Vă aştept gândurile, ranturile sau întrebările pe marginea etapei a doișpea, care se încheie mâine cu derbyul mancunian. Our very own Valmir va fi acolo, și îl așteptăm cu o corespondență de „cetățean”.
In other news, Man U e decimată de gripă, Drogba are malarie iar Chelsea se gândește să se mute la Earl’s Court.
Să ne aerisim cu pic de baschet, zic. N-am fost niciodată un mare fan, în sensul că nu mă trezeam la 4 dimineaţa să văd All Star Game-urile când eram mic. Dar de când NBA-ul s-a mutat pe Digi, nu o dată am adormit uitându-mă la baschet după o sesiune lungă de poker.
Din când în când, prindeam câte un meci al lui Cleveland. Jocul lor era uimitor de simplu: pas-pas-pas-LeBron-coş. Over and over again. Era aproape caraghios să vezi acelaşi tipar de joc indefensibil. O dată ce mingea era la LeBron James, ştiai că e coş. Pur şi simplu nu puteai să te atingi de el.
Trebuie spus că LeBron e născut şi crescut în Ohio, draftat de Cavaliers la 18 ani. Între timp omul a devenit o insitutie la Cleveland, cum e Stevie G la Liverpool, să zicem. Ei, acum imaginaţi-vă că Gerrard semnează cu Chelsea, pentru că are mai mari şanse să ia un titlu acolo. Şi nu oricum, ci cu un tărăboi mare şi de prost gust pe o televiziune naţională. Exact asta a făcut LeBron în vară.
A plecat din oraşul care-l canonizase, un oraş poluat, cu mulţi şomeri, care-şi făcuse din echipa de baschet o supapă pentru complexul de inferioritate. Nici o echipă din Cleveland nu mai câştigase un trofeu din 1964 încoace şi LeBron era omul pe care toată lumea îl aştepta să rupă blestemul.
Dar el, plictisit de mediocritatea colegilor de echipă, s-a dus pe plajă la Miami, unde va juca cu Dwyane Wade şi Chris Bosh. Cum spuneam, nu atât plecarea, cât felul în care a ales să plece i-a deranjat pe fani. LeBron şi-a anunţat decizia în prime-time la ESPN, într-o emisiune mult trâmbiţată în disperarea după rating.
“One thing I didn’t want to do was make an emoţional decision. I wanted to do what’s best for LeBron James and to do what makes LeBron James happy.”
Te mai miri că fanii i-au ars tricoul în centrul oraşului şi i-au vandalizat posterele?
Proprietarul echipei Cleveland Cavaliers a trimis fanilor o scrisoare deschisă în care a ţinut să le promită că:
“I PERSONALLY GUARANTEE THAT THE CLEVELAND CAVALIERS WILL WIN AN NBA CHAMPIONSHIP BEFORE THE SELF-TITLED FORMER ‘KING’ WINS ONE”
Unde vreau să ajung? Acum o săptămână, Nike a făcut unul din rarii paşi strâmbi în advertising.
Replica venită din Cleveland a pedepsit însă ipocrizia lui LeBron şi a băieţilor care-l încalţă:
Circulă un trend pe twitter în ultimele săptămâni, de a face cronici de meci în doar trei cuvinte. Pentru cine n-a văzut meciul de ieri, asta e tot ce trebuie să ştiţi: Fernando bloody Torres.
Torres a alungat pentru 90 de minute fantoma apatiei şi accidentărilor, cu două execuţii speciale care îl duc la 44 de goluri în 47 de meciuri pe Anfield.
A fost o evoluţie clasic Fulham-ească a gazdelor, Woy încăpăţânându-se să facă arhaicul 4-4-2 să funcţioneze pe Anfield. Abia revenit, Kuyt a jucat în spatele lui Torres, poziţie în care travaliul lui e mult mai eficient. În flancul drept a fost sacrificat oarecum Meireles, care e plimbat pe toate poziţiile de la mijloc de când a venit la Liverpool. Martin Kelly i-a luat locul lui Glen Johnson ca fundaş dreapta şi nu-s sigur că acesta din urmă va intra automat în echipă la revenire.
