Europa

Champions of Europa

By In Europa League
  • ascultam ieri o avancronică a meciului şi cineva întreba cât de mult va conta absenţa lui Hazard. Belgianul a fost cel mai în formă jucător al lui Chelsea în ultima lună. Teoretic ar fi trebuit să fie un handicap, dar aşa cum remarca cineva, Chelsea are felul ei de a câştiga meciuri importante încât aproape că nu mai contează cine şi cum joacă.
  • şi totuşi absenţa lui Hazard a deranjat întreaga linie de mijlocaşi ofensivi. Mata a trecut din dreapta în centru, Oscar din centru în stânga, şi în drepta a fost urcat Ramires. Mata a fost mai tăcut decât m-aş fi aşteptat deşi termină meciul cu două pase decisive, tehnic vorbind. Mai toate fazele de atac ale lui Chelsea l-au căutat pe Ramires, care are travaliu dar nu e suficient de tehnic că să joace în bandă. Chiar şi aşa cred că le-a dat mai multe de făcut fundaşilor portughezi decât ar fi făcut-o Moses:


[cleeng_content id=”718372384″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

  • Benfica a jucat excelent în prima repriză, presând mai energic şi păsând mai îngrijit decât Chelsea, care a arătat ca o echipă împrăştiată. Chiar şi aşa, Cech n-a avut de scos nici o minge în primele 45 de minute. Benfica a obosit după pauză, câţiva jucători având crampe după o oră de joc, în timp ce Chelsea a crescut ritmul o dată cu trecerea timpului.
  • antrenorul Benficăi a spus după meci:

For most of the 90 minutes Benfica were better – better organised, technically and tactically superior to a very strong Chelsea side. We looked the side most likely to make iţ 1-0, then 2-1 – small details made the difference, especially in the penalty area.

  • aceste mici detalii sunt de fapt esenţiale. Benfica a fost mai bună în treimea de mijloc, dar atât. În careul advers a încercat să joace miuţă, dar singura şansă clară a fost un şut din afară careului. În apărare, ambii fundaşi centrali au fost scuturaţi de Torres la gol în timp ce Ivanovic a marcat dintre doi fundaşi care nici n-au sărit la cap. Mingea s-a dus în colţul de unde plecase un alt jucător al Benficai. Când faci două goluri cadou şi nu-ţi creezi şanse clare e mai greu să spui că ai pierdut nemeritat, indiferent cât de frumos combini la mijlocul terenului.
  • Mata şi Torres nu sunt primii jucători care câştigă Mondialul, Europeanul, Liga Campionilor şi Cupa UEFA/Europa, aşa cum multă lume ar fi bănuit aseară. Jurgen Kohler şi Andi Moller au făcut-o înaintea lor.
  • Rafa Benitez a spus după meci că ştia cum se apără Benfica la cornere şi a încercat să exploateze această slăbiciune. Unii ar putea crede că bravează, dar până şi suporterii lui Chelsea anticipau vulnerabilitatea lui Benfica la cornere. Dintr-un preview de ieri: The area of weakness comes at the far post, where there is no designated man.
  • Rafa pleacă de la Chelsea cu satisfacţia că şi-a făcut treaba eficient şi cu demnitate în contextul unei presiuni pe care alţii ar fi găsit-o insuportabilă. A fost al 68-lea meci dintr-un sezon de tranziţie, în care a schimbat antrenorul şi jumătate de echipă faţa de finala Ligii Campionilor de acum un an. Cine îşi închipuie că se putea mai mult, ar trebui să fie dezamăgit de faptul că următorul antrenor va lua cel mult o Cupă a Spaniei în acest sezon, cu un lot mult mai puternic. Dar bănuiesc că nu e cazul.


[/cleeng_content]
Sursa foto: Julian Mason

Nemți încăpățânați

By In Liga Campionilor

Ce-mi place la echipa asta a Bayernului e că ar fi avut toate motivele să se dea bătuţi. Acum, când fotbalul german e în sărbătoare, e uşor de uitat cât au suferit până să ajungă aici. Lest we forget:

  • Schweisteiger şi Lahm pierdeau în 2008 finala Campionatului European în faţa Spaniei
  • Schweinsteiger, Lahm, Toni Kroos şi Mueller pierdeau în 2010 finala Ligii Campionilor
  • Neuer, Schweinsteiger şi Lahm pierdeau semifinala Campionatului Mondial din 2010 în faţa Spaniei
  • Neuer, Schweinsteiger, Lahm, Kroos, Mueller şi Gomez pierdeau în 2012 semifinala Campionatului European în faţa Italiei.

