Note de pe Anfield

Note de pe Anfield, după meciul contra sârbilor de la Crvena Zvezda în grupa C din Champions League

Context: Liverpool venea după o perioadă mai ștearsă, în care au pierdut cu Chelsea și Napoli, au remizat in extremis cu Chelsea și City, și au câștigat o singură dată, greu, 1-0 la Huddersfield. În această perioadă, apărarea a fost punctul forte și a limitat pagubele. Cu excepția lui Keita și Henderson, Klopp avea în sfârșit la dispoziție opțiuni în toate compartimentele. Deși obținuse un egal cu Napoli în primul meci din grupă, Steaua Roșie părea lipsită de orice șansă. Iar cu o oră înainte de meci, când s-au afișat echipele de start, mulți se așteptau la un scor fluviu.
A fost până la urmă doar 4-0, în condițiile în care Liverpool a avut în total 8 situații clare de a marca (‘clear cut chances‘). Din păcate pentru fotbalul est-european, diferența de valoare a fost evidentă și, în actualul format CL, această diferență pare să se mărească de la un sezon la altul.

Punctual acum, impresii din timpul partidei:
– În lipsa lui Henderson și cu Milner pe bancă, Virgil a început primul său meci in postura de căpitan. Posibil să rămână: există o oarecare nemulțumire în rândul suporterilor vizavi de prestațiile lui Henderson. Întemeiate sau nu, devine clar că acesta va avea o concurență puternică pe post: Klopp are de ales între el, Fabinho, Keita, Wijnaldum sau Milner. Iar în aceste condiții, Virgil ar putea deveni căpitanul de drept al echipei.
– Fabinho și Shaqiri – nou-sosiți în vară au făcut cel mai bun meci al lor de până acum. Shaqiri se dovedește o investiție excelentă: predispoziția la efort îl face o alegere naturală pentru sistemul lui Klopp, în timp ce creativitatea este un element binevenit în condițiile absenței lui Ox. Fabinho a fost integrat mai lent, dar pare să ofere ceva ce Liverpool nu a mai avut demult: stabilitate în fața apărării. Îndrăznesc un pariu: cu scheletul Alisson, Van Dijk, Gomez și Fabinho, Liverpool nu va încasa mai mult de 15 goluri până la sfârșitul sezonului PL.
– A fost primul meci după 5-2 cu Roma în care Firmino, Salah și Mane au înscris cu totii în același meci. Programul următoarelor săptămâni pare accesibil, deci sunt șanse că atacul lui Liverpool să revină la forma din sezonul trecut
– Am văzut două penaltiuri indicate ușor de arbitru. Genul de penaltiuri care în Premier League s-ar da extrem de rar. Spre comparație, în PL Liverpool a primit un singur penalty pe Anfield în ultimele 18 luni (acum exact un an, contra Huddersfield). În CL Liverpool a primit deja 3 în două etape.
– 9 din cei 11 jucători care au început aseară au fost aduși de Klopp. Cele două excepții sunt Gomez și Trent, care au 21, respectiv 20 de ani. Abia acum putem spune că vedem ansamblul imaginat de Klopp: echipa și stilul de joc. Tranziția a durat trei sezoane, dar am evoluat de la Skrtel la Van Dijk și de la Balotelli la Salah.
– Grupa rămâne în continuare echilibrată, cu 3 echipe care se bat pe două locuri câștigătoare.

La final, câteva statistici:
– Salah a ajuns la 50 de goluri pentru Liverpool, în 65 de meciuri și 14 luni. Un record absolut pentru club; spre comparație, Torres a avut nevoie de 84 de meciuri, iar Suarez de 91
– Cu Van Dijk titular, Liverpool are 16 meciuri din 34 fără gol primit. Alisson – 7 din 12.
– Sturridge este într-o revenire de formă binevenită și are niște statistici uluitoare: are un gol sau un assist la fiecare 60 de minute. Este urmat la ceva distanță de Shaqiri – un assist la fiecare 115 minute.
– de la începutul sezonului trecut de CL, Liverpool a jucat 18 meciuri. A marcat de atunci 54 de goluri – o medie de 3 pe meci.
– Trent a debutat în echipa mare acum exact 2 ani. Între timp a adunat 55 de prezente, este titular de drept și a jucat deja o finală CL. Are încă 20 de ani

Atmosfera pe Anfield rămâne în continuare fantastică.

