Europa

anglofil.ro > Europa

El Clasico: revista presei

By In Liga Campionilor

Discuţiile despre seria de Clasice s-a talibanizat atât de mult, încât te întrebi ce meciuri au văzut unii, care la rândul lor se întreabă ce meci oi fi văzut tu. Fiecare purtăm nişte lentile partizane, prin care meciul devine un film derulat după un scenariu făcut dinainte în cap.

N-am mai apucat să scriu cronica aseară (prea multe beri pe fondul unui meci hidos) dar ce pot să fac e să vă arăt cum au decodat meciul cei mai importanţi jurnalişti sportivi din Anglia:

Twitter:

Oliver Kay FT Real 0 Barça 2 (Messi 2). Anyone who thinks that was a victory for evil over good wasn’t watching properly

Oliver Kay I hate the diving and the demands for yellow cards. I dislike Barça’s holier-than-thou attitude. But only one team tried to play tonight

Paul Tomkins I think that if you’re at home with a £400m squad, you might at least try and get out of your own half. Maybe I’m odd.

John Sinnott Mourinho parked the bus, but Messi took the wheels off it. Can’t imagine many youth coaches telling teams @ w/e: “Go & play like Real lads.”

Rafa Honigstein First time I ever cheered a goal – YES – from a team I don’t support

Phil McNulty And thank goodness Lionel Messi has lifted this game from a horrible, spiteful nonsense into something resembling a football match. #fb

Matt Lawton According to the stats Michael Carrick completed more passes last night than Madrid have managed this evening.

Ravi Hiranand Agreed; the Messi v Ronaldo debate is almost insulting. Ronaldo is a great player. Messi is a level above.

Gavin Hamilton Conspiracy theories are classic Mourinho diversion strategy. Nobody fooled: he sent out the wrong team with wrong tactics.

Henry Winter I like Mourinho, good coach, likeable guy, but tonight was embarrassing. I certainly don’t buy the pro-Barca ref conspiracy

Craig Foster Mou’s post match comments a disgrace. There’s reason why he consistently has 10 men, when plan is to destruct, ultimately u self destruct.

Cronici de meci:

Kristen Jack, The Score: It was a night when the world’s greatest player took one of the worst games of football you will see and turned it back into the beautiful game.

Sid Lowe, The Guardian: At last, here was a moment that graced this occasion, at last a piece of skill that sat well with the two strongest clubs on the planet. All that anger finally gave way to a moment of awe. Sublime genius won out in the end.

Henry Winter, The Telegraph: Messi picked up the ball 50 yards out and just ran and ran, control and determination, taking him past Diarra, Ramos, Albiol and Marceloa before sliding the ball past Casillas. That wasn’t a dribble, that was an odyssey.

Miguel Delaney: The problem with Mourinho’s strategy, however, is that – as Holland found out in South Africa – you always run the risk of crossing the line. In that sense, whatever the correctness or otherwise of Pepe’s red card, at least one dismissal was inevitable.

As Gerard Pique – rather self-servingly – said after the game, “They play at the limit of violence. If you play with fire, you could end up burning yourself.”

Given that Mourinho’s approach to this game was utterly dependent on defensive discipline, the loss of a man was always going to tip it over the edge. Barca finally got the sort of space their thrilling football thrives in, and Messi did the rest.

Cand soarecele bate leul

By In Europa

Acuma să mă iertaţi, ştiu c-a fost un derby vintage al nordului Londrei, dar dacă pe ăsta l-am văzut, despre ăsta scriu:

  • e doar o părere, dar între o echipă care încearcă să construiască şi una chitită să distrugă, eu ţin cu prima. It’s about doing things in style, with a flourish, about going out and beating the other lot, not waiting for them to die of boredom. Despre asta e vorba în fotbal, aşa cum îl înţeleg eu.
  • astea fiind scrise, calitatea jocului ofensiv al Barcelonei te obligă să te bagi cu fundu-n poartă dacă vrei să ai vreo şansa. N-ai cum să joci deschis, te eviscerează înainte să-ţi dai seama ce s-a întâmplat. La fel ca Joe Pesci în Casino, oricei ai face tu în atac, Barça vine şi face ceva mai dihai:

You beat Nicky with fists, he comes back with a bat. You beat him with a knife, he comes back with a gun. And you beat him with a gun, you better kill him, because he’ll keep comin’ back and back until one of you is dead.