Băieţii ăştia ar fi trebuit să cadă într-o depresie colectivă, nu să devină cea mai puternică echipă din Europa. E o dârzenie mentală aici care trece de stereotipiile fotbalului ca joc de 90 de minute câştigat întotdeauna de nemţi. De cinci ani încoace a fost pe dos, însă Schweinsteiger şi ai lui au ştiut să nu se dea bătuţi deşi au tot fost bătuţi. Şi acum a venit vremea lor.

You may encounter many defeats, but you must not be defeated. In fact, it may be necessary to encounter the defeats, so you can know who you are, what you can rise from, how you can still come out of it. (Maya Angelou)

Sursa foto: William Brawley

Focurile lui Mourinho

By In Liga Campionilor

Câteva gânduri, nu despre meciul de aseară, ci despre ce rămâne după ce tragem linie peste aventura lui Mourinho la Madrid:

  • pentru prima dată în carieră Mourinho a eşuat. În trei sezoane la cârma celei mai scumpe echipe asamblate vreodată, Mourinho ia doar un titlu şi probabil două cupe. Dar obiectivul principal, câştigarea Ligii Campionilor pentru a zecea oară, a fost ratat. Mourinho a dus-o pe Real de trei ori la rând în semifinale, unde nu mai fusese de ani buni, dar s-a oprit acolo. A fost foarte aproape, dar aşa cum el însuşi a recunoscut aseară după meci, foarte aproape nu e de ajuns la Madrid.
  • toţi antrenorii dau greş la un moment dat. De ce ar fi Mourinho special (pun intended)? Pentru că Mourinho s-a definit singur prin lucrurile pe care le câştigă. Asta e indentitatea pe care şi-a construit-o, de colecţionar, cum îi spune Sid Lowe. Or, când un câştigător nu mai câştigă, lumea începe să pună întrebări despre celelalte lucruri.
  • întrebări legate de promovarea jucătorilor tineri. Varane e singurul tânăr în care Mourinho a avut încredere să-l joace în meciuri importante. Cel mai bun canteran al Madridului din ultimii zece ani, Jese Rodriguez, joacă în continuare la echipa a doua. Altă mare speranţă, Dani Carvajal, a fost vândut vară trecută la Bayer Leverkusen, unde a făcut un sezon excepţional care o obligă pe Real să-l cumpere înapoi.
    • o altă îngrijorare în privinţa lui Mourinho e ce se întâmplă cu clubul după pleacarea lui. Mourinho antrenează cu o intensitate şi loialitate care-l fac “a tough act to follow”. Chelsea şi Inter au tot schimbat antrenori încercând să-şi revină mandatul portughezului. La Real lasă în urmă o atmosferă mult mai învrăjbită decât era atunci când a venit.
    • mai mult decât altădată, sare-n ochi bagajul toxic cu care vine Mourinho. Beligeranţa pe care o aduce în vestiar, agresivitatea de pe gazon, contrele cu antrenorii rivali, trufia de după victorii şi mania persecuţiei după înfrângeri. Felul în care da vina pe jucători, pe arbitri sau pe jurnalişti, înainte să şi-o asume el.
    • Mourinho a dat de înţeles aseară că va reveni undeva unde e iubit, o aluzie la Chelsea. Asta ar fi trebuit să-i bucure pe jurnaliştii englezi, care n-au dus lipsa de citate cât timp Mourinho a fost în Anglia. Şi totuşi, câţiva au remarcat că în contrast cu aerul afabil al lui Klopp, carisma conflictuală a lui Mourinho devine un pic obositoare.
    • concluzia lui Txiki Begiristain, după interviul lui Mourinho pentru jobul de la Barcelona pare astăzi mai validă ca niciodată:

    Mourinho would do well, but the number of fires he would cause internally, and with the media, are not worth it.

    Sursa foto: Jonah G.S.

    Bayern – Barcelona 4-0

    By In Liga Campionilor

    Ispita de a vedea în meciul de aseară mai mult decât un meci e irezistibilă. Pentru Barcelona pare un capăt de drum, un sfârşit de epocă, un ciclu care s-a terminat. A fost, aşa cum a scris Marca, un baño barbaro. O baie sălbatică de fotbal. Bayern au fost harder, better, faster, stronger, ceea ce devenise aproape de neimaginat cu Messi, Xavi şi Iniesta în acelaşi timp pe gazon.

