Anglia U21 – România U21 2-1

Nu-s multe ţări în care un stadion de 27.000 de oameni se umple la un meci de tineret, dar Anglia e una dintre ele.

Ce sistem ciudat! Se ajunge mai greu la Europenele de tineret decât la Mondialele normale! România şi-a câştigat grupa având cele mai multe puncte şi cele mai multe goluri marcate dintre toate cele 51 de echipe şi cu toate astea iată-ne la baraj. Şi nu cu oricine, ci cu Anglia, semifinalistă şi finalistă la ultimele două Europene, dar care a terminat grupa în spatele Greciei.

Dacă ai fi simulat meciul de ieri în Football Manager, România termina cocoşată de goluri. Doar Anglia venea cu Henderson, titular săptămână de săptămână la Sunderland, Smalling, pe care Sir Alex a dat £8m, în timp ce noi defilăm cu Gardoş, care n-are nici 5 meciuri în Liga 1.

Fără titularii din preliminarii, Mihai Costea şi Liviu Ganea, Săndoi a jucat un 4-1-4-1 negativ, România păstrând mai mereu 7 oameni în spatele mingii şi căutând contra cu mingi lungi în spatele apărării englezilor. În prima repriză am reuşit să ţinem echipa scurtă şi i-am frustrat pe englezi apărându-ne disciplinat. Fielding n-a avut de scos prea multe mingi, deşi Torje a bifat o bară fix înainte de pauză.

Angliei i-a lipsit creativitatea, i-a lipsit scânteia la mijloc. Wilshere a fost anonim pentru că Stuart Pearce l-a irosit jucându-l multe prea sus, chiar în spatele lui Welbeck. În retur am scăpat de puştiul lui Arsenal, Capello oprindu-l în naţionala mare pentru meciul cu Muntenegru de pe Wembley de marţi.

În primele 15 minute de după pauză, Anglia ne-a înghesuit bine de tot. La un corner al gazdelor, Lung boxează mai mult înalt decât departe, Henderson prinde un voleu din marginea careului, Lung vede târziu balonul şi nu mai are timp să se culce destul de repede. 1-0 şi tot efortul colectiv de a închide spaţiile fusese anulat.

Într-un moment când începeam să uităm cum arată careul advers, Gardoş cară mingea cu el mai bine de 50m, îl serveşte pe Hora în flancul drept care centrează din prima. Mingea e deviată de Bertrand, fundaşul care venise să blocheze şi se duce cu mult noroc în plasă, pe lângă portarul Fielding, care plecase pe centrare.

1-1 ar fi fost un scor cu adevărat flatant faţă de ce am jucat, dar n-am reuşit să ţinem de el. La un corner al englezilor, Sturridge îl trage discret de tricou pe Găman ajutându-l să cadă, recentrează în faţa porţii, de unde Smalling reia nestigherit.

S-a terminat 2-1 şi calificarea se joacă marţi la Botoşani. Nu promit,dar mă bate un gând să mă duc la meci.

Anglia defileaza in preliminarii

Poate Jamie Redknapp avea dreptate: Albionului i-ar trebui o echipă pentru preliminarii și alta pentru turneele finale

În avancronici, Elveţia era echipa care mai avea un pic şi bifa zece ore fără gol primit la Mondiale, echipă care bătuse campiona lumii în iunie. În iarbă, Elveţia n-a luat piuitul nimănui, înghesuind defetist două linii de câte patru în faţa porţii, cam ce face West Brom când vine la Londra.

Cu şase puncte luate Bulgariei şi Elveţiei, şi nu oricum, ci după două jocuri controlate autoritar de englezi, te-ai fi aşteptat ca reputaţia lui Capello să fi fost reabilitată, deciziile curioase din vară – date uitării. În fapt, debutul entuziasmant al noii campanii pune din nou reflectorul chibiţilor şi presei asupra deciziilor italianului din vară. Se impun câteva întrebări:

De ce a fost lăsat pe bancă Joe Hart? Devine din ce în ce mai clar că portarul lui City este, vorba englezului, every bit the finished article. E tânăr, dar copt. Are reflex, are curaj şi nu greşeşte nici dacă-i pui pistolul la tâmplă. Decizia lui Capello de a merge întâi pe mâna lui Rob Green, goalkeeper mediocru de echipă care se bate la retrogradare, şi apoi pe mâna lui Jamo, care n-a reuşit să mai prindă un contract în prima ligă, e indefensibilă.

Ce o fi căutat Sean Wright-Phillips în avionul către Africa de Sud când Theo Walcott şi Adam Johnson erau disponibili? Johnson, care a intrat pe parcurs şi a marcat în ambele meciuri, a părut atât de confortabil pe scena internaţională încât ai fi zis că bate suta de selecţii. Tehnic şi intelligent în mişcare, era pur şi simplu din acelaşi film cu toată lumea şi probabil că a făcut destule că să-şi câştige postul de aripă dreapta pentru restul preliminariilor.

De ce a fost irosit Gerrard în stânga doi ani de zile, o poziţie care a mărturisit că îi vine peste mână, când îl ai pe Milner care e croit pentru flancul stâng? Vă zic eu de ce: ca să le faci loc şi lui Barry şi lui Lampard în echipă. Ei bine, cu Lamps accidentat, Gerrard a revenit în centru alături de Barry, cei doi complementându-se atât de bine încât până şi Capello trebuie să se fi întrebat ceea ce fanii se întreabă de ani buni: ce aduce Lampard naţionalei de are garantat locul în echipă?

De ce a jucat vârf împins Rooney în Africa de Sud, de vreme ce în preliminarii impresionase ca vârf retras, atât de periculos când coboară să-şi ia mingi şi dislocă din defensivă fundaşul central care-l marchează? Rooney a revenit pe aceeasta poziţie ceva mai retrasă fiind elogiat atât de Capello cât şi de Stevie G şi reuşind să marcheze din nou pentru naţională după 11 meciuri. Nu strică nici faptul că are o chimie mult mai bună cu Defoe decât cu Heskey.

Când pui cap la cap toate întrebările astea, începi să priveşti înapoi cu mânie, să te întrebi ce-ar fi fost dacă, şi asta nu mai serveşte la nimic acum. Capello pare să ştie la fel de bine ca oricine unde s-a greşit, şi a demonstrat că e îndeajuns de flexibil pentru a îndrepta greşelile făcute în Africa de Sud.

Urmează Muntenegru pe 12 octombrie pe Wembley, însă pe baza a ce-am văzut până acum Anglia e deja calificată la Europene.

Jamie Carragher: “Fuck it! It’s only England”

Apropo de Liverpool, iată ce scria Carra în autobiografia sa în urmă cu trei ani, când era convins că jucase ultimul meci la națională:

Sitting on the England coach as it prepared to drive us away from the World Cup in Germany, I received a text message.

“Fuck it! It’s only England”. I’d just missed a penalty in the quarter-final shoot-out against Portugal. Around me were the tear-stained faces of under-performing superstars.

England’s so-called golden generation had failed. Again.

An eerie depression escorted us on the short trip back to the hotel, but as I stared at my phone and considered the implications of the comforting note, I didn’t feel the same emptiness I sensed in others.

There’s no such concept as ‘only England’ to most footballers, including many of my best friends.

Representing your country is the ultimate honour, especially in the World Cup.

Not to me. Did I care we’d gone out of the tournament? Of course I did. Passionately.

Did I feel upset about my part in the defeat? Yes. I was devastated to miss a penalty of such importance. Had I really given my all for my country? Without question.

I’ve never given less than 100 per cent in any game.

Despite this, whenever I returned home from disappointing England experiences one unshakeable, overriding thought pushed itself to the forefront of my mind, no matter how much the rest of the nation mourned. “At least it wasn’t Liverpool,” I’d repeat to myself, over and over.

The text messages of consolation I received on the coach included one from Kenny Dalglish. “I would rather miss for England than LFC,” I wrote back.

I confess: defeats wearing an England shirt never hurt me in the same way as losing with my club. I wasn’t uncaring or indifferent, I simply didn’t put England’s fortunes at the top of my priority list. Losing felt like a disappointment rather than a calamity.

The Liver Bird mauled the Three Lions in the fight for my loyalties. I’m not saying that’s right or wrong, it’s just how it is. You can’t make yourself feel more passionate if the feelings aren’t there. That doesn’t make me feel guilty.

If people want to condemn me and say I’m unpatriotic, so be it.

Anglia invinge dar nu convinge

Meciul cu Mexic îi va fi adus lui Capello mai multe întrebări decât răspunsuri

3-1 pare un rezultat liniştitor dar jocul Angliei, mai ales în prima repriză, îi va da de gândit lui Capello. Mexicul a avut 23 de şuturi şi un procentaj al paselor reuşite de 88%, în timp ce Anglia a şutat doar de 8 ori şi a avut un procentaj al paselor de doar 77%. Anglia a avut probleme mari în a păstra posesia, şi, mai îngrijorător, în a recupera balonul după ce îl pierde. Era clar că absenţa din primul XI a contingentului Chelsea (Terry, Ashley Cole, Lampard) o să se simtă, dar ca circulaţie a balonului, Anglia a părut o echipă închegată cu o oră înainte de meci, nu una care se antrenează de o săptămână în Austria.