  • ce vreau să spun e că n-ai cum să joci împotriva Barçei, decât cum a făcut-o Mourinho anul trecut Interul şi anul asta cu Real. Asta dacă vrei să câştigi chestii. Dacă vrei să cazi de pe un cal frumos, atunci iei exemplu de la Arsenal, Sahtior sau Realul din tur, care a jucat cu o linie defensivă suicidal de avansată.
  • sunt o grămadă de caveat-uri la mijloc, vorba lui Sid Lowe, dar când tragi linie vezi că Mourinho a redus cea mai prolifică masinărie de atac din fotbalul modern la un singur gol, şi ăla din penalty, pe parcursul a mai bine de 200 de minute de fotbal. Portughezul are un trofeu în fiecare sezon din 2003 încoace şi asta face din el cel mai bun antrenor din lume.
  • tineţi minte că Pep spunea după returul cu Sahtior, că degeaba se păcălesc antrenorii că ar conta, jucătorii fac totul. Încerca să fie umil, dar e ceva adevăr acolo. Oricât de bine a aşezat Mourinho echipa în teren, a fost un meci în care stelele s-au aliniat pentru el: Realul a avut şansă, a beneficiat de un arbitraj care le-a tolerat agresivitatea, şi a mai ales prins-o pe Barça cam mofluză.
  • Barcelona pare tot mai extenuată în ultima vreme, nu mai are energia care să susţină acel pressing infatigabil şi demarcările constante, şi nici viziunea de a deschide spaţii ca în vremurile bune. Jucând atât de mult pe centru, devine previzibilă. Cu David Villa într-o disperată cădere de formă, Xavi greşind pase pe care acum câteva luni le dădea cu ochii închişi, şi Messi avându-l pe buldogul Pepe în fiecare secundă lângă el, Barça parcă n-a mai fost Barça decât pentru o jumătate de ceas din a doua repriză, când Realul era cu limba pe afară după efortul intens din prima parte.
    • cine îşi închipuie că există fani madrileni vexaţi de jocul Realului de aseară, greşeşte. Din pubul în care am văzut meciul, în care o duzină de studenţi spanioli erau în al nouălea cer şi până în Cibeles, n-am văzut o ruşine de şoareci. Poate şi pentru că ştiau că au timp să fie lei în orice alt meci, numai cu Barça nu.
    • statisticile meciului, via OptaJose: Shots: 12-8, On target 3-2, Fouls: 19-22, Passes: 675-190, % successful 89%-63%, Dribbles 31-10, % successful 42%-50%

    Ganduri dupa meciurile de ieri

    By In Liga Campionilor

    La fel ca în tur, United a impresionat printr-o partitură colectivă în care nici unul din cei 11 jucători n-a falsat o notă. O evoluţie matură şi nemiloasă tur-retur, cu Vida şi Rio parcă făcuţi din oţel, cu Rooney alungându-şi fantomele din trecut, cu Nani scoţând oameni din joc cu flerul sau, cu Chicharito lipindu-se de gol mai ceva ca Pippo.

