După trei săptămâni petrecute în emisfera sudică, reîntâlnirea cu iarna a fost dureroasă. Dar Spurs merită sacrificiul, mai ales în cel mai bun campionat de la dubla din ’61 încoace. Sau cel puțin asta era până la meciul cu Stoke. Așadar, înarmat cu 3 layere de îmbrăcăminți (ce aveam eu să cred că va fi arhisuficient) plus geacă, m-am îndreptat cu optimism spre White Hart Lane.
De la ultimul meci văzut, umilința cu City din august, timpul n-a stat pe loc în Londra și am redescoperit ce bine e să ajungi direct cu metroul la Seven Sisters după doi ani de engineering works din weekenduri. Așa încât am ajuns prea devreme și am luat-o frumos la pas spre stadion (vreo 20 de minute de mers în ritm susținut). Un drum spectaculos dacă-ți plac, vorba lui Arghezi, „mucigaiurile”. Tottenham nu are nimic de-a face cu Londra cea pe care o știe orice turist umblat prin Bond Street, Canary Wharf, Sloan Square sau Kensington, e o zonă lugubră, cu o lume pestriță, o arhitectură oribilă și înțesată de magazine de cartier unde se vând de toate de la ligheane până la DVD-uri furate, sau „all cloths 1 pound”.
Se fac eforturi susținute începând din anii ’80, de la celebra revoltă din Broadwater Farm, de a aduce Haringey-ul la un nivel cât de cât decent, însă nimic notabil. Nu e probabil de mirare că Tottenham a dat semnalul riot-urilor din august. În prezent, speranțele se leagă de clubul de fotbal care poate aduce cel mai mare proiect pe care l-a văzut vreodată această zonă: Northumberland Park, stadionul de 56 de mii de locuri și împreună cu el cel mai mare Sainsbury din zona de nord, un hotel de 4 stele și ceva blocuri moderne ce pot spori efectul de „gentrificare”.
Deocamdată mingea e în terenul lui Boris (primarul Londrei) – ar fi ceva șanse ca proiectul să prindă contur cu un sprijin public de £40-50m. Până atunci Spurs se implică în programe locale, pentru a creea mai multe oportunități în special tinerilor din NIEET (Not In Employment, Education or Training); printre altele clubul oferă și burse pentru studenții dornici de a se specializa în programele de „fotbal în folosul comunitatii”. Sigur, nu e neglijată nici latura socială, suport pentru traderii locali si public housea-uri. Asta e un alt domeniu la care fotbalul englez excelează și anume implicarea activă în viața comunităților, probabil un exemplu singular în fotbalul european.
Ajuns aproape de stadion privirea mi-a fost atrasă de un anunț interesant:
O inițiativă „igienică” a MinistryofToiletRolls.co.uk, o hârtie de o calitate foarte bună înțeleg 🙂
Trecut pe lângă Bell and Hare, pubul în care se „adapă” season ticket holderii înaintea meciurilor:
și ajuns într-un final la stadion, aproape înghețat.
Cumpărăturile tradiționale de la Superstore au căpătat mai degrabă un iz de urgență: încă un hanorac de pus pe sub tricoul Spurs (al 5-lea layer) și un fes 100% cotton cu emblema clubului (nu obișnuiesc să port dar situațiile disperate necesită măsuri disperate).
Așa am căpătat curaj să merg mai departe, trecut pe lângă intrarea principală, destul de goală la ora aia:
și locul denumit pompos Plaza
Am testat noii cârnați (citisem pe forum că sunt remarcabili). My word, sunt chiar buni, mai buni decât cei de pe Allianz Arenă, ca să compar cu un nume de referință pe harta cârnatului fotbalistic.
Apoi am intrat frumos la căldurică (vorba vine, un frig pătrunzător și sub tribune). Am luat un ceai fierbinte în vreme ce urmăream golurile de la Spurs-Chelsea de acum 3 ani, acel 4-4 de senzație cu Keane egalând fabulos printr-un curling shot și Cudicini scoțând în ultimele secunde capul lui Berba, pe care oricine și-ar fi pus mortgage-ul că va fi 5-4. Urcat apoi în tribună, destul de goală cu jumătate de oră înainte de start:
Jucătorii erau la incalzire:
Iar cameramanul era în poziție:
Arunc un ochi pe echipe și ceva nu se leagă: Sandro și Parker împreună. Cine nu joacă, Modric? Nu, e sigur în teren, l-am văzut cu ochii mei. Lennon, nope, a fost al doilea pe foaie, VDV trimitea bezele galeriei… ooops, îngheț și mai mult: Bale! Nici urmă de galez. Vecinul de scaun îmi confirmă că nici el, nici Defoe nu sunt pe foaie. Dar, adaugă el, joacă The King. Ar trebui să fie suficient, n-am pierdut de vreo 20 și ceva de meciuri în care a jucat Ledley, cu el în teren avem un procentaj uluitor de aproape 70% meciuri câștigate.