    [cleeng_content id=”794067857″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]Câteva observaţii:

    • it had been coming. Încă dinaintea partidei s-a scris despre despre predarea ştafetei. În ultimele două luni Barcelona a avut probleme serioase cu Milan, PSG şi Real. Devenise letargică şi plată. Bayern dimpotrivă, dădea semne că e tot mai robustă şi mai tăioasă cu cât înaintam în sezon. Era aproape de aşteptat ca Barcelona să sufere pe Fussball Arena, dar nu într-un mod atât de violent.

    • Bayern a făcut meciul perfect, fiind mai bună tehnic, tactic, fizic şi mental. Perfecţiunea însă n-a constat într-un plan inovator, ci în multe lucruri mici făcute bine. Bayern a presat inteligent, nu la fel de sus cum făcea Barcelona în vremurile bune, ci aglomerând mijlocul terenului. Alaba a exploatat spaţiul din spatele lui Dani Alves, după modelul Realului în ultimele clasice. La artele marţiale, dacă simt că adversarul ascunde o jenă, luptătorii lovesc repetat şi fără milă în acea zona. Bayern a lovit cu încăpăţânare în slăbiciunile tradiţionale ale Barcelonei: faze fixe şi contra-atac.

    • ăsta cred că a fost meciul pe care Pep Guardiola a încercat să-l evite cu orice preţ. Prin Tello, prin Cuenca, prin Fabregas fals număr nouă, prin tot felul de găselniţe numai să nu-şi lase echipa să devină atât de răsuflată şi previzibilă cum am văzut-o aseară. Nu pentru prima dată în acest sezon, Barcelonei i-a lipsit intensitatea în pressing şi penetrarea în treimea adversă. Martinez şi Schweinsteiger au făcut un scut perfect în faţa fundaşilor centrali:

    • e destul de clar că Messi n-a fost apt de joc în adevăratul sens al cuvântului. Să joci în zece oameni în faţa unei echipe care duduie de energie şi intesitate e o eroare de judecată colosală din partea staffului Barcelonei. Același staff care e responsabil pentru căderea fizică din ultimele 20 de minute și schimbările venite atât de târziu în meci. La conferinta de presa de dupa meci prima întrebare pe care primit-o Roura de la jurnaliștii catalani a fost: “Explicați-ne și nouă cum a fost posibil asa ceva.”
    • Pique amintea de sfertul de finală cu Bayern din primul an al lui Guardiola la Barcelona, când catalanii aveau 4-0 pe Camp Nou în prima repriză. Dacă te uiţi peste echipele de atunci e uimitor cât de mult au evoluat nemţii şi cât de mult au involuat catalanii. Barcelona îi avea pe Yaya Toure, Eto’o şi Henry. Bayern i-a adus între timp pe Muller, Robben şi Javi Martinez. Pe cât e de bună academia Barcelonei, pe atât e de neinspirată politica de transferuri.
    • Javi Martinez a făcut legea aseară la mijlocul terenului, hărţuind şi limitând influenţa lui Iniesta asupra jocului. Despre închizătorul basc se spune că trebuia să ajungă la Barcelona, dar clubul n-a avut 35m de euro şi a fost nevoit să se mulţumească cu Alex Song. Austeritatea adoptată de Sandro Rossell, care a tăiat peste 100m de euro din datorii, are consecinţe directe asupra calităţii lotului.

    [/cleeng_content]

    Sursa foto: Kosare

    Pasele lui Pirlo și Xavi

    By In Liga Campionilor

    Aplicaţia StatsZone include din nou statisticile meciurilor din Liga Campionilor. Iată două detalii din meciurile de aseară.

    După ieşirea prematură a lui Kroos, Muller i-a preluat sarcinile, urmărindu-l pe Pirlo pe tot terenul. Pirlo a fost hărţuit constant, greşind mult mai multe pase decât în meciul cu Chelsea din grupe:

    În cealaltă partidă, PSG a jucat inevitabil pe contra-atac, lăsând-o pe Barcelona să-şi facă jocul de posesie. În prima repriză, Xavi a avut mai multe pase în ultima treime decât toţi jucătorii lui PSG la un loc:

    Sursa foto: Themeplus.