Europa

• See, the thing is, you only got to fuck up once… Be a little slow, be a little late, just once… And how you never gonna’ be slow, never be late?

• Am mai văzut meciul ăsta. L-am mai văzut cu Osasuna (3 goluri luate din 3 șuturi pe poartă), l-am mai văzut cu Getafe (un gol dintr-un șut pe poartă). Toate, meciuri în care Barcelona, chiar și fără să-și joace obișnuitul fotbal-șampanie, făcuse în mod normal de ajuns că să ia punctele.

• Puncte pe care le-a ratat fiind, atunci ca și aseară, un pic îndrăgostită de ea însăși în atac (vorba lui Honigstein), un pic neglijentă la finalizare, un pic prinsă cu pantalonii-n vine când pierde posesia. Detalii, desigur. Dar cam asta tinde să se întâmple după trei ani în care ai luat tot. De asta nici o echipă n-a păstrat Liga Campionilor doi ani la rând în formatul post ’92.

• Di Matteo spunea ieri că Chelsea trebuie să facă două meciuri perfecte ca să treacă mai departe. Unul l-a făcut – a fost un efort colectiv admirabil al “pensionarilor”, un autobuz parcat cu sudoare și inteligență.

• Dar nu e de ajuns. Meciul perfect al lui Chelsea era condiția necesară dar nu și suficientă. Londonezii aveau nevoie și că Barçei să nu-i iasă jocul, lucru care s-a întâmplat într-o oarecare măsură. Chiar și așa catalanii au avut 5-6 ocazii clare, dintre care două bare. Vasăzică și un pic de șansă.

• Fără îndoială, stelele s-au aliniat pentru Chelsea ieri seară. Dar ca asta să se întâmple încă o dată pe Camp Nou… ca după returul cu Napoli, turul cu Benfica și Barcelona, Chelsea să facă încă un meci perfect, s-o prindă pe Barça iarăși suficientă și fără șansă… I don’t see it.

• Comentariul la fel de obtuz și dezlânat că de obicei. Min 53 – “pare a fi un joc în pantă pentru Barcelona, îmi lasă impresia că tot mai greu reușesc să urce cu mingea spre careul advers”. Min 57 – “cu toate acestea Barcelona se apropie tot mai mult de un gol egalizator”. Apropo de asta, același Rafa Honigstein zicea pe Twitter:

At this level, football makes a mockery of great explanations. Thiago hits post: “RDM tactics worked beautifully, Chelsea deserve win”. Thiago scores: “Negative Chelsea punished for defending too deep, now have a mountain to climb”

Sursa foto: Flickr, Globovision.

De la Milanul din ’94 n-am mai văzut o demonstraţie de fotbal atât de irezistibilă într-o finală de Liga Campionilor.

• a fost un meci atât de dezechilibrat încât ar trebui să măture orice îndoială în privinţa locului Barçei şi al lui Messi în istorie. Jonathan Wilson : Barça has achieved that happy – perhaps unique – balance of having one of the greatest players there has ever been operating within a ruthlessly coherent team unit.

• a thing of beauty is a joy forever, scria Keats, şi e cu adevărat un privilegiu şi o bucurie profundă să urmăreşti acea ţesătură de pase perfect lovite, perfect cântărite, care i-au făcut pe englezi să alerge după umbre, exact ca la Roma.

• primul sfert de oră din repriza secundă a fost unul din cele mai bune pe care le-am văzut vreodată, făcându-l şi pe Fergie să recunoască: “no-one has ever given us a hiding like that!“

• din 2006 încoace, doar de două ori Man United a fost redusă la un singur şut pe poartă, în ambele finale cu Barça. Ce s-a întâmplat ieri e şi mai remarcabil ţinând cont că linia de fund a catalanilor jucase împreună doar 60 de minute înaintea finalei.

• statisticile păcălesc uneori, nu şi de data asta.

• despre tactica scoţianului e loc de discuţie şi nu prea. E limpede acum că a greşit jucând cu două vârfuri, fără un buldog care să recupereze şi să hărţuiască mijlocul Barçei. Dar cum Fletcher nu era apt pentru 90 de minute, a avut de ales între Anderson şi Chicharito şi a mers pe mâna mexicanului. În orice caz, e şi mai limpede că meciul nu s-a pierdut pe mână lui Fergie, a lui Van der Sar sau a lui Carrick, că pe oricine ar fi trimis în teren şi oricum i-ar fi aranjat, lucrurile ar fi stat la fel. These bastards are too damn good, vorba unui fan United.

• trebuie spus şi că nu e nici o ruşine să pierzi în faţa unei dintre cele mai bune echipe din istorie, la fel cum n-a fost ruşine să pierzi în faţă Bulls-ilor anilor ’90 sau a lui Schumacher în vremurile lui bune.

• mai spun doar atât: nimic nu e întâmplător!

Sursa foto: Flickr, Lloveras.