Spuneam că Liverpool a semănat mult cu Fulhamul din sezonul trecut. O strategie simplă, nesofisticată, construită pe disciplina jucătorilor de a se achita de câteva sarcini simple. Energia şi dârzenia lui Gerrard şi Lucas i-au permis lui Liverpool să controleze mijlocul.
Lucas Leiva, în special, a făcut alunecări şi a întrerupt atacuri cu îndârjeala unui buldog. Nu ştiu ce a făcut cu închizătorul firav şi anonim din sezoanele trecute, dar încep să înţeleg de ce a devenit titular în naţionala lui Mano Menezes. Şi apropo de twitter, iată un tweet amuzant de după meci pus pe contul lui inventat:
Remember the fucking name. Lucas Pezzini Leiva. Lets see who calls me the Milkybar Kid now, eh?! I’m a midfield dragon.
Liverpool n-a creat mare lucru în afară de golurile lui Torres, dar nici n-a fost nevoie, pentru că Chelsea a fost abominabilă. În prima repriză „albaștrii” pur şi simplu n-au contat. Cum ar spune Mick Mccarthy: zip, diddly, zero, zilch. Cosmin avea dreptate – de pe vremea lui Scolari Chelsea n-a mai făcut o repriză atât de abjectă.
Fără Lamps, Essien şi Drogba, Chelsea a părut o echipă oarecare. Ancelotti a fost nevoit să compună un mijloc din Mikel, Zhirkov şi Ramires, care împreună au 0 goluri marcate în campionat. Ramires a făcut 45 de minute de coşmar şi e greu de înţeles cum a prins şi repriza secundă. Iar Zhirkov, ce nevoie mai ai de Zhirkov când îi ai deja pe Ashley Cole şi Malouda în stânga?
Drogba, cu toată febra lui, a intrat la pauză şi a provocat tensiuni în careul advers, dar Liverpool a ştiut să stea la cutie şi să-şi conserve rezultatul.
Oricât aş încerca, nu reuşesc să-mi imaginez un scenariu în care lui Chelsea să-i scape titlul. Arsenal n-are cum să-l ia, nu când pierde acasă cu două nou-promovate. Man U e la 2 puncte, dar dacă te chinui în halul asta cu Wolves cam ce te aştepţi să se întâmple miercuri cu City? Iar City e o colecţie de abţibilduri scumpe cu fotbalişti, nu o echipă.
Cu toate astea, Chelsea n-a marcat în nici una din deplsasarile complicate din sezonul ăsta, cu Villa, Man City şi acum Liverpool. Hai să aşteptăm Crăciunul, şi mai vedem atunci…
Sursa foto: guardian.co.uk
Vă aştept gândurile, ranturile sau întrebările pe marginea etapei a unșpea, care se termină pe Anfield cu Liverpool – Chelsea.
In uvertura etapei, s-au jucat ieri meciurile din prima rundă a FA Cup. FC United a bătut pe Rochdale, o echipă care joaca cu patru divizii mai sus, cu un gol controversat în minutul 94, și dacă va câștiga și următorul meci o va întâlni pe Man United în runda a treia, ceea ce ar fi de-a dreptul fabulos. You couldn’t have scripted it better!
Jonathan Wilson, The Guardian:
He has worked in numerous countries and has an air of obvious cosmopolitanism. He is intelligent and good-humoured, even outside his first language. He believes football is about passing and movement. He prefers to develop his own players than buy them off the shelf. He has overseen his club’s move to a fine new stadium. He has railed against over-physicality in the game and is without a key midfielder after a horrific broken leg. And, despite quibbles over a lack of overt success, he is as secure in his job as it’s possible for any football manager to be. Mircea Lucescu has a lot in common with Arsène Wenger.