Europa

anglofil.ro > Europa

Pițurcă

By In Europa

Lumea fotbalului românesc n-are prea multe nuanțe de gri. De-acum se cam știe cine-i bandit și cine-i histrion. Nu e cazul însă și cu Pițurcă. Posac și sictirit în aparițiile publice, Pițurcă face figura unui gambler care s-a învățat să nu de prea multe din casă. Și îi iese. După mai bine de zece ani de când a preluat prima dată naționala, tot nu-mi dau seama dacă e un profesionist sau un șarlatan.

[cleeng_content id=”190093089″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]Primul lucru care sare-n ochi în CV-ul lui Pițurcă e că a stat mai mulți ani la echipa națională decât la echipele de club. Or, postul de selecționer nu dă întotdeauna măsura priceperii unui antrenor. Domenech și van Marwijk aproape au luat Mondialul, dar nimeni nu s-a grăbit să-i oferteze după ce au plecat de la naționalele lor.

E greu de spus cum s-ar descurca Pițurcă la o echipă de club, ținând cont că n-a mai antrenat una* de pe vremea când Claudiu Răducanu era golgeterul Diviziei A. Însă, dacă e un lucru la care Pițurcă se pricepe, e să califice o echipă la un turneu final.

A făcut-o în ’98, singura dată când ne-am calificat la un European de tineret. A făcut-o în 2000, când jucătorii alegeau antrenorul și nu invers. Și a făcut-o iarăși în 2008, cu o generație despre care se spunea că s-a ratat.

Nu numai că ne-a calificat, dar așezând mereu opt oameni în spatele mingii, Pițurcă a frustrat atât Franța cât și Italia. Dintr-o dată, omul care făcuse atât de mult cu atât de puțin părea un geniu. Și apoi, în 90 de minute chinuitoare cu Olanda, Pițurcă a fost found out. Învățase atât de bine să joace la egal, încât a uitat să bată. Când olandezii ne-au deschis ușa, noi n-am știut pe unde să intrăm.

Câteva luni mai târziu am pierdut și cu Lituania, și-am zis că mai jos de atât n-avem cum să cădem. Am mai ratat o calificare cu Răzvan la cârmă, am căzut 30 de locuri în clasamentul FIFA și ni s-a făcut dor de vremurile când eram nemulțumiți că n-am ieșit din grupe.

Așa că ne-am întors la Pițurcă, la Cociș în locul lui Sânmărtean, la meciuri câștigate urât dar măcar câștigate. Nu știu dacă avem vreun drept să ne așteptăm la mai mult când n-avem nici un titular în primele campionate din Europa**. Tot ce știu e că patru Mondiale văzute la televizor sunt prea multe.

* mai mult de câteva săptămâni în orice caz
** Radu Ștefan și Săpunaru s-au auto-exclus. Poate Mutu dar depinde cât de generos ești cu Ligue 1.[/cleeng_content]


Sursa foto: www.evz.ro

Manchester City – Borussia Dortmund 1-1

By In Liga Campionilor

  • fotbalul de cel mai înalt nivel tinde să fie un pic stereotip. Ca în prima jumătate a unui meci de șah, mutările se cam știu – dacă tu faci aia eu fac cealaltă și tot așa. Tocmai de aceea echipe ca Swansea sau Atheltic Bilbao au fost o gură de aer proaspăt în sezonul trecut. La fel a fost și Borussia în Bundesliga, doar că succesul din campionat nu s-a translat în Europa. Jurgen Klopp a insistat că nu modelul de joc a fost problema, ci greșelile individuale.
  • meciul cu Manchester City a fost demonstrația că atunci când fiecare rotiță din sistem se învârte cum trebuie, Borussia e o mașinărie de fotbal cum nu prea mai e alta în Europa. O echipă energică, verticală, fulgerătoare, care n-are nevoie de posesie ca fie ofensivă.

