Concluzii după finală din perspectiva unui suporter Liverpool

Câteva concluzii la câteva zile după finala Champions League, din perspectiva unui suporter Liverpool.

Înainte de finală mulți se așteptau la un duel interesant între jocul ofensiv al lui Liverpool și cel eficient al lui Real. Șansele erau intr-adevar să vedem un meci spectaculos, cu multe goluri. Goluri au fost, dar, cu excepția reușitei fabuloase a lui Bale, spectacolul a cam lipsit. În plus, am avut ocazia să vedem și fața urâtă a fotbalului.
Mai jos 3 elemente care au definit finala de la Kiev și de care lumea își va aduce aminte peste ani.

Partea I: Bale

Să începem cu lucrurile pozitive: am avut ocazia să vedem unul dintre cele mai spectaculoase goluri din istoria finalelor Champions League.
Intrat în minutul 61, la scorul de 1-1, lui Bale i-au trebuit doar 5 atingeri de balon și 122 de secunde pentru a marca un gol care va rămâne în istorie:

Cu 2 goluri din doar 16 atingeri de balon, galezul intră în rândul jucătorilor care câștigă finale venind de pe banca: Kluivert în 1995, Ricken în 1997, Sheringham și Solskjaer în 1999.

Las imaginile să vorbească; executia merită merită revăzută din toate unghiurile:

Partea a II-a: Metoda Ramos

Sarcinile apărătorilor au fost tot timpul dificile, mai ales atunci când au în față adversari rapizi și tehnici. Tacticile mai bărbătești de genul ‘trece mingea dar nu trece omul’ nu își mai au locul decât poate în ligile inferioare. Apărătorii din ziua de azi știu să facă faulturi la limita regulamentului, pot recurge la tactici de intimidare precum sicanari verbale sau fizice (coate, ciupituri) sau, la nevoie, trageri de timp. Din păcate însă vedem din ce mai des o metodă murdară, care nu are nimic în comun cu ideea de fair play și pe care îndrăznesc să o numesc ‘Metoda Ramos‘: simulări pentru a forța un avertisment pentru adversar, lovirea adversarului fără minge departe de ochii arbitrului și, cel mai rău dintre toate, accidentarea voluntară a adversarului cu scopul de a-l scoate din joc. E probabil ușor de înțeles de ce am numit-o ‘Metoda Ramos’: spaniolul din apărarea Realului a perfecționat această metodă, adăugând o doză de cinism la tacticile ‘street-wise’ enumerate mai sus. Metoda nu este la îndemână oricui: spaniolul a perfecționat-o în La Liga unde deține recordul pentru cartonașe roșii și din păcate este tolerată de multe ori în meciurile din Champions League.

Să urmărim câteva clipuri din finalele din 2018 și 2017:
2018 Salah, minutul 27:

2018 Karius, minutul 49:

2017 Dani Alvez:

2017 Cuadrado:

Acum comentarii:
– Accidentarea lui Salah: pentru mine nu există nicio urmă de îndoială că Ramos a avut intenția de a-l accidenta pe Salah. Granted, nu avea cum să anticipeze rezultatul manevrei (incercarea contra lui Dani Alves nu i-a ieșit), dar intenția e acolo. Nimic de reproșat arbitrilor: Ramos și-a perfecționat metoda și a ajuns să comită asemenea mizerii cu o naturalețe extraordinară, greu de observat fără slow-motion și reluări din mai multe unghiuri.
– Lovirea lui Karius cu cotul în cap, fără minge: încă o dovadă a cinismului de care da dovadă spaniolul, dar și a inutilității arbitrilor din spatele porții.
– Simulări precum cea care a dus la eliminarea lui Cuadrado au ca scop doar cartonașe, nu sânge sau fracturi, dar reprezintă o parte esențială din metoda Ramos și completează portretul spaniolului.

Găsesc regretabil că asemenea jucător este căpitanul Realului și potențial model de urmat pentru cei care vin din urmă.

