Cealaltă Olimpiadă

Adrian Georgescu despre eroii nevăzuți:

E drept, la început, ciotul, cu magnetismul lui tragic, îţi suge privirea. Apoi, observi că trupul s-a regrupat, asemenea unei armate de asalt care a suferit o înfrângere, iar toţi oştenii execută o misterioasă mişcare prin care vin în sprijinul secţiunii distruse. După câteva minute, acolo unde vedeai dizabilitatea începi să vezi abilitatea, acea putere care mişcă munţii din loc. Nicăieri nu e atât de vădită această valenţă de regenerare şi de căutare a sportului: te lupţi cu celălalt spre a te găsi pe tine.

Hispanofobia

Când vrei să injosesti campionatul Spaniei cel mai la îndemână e să aduci în discuție Scoția, deși retrogradarea lui Rangers strică un pic datele problemei.

Comparația pare legitimă, ținând cont că distribuția inechitabilă a drepturilor de televizare face ca Barcelona și Real Madrid să fie singurele echipe care se bat an de an la titlu. Problema e că numărul echipelor care se bat la titlu nu reflectă calitatea întregului campionat. Noi, românii, ar trebui să știm asta cel mai bine.

Celălalt clișeu e naivitatea echipelor de pluton. Din ciclul “could he do it on a wet Tuesday night în Stoke” Sir Alex Ferguson a spus acum câteva săptămâni despre Messi:

This is the best league in the world. Messi wouldn’t score 72 goals in this league.

Te face să te întrebi: dacă Messi a marcat în ambele finale cu United, dacă i-a dat patru lui Arsenal, dacă Atletico a umilit-o pe Chelsea, ce au Norwich și Reading peste Rayo Vallecano și Granada? Răspunsul e simplu: apărări mai închegate. Defensivele din Spania, chiar și ale Barcei și Realului, nu sunt tocmai impenetrabile. Dar, la fel ca mai sus, asta nu reflectă calitatea jucătorilor ofensivi.

[cleeng_content id=”661645338″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]Înaintea crizei era greu de spus dacă cei mai bun fotbaliști din La Liga ar face față în Anglia pentru simplul motiv că, în afară de Xabi Alonso, Arteta și Torres, nu erau prea mulți spanioli în Premier League. The jury was still out. Dar acum când economia Spaniei a căzut și statul începe să-se ceară dările, vedem un exod către nord.

Întâi au venit Yaya Toure și David Silva, cei mai buni mijlocași din Premier League în sezonul trecut. Apoi a venit Mata, care a creat o șansă de gol la fiecare 24 de minute. Cazorla și Michu sunt două dintre cele mai bune transferuri ale verii. Una peste alta, nici unul din ei nu pare să-și fi schimbat jocul o dată cu campionatul.

Una din cele mai subtile observații psihologice pe care le-am citit îi aparține lui C.S. Lewis care spune așa:

No man who says `I’m as good as you’ believes it. He would not say it if he did. The St. Bernard never says it to the toy dog, nor the scholar to the dunce, nor the employable to the bum, nor the pretty woman to the plain.

Unii se încăpățânează să demonstreze că Messi n-ar domina Premier League și că La Liga e un campionat de duzină. Dacă ar fi atât de limpede, n-ai mai nevoit s-o spui, barem să fii atât de înverșunat.

De asta n-o să vedeți englezi luându-se de Tănase sau de Liga 1, pentru că nu le percep ca o amenințare asupra hegemoniei lor. De asta nimeni nu disprețuia CFR Cluj când juca în divizia C. In fotbal, când adversarii încep să te înjure, probabil ești pe drumul cel bun.

[/cleeng_content]

Sursa foto: Flickr, Contando Estrelas.

Cele mai bune zece transferuri ale verii

Joe Allen – când Liverpool a dat £15m pe galez, toată lumea a văzut în asta o continuare a tiparului nefast de a irosi banii pe jucători tineri dar mediocri. Allen a avut însă nevoie doar de câteva meciuri pentru a câștiga încrederea Kop-ului. Una din cele mai exigente peluze din Anglia a fost sedusă de inteligența cu care vede jocul. Allen are acea calitate rară de a căuta mereu mingea, indiferent că e înconjurat de trei sau patru adversari. Joe Allen e singurul jucător care s-a remarcat în fiecare meci din începutul dubios de sezon al cormoranilor, având un procentaj al paselor reușite de 94%.