    • E a patra semifinală de Liga Campionilor în ultimele 5 sezoane pentru United.
    • Giggs has torn them apart again. Galezul a creat toate cele trei goluri ale lui United din dubla cu Chelsea. E înspăimântător să-l vezi pe Giggsy demontând apărări la 37 de ani, când te gândeşti că Lamps (32) de ani sau Pirlo (31) par deja consumaţi.
    • Torres a bifat încă o repriză în care a fost anonim. S-au făcut 693 de minute dar cine ţine socoteala? Ştiu, ştiu, calitatea pur şi simplu nu dispare peste noapte, class is permanent and all that… Dar Jonathan Wilson remarca în articolul de ieri că Torres n-ar fi primul atacant care să-şi piardă acei doi-trei metri de explozie după o operaţie serioasă. Ronaldo, Shearer sau Owen au trecut prin asta şi n-au reuşit niciodată să revină la forma de dinainte. Ţineţi cont şi că spaniolul n-a mai avut o vară liberă din 2007 încoace şi că încrederea în abilităţile proprii i-a fost serios zdruncinată în ultimul an şi jumătate. Clasa o fi permanentă dar accidentările, odihna şi încrederea s-ar putea să atârne greu.
    • Chicahrito e la al 17-lea gol al sezonului şi energia lui deja a cucerit Stretford End-ul. Pe o piaţă scăpată de sub control, în care Dzeko a costat £27m, Carroll £35m şi Torres £50m, Fergie a venit şi a spus răspicat: „There’s no value in the market” după care l-a luat pe mexican cu £6m parcă doar că să demonstreze că a avut dreptate. Şase milioane, cât a costat şi Bogdan Stancu, plus diferenţa de curs valutar…
    • Guardiola după meciul cu Sahtior:

    We can tell ourselves managers matter, but it’s about the players. I just come to talk to media afterwards.

    • Lucescu a fost de părere că singura slăbiciune a Sahtiorului a fost că nu l-a avut pe Messi şi probabil a avut dreptate. Cu golul de ieri Messi a egalat un record vechi de 60 de ani în Spania al lui Telmo Zarra, după ce în weekend tocmai îi egalase pe Ferenc Puşkaş şi Ronaldo la numărul de goluri într-un sezon. Tot ce va face de acum încolo până la sfârşitul sezonului va fi o felie de istorie.
    • But could he do it on rainy Wednesday night in Stoke? Înainte să daţi vina pe defensivele permeabile din Spania, gândiţi-vă că tot Messi e golgeterul ultimelor trei sezoane din Champions League (incluzându-l şi pe asta).
    • Presa spaniolă a scris ieri noapte că United s-ar fi înţeles cu Atletico pentru transferul lui De Gea, fapt infirmat de directorul clubului spaniol. Transferul nu e rezolvat, însă sursele lui Guillem Balague spun că totul depinde acum de decizia jucătorului după ce Atletico şi United s-au înţeles pentru 25m de euro, cât e clauza de reziliere.

    Sursa foto: Flickr, Paolo Camera.

    Cronica sferturilor

    By In Liga Campionilor

    Ca privitor care a văzut prima repriză a meciului de la Barcelona şi a doua a meciului de la Londra, cred că TVR-ul a luat decizia corectă. Barca -€“ Sahtior a fost meciul mai fluid, mai deschis, mingea fiind în joc cu aproape 10 minute mai mult decât la Chelsea – Man Utd. În retur însă, ar fi obscen să vedem transmis meciul de la Donetk.

    • Câtă nesimţire şi dispreţ pentru public o fi existând în TVR, ca să chemi constant un ignorant ca Aurică Ticleanu, care săptămână după săptămână pronunţă Barcelona precum Marcel?
    • E uimitor felul în care Barca reuşeşte să-şi păstreze cadenţa ofensivă, ţinând cont că Messi n-a mai marcat de 4 meciuri iar Villa şi Pedro de 7.
    • Sahtiorul a fost apăsată de tracul unei competiţii şi a unui adversar pe care l-au respectat ceva mai mult decât s-ar fi cuvenit. N-au mai avut „cutting edge-ul” din dubla cu Roma. Pe ucrainieni îi dezavantajează şi nivelul mediocru al campionatului intern, unde au 12 puncte faţă de locul 2, şi unde nu prea se găseşte nimeni care să-i ia la alergat. Altfel spus:

    „how you expect to run with the wolves come night when you spend all day sparring with the puppies?”

