Eviscerarea Campionilor Angliei

Un articol scris de Filotas

Au ajuns în iarbă mestecând scuipatul între fălci, umplându-și plămânii cu aer proaspăt, fredonând în minte ceva melodii reci, de iarnă moartă. Au privirea untoasă, de rechini cu colți bătrâni și mișcarea apatică a demiurgului care știe facerea lumii și se dezbracă încet de haină pentru a scuipa în palme și a începe lucrul.

Sunt 11 și în față lor sunt alți 11. E un început de depresie în felul în care știi cum se vor întâmplă lucrurile. O mecanică de măcelar, ce prinde animalul tremurat, îl trage pe tejghea, îl mângâie, îl privește în ochi înainte să ridice bardă. Iar animalul tăiat nu știe. El se mișcă în felul lui, cu inima lui, cu tremuratul bărbiei.

Așa că acum iarba miroase a frică. Campioana Angliei, adusă aici pe un altar improvizat, mângâiată înainte de sacrificiu. Cu mâna pe trăgaci, și cu trăgaciul în buzunarul de la piept, măcelarul fluieră, în timp ce își privește prada, cu smerenie și cu respect. Măcelarul făcut din 11 oameni, care respiră unul lângă altul. Pregătesc toți pe Campioana Angliei, o îmbrăca în panglici de pase, o descânta și o dezbracă. Cu respect și cu furie, ca orice viață. Ritualul e încet, iar căprioara zburdă, neștiută și neștiind. O privește în ochi. E ceva senin acolo, totul zace undeva la sfârșit, când totul s-a terminat, măcelarul se șterge de sânge pe sorțul de piele, își dă cu apa rece pe degetele noduroase, își aprinde o țigară și se pune pe prispă, lângă trupul mort al Campioanei Angliei, reintrat în circuitul naturii. Fredonând și mestecând tutun, mulțumit și recunoscător prăzii.

Dar sfârșitul încă nu a ajuns. În marea ordine a lucrurilor, viața încă pulsează în burta leviatanului, Campioana Angliei încă strigă să iasă afară, protonii și electronii încă aleargă unii după alții în chiote de pressing rotund. Încă e speranța, încă e culoare. Încă e, atâta timp cât nu mai e. Și se oprește. E momentul în care pendulul a ajuns tăcerea, și Campioana Angliei stă și privește. Și barda cade ușor, metodic, frângând carne și oase și oameni mari.

Măcelarul se ghemuie în mintea lui, știind că ieri a fost el pradă, iar azi gustă din singurătatea pomului. Și mâine un leviatan și mai mare, și mai hulpav îl va primi în burta lui, unde se va zbate, în chipul și cu straiele curate ale Campioanei Angliei. Știe și râde, seară e frumoasă, cercul s-a închis, altul se întrupă.

Comparatie pronosticuri campioană si calificate CL

Au mai rămas 6 intarziați din cei 36 de participanți la etapa 1. Incă se mai poate participa la etapa 2 completatând formularul online.

Inainte de inceperea campionatului așa s-a votat pentru campioană:
campioana-e1

Manchester City 15, Manchester United 11, Liverpool 5, Arsenal 3, Chelsea1, Tottenham 1.

Dupa 9 sau 10 etape

campioana-e2

Manchester City 16, Liverpool 6, Manchester United 4, Chelsea 2, Arsenal 2.

Inainte de inceperea campionatului

cl-e1

Dupa 9 sau 10 etape

cl-e2

Câteva observații:

  • Cei care o văd acum campioană pe Manchester United incă mai cred sau sunt suporteri care iși doresc?
  • United are un singur vot pentru calificarea in CL dupa 9-10 etape
  • Remarcabil pronosticul foarte strâns la calificarea in CL acum

 

Campioana se decide duminică

Știu că este foarte devreme, dar să facem un exercițiu de imaginație.

Pellegrini găsește formula magică prin care reușește anihilarea lui Hazard. Poate cu unul din mijlocașii defensivi venind în ajutorul fundașului dreapta (Zabaleta sau Sagna?). Poate cu dublaj solid făcut de fundașii centrali. Yaya Touré și Kompany continuă în nota în care au început luni. Sterling îi face lui Ivanović cam ce i-a făcut Montero. În atac, Pellegrini nimerește și combinația optimă Bony -€“ Agüero (presupun că se vor schimbă unul pe celălalt), în așa fel încât Chelsea să pluseze luni în disperare pentru Stones. Și ar mai fie nevoie și de vreo două faze de genul pătrunderii lui Costa de duminică și eliminării lui Courtois judecate pentru cetățeni. Mai sunt curios cine dintre Mangala și Diego Costa va luă primul galben sau un eventual roșu. N-ar strica nici ca Mourinho să uite jumătate din tactica pe care o știe și să se concentreze pe optimizarea rolului doctorului când sprintează în teren. Un 3-0 sec pentru City ar pune capăt luptei pentru titlu.

Ca totul să meargă bine pentru City ar mai trebui ca jucătorii lui Manchester United să continue să tragă la poartă vineri seara ca în prima etapă și Arsenal să mai capituleze încă o data în față unui adversar inferior pe hârtie.