Alex

Time-out

By In Jurnalism

Chaps, după supradoza de fotbal care a fost Wereldbekerul, simt nevoia să iau o pauză. Prea mult 4-2-3-1 strică, şi-n luna care-a rămas până începe campionatul vreau să-mi clătesc mintea cu chestii nefotbalistice, doar cât să mi se facă dor din nou de ‘arry şi compania.

O semi-pauză de fapt, pentru că două-trei texte despre epoca de aur a fotbalului englez tot o să fie, aşa cum promisesem. Iar dacă citesc ceva bun, sigur n-o să pot să mă abţin să va fac o recomandare. Apropo, asta e una din cele mai bune bucăţi de jurnalism sportiv din 2010. Asta înseamnă să ai o presă care mai spune şi adevărul, nu doar creează vorbărie despre.

În legătură cu blogul şi unde se îndreaptă el, I’€™ll give it to you straight: i-am dat drumul în februarie pentru că o mână de oameni păreau să regrete la fel de mult ca mine închiderea blogului de pe GSP. În câteva luni el a dospit frumos, beneficiind de civilitatea şi inteligenţa voastră, celor care îl frecventati şi vă rupeţi din timp că să participaţi la discuţii. Mulţumiri!

DAR fapt e că lunile de până acum au fost mai degrabă un experiment, fiind curios să aflu „ce şi cât public mai poate avea azi plăcerea şi răbdarea de a citi în ziua de azi articole de felul ăsta”. Am petrecut câteva ore pe zi, zi de zi, documentându-mă, făcându-mi notiţe şi postând, iar acum încep să-mi dau seama că n-aş putea să păstrez cadenţa asta pe termen lung. Oricât aş vrea să fie altfel, ce fac acum e un hobby, nu un job, şi cum se întâmplă de obicei cu mofturile de tipul ăsta, life gets în the way.

Pentru sezonul care urmează o să încerc să fac cumva să păstrez calitatea blogului, acordându-i mai puţin timp. Aici am nevoie de ajutorul vostru. Vreau feedback! Spuneţi-mi ce nu vă place la blog! Problema cu diacriticele o ştiu, şi promit că o să fie mai puţine greşeli decât până acum. Altă problemă ar fi culoarea textului în Internet Explorer, care face blogul ilizibil. Încerc să rezolv şi chestia asta, dar sincer, n-aveţi absolut nici un motiv să mai folosiţi IE, Mozilla absolutely rocks. Aştept la comentarii orice fel de input constructiv, ce fel de texte aţi vrea să citiţi mai des, sau mai rar, genul ăsta de chestii.

Spania, campioana mondiala! Enhorabuena campeones!

By In Best of

Spania – Olanda a fost o finală strâmbă, care a suspendat problema calităţii, şi a înlocuit-o cu cea a dreptăţii.

Olanda a încercat să câştige unguibus et rostro, dar n-a reuşit decât să piardă urât un meci care sub lupa CNA-ului ar fi mutat după miezul nopţii pentru violenţă excesivă. La pauză deja mă intebam de când joacă Stoke în portocaliu. Vorba lui Cheloo, Olanda mi-a lăsat impresia că a venit cu bâta la un meci de şah. Încercând să nu strice finala printr-o eliminare prematură, Webb a stricat-o tocmai prin toleranţa cu care a girat agresivitatea malignă a batavilor. Cum au prins de Jong şi van Bommel minutul 90, n-am înţeles nici până acum.

Frustraţi de jocul contondent al adversarilor, spaniolii au devenit din ce în ce mai nervoşi, nereuşind să-şi găsească fluiditatea obişnuită. Spania a semănat cu o balerină ieşită la dans cu un tăietor de lemne: a încercat să-şi facă paşii dar i-a venit greu cu un partner de dans care a călcat-o mereu cu galoşii murdări de noroi. Cât despre Olanda, mi-e greu să simt compasiune pentru o echipă a cărei strategie a fost să macine oase.

Din 120 de minute de fotbal nesănătos, se desprind două faze. A fost întâi încăpăţânarea lui San Iker Casillas de a nu se culca la pământ prea devreme, de ajuns cât să devieze decisiv şutul lui Robben. Şi apoi voleul voluptuos al lui Iniesta din pasa perfectă a lui Cesc, care probabil că va galvaniza natalitatea din Spania mai ceva ca golul cu Chelsea.

Una peste alta, a câştigat echipa mai bună (a recunoscut-o şi antrenorul Olandei), echipa care a jucat cel mai bun fotbal la acest Mondial. Ibericii au răsturnat paradigma care a asociat mai bine de 50 de ani fotbalul estetic cu argintul. Spania a bătut aseară şi pentru ungurii plouaţi în ’54 la Berna, pentru totaalvoetbal-ul lui Michels şi pentru hedonismul lui Socrates.

Statistica:

– Spania a terminat meciul cu 7 jucători crescuţi la academia Barcelonei, La Masia

– incluzând şi Europeanul de acum doi ani, Spania n-a primit gol în 7 meciuri din 7 în fazele knockout

– La Liga e compusă din 77% jucători spanioli, faţă de 38% jucători englezi în Premier League şi 62% jucători nemţi în Bundesliga

Xavi despre Spania

By In World Cup

Mai văd din când în când în subsolul articolelor comentarii inepte de tipul „lăsați-ne, băi, cu Spania asta, că nu ştie decât să paseze”. Deşi cred că acest tip de ignoranţă e irecuperabilă, le recomand celor care achiesează la gogomănia asta interviul excelent cu Xavi din El Pais.

Xavi explică cât de dificil e să joci aşa cum o face Spania, când adeversarul nu-ţi dă „ni un metro ni un segundo”. Cu majoritatea echipelor de la Mondial mergând pe sistemul cu cinci mijlocaşi şi pivot dublu, spaţiile din zona mediană, culoarele pentru pase aproape că au dispărut de tot. Xavi crede că asta face Spania atât de puternică, abilitatea de a găsi spaţii acolo unde nu sunt. Zice, şi tind să-i dau dreptate, că cine-şi închipuia că Spania o să câştige toate meciurile cu 3-0 nu ştie fotbal. În crunta bătălie pentru fiecare metru de teren, dvd-urile cu jocurile Spaniei au fost analizate până când s-au topit. Toţi fundaşii au învăţat pelopina, de asta nici n-a avut şansa s-o facă.

Iar citatul din Marcelo Bielsa e atât de bun încât nu vreau să-l stric traducându-l. Dar sunt sigur că-l înţelegeţi:

„Una cosa es la técnica y otra el talento. Meter una pelota al espacio depende solo de la técnica. Cualquiera puede dar el pase. Tener la visión de hacerlo en el momento justo, con la velocidad y el efecto necesario, precisa del talento. Yo mismo puedo dar un buen pase. Pero en un partido intenso, con la marca encima y sin tiempo para pensar, dar un buen pase es de elegidos. Por eso yo me llamo Bielsa y Bochini se llama Bochini”.