    • Urmează 4 „Clasice” în 19 zile! *head explodes*
    • Cuminte ar fi să spunem că nimic nu e jucat, dar nu văd cum ar putea Chelsea răsturna calificarea pe Old Trafford. Man United arată din ce în ce mai bine cu cât ne apropiem de finalul sezonului: Rooney şi-a regăsit mojo-ul, Carrick a făcut un meci vintage ca acum câţiva ani, iar revenirile lui Valencia şi Park dau energie unei echipe care începea să pară sleită. Şi gândiţi-vă că pe bancă au stat Scholes, Berba (cel mai bun marcator din PL) sau Nani (cel mai bun pasator din PL).
    • Chelsea a avut cam cel mai clar penalty posibil în prelungiri, ratat de toate cele trei perechi de ochi care ar fi trebuit să-l observe. La ce bun arbitrul de lângă poartă dacă nu vede un fault atât de clar, la 10 metri în faţa lui?
    • Păstrarea lui Torres pe teren în dauna lui Drogba, care fusese mult mai activ până atunci, s-a decis din lojă. Ca un copil obligat să se joace cu un trenuleţ de jucărie, doar pentru că taică-său a plătit o avere pe el, Ancelotti trebuie să îi dea întâietate lui Torres, care are deja 10 ore de joc fără gol.

    Barcelona – Arsenal 3-1

    By In Liga Campionilor

    Arsenal a mizat pe ceea ce-i lipseşte, o apărare metronomică, şi a pierdut.

    Detest să văd cum discuţiile în bobote despre arbitraj ne răpesc fotbalul şi ne ascund lucrurile care contează. Dar asta s-a întâmplat ieri. Aşa că daţi-mi voie să fac scurt „procesul etapei” ca să putem să ne vedem de-ale noastre.

    Al doilea galben al lui Van Persie a fost o tâlhărie sinistră (trecuse doar o secundă de la fluierul arbitrului când olandezul a lovit mingea), deşi el e singurul vinovat pentru că şi-a pierdut controlul în prima repriză. Dar după mine, golul valid anulat Barcei în tur şi penalty-ul neacrodat din prima repriză ar trebui să fie suficiente pentru a domoli corul care acuză arbitrajul. A se slăbi, vorba lui Caragiale.

    În tunel, Wenger i-a spus lui Guardiola să-l felicite pe arbitru nu pe el. Pep i-a răspuns elegant la conferinţa de presă:

    „Înțeleg perfect nemulţumirea lui Wenger. Roşul a fost frustrant. Dar dacă vrea să discutăm despre fotbal, e binevenit.”

    Să discutăm despre fotbal, zic. Barcelona a făcut o prima repriză crispată şi mai degrabă nereuşită, în care i-a lipsit penetrarea obişnuită, deşi a marcat, a avut o bară, o ocazie clară şi un penalty neacordat.

    Pentru toate neajunsurile lor din prima parte, pressingul catalanilor a fost pur şi simplu asfixiant. Nu se terminau reluările fazelor, că mingea deja reinstrase în posesia Barcei (cheers Zonal Marking pentru grafic). Arsenal, în mod normal atât de fluidă şi coerentă, a fost redusă la o echipă care „n-a putut să lege trei pase”. Jonathan Wilson spunea că dubla de anul trecut a fost câştigată de echipa care s-a mişcat mai bine fără minge. Cu atât mai mult e valabil anul asta.

    E facil să pui succesul Barcei pe seama talentului de care musteşte echipa, dar nu e nici o îndoială că talentul e dublat de un efort pe măsură. Barça e o echipă de violonişti care muncesc ca nişte mineri.