Santi Cazorla – întrebat de reporterul BBC ce părere are despre cât de repede s-a adaptat Cazorla, lui Wenger i-au sclipit ochii și i-a făcut un compliment rar: că joacă fotbal așa cum oricine ar vrea să joace. Deși arată ca un jucător de maidan care a băut prea multe Estrella, Cazorla e omul cu ultima pasă care i-a lipsit atât de mult lui Arsenal. În doar trei meciuri, Cazorla a creat 12 șanse de gol, a trimis șase pase filtrante, a dat cele mai multe pase în treimea adversă și evident, a înscris și a dat pasa decisivă la singurele goluri marcate de Arsenal până acum.

[cleeng_content id=”480815205″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]Moussa Dembele – credeam că belgianul e unul din cei mai underrated jucători din Premier League, până când Spurs au plătit pe el £15m. Dembele e cel mai bun tackler din Premier League, și în aceași timp un dribleur excelent, depășit doar de Victor Moses și Junior Hoilett sezonul trecut. Nu va dicta jocul așa cum o făcea Modric, dar e cu două clase peste Jake Livermore.

Michu – cât de bolnav e fotbalul spaniol, de un mijlocaș care dă 15 goluri pentru o nou promovată ajunge să coste doar £2.5m? Nimeni nu auzise de Michu acum un an, dar după un sezon de poveste pentru Rayo Vallecano, asturianul a ajuns pe radarul lui Manchester United. Până la urmă, Sir Alex n-a dat go-ahead-ul pentru transfer, Michu fiind prea rudimentar pentru ce avea nevoie United. Laudrup știa însă de ce e în stare, știa că la banii ăștia nu găsești un mijlocaș mai puternic, mai muncitor și mai curajos în toată Europa.

Adam Johnson – victimă a discriminării italienești împotrivă aripilor. Cu Mancini antrenor n-ar fi prins decât un sfert de oră la 3-0. Sunderland a plătit mult pe el, unii ar zice prea mult, deși e cea mai incisivă extremă dreapta din Premier League. Mereu caută să-și facă adversarul și să tragă la poartă, creând o șansă de gol la fiecare 30 de minute în sezonul trecut. Deavanatajul e că altceva nu prea mai face, lăsându-și de multe ori fundașul din spatele lui expus.

Esteban Granero – când vii de la Real Madrid și ajungi la QPR, te simți ca un dop de șampanie aterizat într-un butoi cu varză, vorba lui Ioan Chirilă. QPR, care a ajuns un fel de poor man’s Man City, a cumpărat mult și prost vara asta. Excepția e Granero, un mijlocaș central care nu e nici închizător și nici playmaker, dar pe care Mourinho s-a bazat în meciurile importante din sezonul trecut. Venirea lui Modric l-a sărit din schemă, dar pentru QPR e un transfer excelent, cu atât mai mult cu cât vorbește bine engleza. Bucata asta din primul lui interviu e geniala: “What were the reasons that made you sign for QPR? Because obviously, you had a career…”

Shinji Kagawa – japonezul e atât de bun încât e primul jucător asiatic despre care nimeni nu bănuiește c-a fost adus ca să vândă tricouri. Meciul care l-a convins pe Fergie a fost finala Cupei Germaniei de anul ăsta, Kagawa impresionând în 5-2-ul importiva lui Bayern Munchen. Japonezul joacă între linii, în spatele atacantului, aleargă permanent și are acea explozie care rupe jocul. Are o vedere periferică excelentă care-l ajută de multe ori să dea drumul din prima la minge. S-ar putea să se acomodeze mai greu, dar, după cum a spus mâna dreaptă a lui Fergie, japonezul e “the complete package”.

Jan Vertonghen – jucătorul sezonului trecut în Olanda, Vertonghen e fundașul perfect pentru apărarea avansată a lui Villas-Boas. E puternic, excelent la jocul de cap, știe să anticipeze jocul. Nu e cel mai rapid, dar nici nu se face de râs. Fiind mijlocaș convertit de Martin Jol în fundaș, Vertonghen pasează decent și se încumetă frecvent să iasă cu mingea din apărare.