[cleeng_content id=”524789515″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

  • pe Sky s-a spus după meci că reprezentația lui Joe Hart e una din cele mai bune date de un portar vreodată. Plonjând din bară în bară, goalkeeperul Angliei și-a ținut echipa în meci și în turneu.
  • în afară de Hart, coloana vertebrală a lui City a părut fracturată. Kompany a fost ademenit mult prea ușor în afara zonei lui, Yaya i-a pus pe nemți pe contra-atac cu câteva pase indolente, în timp ce Dzeko n-a participat la joc. Cum spunea și Graham Souness, primul lucru în fotbal e să fii hard to play against, cum City nu e în acest sezon.
  • pressingul Borussiei a fost atât de inteligent și de agresiv încât a redus-o pe City la pase în propria jumătate. Comentatorii vorbeau de o linie invizibilă de care pare să se ciocnească City. Asta e chestia cu un pressing atât de intens, dacă iese – e teribil de frustrant pentru adversari. Dacă reușești însă să tai linia invizibilă cu o pasă filtrantă sau s-o eviți cu o pasă lungă, atunci ajungi într-o poziție de patru-contra-patru sau trei-contra-trei și îți faci meciul mult mai simplu. Realul ar trebui să se priceapă mai bine la asta decât City.
  • la penalty s-a spus că Subotic n-a avut nici o șansă să-și miște mâna, deci n-a fost nici o urmă de intenție. Dar dacă anticipezi un șut și te aperi cu mâinile pe direcția probabilă a șutului, aia nu se cheamă intenție?
  • nu e cazul să tragem concluzii despre valoarea campionatelor după un singur meci. Manchester City e campioana Angliei, dar asta era înainte să se apuce Mancini să complice lucrurile. Borussia a făcut un meci fantastic, cel mai bun din ultimii zece ani în Europa, dar le va fi greu să reproducă pressingul și mișcarea de pe Eithad meci de meci. Conform statisticilor UEFA, nemții au alergat cu 8 km mai mult decât City aseară.
  • Borussia a impresionat în peluză în aceeași măsură în care a făcut-o pe gazon. Nemții au cântat și au sărit 90 de minute în continuu, acoperindu-i complet pe fanii lui City. “You only sing when you’re winning” se auzea destul de clar pe Eithad după golul lui Reus.

  • nu e greu de imaginat o situație precum cea de anul trecut, cu Ajax în locul lui Villareal, și celelalte trei echipe bătându-se pe două locuri. Pentru City urmează două meciuri cu Ajax, pe care le va câștiga. 7 puncte, meci acasă cu Realul și deplasare în Germania în ultima etapă. Când te gândești că anul trecut nici 10 puncte nu le-au fost suficiente…

[/cleeng_content]
Sursa foto: Flickr, footysphere.

Liga Campionilor – day one

By In Liga Campionilor

N-a fost rău deloc, nu? Imperfecțiunile începutului de sezon ne-au dat o primă etapă mai mult decât decentă de Liga Campionilor. Câteva gânduri despre meciurile echipelor englezești:

  • se spune că dușmanul binelui e mai binele. De la începutul sezonului Mancini a tot încercat mici ajustări tactice care au ajuns să defeat their own purpose, cum spune englezul. Experimente, cum ar fi sistemul cu trei fundași, care încurcă și mai tare problema pe care ar fi trebuit s-o rezolve de la bun început. Din cei patru fundași și doi mijlocași defensivi, Kompany e singurul punct fix. Restul sunt rotiți de la meci la meci.
  • încă din perioada Inter, Mancini a fost luat la întrebări pe seama felului în care își așeza echipa în Europa. Marți, el început meciul de pe Bernabeu, cel mai greu pe care-l va juca în această grupă, cu patru jucători care adunau împreună trei apariții în acest sezon. Barry, Maicon și Javi Garcia bifaseră primul meci sâmbătă cu Stoke, în timp ce Nastasic, fundașul de doar 19 ani a debutat tocmai împotriva lui Real. Comparați asta cu felul în care Fergie l-a băgat pe Nick Powell la 3-0 în ultimele 20 de minute cu Wigan.

[cleeng_content id=”269390311″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

  • după primele 12 minute Ronaldo sutase deja de patru ori la poartă. Dacă nu era clar dinaintea meciului, primul sfert de oră ar fi trebuit să-l avertizeze pe Mancini că Maicon va avea viață grea dacă nu va fi ajutat.
  • accidentarea lui Nasri a fost aproape o blessing în disguise. Asta era șansa de a întări flancul drept. Decizia lui Mancini de a înlocui extrema dreapta cu un fundaș stânga e aproape inexplicabilă. Nimeni nu i-a luat locul lui Nasri, lăsându-i întâi pe Maicon și apoi pe Zabaleta complet expuși. Nu e o întâmplare că două dintre goluri au venit din acea zonă.