    Forumurile au dat în clocot după călcâiul lui Fabregas, dar ce mă preocupă pe mine sunt secundele care i-au urmat. Iniesta se face că trage, fentează, ciupeşte mingea printre 3 „tunari” şi îl găseşte pe Messi, care jonglează cu delicateţe peste plonjonul lui Almunia şi trimite din voleu în poarta goală. În cinci secunde de geniu, doi băieţi au dezlegat rebusul care fusese timp de o repriza întreagă apărarea lui Arsenal.

    Apoi a venit repriza secundă, cu autogolul lui Busquets şi eliminarea lui Van Persie, pe care a stat scris cu litere de-o şchioapă: GAME OVER. Cu un om eliminat la fel de nedrept, ba chiar mai devreme, Interul a strâns din dinţi şi a alergat mai mult anul trecut. Pentru Arsenal 11-la-11 era o sarcină copleşitoare, 10-la-11 de-a dreptul imposibilă.

    Statisticile OPTA relevă superioritatea covârşitoare a Barcelonei, care rămâne o pălărie prea mare pentru Arsenal, şi probabil pentru majoritatea echipelor de pe continent: şuturi 20-0, pase reuşite 724-119, posesie 76%-24%, atingeri în careul advers 47-2.

    Impresia mea e că Arsenal a pierdut meciul şi calificarea dinainte să intre pe teren, când Wenger şi-a pus echipa să joace împotriva ADN-ului ei. La conferinţa de presă de ieri Wenger a acceptat că e nerezonabil să vii pe Camp Nou ca să ţii de rezultat:

    €œIs it realistic to try to play a 0-0 from the first minute? It would be against our nature.

    €œTactically, I don’€™t think it’€™s defendable. We don’t have a team of 11 defenders who are happy to defend.

    Pesemne că s-a răzgândit de pe o zi pe alta, căci Arsenal asta a făcut, a fost nerealistă şi a încercat să apere indefensibilul. Întrebarea pe care Wenger şi-a pus-o fără îndoială în timp ce pregătea meciul a fost: „Crezi că ai vreo şansă să nu iei gol pe Camp Nou?”

    Iar răspunsul lui a fost „da”, când orice ageamiu din pub ştia că de fapt e „nu”. Nu cu Barça, nu pe Camp Nou, şi în nici un caz nu era Arsenal echipa care să facă asta. Ultimul meci fără gol primit al tunarilor în deplasare în Liga Campionilor datează din noiembrie 2007, intr-o grupa cu Steaua și Slavia Praga. Or, să crezi că următorul clean-sheet o să vină tocmai cu Barça pe Camp Nou, e nebunie curată.

    După primele 20 de minute, când mi-am dat seama că Arsenal a venit să parcheze autobuzul, mi-am dat seama ca e o tactica suicidală. Ca un bătăuş de maidan în faţă unui boxer de categorie grea, Arsenal a băgat bărbia în piept şi a aşteptat lovitura. Problema e că alţii cu bărbii mult mai tari, recte apărări mai solide, au fost trimişi la podea pe Camp Nou.

    Rubin Kazan şi mai ales Interul au rezistat anul trecut, dar italienii veneau la adăpostul celor două goluri din tur. Interul era o echipă de soldaţi hârsiți în tranşeele din Serie A, în slujba unui antrenor meticulos până la obsesie, care a venit pe Camp Nou şi a spus: „Luați mingea, eu n-am nevoie de ea!”.

    Or, ca să-şi permită să facă asta a fost nevoie de un antrenament lung de doi ani, în care înțelegerea dintre fundaşi, ieşirile la offside şi marcajul la oameni s-au calibrat perfect. Asta face ca demonstratia de fotbal blindat a Interului de anul trecut să fie aproape irepetabilă. Cum si-a închipuit Wenger că o poate imita cu alde Clichy si Koscielny, e greu de înțeles.