: wcokjan

Barcelona – AC Milan 4-0

By In Liga Campionilor

  • de la venirea lui Guardiola, forma Barcelonei a fost proiectată să pice în februarie, ceea ce coincide cu turul optimilor Ligii Campionilor. Barcelona s-a cam târâit în aceste meciuri. Dar cât timp adversarii au fost Lyon, Stuttgart sau chiar Arsenal, era un risc asumat. Nimic ce nu se poate repara în retur.
  • de data asta părea că şi-au săpat o groapa prea adâncă ca să mai poată ieşi. Rezultatul era mult mai greu de remontat iar adversarul mai redutabil. Absenţa antrenorului şi moralul julit după dublul eşec cu Real complicau şi mai mult lucrurile. Chiar unii cules se îndoiau, Pique simţind nevoie să-i avertizeze că cine nu crede că Barca poate întoarce rezultatul ar fi mai bine să-i dea abonamentul unui prieten. Dacă cineva a făcut-o, a pierdut un meci de poveste.

[cleeng_content id=”191525886″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

  • genul de meci care face ca discuţiile despre lipsa unui plan B sau a neputinţei lui Messi în faţa echipelor italieneşti să pară un pic caraghioase. Barcelona n-avea nevoie de un plan B cât mai degrabă să recupereze ceea ce i-a lipsit acut în ultimele săptămâni: viteza paselor şi intensitatea pressingului. Cele două sunt parmezanul şi sosul de roşii din jocul Barcei. Fără ele, Barcelona e doar o porţie goală de paste. Şi nimănui nu-i plac pastele goale.
  • Xavi spunea înaintea partidei: “Viteza paselor ar trebui să fie arma noastră. Cu cât e mai bună, cu atât avem mai multe şanse”. Nu i-a luat mai mult de cinci minute ca să-şi valideze teoria. Căpitanul Barcelonei i-a aşezat mingea lui Messi după un un-doi electrizant în urma căruia argentinianul a găsit vinclul porţii dintre cinci adversari.
  • importanţa acestui gol nu poate trece subestimată. Un gol care a detonat de la bun început anxietatea care pândea la colţ. Aceeaşi anxietate care începea să se simtă pe finalul primei reprize, când Barcelona găsea tot mai greu spaţii în treimea adversă. Dacă Tito Vilanova ar fi putut cumva să-şi aleagă minutele în care Barcelona să marcheze, nu cred ar fi ales altceva decât cinci minute distanţă de capetele primei reprize.
  • Barcelona a avut aseară acceleraţie în jocul de pase, pragmatism la finalizare şi o linie de mijloc cu roluri bine definite. Adică exact lucrurile bulversate de prezenţa în echipă a lui Fabregas. Nu e o coincidenţă că această evoluţie care a amintit de Barcelona anilor 2008-2011 a venit în urmă unei aşezări şi a unei linii de start apropiate de acea perioadă. Prin aducerea lui Fabregas Barcelona a încercat să repare ceva ce nu era stricat. Asta n-a ieşit în evidenţă cât timp Pedro şi David Villa au fost accidentaţi serios, dar acum e limpede că prezenţa lui Fabregas în echipă e redundantă.

  • n-a fost un meci perfect al Barcei, care a avut nevoie de şansă la bara lui Niang. A fost însă un efort colectiv remarcabil, dublat de câteva evoluţii individuale vintage. Busquets a taxat pe toată lumea, ca un controlor de bilete de care n-ai cum să scapi. Ce avantaj imens e să ai un singur închizător când orice altă echipă are nevoie de doi ca să facă treaba pe care o face Busquets. Iniesta n-a fost la fel de elegant ca de obicei dar a alergat mai mult ca niciodată. Xavi, the old chameleon eyes, a fost mai direct şi mai incisiv.

  • şi acelaşi Messi a uimit încă o dată prin cât de puţin spaţiu are nevoie ca să facă atât de multe stricăciuni. Când îl văd în seri precum cea de aseară, când îi iese jocul, am acea impresie de “breathtaking rightness” pe care Leonard Bernstein i-o atribuia lui Beethoven:

Our boy has the real goods, the stuff from Heaven, the power to make you feel at the finish: Something is right in the world. There is something that checks throughout, that follows its own law consistently: something we can trust, that will never let us down.

[/cleeng_content]

Sursa foto: jeronen_bennink