Europa

• Tottenham e echipa din Premier League care seamănă cel mai mult cu Real Madrid: viteză, intensitate, o extremă stânga world-class, şi un atacant central care nu pune mari probleme. Man United a jucat în deplasare la Spurs acum trei săptămâni, cea mai bună repetiţie pentru partida de aseară. De ce ne mirăm atunci de primul XI ales de Fergie, aproape acelaşi ca în meciul cu Spurs?

• ne mirăm pentru că United a făcut atunci cel mai prost meci din ultimele trei luni. Spurs a dominat-o crunt pe Man United şi a avut de cinci ori mai multe şuturi. De Gea ar fi fost şi atunci cel mai bun jucător al oaspeţilor dacă n-ar fi boxat prea slab centrarea din care a egalat Spurs.

• la fel ca atunci, aşezarea defensivă a lui Ferguson a invitat mai multă presiune din partea Realului decât şi-ar fi dorit. Man United a absorbit această presiune rezonabil. Se putea şi mai rău, se putea şi mai bine. Fundaşii centrali, Phil Jones şi Welbeck s-au ridicat la nivelul provocării, în timp ce De Gea a făcut meciul carierei. Fără un portar în zi mare United ar fi plecat fără puncte de pe Bernabeu. Dar când portarul e cel mai bun om de pe teren, înseamnă că ceva n-a funcţionat.

[cleeng_content id=”271518983″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

• Kagawa şi Rafael au fost verigile slabe ale lui Man United. Brazilianul a intrat crispat în meci şi a avut o prima repriză de coşmar. Gary Neville avertiza în privinţa lui Ronaldo înaintea partidei: He is a bully. He bullies the weakest defender. He does it all the time. Exact asta au făcut Ronaldo şi apoi Ozil cu Rafael pe care l-au simţit că joacă cu anxietate şi împotriva căruia au căutat să intre în situaţii de unu-la-unu.

• Kagawa a fost moale, n-a contribuit la pressing şi a fost trădat de prima atingere. Titularizarea lui a fost curioasă pentru că aşa a jucat tot sezonul. După meciurile astea toţi devenim Monday morning quaterbacks, dar aş bănui că şi Fergie regretă că n-a început cu Valencia în dreapta şi Rooney în mijloc cum era de aşteptat.

• şi aşa ajungem la Rooney, căruia Fergie i-a luat mapa şi i-a dat sapa. Nu orice fel de sapă, ci una cu coada putredă, pentru că a fost nevoit să acopere partea dreaptă, nu stânga cum se întâmplă de obicei când joacă mai retras. Rooney a jucat aproape ca un mijlocaş defensiv auxiliar, cu sarcina de a întâmpina urcările lui Coentrao. De muncit a muncit ca un catâr, dar unele dintre cele mai mari şanse ale Realului, inclusiv bara lui Coentrao, au venit din zona lui. Greu de spus dacă ar fi putut să facă mai mult, jucând pe un post straniu, expus de neajunsurile lui Kagawa şi Rafael.

• comentatorii englezi au spus despre săritura lui Ronaldo că e Jordan-esque, pentru că lasă impresia că rămâne în aer pentru o fracţiune de secundă în plus. Dacă genunchii lui ai ajuns la nivelul capului lui Evra, e pentru că detenta lui Ronaldo e mai bună decât a majorităţii baschetbaliştilor din NBA.

• una peste alta, United se întoarce cu un rezultat bun de la Madrid, dar senzaţia e că nu se poate califica jucând la fel de prudent pe Old Trafford. În orice caz au devenit favoriţi. Realul a mers mai departe o singură dată din 12 ocazii în care n-au câştigat primul meci pe teren propriu. Man United s-a calificat în 17 din 19 dăţi când n-a pierdut primul meci în deplasare.

• am pus articolul cu amintirile lui Paddy Crerand despre semifinala din 1968 la revista presei, dar în caz că n-aveţi timp să-l citiţi, anecdota de la sfârşit e de neratat. United tocmai bătuse pe Real şi se calificase în finala Cupei Campionilor. După meci, Paddy cu nevasta şi George Best cu prietena ies să sărbătorească dar nu mai găsesc deschisă decât o cafenea destul de soioasă…

All the cafe had left was a platter with bits of chicken on it so we ordered it and a couple of bottles of wine, which tasted like petrol.

I was starving and tucked straight into the chicken, and left the bones on the side of the plate. George’s then girlfriend, Jackie Glass, was above her station and loved herself. She was very pretty, as George’s girls tended to be, but while some of them were down to earth, she seemed posh and I thought that she looked down her nose at people like me because I’d come from a poor background.

Jackie told me that it was the height of bad manners to leave the chicken bones by the side of the plate. I said, “Excuse me, what do you want me to do, throw the chicken bones on the floor, because that would be even worse manners?”

She started having a go at me, saying how appalled she was, while Noreen listened. My wife then stood up and whacked her from across the table, knocking Jackie straight off her seat and on to the floor. Noreen then stood up and announced, “Now that’s bad manners.” I’d never seen anything like it. George burst out laughing.