Concluzii după finală din perspectiva unui suporter Liverpool

Câteva concluzii la câteva zile după finala Champions League, din perspectiva unui suporter Liverpool.

Înainte de finală mulți se așteptau la un duel interesant între jocul ofensiv al lui Liverpool și cel eficient al lui Real. Șansele erau intr-adevar să vedem un meci spectaculos, cu multe goluri. Goluri au fost, dar, cu excepția reușitei fabuloase a lui Bale, spectacolul a cam lipsit. În plus, am avut ocazia să vedem și fața urâtă a fotbalului.
Mai jos 3 elemente care au definit finala de la Kiev și de care lumea își va aduce aminte peste ani.

Partea I: Bale

Să începem cu lucrurile pozitive: am avut ocazia să vedem unul dintre cele mai spectaculoase goluri din istoria finalelor Champions League.
Intrat în minutul 61, la scorul de 1-1, lui Bale i-au trebuit doar 5 atingeri de balon și 122 de secunde pentru a marca un gol care va rămâne în istorie:

Cu 2 goluri din doar 16 atingeri de balon, galezul intră în rândul jucătorilor care câștigă finale venind de pe banca: Kluivert în 1995, Ricken în 1997, Sheringham și Solskjaer în 1999.

Las imaginile să vorbească; executia merită merită revăzută din toate unghiurile:

Partea a II-a: Metoda Ramos

Sarcinile apărătorilor au fost tot timpul dificile, mai ales atunci când au în față adversari rapizi și tehnici. Tacticile mai bărbătești de genul ‘trece mingea dar nu trece omul’ nu își mai au locul decât poate în ligile inferioare. Apărătorii din ziua de azi știu să facă faulturi la limita regulamentului, pot recurge la tactici de intimidare precum sicanari verbale sau fizice (coate, ciupituri) sau, la nevoie, trageri de timp. Din păcate însă vedem din ce mai des o metodă murdară, care nu are nimic în comun cu ideea de fair play și pe care îndrăznesc să o numesc ‘Metoda Ramos‘: simulări pentru a forța un avertisment pentru adversar, lovirea adversarului fără minge departe de ochii arbitrului și, cel mai rău dintre toate, accidentarea voluntară a adversarului cu scopul de a-l scoate din joc. E probabil ușor de înțeles de ce am numit-o ‘Metoda Ramos’: spaniolul din apărarea Realului a perfecționat această metodă, adăugând o doză de cinism la tacticile ‘street-wise’ enumerate mai sus. Metoda nu este la îndemână oricui: spaniolul a perfecționat-o în La Liga unde deține recordul pentru cartonașe roșii și din păcate este tolerată de multe ori în meciurile din Champions League.

Să urmărim câteva clipuri din finalele din 2018 și 2017:
2018 Salah, minutul 27:

2018 Karius, minutul 49:

2017 Dani Alvez:

2017 Cuadrado:

Acum comentarii:
– Accidentarea lui Salah: pentru mine nu există nicio urmă de îndoială că Ramos a avut intenția de a-l accidenta pe Salah. Granted, nu avea cum să anticipeze rezultatul manevrei (incercarea contra lui Dani Alves nu i-a ieșit), dar intenția e acolo. Nimic de reproșat arbitrilor: Ramos și-a perfecționat metoda și a ajuns să comită asemenea mizerii cu o naturalețe extraordinară, greu de observat fără slow-motion și reluări din mai multe unghiuri.
– Lovirea lui Karius cu cotul în cap, fără minge: încă o dovadă a cinismului de care da dovadă spaniolul, dar și a inutilității arbitrilor din spatele porții.
– Simulări precum cea care a dus la eliminarea lui Cuadrado au ca scop doar cartonașe, nu sânge sau fracturi, dar reprezintă o parte esențială din metoda Ramos și completează portretul spaniolului.

