Abia începuse repriza a doua și suporterii lui Rovers își intraseră în voce. Tare frumos sună “Go Ro-vers!” Cu un “Go” solid ca un strigat de lupta, un “Ro” putin prelungit si un “vers” rostogolindu-se ca o lovitură de ciocan. Mă treceau fiori pe șira spinării ori de câte ori o minge lungă era aruncată spre careul lui Tottenham sau Hoilett pleca într-o cursă bezmetică. Un gol căzut acum în poarta lui Friedel ar fi fost decisiv.
Dar suporterii lui Spurs au găsit răspunsul pe măsură. Un “Yids! Yids! Yids!” ca bătaia unui cord uriaș. Minunat sună! Avea ceva implacabil în el, simțeai că o să înceteze doar când se marchează. Cele două cântece formau o polifonie minunată care complementa perfect jocul de pe teren. Aș putut sta acolo ore întregi ascultând și tot nu m-aș fi săturat. Așteptasem zeci de ani să ajung la un meci în Anglia și nimic nu putea fi mai plăcut!
La un moment dat, după vreo 5 minute de magie a cântecelor, mingea a ajuns în față lui Van der Vart după o deviere involuntară a lui Assou Ekotto. Rafa a prins un șut din prima care s-a arcuit superb și l-a depășit pe Robinson, care a făcut un meci foarte bun. Nu se putea găsi un șut mai demn să întrerupă duelul vocal al galeriilor.
Fanii lui Spurs s-au lansat apoi într-un “When the Spurs Go Marching In” triumfător. Cei ai lui Rovers au mai avut câteva reveniri, dar Go Ro-vers suna mai mult ca o tânguire disperată. Am tremurat totuși pentru un rezultat care putea fi mai clar după cele două șerpuiri magice ale lui Modric soldate cu suture respinse de Robinson. Dar și pentru că Spurs nu prea are apărare.
După meci o mare parte din galeria lui Blackburn a rămas în stadion și a început să scandeze împotriva managerului Kean. Și au scos la iveală câteva pancarte pregătite dinainte cu un mesaj general clar “Kean Out!”. Totul era în regulă până când organizatorii s-au hotărât să dea drumul la muzică în stația de amplificare a stadionului. Asta i-a înfuriat pe suporteri care au început să strige și mai tare. Suporterii lui Tottenham care au tăcut frumos când au început protestele, deși se pregăteau să plece, s-au oprit să dea o mână de ajutor în a învinge stația de amplificare strigând “Kean out! They say they want Kean out! Kean out!” A fost un moment de clasă.
Mulțumiri lui Romi pentru că și-a luat din timp ca să ne povestească cum a trăit primul meci în Anglia.