Concluzii după finală din perspectiva unui suporter Liverpool

Câteva concluzii la câteva zile după finala Champions League, din perspectiva unui suporter Liverpool.

Înainte de finală mulți se așteptau la un duel interesant între jocul ofensiv al lui Liverpool și cel eficient al lui Real. Șansele erau intr-adevar să vedem un meci spectaculos, cu multe goluri. Goluri au fost, dar, cu excepția reușitei fabuloase a lui Bale, spectacolul a cam lipsit. În plus, am avut ocazia să vedem și fața urâtă a fotbalului.
Mai jos 3 elemente care au definit finala de la Kiev și de care lumea își va aduce aminte peste ani.

Partea I: Bale

Să începem cu lucrurile pozitive: am avut ocazia să vedem unul dintre cele mai spectaculoase goluri din istoria finalelor Champions League.
Intrat în minutul 61, la scorul de 1-1, lui Bale i-au trebuit doar 5 atingeri de balon și 122 de secunde pentru a marca un gol care va rămâne în istorie:

Cu 2 goluri din doar 16 atingeri de balon, galezul intră în rândul jucătorilor care câștigă finale venind de pe banca: Kluivert în 1995, Ricken în 1997, Sheringham și Solskjaer în 1999.

Las imaginile să vorbească; executia merită merită revăzută din toate unghiurile:

Partea a II-a: Metoda Ramos

Sarcinile apărătorilor au fost tot timpul dificile, mai ales atunci când au în față adversari rapizi și tehnici. Tacticile mai bărbătești de genul ‘trece mingea dar nu trece omul’ nu își mai au locul decât poate în ligile inferioare. Apărătorii din ziua de azi știu să facă faulturi la limita regulamentului, pot recurge la tactici de intimidare precum sicanari verbale sau fizice (coate, ciupituri) sau, la nevoie, trageri de timp. Din păcate însă vedem din ce mai des o metodă murdară, care nu are nimic în comun cu ideea de fair play și pe care îndrăznesc să o numesc ‘Metoda Ramos‘: simulări pentru a forța un avertisment pentru adversar, lovirea adversarului fără minge departe de ochii arbitrului și, cel mai rău dintre toate, accidentarea voluntară a adversarului cu scopul de a-l scoate din joc. E probabil ușor de înțeles de ce am numit-o ‘Metoda Ramos’: spaniolul din apărarea Realului a perfecționat această metodă, adăugând o doză de cinism la tacticile ‘street-wise’ enumerate mai sus. Metoda nu este la îndemână oricui: spaniolul a perfecționat-o în La Liga unde deține recordul pentru cartonașe roșii și din păcate este tolerată de multe ori în meciurile din Champions League.

Să urmărim câteva clipuri din finalele din 2018 și 2017:
2018 Salah, minutul 27:

2018 Karius, minutul 49:

2017 Dani Alvez:

2017 Cuadrado:

Acum comentarii:
– Accidentarea lui Salah: pentru mine nu există nicio urmă de îndoială că Ramos a avut intenția de a-l accidenta pe Salah. Granted, nu avea cum să anticipeze rezultatul manevrei (incercarea contra lui Dani Alves nu i-a ieșit), dar intenția e acolo. Nimic de reproșat arbitrilor: Ramos și-a perfecționat metoda și a ajuns să comită asemenea mizerii cu o naturalețe extraordinară, greu de observat fără slow-motion și reluări din mai multe unghiuri.
– Lovirea lui Karius cu cotul în cap, fără minge: încă o dovadă a cinismului de care da dovadă spaniolul, dar și a inutilității arbitrilor din spatele porții.
– Simulări precum cea care a dus la eliminarea lui Cuadrado au ca scop doar cartonașe, nu sânge sau fracturi, dar reprezintă o parte esențială din metoda Ramos și completează portretul spaniolului.

Găsesc regretabil că asemenea jucător este căpitanul Realului și potențial model de urmat pentru cei care vin din urmă.

Dar aș vrea să subliniez un element foarte important. Nici Salah nici jucătorii lui Liverpool nu au protestat în timpul meciului și nu au comentat nimic în interviurile post-meci sau social media despre comportamentul lui Ramos. Klopp s-a limitat să declare că “it was, for me, kind of a harsh challenge; it’s like wrestling a little bit and it’s unlucky then that Mo fell on his shoulder“. UEFA nu a luat nicio măsură disciplinară, iar cei care semnează petiții online probabil că mai cred înca în Moș Crăciun. Așa că, vrând-nevrând, trebuie să acceptăm că asemenea comportament face parte din fotbalul modern, și, cel puțin până când arbitrajul video va deveni mainstream, metoda Ramos va rămâne o armă la dispoziția celor care știu să o folosească.

