Oameni de onoare

De când mă ştiu îmi plac filmele cu gangsteri. Am început cu clasicele: cu tăiatul usturoiului cu lama de ras în Goodfellas, cu Donnie care nu voia să se descalţe în restauranul japonez şi toate cele. Dintre toate, cel mai aproape de suflet mi-e „A Bronx Tale”, un film din care am învăţat mai multe decât din tot liceul. Now youse can’€™t leave!

Cu clasicele văzute şi răsvazute, i-am dat mai departe cu Boardwalk Empire, cu Mesrine, cu “Il capo dei capi” de care am aflat de la voi.

Până la urmă am ajuns să mă întreb cât de comună şi sănătoasă poate fi pasiunea asta pentru filmele despre mafie. Mare mi-a fost mirarea când am ajuns în Anglia şi am văzut în librării rafturi întregi despre Comisie, despre războiul Castellammarese şi istoria mafiei siciliene.

De ce vrea lumea să vadă filme şi să citească despre mafie? Am două piste. Unu, pentru că filmele glorifică statutul mafioţilor, fără să facă prea mare caz despre infracţiunile care l-au construit. Ne place să vedem cum chelnerii îi întind o masă pe loc lui Henry Hill, dar cui îi pasă că bacşişurile veneau din camăta luată de la negustori cinstiţi?

A două pistă ar fi că gangsterii fac ceea ce noi civilii nu ne permitem în viaţa reală. Timp de două ore trăim prin ei şi mai exorcizăm un drac sau doi. Numai eu ştiu la câţi funcţionari sictiriţi le-aş fi aplicat tratamentul lui Paulie…

Vă las cu o recomandare şi o poveste. Recomandarea e un eseu superb scris, nota bene, în 1948:

Thrown into the crowd without background or advantages, with only those ambiguous skills which the rest of us – the real people of the real city – €”can only pretend to have, the gangster is required to make his way, to make his life and impose it on others. Usually, when we come upon him, he has already made his choice or the choice has already been made for him, it doesn’t matter which: we are not permitted to ask whether at some point he could have chosen to be something else than what he is.

Povestea e o anecdotă despre ce înseamnă să fii mafiot. Nicola Gentile, unul dintre cei mai şmecheri mafioţi sicilieni din New York-ul anilor ’20, i-a răspuns unui tânăr jurnalist la întrebarea asta:

Duttureddu (profesoraşule), dacă eu vin la tine neînarmat, şi tu iei un pistol, îl îndrepţi înspre mine şi îmi spui: „Cola Gentile, în genunchi!” Eu ce fac? Îngenunchez. Dar asta nu înseamnă că eşti mafiot doar pentru că l-ai pus pe Cola Gentile în genunchi. Înseamnă că eşti un cretin cu un pistol în mână.

Acuma, dacă eu, Nicola Gentile, vin la tine neînarmat, şi tu eşti şi tu neînarmat, şi îţi spun: „Duttureddu, vezi tu, am o problemă. Tre’ să te rog să te pui în genunchi”. Tu mă întrebi de ce. Eu îţi explic şi reuşesc să te conving să stai în genunchi. Ei, asta mă face pe mine mafiot.

Dacă refuzi, eu sunt nevoit să te împuşc dar asta nu înseamnă că am câştigat: am pierdut, duttureddu.

Ziceți și voi: care, cum și de ce vă plac filmele cu mafioți?

Quiz no. 6

1. Cine a fost primul englez eliminat într-un meci pentru naționala Albionului?

2. Cine a fost primul jucător care a purtat ghete de fotbal albe?

3. Vara lui 1992 a consemnat un nou record în privința sumei de transfer. Cine e jucătorul în cauză și cât s-a plătit pe el?

4. Dupa întâlnirea cu care echipă Joe Fagan a fost atât de dezgustat de brutalitatea adversarilor încât a declarat: “I thought that at this stage, the European Cup was supposed to be about skill”?