Găsesc regretabil că asemenea jucător este căpitanul Realului și potențial model de urmat pentru cei care vin din urmă.

Dar aș vrea să subliniez un element foarte important. Nici Salah nici jucătorii lui Liverpool nu au protestat în timpul meciului și nu au comentat nimic în interviurile post-meci sau social media despre comportamentul lui Ramos. Klopp s-a limitat să declare că “it was, for me, kind of a harsh challenge; it’s like wrestling a little bit and it’s unlucky then that Mo fell on his shoulder“. UEFA nu a luat nicio măsură disciplinară, iar cei care semnează petiții online probabil că mai cred înca în Moș Crăciun. Așa că, vrând-nevrând, trebuie să acceptăm că asemenea comportament face parte din fotbalul modern, și, cel puțin până când arbitrajul video va deveni mainstream, metoda Ramos va rămâne o armă la dispoziția celor care știu să o folosească.

Partea a III-a: Karius not walking alone

Înainte de începutul finalei îmi doream să nu fie erori majore de arbitraj și greșeli individuale care să ducă la goluri. Din păcate nu fost să fie: Karius a încasat unul dintre cele mai bizare goluri din istoria recentă a Champions League, pentru ca pe final să tragă cortina peste finală la un șut pe care în condiții normale l-ar fi aparat și cu ochelari de soare și o ceașcă de cafea fierbinte în mâna.
Nu sunt prea multe de comentat aici, în afară poate de atitudinea unor suporteri Liverpool care au mers până la amenințări cu moartea la adresa germanului. Aceiași suporteri care probabil la începutul meciului cântau “You’ll never walk alone“. Social media este de multe ori un loc foarte deprimant și ostil, dar până la urmă vocile extreme nu reprezintă decât o minoritate.

https://twitter.com/Niraj_G16/status/1000755086128279552

Așa cum era normal, coechipierii și marea majoritate a suporterilor l-au încurajat:

Ce urmează pentru Karius? Fie împrumutul în afara Premier League, fie banca de rezerve pentru o lungă perioada de timp; pe scurt, ieșirea temporară din scenă. Germanul are nevoie de timp pentru a trece peste experiență de la Kiev, și personal îi țin pumnii strânși.

Cine va fi noul portar titular? Cel mai probabil un nou transfer. Liverpool are nevoie de un portar de elită; iar Alisson sau Oblak (aparitii dese in zvonurile actuale) ar fi alegeri excelente. Nu m-ar surprinde însă o altă varianta mai puțin cunoscută decât cei doi.

Concluzii

– A fost un meci bizar, cu mult ghinion pentru Liverpool: “A bizarre concatenation of freakish circumstance: a brilliant overhead kick, two hideous goalkeeping errors and an injury to the opposition’s best player.(Jonathan Wilson, The Guardian). Care credeți că erau șansele că toate cele 3 evenimentele să se întâmple în același meci?
– Apropo de lucruri bizare: este a două finală europeană pierdută de Klopp si Liverpool în fața unei echipe spaniole care anterior câștigase trofeul de două ori consecutiv
– Chiar dacă a primit 3 goluri, apărarea lui Liverpool a funcționat excelent. Da, știu că sună ca o perlă, dar găsiți un contra-argument. O mențiune specială pentru Lovren, care a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale carierei.
– Una dintre diferențele majore între cele două echipe a fost banca de rezerve: dacă la Real a intrat Bale, la Liverpool au intrat Lallana și Can. Ambii veneau după perioade lungi de accidentări, și din păcate nu au putut face diferența la mijlocul terenului.
– Ce urmează pentru Liverpool? Așa cum spuneam în retrospectiva de sezon, parcursul european a fost unul excelent. Meciuri precum Porto, City sau Roma vor rămâne mult timp în memoria fanilor. Înfrângerea din finală nu aduce deloc cu un sfârșit de drum pentru Liverpool. Paradoxal, sfârșitul de drum pare să fie pentru Real, care tocmai s-a despărțit de Zidane. Pentru cormorani sunt suficiente motive de optimism pentru viitor. Keita și Fabinho au semnat deja; vor urma vara asta încă 2-3 transferuri, dar cel mai important este că jocul echipei crește de la un sezon la altul.