Dar aș vrea să subliniez un element foarte important. Nici Salah nici jucătorii lui Liverpool nu au protestat în timpul meciului și nu au comentat nimic în interviurile post-meci sau social media despre comportamentul lui Ramos. Klopp s-a limitat să declare că “it was, for me, kind of a harsh challenge; it’s like wrestling a little bit and it’s unlucky then that Mo fell on his shoulder“. UEFA nu a luat nicio măsură disciplinară, iar cei care semnează petiții online probabil că mai cred înca în Moș Crăciun. Așa că, vrând-nevrând, trebuie să acceptăm că asemenea comportament face parte din fotbalul modern, și, cel puțin până când arbitrajul video va deveni mainstream, metoda Ramos va rămâne o armă la dispoziția celor care știu să o folosească.

Partea a III-a: Karius not walking alone

Înainte de începutul finalei îmi doream să nu fie erori majore de arbitraj și greșeli individuale care să ducă la goluri. Din păcate nu fost să fie: Karius a încasat unul dintre cele mai bizare goluri din istoria recentă a Champions League, pentru ca pe final să tragă cortina peste finală la un șut pe care în condiții normale l-ar fi aparat și cu ochelari de soare și o ceașcă de cafea fierbinte în mâna.
Nu sunt prea multe de comentat aici, în afară poate de atitudinea unor suporteri Liverpool care au mers până la amenințări cu moartea la adresa germanului. Aceiași suporteri care probabil la începutul meciului cântau “You’ll never walk alone“. Social media este de multe ori un loc foarte deprimant și ostil, dar până la urmă vocile extreme nu reprezintă decât o minoritate.

Așa cum era normal, coechipierii și marea majoritate a suporterilor l-au încurajat:

Ce urmează pentru Karius? Fie împrumutul în afara Premier League, fie banca de rezerve pentru o lungă perioada de timp; pe scurt, ieșirea temporară din scenă. Germanul are nevoie de timp pentru a trece peste experiență de la Kiev, și personal îi țin pumnii strânși.

Cine va fi noul portar titular? Cel mai probabil un nou transfer. Liverpool are nevoie de un portar de elită; iar Alisson sau Oblak (aparitii dese in zvonurile actuale) ar fi alegeri excelente. Nu m-ar surprinde însă o altă varianta mai puțin cunoscută decât cei doi.

Concluzii

– A fost un meci bizar, cu mult ghinion pentru Liverpool: “A bizarre concatenation of freakish circumstance: a brilliant overhead kick, two hideous goalkeeping errors and an injury to the opposition’s best player.(Jonathan Wilson, The Guardian). Care credeți că erau șansele că toate cele 3 evenimentele să se întâmple în același meci?
– Apropo de lucruri bizare: este a două finală europeană pierdută de Klopp si Liverpool în fața unei echipe spaniole care anterior câștigase trofeul de două ori consecutiv
– Chiar dacă a primit 3 goluri, apărarea lui Liverpool a funcționat excelent. Da, știu că sună ca o perlă, dar găsiți un contra-argument. O mențiune specială pentru Lovren, care a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale carierei.
– Una dintre diferențele majore între cele două echipe a fost banca de rezerve: dacă la Real a intrat Bale, la Liverpool au intrat Lallana și Can. Ambii veneau după perioade lungi de accidentări, și din păcate nu au putut face diferența la mijlocul terenului.
– Ce urmează pentru Liverpool? Așa cum spuneam în retrospectiva de sezon, parcursul european a fost unul excelent. Meciuri precum Porto, City sau Roma vor rămâne mult timp în memoria fanilor. Înfrângerea din finală nu aduce deloc cu un sfârșit de drum pentru Liverpool. Paradoxal, sfârșitul de drum pare să fie pentru Real, care tocmai s-a despărțit de Zidane. Pentru cormorani sunt suficiente motive de optimism pentru viitor. Keita și Fabinho au semnat deja; vor urma vara asta încă 2-3 transferuri, dar cel mai important este că jocul echipei crește de la un sezon la altul.

We go again!