[/cleeng_content]

Sursa foto: Jan SOLO

Dacă nu l-aţi citit deja, articolul lui Rob Smyth, despre Sir Alex Ferguson ca tactician, e un preludiu numai bun pentru meciul de diseară. Ultima întâlnire cu Realul a fost una din cele mai dure lecţii pe care le-a învăţat în carieră:

It was one of the most important games in modern Manchester United history. Not only did it irrevocably damage their hopes of a European dynasty; it led to the most significant philosophical change in the history of the club. Before that game Ferguson sent his teams out in Europe to score one more than the opposition; since then, for the most part, he has sent them out to concede one fewer. Now, ahead of another meeting with Madrid, he may have come full circle.

WhoScored analizează câteva dintre duelurile cheie de diseară, nici unul mai important decât cel dintre Ronaldo şi Rafael:

Bloody looking forward to it:

Sursa foto: Jan SOLO

• Mancini a insistat pe sistemul cu trei fundași, dar a revenit la cel cu patru, după o jumătate de oră în care Madridul ar fi putut rezolva meciul. Benzema s-a furișat prin spatele adormitului Maicon și a ajuns la capătul centrării lui Di Maria deschizând scorul în minutul zece. Doar neinspirația lui Ronaldo și Khedira a făcut ca scorul să rămână, cumva, doar 1-0 după jumătate de oră.

• având un sentiment de deja-vu cu începutul greoi al lui City, am fost curios să văd cum s-au descurcat în prima jumătate de oră a meciurilor din acest sezon, în campionat și în Ligă. Cu tot cu golul lui Benzema au primit șase boabe în primele 30 de minute, și au dat doar trei, cu QPR, Sunderland și Ajax. Mă întreb dacă nu e un pic mai adâncă problema decât sistemul folosit sau lipsa de concentrare.

• Man City a reintrat treptat în meci odată cu mutarea lui Zabaleta în stânga și coborârea lui Maicon pe post de fundaș lateral. Am așteptat tot sezonul s-o văd pe City jucând cu un singur închizător, fără Milner, Barry sau Javi Garcia. Dar să faci asta împotriva Realului? O fi el Yaya un stejar de jucător, dar fără ajutor din partea lui Silva și Nasri, a fost copleșit de incisivitatea mijlocașilor centrali adverși, Modric și Khedira.

• fosta legendă a lui Liverpool, Graham Souness, spunea după meci că nici nu contează cu câți fundași joci dacă oamenii tăi nu-și fac treaba. Mai mult decât orice, asta pare să fie diferență între City și marile echipe europene – devotamentul total față de antrenor. Di Maria, Coentrao, sau Callejon ar trece prin zid dacă Mourinho i-ar pune s-o facă. Același lucru se întâmplă la Dortmund sau Juventus. Dar la City? Îi vedeți pe Maicon, pe Nasri sau pe Balotelli având încredere oarbă în tactica lui Mancini?

• să fi văzut rasul malițios al lui Mourinho după ce a spus asta:

In this group we knew from the beginning a big team [would go] out and it is good it is City because Roberto can work without any problem. If it was Real, the press wouldn’t let me return to Madrid.”

• abia când o vezi pe City ratând calificarea doi ani la rând, ajungi să apreciezi ce face Wenger la Arsenal, care de 13 ani încoace tot iese din grupă. Francezul e luat în râs când spune că locul patru în campionat e mai important decât o cupă domestică, dar cuplat cu primăvara Ligii Campionilor, acel loc patru e cât se poate de important în contextul fair-play-ului financiar.

• Arsenal a bătut-o pe Montepellier cu 2-0 acasă, cu primul gol al lui Wilshere după mai bine de doi ani și un voleu nemilos al lui Podolski, și are nevoie că ea să bată în ultima etapă iar Shalke să n-o facă, pentru a se califica de pe prima poziție.

• de când nu mai are un munte de presiune pe umerii săi, Giroud începe să-și facă jocul. După ce marcase cinci goluri în ultimele cinci meciuri, aseară iarăși a fost printre cei mai buni oameni de pe teren, dând pasa la ambele goluri. Wenger:

Giroud is good when he plays completely on the offside line. Sometimes, when he doesn’t get the ball enough he wants to come deep and that is not so much his game. When he is a target man, he is fantastic. He is the complete striker.

• primul gol al lui Mexes la Milan… Hai să zicem că se putea și mai banal de atât:

Sursa foto: ezioman

• bănuiesc că nu pot să ocolesc lăsarea lui Torres pe bancă așa că o spun din prima: n-a contat. Spaniolul a fost anonim în tur și are un gol în ultimele șapte meciuri. Anul ăsta s-a întâmplat de două ori ca o formație să înceapă fără atacant într-un meci important și de ambele dăți atacantul a fost Torres. Asta spune probabil mai multe despre el decât despre Di Matteo.