  • Arsenal și Manchester United și-au făcut treaba dar nimic mai mult. Au luat punctele printr-o combinație de șansă și dârzenie, dar, până la urmă, asta fac echipele mari.
  • United a ratat toate penaltyurile din acest sezon, prin RVP, Chicharito și Nani aseară. Ferguson a spus după meci că s-ar fi așteptat ca van Persie să bată penalty-ul, o problemă mai veche pentru Man United, dar oricum neașteptată la nivelul asta.
  • golurile lui Oscar ascund oarecum găurile defensive ale lui Chelsea. Dacă înfrângerea din Charity Shield n-am știut cât de în serios să o luăm, dacă Supercupa Europei a părut un accident, iată că Chelsea e din nou vulnerabilă în fața unei echipe care vine să joace fotbal.
  • Obi Mikel a luat toată vina asupra lui după meci, dar Terry a adormit la golul doi, ieșind prea târziu la offside. Despre Torres, Ruud Gullit a spus tot ce era de spus pe Sky: în momentul asta Chelsea joacă în zece oameni.
  • golul primei etape, șutul Zola-esque al lui Oscar:

O primă impresie și despre CFR Cluj și Barcelona. Bănuiala mea e că CFR-ul va termina pe ultimul loc, la fel că acum doi ani când a bătut-o pe Basel în primul meci. Braga a avut aproape 70% posesie, raportul suturilor pe poartă fiind 23 – 4. E cam greu să pull a Chelsea meci de meci.

Barcelona pare să nu-și fi învățat lecția din sezonul trecut, primind din nou două goluri din trei șuturi pe poartă. Asta se întâmplă când ajungi să joci cu Song și Mascherano fundași centrali. Împrumutând expresia lui Jonathan Wilson: the refusal or inability to sign what is so obviously lacking is puzzling.

[/cleeng_content]

Despre logică și loialitate în fotbal

By In Europa

Am mai spus-o: e multă ipocrizie în înjurăturile pe care și le iau fotbaliștii atunci când urcă o treaptă în carieră. Să arunce piatra cei care n-ar pleca pe un salariu mai mare la o firmă mai bună. Așa mă gândeam și eu.

Într-un articol din Esquire despre traseism, Radu Paraschivescu ajunge și la fotbaliști:

Cine lasă o echipă pentru alta nu intră în logica traseistului. Asta, desigur, dacă o face decent, fără ipocrizie, declarații ilare și false fidelități. Problemele apar atunci când gura o ia dinaintea creierului, iar rostirile emitentului trădează două tipuri de lacune: fie de IQ, fie de caracter.

Plecatul la mai bine e până la urmă ceva firesc. Dar la fel ca în viața de zi cu zi, există și în fotbal o mână de jucători pentru care mai-binele nu se măsoară doar în zerouri.

[cleeng_content id=”852594793″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″]Ieri, Daniele de Rossi a anunțat că va rămâne la Roma, în ciuda ofertei venite de la Manchester City:

C’è stata tutta una tarantella intorno a questa storia, ma io sto bene alla Roma. (…) Ma qui c’è anche il discorso che per la gente ho un valore affettivo importante, e si è visto anche l’altra sera. E questo per me conta.

Altra sera de care spune de Rossi e seara amicalului cu Aris Salonic, în care suporterii romani i-au arătat cât de mult îl apreciază.

Lui de Rossi pur și simplu îi e bine la Roma. Joacă pentru echipa în a cărei galerie a crescut, are familia lângă el și e cel mai bine plătit jucător din Seria A. Da, la City ar putea câștiga venti euro în più și niște trofee, dar ar fi doar încă unul dintr-o serie de mercenari jucători profesioniști de mare calitate.

Van Persie a luat decizia logică. Aceeași decizie de a pleca la mai bine pe care o iau majoritatea fotbaliștilor.

De Rossi a pus loialitatea față de familie, suporteri și oraș înaintea logicii banilor. La fel au făcut Totti, Gerrard sau Xavi la vremea lor. Vorba lui Gentile, le bandiere non și vendono.

In other news, Adidas a publicat datele adunate de cipul din gheata lui Messi în timpul meciului amical cu Germania. Care Messi a dat nu doar două goluri ci și o pasă decentă in weekend cu Sociedad:

Nu uitați: Chelsea – Reading diseară de la 21:45. Meci care se poate vedea pe streamuri, Digi Sport-urile fiind ocupate cu supermeciuri alde Limassol – Anderlecht.[/cleeng_content]

Sursa foto: www.sky.it