We go again!

Adio Wembley: Tottenham-Juventus 1-2 în Liga Campionilor

Am mai tăiat un stadion și o experiență de pe listă. Știți despre care listă vorbesc, aia cu lucrurile pe care trebuie să le faci odată în viață. Cam asta e concluzia. Influențată foarte mult de rezultat, dar nu am nici un fel de regret. A meritat din plin și odată în viață trebuie să mergi ca să vorbești în cunoștință de cauză.

 

Puteți să verificați verificați setul de fotografii  ca să vedeți la ce mă refer. De când m-am hotărât să merg la acest meci am avut o singură dorință: meciul din țur să fie destul de strâns pentru ca returul de pe Wembley să aibă o miză reală. S-a întâmplat cum mi-am dorit, dar asta a făcut că dezamăgirea din final să fie cu atât mai cruntă. Pentru că e foarte posibil că după această generație să urmeze iarăși alți 20 de ani în care Spurs să se îndepărteze de elita de care e mai aproape acum decât oricând în istoria recentă a clubului.

Sunt câteva imagini care îmi vor rămâne în minte referitoare la stadion. Cea mai plăcută, cel puțin pentru mine a fost ieșirea din metrou. Când vezi aleea acea largă care duce la arenă plină de oameni. Primul gând e dacă vor încăpea. Pentra că păreau foarte mulți, chiar cu 2 ore înainte de începerea meciului. Am făcut o baie de mulțime, am tras cu urechea la discuții, m-am bucurat să aud destul de des vorbindu-se italiană fără că cineva dintre suporterii echipei gazdă să arate adversitate. Ca de obicei foarte mulți străini, în special obișnuitul contingent din țările scandinave, semn că popularitatea lui Tottenham e în creștere pe acele meleaguri. Și bineînțeles asiatici, cu precădere coreeni, de înțeles prin ascensiunea lui Son.

Am făcut o tură prin exterior și m-au atras mai mult macaralele din zona adiacentă stadionului, unde pare că se construiește foarte mult, decât structura oarecum banală a stadionului. Am trecut și pe la statuia lui Bobby Moore și am încercat niște poze artistice cu arcul de deasupra stadionului.

Din păcate am fost dezamăgit de interior. Normal că e imposibil să faci un stadion ca un capacitate de peste 60.000 să  aibă o atmosferă intimă, iar spectatorii sa fie destul de aproape de terenul de joc. Plus că am fost blocat în zona în care aveam bilet (inelul inferior). Nu puteai face o tură întreagă pentru că zonele centrale erau închise. Nu puteai urca nici la inelul 2 sau 3 să vezi cum se vede de acolo. Fiindcă aveam loc în rândul 40 și inele superioare începeau cam de acolo cam îmi dau seama cum se vedea. Ce am câștigat eu fiind mai aproape de stadion se compensa cu perspectiva de pe un loc aflat mai la înălțime. Pentru că principală problemă a inelului inferior este că e prea plat și chiar dacă ești mai aproape să zicem pe rândul 20, tot ești destul de departe de gazon nu ai perspectiva înălțimii. Asta m-a deranjat pentru că pierzi unghiul ăla care îți permite să vezi mai bine așezarea jucătorilor în teren în perspectivă. De exemplu nu am văzut bine faultul făcut de Vertongen la Douglas Costa sau ofsaidul lui Kane la lovitura de cap trimisă în bară în minutul 90.

Sper ca noul stadion al lui Tottenham să aibă rezolvate aceste neajunsuri. Pentru că e clar că va fi mai plin de însemnele clubului, mai prietenos cu suporterii (alt lucru care mi-a lipsit mult). Wembley se simțea că o arenă de deplasare, cu prea puține semne că joacă Spurs acolo. Prea multe chestii corporatiste, un stadion făcut pentru națională. Am foarte mari îndoieli că celălalt item de pe lista mea referitoare la Wembley – o finală de cupă o voi tăia vreodată de pe listă. Poate la următoare echipă competitivă a lui Spurs, după ce va trece destul timp să mi se estompeze memoriile de acum, dacă cineva îmi garantează ca Spurs vor câștiga.

Voi sublinia acum cele două momente din meci care îmi vor rămâne în memorie pentru lung timp.

 Explozia din tribună după golul lui Son. Care venea după mai multe ratări. Există în tribună un oarecare tremur, o neliniște după o serie de ocazi mai mici sau mai mari ratate. Neliniște amplificated de raidurile lui Douglas Costă, periculos oricând cu mingea la picior. Dar cu atât mai puternică a fost dezlănțuirea. De necomparat cu un pub sau o acasă cu prietenii.

Un tackle monstruos făcut de Davinson Sanchez. Asta a fost chiar în fața mea. Putea fi un galben sau chiar un roșu dacă ar fi fost întârziat cu o fracțiune de secundă. Mai ales în ziua de azi când și în Anglia arbitrii scot ușor galbene și la tacklinguri perfecte. Care e un mare păcat, dacă mă întrebați pe mine. Dar ce s-a întâmplat după tackling a fost uluitor pentru mine. Tribună a scos un răget de mulțumire cum n-am auzit pe vreun stadion, parcă mai tare decât la gol. Era ceva extrem de primar în reacție, ceva de om primitiv răpunând un animal uriaș, mult superior fizic, cu sulița. Și mulțumirea că va avea cu să se hrănească pe o perioadă îndelungată. Imediat după răget un tribună  a erupt într-un strigăt de luptă: Yido! Yido! Yido! Care a durat minute bune. Asta e momentul pe care nu nu ai cum să îl prinzi la televizor. Și care e de neprețuit. Tare m-am bucurat că am putut fi acolo și am putut strigă cât de tare am putut.

Să  nu zic niciodată totuși. Voi mai merge pe Wembley  dacă vreodată   urmatoare echipă competitivă  a României va juca acolo un meci official în  care va avea șanse la victorie.  Șansele sa se întâmple sunt infime, dar  să nu ne pierdem speranța…

CL: RB Leipzig – Porto 3-2 sau cum o repriză de 0-0 mi-a plăcut mai mult decât una de 3-2

Preambul: RB Leipzig cea mai urâta echipa din Bundesliga

Sa rezum pe scurt de ce s-a ajuns ca RB Leipzig sa fie cea mai disprețuită echipă din Germania. Concernul Red Bull, care controla deja două echipe în New York si Salzburg, s-a hotărât să facă același lucru în 2009 și în Germania. A  ales Leipzig, și pentru că s-a lovit de refuzul celor 2 echipe de tradiție din oras (Lokomotiv și Chemie care sunt in liga 5 si 6 respectiv), a ales o a treia cu mai puțină tradiție dinstr-un sat la 13km de Leipzig (și mai puțini susținători mai greu de controlat). Buba a fost că sistemul din Bundesliga cere ca peste 50% din control să fie in mâna membrilor si numele nu poate fi unul comercial. Chestii rezolvate cam la limită cu un număr minuscul de membrii (17, toți angajați ai Red Bull) si un nume RasenBallsport, care are aceleasi inițiale ca Red Bull. Totul urmat de investiții in jucatori tineri si talentați din zona în general dar foarte puțini formați la club. Măcar nu au cumpărat jucători cunoscuți pe bani mulți. Au urmat 4 promăvari în 7 ani si locul 2 în ediția trecută a Bundesligii, combinate cu disprețul fanilor tradiționali si dese proteste în restul Germaniei.