Și gata, începe meciul!
După cum începuse mă gândeam că se va pune doar problema scorului, cu un Lennon în vervă, Adebayor cu chef, Sandro și Parker recuperând tot la mijloc. Tribuna se ridica în picioare crezând că a fost gol la șutul lui BAE, scos în extremis de… VDV. Apoi o cursă Lennon, însă din nou… the final ball. Can’t cross for his life!
Dar nu contează, atacăm în valuri cum ar spune un clișeu, dar… Lennon out! După 20 de minute, intră Pav, de care am aflat cu ocazia asta că încă mai e la echipă. 🙂 Și care a avut un record fabulos, a greșit absolut toate preluările și pasele până prin minutul 60. 100% record of giving the ball away. Shocking.
După ieșirea lui Azza, ne-am blocat, lipsa planului B o veche poveste. Noroc că Sunderlandul lui Martin O’Neill nu e o e echipă serioasă, însă Chelsea ne-ar fi taxat zdravăn. E din ce în ce mai frig, mă felicit pentru ideea cu fesul, 0-0 la pauză și deja aveam o față lungă cât o zi de post gândindu-mă dacă e iarăși one of those days. Și începutul reprizei secunde nu avea să schimbe nimic, dintr-o dată ne-am trezit dominați oarecum de subțirea echipă din nord est.
Frustrările tribunei au crescut, reproșurile au devenit din ce în ce mai vocale până când s-a petrecut unul din acele evenimente ciudate. Dintr-o dată publicul simte că jocul nu merge, Come On You Spurs se strigă din toți rărunchii, Parker recuperează, tribunele se ridică în picioare împingând mingea invizibil spre poartă, apare VDV cu o pasă fină și deja nu mai apuc să văd întrucât toți sunt cu mâinile în sus dar intuiesc că s-a marcat. Pav! Cine altcineva decât cel mai useless jucător. All is forgiven dintr-o dată, de la “Pav you’re shit” la “SuperPav”. 🙂
Ade scapă singur, trimite neglijent, portarul lui Sunderland scoate și agonizant Modric trimite peste cu poartă goală, o ratare mai mare decât cea a lui Torres. Și toată lumea cade deznădăjduită în scaune. Nimic până la final în afară de un joc arsenalesque, în care se evită șutul și se încearcă pasa perfectă în careu, fără emoții în schimb în defensivă. Și Bendtner huiduit cu putere.
1-0 care nu prea spune povestea din teren, însă putea fi foarte lejer one of those days. În schimb, a fost one of those games we needed to win ca să continui în clișee.
Unlikely hero? Pav. Nimic de adăugat. Un gol și în rest… rubbishness at its best.
The maestro? VDV. A ieșit la rampă în cea de-a doau repriză cu o gamă de pase variate, nu e deloc timid în a încerca pase de 30-40m sau de-a lungul terenului, a alergat cum nu l-am văzut niciodată.
The unsung hero? Ledley. Chiar și in one knee he’s better than John Terry. Incredibil simțul tactic care face să nu mai fie nevoie să alergi. Hansen spune de mii de ori: good defending is all about positioning, Ledley e un maestru în artă poziționării în teren. Frustrantă cariera lui, probabil cel mai bun apărător englez dacă ar fi putut juca și antrena.
The bad? Înclin spre BAE și Modric. Benny m-a scos din sărite prin indolența iar croatul a avut o zi foarte slabă.
Am plecat în sfârșit fericit de pe WHL după multă vreme. Parcă nu mai era nici așa frig, m-am strecurat prin grămada veselă cu strigătul vânzătorului de role răsunându-mi încă în urechi: “No respect to the Arsenal, buy your toilet rolls here”
Merry Christmas și de la Spurs:
