Europa

E mult spus avancronică, dar câteva gânduri şi o recomandare tot pot să îmi permit. Here’s my two pence:

Meciul tur a fost o excepţie, a one-off. Arsenal overachieved, Barça underachieved. Catalanii au greşit mult, londonezii aproape deloc. Wilshere a făcut meciul vieţii, în timp ce Messi a fost necaracteristic de risipitor. Dar înainte de toate, turul a fost în februarie, luna în care Barça pierde câteva viteze, în deplasare în Europa, unde n-a avut niciodată tracţiune cu Guardiola.

Şi apoi mai e ceea ce englezii numesc „bottle”, care ar fi opusul tracului, îndrăzneala de a merge până la capăt. Barça a demonstrat că o are, Arsenal dimpotrivă.

Încerc să-mi imaginez un scenariu plauzibil în care Arsenal să meargă mai departe. La fel ca anul trecut, cred că „tunarii” au nevoie de un mic miracol, care deja s-a întâmplat în tur. În retur urmează firescul. Ca să-mi verific instinctul, arunc o privire peste cote şi văd că Arsenal are aproape aceeaşi cotă (8.00) pe Camp Nou, pe care o are Copenhaga pe Stamford Bridge (9.00).

Ca să vă încălziţi, vă recomand excelentul material al lui Sid Lowe din Observer, despre Guardiola:

Every time he is asked the secret of success he responds: “The players are very good.” When Messi scored a wonderful goal at Real Zaragoza, he turned to a fan and said: “If it wasn’t for Messi, I’d be coaching in the third division.” Nothing to do with me, mate.

He is fooling no one. Guardiola’s contribution is huge and has been recognised.

Einstein spunea că definiţia nebuniei e să faci mereu acelaşi lucru şi să aştepţi rezultate diferite. Dacă acceptăm asta, atunci CFR-ul nu e o echipă de fotbal, e un ospiciu.

Să recapitulăm: în Liga Campionilor acum 2 sezoane, CFR bate în primul meci pe Roma, dar termină grupa pe ultimul loc. Sezonul trecut în Europa League, CFR bate în primul meci pe Copenhaga, dar termină grupa pe ultimul loc. Sezonul ăsta, CFR face un meci abject, dar reuşeşte cumva să bată în prima rundă, dar termină grupa pe ultimul loc.

După turul cu Basel, Iuliu Mureşan declara:

Am avut multe ocazii, am fost mai buni decât Basel, puteam să mai înscriem. Aceste trei puncte sunt fantastice. Cred că vom face treabă bună cu Sorin Cârţu, este un antrenor extraordinar, care ştie mult fotbal.

Asta deşi CFR-ul nu jucase absolut nimic în faţa unui adversar care a pasat de 3 ori şi ceva mai mult decât ea. Faptul că un om cu o înţelegere atât de limitată a jocului e cel care face şi desface la Cluj e deprimant. Dar cum 3 puncte sunt 3 puncte, cine mai avea timp să se preocupe de bagatele cum ar fi faptul că echpa pasează cu fluenţa unei echipe de divizie secundă? Viaţă şi acordeoane, nene! Să vină primăvara europeană!

Meci după meci, poziţia în clasament s-a calibrat pe măsura (anti)jocului clujenilor. Dacă ar fi intrat şutul lui Traore de la Roma, dacă nu ne-am fi bătut singuri la Munchen…

În ultimii 4 ani, de când iese cu băieţii mari la joacă, CFR-ul a schimbat câteva duzine de jucători şi 8 antrenori. A început sezonul asta cu un antrenor de Serie C, pe care l-a înlocuit altul care a retrogrdat trei echipe de lungul carierei. Să aştepţi de la Cârţu să te ducă în primăvara europeană e ca şi cum ai aştepta un corijent la fizică să ia premiul Nobel.

Chiar cu handicapul unui antrenor mediocru, CFR-ul ar fi avut dreptul să spere dacă ar fi avut un lot decent. Dar cât de departe îţi închipui că ai să ajungi, când îl ai în poartă pe Nuno Claro, care era a treia rezervă de la Pacos Ferreira când l-ai adus, când îl ai apărător central pe Piccolo, luat din Serie B pe 300 de mii, când îl ai mijlocaş stânga pe Veloso, adus de la Willem II care a retrogradat în Olanda? No eggs, no omlettes…

Spuneam că CFR-ul a rulat duzine de jucători şi 8 antrenori în 4 ani. Un singur om a fost de neclintit: cel care înainte să fie preşedinte de club, nu văzuse un meci de fotbal în viaţa lui. Iuliu Mureşan e preotul care stă pe un munte de zahăr, vorba lui Rafa.

Pentru că nu știe să paseze. Din echipele care au jucat ieri, CFR-ul are cele mai puține pase și cel mai mic procentaj al paselor reușite – 58%. In comparație, Bayern are 87%. Braga si Zilina au fost dezmembrate de echipele englezești, dar tot au reușit să paseze mai bine decât clujenii.

Inter câştigă meritat Liga Campionilor, după ce a învins campioanele Angliei, Spaniei şi Germaniei.

Meciul în sine n-a fost tocmai de povestit la nepoţi. Poate doar eficienta all’italiana a „Principelui” Milito – suturi: 2, pe poarta: 2, goluri: 2. Inter a jucat adânc, la fel ca în returul cu Barça, preferând să controleze spaţiul şi nu posesia. Astfel italienii devin prima echipă care cucereşte trofeul având o posesie mai mică de 35% în ultimele trei meciuri ale competiţiei. Se prea poate să fie una din cele mai importante inovaţii tactice ale deceniului.

Ca mai peste tot pe unde a trecut, Mourinho a venit, a cucerit, şi a plecat. „Vreau să devin primul antrenor care cucereşte Liga Campionilor cu trei cluburi diferite. Nu părăsesc Interul, părăsesc Italia.” Spuneţi ce vreţi despre portughez, dar când se trage linie el e omul pe mâna căruia aţi vrea să vă lăsaţi clubul. El e cel care face lucrurile să se întâmple. Fără scuze, fără sezoane de tranziţie, fără fotbal dantelat dar cu multe cupe şi medalii.

Zicea cinvea revoltat într-un comentariu pe Guardian: „Dom’€™le e bun Mourinho asta, nu zic, dar şi voi, presa, îi ridicaţi statuie. You all think the sun shines out of his arse.” Daţi-mi voie să anticipez că Marca va demola orice barieră în privinţa osanalelor mouriniene. Mutarea lui la Madrid şi metanarativele care derivă din asta -€“ ce sezon ne așteaptă în Spania! Mourinho are tendinţa asta de a-şi face din echipă un trib, de a porni nişte scântei că să-şi motiveze jucătorii, noi-împotriva-lor… Ei bine, la Madrid s-ar putea să nu fie nevoie să spună nici măcar un cuvânt pentru că adversitatea catalano-castelană îi oferă deja cadrul perfect. Abia aştept!

Un cuvânt şi despre Cristi Chivu, care iese călit şi fericit dintr-un sezon la mijlocul căruia nu ştia dacă va mai putea juca fotbal. El devine astfel primul câştigător al Ligii Campionilor sub noul format. Înaintea lui a fost Belodedici. Amândoi s-au încăpăţânat să creadă în muncă, respect şi discreţie, când atâţia alţii din generaţia lor erau convinşi că talentul e de ajuns. Privindu-l pe Cristi cum îşi azvârle boneta în Big Old Ears au înţeles probabil că nu e.