Prima repriza a fost una nedreaptă faţă de Mexic, care deşi a dictat autoritar ritmul jocului, a intrat la vestiare condusă. Anglia n-a jucat mai nimic, dar a marcat de două ori din faze fixe prin King şi Crouch, goluri venite din centrările excelente ale lui Gerrard. Viteza şi mişcarea aripilor mexicane, Vela şi Giovani Dos Santos, a dat multe bătăi de cap cuplului de fundaşi centrali Rio -€“ King, care parut vulnerabil in multe momente. Vela a scăpat de două ori singur cu Green, dar portarul lui West Ham a avut două reflexe uimitoare. Imediat după pauză, Glen Johnson a luat o minge din flanc, a pătruns în mijloc şi a trimis o acoladă cu stângul din afara careului la care portarul Mexicului n-a mai putut ajunge. Gerrard a făcut schimb de locuri cu Milner şi Anglia a funcţionat mai bine după această mutare, dar partida s-a terminat 3-1.

Câştigători: Green, Gerrard, Johnson. Pierzători: King, Milner. Carrick a jucat catastrofal şi probabil că acest meci îl va costa locul în avion, Huddlestone n-a impresionat dar oricum, a fost mult mai stăpân pe situație. Aproape tot angrenajul Angliei pare acum să depindă de recuperarea lui Gareth Barry a cărui lipsă s-a simţit teribil.

Se adună argumentele pentru un sistem cu un singur vârf. Anglia nu are un al doilea atacant de calitate, şi oricum sistemul actual obligă aproape toţi jucători de la mijloc în sus să joace altceva decât la club. Gerrard în special pare irosit în stânga şi s-ar putea să-l vedem în spatele lui Rooney în următorul amical, cu Japonia. Capello a subliniat că preferă să joace cu două vârfuri, dar prestaţia dezamăgitoare de ieri îndeamnă la flexibilitate.

Anglia: Green (Hart 46), Glen Johnson, Ferdinand (Carragher 46), King, Baines, Walcott (Lennon 77), Gerrard, Carrick (Huddlestone 61), Milner (Adam Johnson 85), Crouch (Defoe 46), Rooney.

Lotul largit al Angliei pentru Cupa Mondiala

Capello a anunţat azi lotul provizoriu de 30 de jucători pentru Africa de Sud, din care urmează să fie aleşi cei 23 care vor fi în avion, după meciurile amicale cu Mexic şi Japonia. Surprinde uşor prezenţa lui Carra, pe care am anticipat-o totuşi vineri, a lui Scott Parker, a lui Bent în dauna lui Bobby Zamora, a lui Joe Cole care nu mai fusese chemat din septembrie 2008, şi a doi jucători aflaţi la prima convocare: Adam Johnson şi Michael Dawson.

Printre candidaţii despre care presa a vorbit şi nu se află pe listă sunt: Phil Jagielka, Gary Neville, Stewart Downing, Gabriel Agbonlahor, Ashley Young and Carlton Cole.

Portari: Joe Hart, David James, Robert Green.

Fundaşi: Leighton Baines, Jamie Carragher, Ashley Cole, Michael Dawson, Rio Ferdinand, Glen Johnson, Ledley King, John Terry, Matthew Upson, Stephen Warnock.

Mijlocaşi: Gareth Barry, Michael Carrick, Joe Cole, Steven Gerrard, Tom Huddlestone, Adam Johnson, Frank Lampard, Aaron Lennon, James Milner, Scott Parker, Theo Walcott, Shaun Wright-Phillips.

Atacanţi: Darren Bent, Peter Crouch, Jermain Defoe, Emile Heskey, Wayne Rooney.

Cealaltă poveste care a aprins presa britanică azi e implicarea lui Capello într-un joc de fantasy foobtall online. Capello urma să acorde un punctaj inclusiv propriilor jucători, la doar două ore după terminarea meciului. Cum ar fi fost să-l vedem pe Rooney ratând un penalty decisiv doar ca să fie pedepsit de italian imediat după meci cu un punctaj jenant? O gafă de PR aproape neverosimilă din partea lui Capello, foarte atent până acum la acest capitol, care evident a fost obligat de FA să îşi amâne participarea la acest proiect până după Mondial.