Partea a III-a: Karius not walking alone

Înainte de începutul finalei îmi doream să nu fie erori majore de arbitraj și greșeli individuale care să ducă la goluri. Din păcate nu fost să fie: Karius a încasat unul dintre cele mai bizare goluri din istoria recentă a Champions League, pentru ca pe final să tragă cortina peste finală la un șut pe care în condiții normale l-ar fi aparat și cu ochelari de soare și o ceașcă de cafea fierbinte în mâna.
Nu sunt prea multe de comentat aici, în afară poate de atitudinea unor suporteri Liverpool care au mers până la amenințări cu moartea la adresa germanului. Aceiași suporteri care probabil la începutul meciului cântau “You’ll never walk alone“. Social media este de multe ori un loc foarte deprimant și ostil, dar până la urmă vocile extreme nu reprezintă decât o minoritate.

https://twitter.com/Niraj_G16/status/1000755086128279552

Așa cum era normal, coechipierii și marea majoritate a suporterilor l-au încurajat:

Ce urmează pentru Karius? Fie împrumutul în afara Premier League, fie banca de rezerve pentru o lungă perioada de timp; pe scurt, ieșirea temporară din scenă. Germanul are nevoie de timp pentru a trece peste experiență de la Kiev, și personal îi țin pumnii strânși.

Cine va fi noul portar titular? Cel mai probabil un nou transfer. Liverpool are nevoie de un portar de elită; iar Alisson sau Oblak (aparitii dese in zvonurile actuale) ar fi alegeri excelente. Nu m-ar surprinde însă o altă varianta mai puțin cunoscută decât cei doi.

Concluzii

– A fost un meci bizar, cu mult ghinion pentru Liverpool: “A bizarre concatenation of freakish circumstance: a brilliant overhead kick, two hideous goalkeeping errors and an injury to the opposition’s best player.(Jonathan Wilson, The Guardian). Care credeți că erau șansele că toate cele 3 evenimentele să se întâmple în același meci?
– Apropo de lucruri bizare: este a două finală europeană pierdută de Klopp si Liverpool în fața unei echipe spaniole care anterior câștigase trofeul de două ori consecutiv
– Chiar dacă a primit 3 goluri, apărarea lui Liverpool a funcționat excelent. Da, știu că sună ca o perlă, dar găsiți un contra-argument. O mențiune specială pentru Lovren, care a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale carierei.
– Una dintre diferențele majore între cele două echipe a fost banca de rezerve: dacă la Real a intrat Bale, la Liverpool au intrat Lallana și Can. Ambii veneau după perioade lungi de accidentări, și din păcate nu au putut face diferența la mijlocul terenului.
– Ce urmează pentru Liverpool? Așa cum spuneam în retrospectiva de sezon, parcursul european a fost unul excelent. Meciuri precum Porto, City sau Roma vor rămâne mult timp în memoria fanilor. Înfrângerea din finală nu aduce deloc cu un sfârșit de drum pentru Liverpool. Paradoxal, sfârșitul de drum pare să fie pentru Real, care tocmai s-a despărțit de Zidane. Pentru cormorani sunt suficiente motive de optimism pentru viitor. Keita și Fabinho au semnat deja; vor urma vara asta încă 2-3 transferuri, dar cel mai important este că jocul echipei crește de la un sezon la altul.

We go again!

Cronica finalei Ligii Campionilor: Real – Atletico

*Cronică scrisă de Dorin Moise.

Milano

‘Ce meci e?’ întreabă stewardesa la ieşirea din avionul care tocmai a aterizat la Milano, văzând câţiva suporteri în tricouri colorate.
‘Real Madrid v Atletico’ îi răspunde cineva.

E sâmbătă la prânz şi oraşul nu pare încă pregătit pentru finală. Temperaturile estivale (aproape 30 de grade) şi faptul că se joacă după ce marile campionate s-au încheiat deja dau finalei un aer de Intertoto.

Senzaţia se menţine doar până când ajung în Stazione Centrale din Milano. Acolo e una dintre zonele alocate suporterilor lui Atletico, şi în curând mă văd între câteva sute bune de tricouri dungate, care caută umbră, beau bere şi cântă.

atleti fans st centrale

Centrul turistic e la fel de animat, dar de dată asta cu suporteri din ambele tabere, interesaţi mai degrabă de shopping decât de fotbal.