De ce la Leipizg

Pentru că vroiam sa văd un meci de CL. Aș fi mers sa îi văd pe Spurs dacă jucau pe Wembley (o voi face la primăvară, la un meci de campionat probabil cândva in aprilie). La Madrid biletele erau foart scumpe, transportul la fel și în august când trebuiau făcute aranjamentele nu speram într-un rezultat bun pentru Spurs. Așa am ajuns la Leipzig, unde transportul a fost ieftin si biletul ușor de cumpărat direct de pe pagina clubului în prima zi când s-au pus in vânzare la liber după perioada când putea fi cumpărate doar de abonați.

Meciul

RB Leipzig joacă geggenpressing. Asta înseamnă ca totul e în viteză, devieri și pressing mai ales. Dar asta poate duce deseori la dese greșeli și un ritm mai sacadat. Dezamăgitor a fost jocul lui Porto. Prea defensiv, puține iesiri din apărare, multe greșeli în defensivă. Aveam senzația că vor incasa 5-6 goluri, chiar dacă ar fi marcat și ei câteva pe baza unei oarecari fragilități defensive a gazdelor. Și prea multe goluri din greșeli. Ambele marcate de Porto au fost clasic englezești, aruncare de la margine sau corner urmat de recentrare cu capul. Minge respinsă în față de portarul lui Porto. Un-doi între un fundaș al oaspeților si un atacant al gazdelor. Totul urmat de o repriză a doua cu un joc mult mai așezat, cu faze lucrate, cu apărări mai bine calibrate si mai precise. RB a ratat trei ocazii bune, Porto a jucat mai elaborat si au plimbat mingea mai elegant chiar dacă mai puțin periculos. Mie mi-a plăcut mai mult repriza a doua și fără goluri pentru că s-au văzut ajustările făcute de antrenori la pauză.

De reținut

Am mai invățat ceva nou, despre care nu citisem deși ma informasem destul de exhaustiv. Într-un stadion mai vechi trebuie evitate locurile in primele 5 randuri pe inelul superior. Asta dacă locurile la balustradă sunt rezervate pentru handicapați. Te fac sa te ridici deseori sa vezi dacă acțiunea e partea terenului de care ești mai aproape. Am rezolvat cam prin minutul 30 mutându-mă mai sus. A fost ușor că eram singur si un loc izolat disponibil se putea găsi, dar doua nu prea. Stadionul a fost plin, mai puțin zona rezervată oaspeților.

A meritat?

Una peste alta zic ca da. Atmosfera a fost bună. Peluzele gazdelor au scandat si cântat deseori. Cei din Porto s-au străduit și ei deși erau doar vreo 3 mii. La un moment dat, prin minutul 70 tot stadionul a fost în picioare scandând si cântând. Nu am aflat de ce, dar am participat cu plăcere. Pune joc de calitate în teren si spectatori vor veni. Cât despre aspectul prea comercial (alt reproș la tradiționaliștilor), eu unul n-am văzut nimic în plus fațe de alte două stadioane germane pe care am fost (Stuttgart si Monchengladbach). Depinde și cu ce compari – eu veneam după un meci in NFL văzut acum două săptămâni.

Ca de obicei am încărcat un us set de fotografii și costul întregii deplasări în tabul Leipzig.

 

 

 

Comparatie pronosticuri campioană si calificate CL

Au mai rămas 6 intarziați din cei 36 de participanți la etapa 1. Incă se mai poate participa la etapa 2 completatând formularul online.

Inainte de inceperea campionatului așa s-a votat pentru campioană:
campioana-e1

Manchester City 15, Manchester United 11, Liverpool 5, Arsenal 3, Chelsea1, Tottenham 1.

Dupa 9 sau 10 etape

campioana-e2

Manchester City 16, Liverpool 6, Manchester United 4, Chelsea 2, Arsenal 2.

Inainte de inceperea campionatului

cl-e1

Dupa 9 sau 10 etape

cl-e2

Câteva observații:

  • Cei care o văd acum campioană pe Manchester United incă mai cred sau sunt suporteri care iși doresc?
  • United are un singur vot pentru calificarea in CL dupa 9-10 etape
  • Remarcabil pronosticul foarte strâns la calificarea in CL acum