5. Care a fost primul meci din istoria Cupei Campionilor Europeni?

6. Ce câștigător al premiului Nobel a participat la turneul de fotbal al Olimpiadei de la Londra din 1908?

Puncte de discutie dupa etapa 30

1. „The title race will be down to character and resilience” spunea Wenger după egalul cu WBA. Dacă e adevărat, şi eu cred că e, atunci băieţii lui Sir Alex au arvunit deja medaliile. Cu Johnny Evans eliminat când mai erau doar 15 minute de joc, ar fi fost prudent, ba chiar logic, din partea lui United să încerce să ţină de rezultat.

Fergie însă a pus imediat mâna pe telefon şi Bolton a fost călărită şi mai dihai ca până atunci. Jussi Jääskeläinen repinsese deja câteva şuturi bune când a respins încă o dată în faţă, de unde Berbatov a reluat cu latul în plasă. Asta e mentalitatea de învingător de care am tot vorbit până am golit-o de sens, şi Fergie are dreptate când spune că „no other club in the country has got that”.

2. Cum justifica Fernando Torres, altfel decât prin cele £50m plătite pentru el, postura de titular? Nu numai că n-a marcat, sau n-a făcut nimic remarcabil de când a venit la Chelsea, dar are mai puţine şuturi pe poartă decât are David Luiz goluri.

3. Fabio Capello i-a dat înapoi banderola de căpitan lui Terry, începând cu meciul cu Ţara Galilor. Pare un non-subiect, menit să distragă atenţia de la evoluţiile mediocre ale Angliei de după Mondial. Însă fapt e că banderola de căpitan e mai degrabă o instituţie în Anglia, decât o formalitate, cum e pe continent.

Avem două feluri de a privi lucrurile. Unu: Terry a greşit, şi-a ispăşit pedeapsa, aşa că merita înapoi banderola. Anul tecut, când scandalul cu Wayne Bridge se adăuga unui cazier şi aşa destul de lung, Terry nu era un căpitan potrivit pentru Anglia. Acum, cu o prezentă tot mai discretă în tabloide, Terry devine din nou eligibil.

Doi: să-i iei banderola lui Rio, a cărui vină nu e decât că e mai mult accidentat, e nedrept şi nu face decât să creeze confuzie:

Uncertainty over team selection is one thing, but when it spreads to procedure and issues like the captaincy, indecision automatically enters a player’s mind. And once you start to take that indecision onto the pitch, you are all over the place.

Players will often be ready to follow their manager into the trenches, even if they hate the guy, but if you think he is making mistake after mistake, then uncertainty creates doubt and he will start to lose 20-30 per cent of the dressing room.

The last thing you want in any football team is uncertainty and negativity, but that is what Capello is risking with this decision.

4. Ultimele 8 echipe din Premier League sunt înghesuite în 3 puncte, şi e absolut imposibil de anticipat cine va cădea anul asta. Risc totuşi un pronostic: Ba şi revenirea lui „Der Hammer” Hitzelsperger vor fi de ajuns că s-o salveze pe West Ham, care pare o altă echipă cu cei doi în teren.

2010/2011 – etapa 30 – discutie deschisa

Vă aştept gândurile, ranturile sau întrebările pe marginea etapei 30. Meciurile tur ale acestei etape au avut loc la sfârșitul lui septembrie, când Chelsea era pe primul loc cu un golaveraj ridicol, în timp ce Liverpool era la retrogradare. How times have changed!

Două meciuri țin capul de afiș: Man United – Bolton, sâmbătă de la 17:00 pe Digi Sport și Chelsea – Man City, duminică de la 18:00 pe Digi Sport Plus.

V-as pune la curent cu mare plăcere cu ce s-a mai întâmplat în Insulă, dar fapt e că nu s-a întâmplat mare lucru. Balotelli isn’t the sharpest tool in the shed, but that’s hardly news.

Go on, be champions!