Mă îndrept spre stadion şi atmosfera de finală începe să se simtă. Merg câteva staţii cu metroul alături de suporteri care cântă şi din când în când dansează sărind şi bătând cu mâinile în tavanul vagoanelor. Localnicii privesc cu un aer amuzat; cel mai probabil sunt obişnuiţi. Merg apoi pe jos – de la piaţa San Siro până la stadion. Un ultim kilometru parcurs cu greu împreună cu marea de suporteri spanioli. Stadionul începe să se vadă. Soarele apune în spatele lui şi îl face să arate şi mai impunător:

san siro sunset

Accesul în stadion durează mai mult decât mă aşteptăm: după un filtru de securitate şi încă două pentru verificat biletul, urmează 8 etaje de scări parcurse cu greu printre suporteri care caută cu privirea un lift inexistent.

san siro outside panorama

Am bilet în standul suporterilor lui Atletico, undeva la colţul terenului, aproape de tribuna a doua. Din unghiul în care mă aflu am o excelentă vedere de ansamblu a stadionului, dar distanţa până la teren e destul de mare. Bilet de categoria a doua; nu vreau să ştiu cum ar fi arătat unul de categoria a patra cu vizibilitate redusă.

pano

Lângă mine câţiva suporteri îmbrăcaţi în alb trec aproape neobservaţi în marea de dungaţi.

atleti fans before the kickoff

Echipele termină încălzirea şi terenul e acoperit cu un covor albastru pe care începe ceremonia de deschidere. 72.000 de spectatori aşteaptă începutul finalei. UEFA pare că s-a inspirat din Super Bowl-ul american şi avem muzică live acompaniată de un mini-spectacol de artificii. Alicia Keys cânta câteva melodii înainte că echipele să între pe teren. This girl is on fire…

girl on fire

Imnul Champions League e intonat live de Andrea Bocelli, dar din cauza etajului şi a sonorizării nu aud mare lucru. Toată festivitatea intarzaie debutul partidei cu vreo 5 minute, dar suntem în Italia, nu se grăbeşte nimeni. Suporterii lui Real acoperă peluza cu mesajul ‘Hasta el final, vamos Real!‘. Cei ai lui Atletico au un alt text – ‘Tus valores nos hacen creer‘ – pe care îl văd doar pe ecranul stadionului.

hasta el final vamos real

Meciul

Real începe mai bine şi are două lovituri libere din afara careului. Bale trimite un cross excelent la prima iar la a doua prelungeşte cu capul până la Sergio Ramos care devine primul apărător care înscrie în două finale de CL. Acum trebuie să îşi găsească loc să-şi tatueze şi 14:25 după 92:48. Albii vin să se bucure la colţul terenului; dar distanţa e destul de mare ca să văd bine. Se pare că a fost offside, dar cum în fotbal nu avem (încă) challenge, golul rămâne valabil.

real celebrating

Până la pauză nu se mai întâmplă nimic notabil: Real absoarbe cu uşurinţă presiunea lui Atletico şi nu mai există ocazii periculoase la nicio poartă.

Imediat după pauză Torres obţine un penalty în faţa lui Pepe. Toată lumea scoate telefonul şi vreo câţiva Terrabiţi de spaţiu se umplu într-un minut pe zecile de mii de telefoane care filmează din toate unghiurile. Griezmann îndoaie însă transversală spre bucuria celor câtorva suporteri ai lui Real care exultă periculos de aproape de marea de dungaţi. Pentru reluare majoritatea apelează la telefon; filmările de acolo sunt mai clare decât cele de pe ecranele stadionului:

Atletico e pusă pentru prima dată în situaţia să atace, şi o face destul de bine. Ocaziile se înmulţesc la poarta Realului. E cea mai apropiată de mine, dar tot simt nevoia unui binoclu.

Lineker sumarizează în 3 tweeturi ce se întâmplă în continuare:

lineker

Carrasco devine în acelaşi timp primul belgian care marchează într-o finală de CL şi primul jucător care îşi sărută prietena în timpul finalei. Brusc, soţiile şi prietenele nevoite să privească meciul devin interesate de povestea celor doi.

Se intră în prelungiri unde Realul este mai insistent. Atletico pare să se mulţumească cu şansa penaltiurilor, iar pe final jucătorii de-abia se mai mişcă pe teren. Medicii, maseurii, brancardierii şi Simeone acoperă împreună o distanţă mai mare decât cei 20 de jucători care aduc cu un grup de pensionari care mai degrabă ar avea chef de şah decât de fotbal. Într-un final vine fluierul izbăvitor şi jucătorii se scurg pe gazon în aşteptarea maseurilor.