• italianul a luat o decizie știind că, dacă nu-i iese, ouăle se sparg în capul lui. Ar fi putut să înceapă cu Torres, la alibi, și să dea vina pe lipsa alternativelor. S-a gândit însă că decât să le dea un reference point adversarilor, mai bine mai câștigă un om la mijloc, pe Azpilicueta, și așteaptă contra-atacul. Chelsea a avut două contra-atacuri de manual în prima repriză, punându-l pe Buffon în situații de unu-la-unu cu Hazard și Mata. Că nici unul n-a reușit să îngroape mingea, asta nu mai ține de antrenor.

• Juventus a arătat ca o echipă puternică și inteligentă, care știa clar ce are de făcut. Vucinic și Quagliarella au alergat mult încercând să disloce fundașii centrali ai lui Chelsea de pe pozițiile lor, în timp ce Lichtsteiner a beneficiat de problema cronică a lui Chelsea: spațiul dintre Ashely Cole și aripa stângă. Gazzetta dello Sport îl dă pe Vidal omul meciului scriind că ar trebui să poarte numărul 118, apelul de urgență în Italia, pentru că-și salvează echipa de fiecare dată când e o problemă.

[cleeng_content id=”647778522″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

• chiar dacă primele două goluri ale lui Juventus au venit după devieri, Juventus a lăsat impresia că le-a meritat pentru simpla încăpățânare de a trage la poartă de fiecare dată când se ivea un culoar. Chelsea a stat la cutie încercând să absoarbă presiunea, astfel că Juventus a tras la poartă de unde a apucat, pe ideea că ceva tot o să pice. Când tragi linie vezi că Juventus a avut 13-2 la șuturi pe poartă, o bară și o minge scoasă de pe linia porții, pe lângă cele trei goluri.

3 – Chelsea hadn't lost by three clear goals in the Champions League in the 21st century before tonight. Heavy.

— OptaJean (@OptaJean) November 20, 2012

• Chelsea are acum nevoie ca Juventus să piardă la Donetk, ceea ce e improbabil dar nu imposibil. Dacă mai are o șansă, e doar pentru că Juve a făcut egal în Danemarca deși a avut o căruță de ocazii, și pentru că apărarea lui Sahtior a adormit în minutul 94 la Londra. Dar lăsând anglofilia la o parte, ambele echipe au fost mai bune decât Chelsea în meciurile directe.

• dacă e să judecăm după ce am văzut aseară Sahtiorul nu e pusă pe fapte bune. Luiz Adriano a marcat un gol dubios, la o minge pe care Willian încerca să le-o returneze danezilor din fair-play. Reporterul danez de pe gazon a spus că Lucescu le-a ordonat elevilor să-și lase adversarii să marcheze. Aceștia s-au făcut că nu-l aud, dar dacă era așa de pornit să repare lucrurile de ce n-a pus pe cineva să-și dea autogol după pauză. Vă zic eu: pentru că era 2-2.

• scaunul lui Di Matteo se clatină serios iar numele care se vehiculează e cel al lui Rafa Benitez. Neil Ashton, reporterul care are cele mai bune surse la Chelsea, și Rory Smith, care l-a ajutat pe Benitez să-și scrie cartea, ambii au confirmat că Chelsea a luat legătura cu spaniolul. Să dai afară un om care a câștigat Liga Campionilor și Cupa acum jumătate de an e de-un absurd becalian.

• am auzit aseară că Chelsea e prima campioană europeană eliminată din primul țur, ceea ce tehnic e adevărat, dar ultima echipă care s-a împiedicat la primul obstacol e Steaua în ediția 1986-87. Steaua s-a calificat din oficiu în turul doi din cauza suspendării lui Liverpool de după Heysel, dar a pierdut cu 3-0 la Anderlecht, bătând doar cu 1-0 pe Ghencea.

• imaginea zilei de ieri, via Connor Tighe. Nu mai e nevoie să vă spun stadionul:

[/cleeng_content]

Sursa foto: _bianconero

Deja calificată de pe primul loc, Manchester United i-a lăsat acasă pe Rooney, Rio Ferdinand, Evra, Scholes sau Giggs pentru deplasarea la Istanbul. Turcii, ospitalieri cum îi știm, i-au primit cum numai ei știu. De dragul vremurilor bune, probabil.

În 1993 Man United venea la Istanbul pentru returul unei duble eliminatorii în Liga Campionilor. Avea să fie cea mai dificilă și înspăimântătoare experiență din mandatul lui Sir Alex Ferguson. Rob Smyth povestește ce s-a întâmplat atunci:

On the day of the match, the majority of fans arrived eight or nine hours before the game. When United went out to look around a couple of hours before kick-off, they were hit by the most magnificent wall of sound. “The most incredible noise I’ve ever experienced in my life,” said Gary Neville, who at the time was an 18-year-old with one first-team appearance to his name.

The way the chanting was organised, one side of the ground followed by the other, gave new meaning to the phrase “end-to-end stuff”. United were an exceptionally hard team with a spine of Schmeichel, Bruce, Pallister, Paul Ince, Roy Keane, Mark Hughes and Cantona. But they had never seen anything like this. Pallister said that “It made Anfield look like a tea party”.

Bebelak, e chiar asa de rău pe cât pare?

Sursa foto: superleague formula: thebeautifulrace