Am bifat că văzut și eu odată Barca pe viu. Dar, fără Frenkie și Pedri, am vizionat o echipa fără strălucire, care a continuat și aici in nota acelor victorii cu1-0 cu care ne-a obișnuit anul trecut. Față de asteptarile mele a fost mult prea puțin, jocul ăsta economicos, la rezultat, nemeritând efortul de a merge la stadion.
Sa vedem în ce măsură am fost pe alături cu asteptarile…
Read more
Am fost, am văzut, multe lucruri mi-au plăcut. Chiar foarte mult. Dar, hotărârea era luata treptat de ceva timp și toate impresiile de la acest meci, oricât de plăcute, nu avea cum să mă întoarcă din calea pe care mi-am propus să o urmez. E ultimul meci pe stadionul lui Tottenham și, încet-încet, voi renunța să consider acest club drept favoritul meu.
Read more
Mergeam la genul de meci din care nu ai prea multe de câștigat, ci doar enorm de pierdut dacă nu treci mai departe. Așa că atmosferă înainte de meci nu era deloc de vacanță. Locul meu este la primul etaj al noului Main stand, lângă suporterii germani. Are avantajul ca oferă terenul de joc asa cum ne-au obisnuit transmisiunile TV: cu Kop-ul în dreapta. You’ll Never Walk Alone cântat de tot stadionul are ceva magic și nu se compară cu nimic din ce am experimentat până acum pe un stadion de fotbal. Ți se face părul măciucă și în timp ce cânți prin marea de fulare întinse îți dai seamă că te ții în brațe cu vecinii de scaun.
Primele 30 de minute ilustreaza fotbalul ofensiv imaginat de Klopp: 3 goluri în succesiune rapidă și ceea ce din tribuna pare încă vreo duzină de ocazii imense. ‘This is football’ – izbucnește Klopp după golul 3 – semn că sezonul asta Liverpool joacă fotbalul pe care-l vrea germanul. Nu îmi aduc aminte să fi văzut live un gol mai frumos decât cel de 3-0 al lui Can. Așa cum s-a văzut și la primul gol din meciul din prima etapă contra lui Watford, echipa dă dovadă de mai multă fluiditate decât anul trecut. La succesiunea rapidă de pase participă jumătate din echipă (Moreno, Wijnaldum, Mane, Firmino și Can) și suporterii sunt entuziasmați: vecinul de scaun ma îmbrățișeaza euforic și e clar pentru toată lumea că meciul e jucat si calificarea e asigurată. La pauză, un fan se întrebă mucalit dacă Coutinho ar avea loc în echipă actuală.
Repriza secunda curge mai lent, si am timp să observ mai bine sistemul 4-3-3 al lui Klopp. Am ocazia să îl văd de aproape pe Trent Alexander-Arnold, care pare să își fi câștigat locul de titular înaintea lui Clyne. E înlocuit pe final de Gomez, care nu pare la fel de comfortabil pe flanc. Salah care pare că joacă de 3 sezoane la Liverpool: vine des în sprijinul apărării și explodează periodic spre poarta adversă. Meciul se încheie și nu știu dacă omul meciului este Firmino sau Mane: Firmino a fost peste tot și a contribuit la toate cele 4 goluri, iar Mane a terorizat pur și simplu apărarea adversă tot meciul.
Un singur aspect negativ mi-a atras atenția: acel sentiment de ‘moaning’ omni-prezent în social media se simte într-o mică măsură și pe stadion: unii comentează când văd că Moreno e titular, înjură printre dinți când Lovren greșește la golul de 3-1 și devin nervoși când Mignolet nu prinde din prima o centrare înaltă cu 15 minute înainte de final. Un pic de neînțeles o asemenea atitudine și o să revin la asta într-un comentariu separat.
Ce urmează: calificarea în Champions League crește așteptările suporterilor pentru noi transferuri în ultima săptămâna. Este clar pentru toată lumea că ar mai fi nevoie de un apărător și de un înlocuitor pentru Coutinho. Cel mai probabil însă nu se va întâmpla nimic: Klopp a repetat că este mulțumit cu actualul lot și orice transfer înainte de 31 august ar avea un aer de ‘panic buy’. Grupa ușoară în care va juca Liverpool aduce de asemenea așteptări pentru fazele superioare ale Champions League.