Statistici

Fotbalul modern se bazează din ce în mai mult pe date statistice şi metrici. În cazul loviturilor de departajare, studiile arată următoarele:

1. Echipa care execută primul penalty are şanse mai mari să câştige

2. Presiunea creşte constant, de aceea este importantă ordinea executanţilor (cel mai bun ultimul)

3. Jucătorii mai tineri au şanse mai mari de reuşită

4. Al patrulea penalty are şansele cele mai mari să fie ratat (link 1, 2, 3)

Aşadar, echipa care cunoaşte şi exploatează toate aceste lucruri este în avantaj, iar în cazul finalei această echipa a fost Real. Decizia celor de la Atletico să cedeze primul penalty celor de la Real este inexplicabilă, cu atât mai mult cu cât au pierdut şi poarta la care se execută. Cei de la The Guardian au sesizat acelaşi lucru:

A coin is tossed, a decision made: Atlético choose to take the second penalty, which pleases the Real players who know statistics suggest that suits them. So they go first; they also chose an end, their end.
Sid Lowe – The Guardian

Real a câştigat loviturile de departajare pentru că:

– a primit cadou de la Atletico executarea primului penalty,

– cei 5 jucători au fost aleşi în ordinea experienţei (cu Lucas Vazquez primul şi Ronaldo ultimul)

– în medie vârsta jucătorilor a fost mai mică (27.5 ani vs 27.8 ani la primii 4 executanţi, 28.2 vs 28.6 dacă îi includem şi pe Ronaldo + Torres care nu a mai apucat să mai tragă).

În plus, statistica s-a respectat şi singurul penalty ratat a fost al patrulea, de către Atletico. Ronaldo a devenit erou după 120 de minute în care nu a jucat nimic:

Epilog

Real a câştigat a 11-a finală într-un mod oarecum neaşteptat. Impresia a fost că toate celelalte echipe au fost puse într-o groapă cu lei, în timp ce Real a înfruntat câţiva căţei care nu prea aveau chef să se afle acolo. Şahtior, Malmo, Roma şi Wolfsburg nu au reprezentat adversari redutabili, iar în duelurile cu City şi Atletico au jucat atât cât a trebuit, ajutaţi şi de puţin noroc. Până la urmă însă sunt finalişti şi nimic altceva nu mai contează, dar nu pot să nu mă întreb cum ar fi aratat un meci al lui Real contra lui Juventus, Bayern sau Barcelona.

După finala pierdută în 2014 la Lisabona, căpitanul celor de la Atletico le-a spus coechipierilor că se vor întoarce într-o nouă finală. Au trecut doar 2 ani până când acest lucru s-a întâmplat; dar nu ştiu cât timp va mai trece până următoarea finală. Pentru asta ar avea nevoie să descopere rapid un nou atacant de talia lui Aguero, Forlan, Falcao, Costa sau Griezmann; să îşi păstreze jucătorii cheie şi antrenorul, şi să gestioneze cu succes schimbarea de generaţii, în condiţiile în care 6 jucători importanţi sunt trecuţi de 30 de ani (Juanfran 31, Godin 30, Felipe Luis 31, Gabi 33, Fernandez 30, Torres 32).

Dar dacă Atletico va juca o nouă finală, vor fi condamnaţi să o câştige. Suporterii alb-roşii nu merită încă o finală pierdută.

cry

Cine a avut adversari mai dificili: Real sau Barca?

 Mulțumiri lui Martin, Radu și Torpyla pentru sugestii 

analysis 8F QF

Concluzie

În opinia mea, analizând tabelul, nici una din cele două tabere nu poate afirma fără echivoc că a avut adversari mai dificili decât cealaltă în cei 10 ani analizați. Mă bazez pe scorul egal 5-5 și utilizarea unor coeficienți calculați cu un oarecare grad de subiectivitate. Cititorii vor trage propriile concluzii.

Metodologie

Am folosit datele din UEFA European Cup Coefficients Database, coloanele Matches is Team Coefficients.  La fiecare an pentru meciuri am folosit coeficienții echipelor din anul precedent (de exemplu pentru meciurile din 2015-2016 am folosit coeficienții echipelor din 2014-2015).  Procentajele au fost obținute împărțind coeficientul fiecărei echipe cu coeficientul echipei de pe locul 1. Un procent mai ridicat semnifică un adversar mai dificil. În tabel rândul subliniat cu galben a fost obținut scăzând din procentul Barcei cel al lui Real. Ultima coloană conține media celor zece ani.

Probleme

Analiza are destule neajunsuri de care sunt conștient. Coeficienții sunt destul de arbitar calculați, dar alții mai buni nu avem. O privire în anumiți ani în coloana Team Coefficients va stârni zâmbete văzând unde sunt clasate anumite echipe. Am convenit că folosirea mediei pentru comparații are destule dezavantaje. Am folosit procente pentru a putea compara și ani în care metodologia de calcul a coeficienților s-a schimbat. În timp ce lucram m-am întrebat dacă nu ar fi fost mai bine să fac o medie a coeficienților între anul anterior și cel curent. Am pus în Dropbox fișierele Excel pentru cei interesați dacă vor să încerce altă abordare. Sunt deschis la alte sugestii de îmbunătățire a analizei.