Robin van Persie – dacă n-ar fi câștigat de unul singur meciul cu Southampton, pe cuvânt că nu l-aș fi pus pe listă. Da, e cel mai bun atacant din Anglia, dar nu-s convins că United avea nevoie de el, la fel cum nu-s convins că face £24m. Rooney, Welbeck, Chicharito și Kagawa dau împreună peste 50 de goluri pe sezon. Cât de mult poate RVP să îmbunătățească numărul ăsta? Și pentru câte sezoane?

Eden Hazard – cel mai scump transfer al verii. Alan Pardew a spus despre el că are acea nonșalanță pe care o întâlnești doar la marii jucători. Fentele și piruetele l-au făcut să fie jucătorul cel mai faultat și cel care a scos cele mai multe penaltyuri din Europa în sezonul trecut. Hazard e genul de jucător care ridica fundurile de pe scaun, cum spun englezii, care face lucrurile să se întâmple, prin imaginația și flerul cu care joacă.

Bine, dom’le, dar unde-s Oscar, Lloris sau Podolski? S-a cheltuit mult vara asta și dacă era să mulțumesc pe toată lumea trebuia să scriu un articol despre cele mai tari 37 de transferuri ale verii. Așa am ales doar zece, care sunt, în opinia mea, cele care vor avea cea mai mare influență în acest sezon. Dacă globul vostru de cristal vă spune altceva, aștept să mă contraziceți.[/cleeng_content]

Sursa foto: Flickr, Ronnie MacDonald.

Early days quiz

Nu e ca și cum am avea un sample-size grozav, dar e interesant cum după doar trei etape tiparele din sezonul trecut tind să se păstreze.

1. Cine a creat cele mai multe șanse de gol până acum?

2. Cine a ratat cele mai multe șanse clare de gol până acum?

3. Cine a fost cel mai faultat jucător de până acum?

4. Cine a reușit cele mai multe recuperări?

Toate datele sunt furnizate de Opta prin intermediul www.eplindex.com. Sursa foto: www.freestock.ca

Cronica etapei a treia

  • Van Persie a evitat un hairdryer monstruos din partea lui Fergie. După cum el însuși a recunoscut după meci – să dai scăriță când ești condus cu 2-1 și mai sunt 20 de minute – nu se face:

I don’t know what I was thinking with the penalty, I wanted to hit it hard like I always do but at the last second I changed my mind, somehow. That wasn’t good enough so that was a bit of a down. I’m quite disappointed to be fair. I ask a certain standard from my game and when something like that happens, when you’re 2-1 down, you can’t take a penalty like that. It is me who is to blame.

  • aparent, olandezul a ieșit singur din groapa pe care și-a săpat-o, dar cel care a făcut ca jocul lui United să funcționeze din nou a fost Scholes. Ceea ce e oarecum dulce-amărui pentru Sir Alex, pentru că aduce iarăși în discuție refuzul lui de a transfera un mijlocaș central. Jonathan Wilson:

Perhaps Ferguson is confident Darren Fletcher will return from colitis, perhaps he believes Phil Jones can play in that position, but the refusal or inability to sign what is so obviously lacking is puzzling.

  • deși a făcut două meciuri remarcabile, De Gea a fost ținut pe bancă pentru ieșirea greșită de la autogolul lui Vidic cu Fulham. Dacă Brendan Rodgers ar fi la fel de exigent, Reina n-ar mai prinde nici un minut sezonul ăsta. Spaniolul gafează pentru al treilea meci consecutiv, de data asta culcându-se prea greu pe mingea trimisă de Cazorla.

[cleeng_content id=”613486957″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

  • Liverpool a făcut un meci mizerabil. Sahin a fost timid, Borini invizibil, în timp ce Suarez s-a ținut iarăși de suarezisme. Dacă după meciul cu City semnalele au fost încurajatoare, de data asta Liverpool a fost plată și risipitoare pe fază ofensivă.

  • deși Cazorla a marcat și a dat pasa la celălalt gol, omul meciul trebuie să fie pivotul dublu format de Arteta și Diaby, care au anulat mijlocul lui Liverpool, recuperând mingi si distribuindu-le în față simplu și curat.

  • Arsenal e la al treilea clean-sheet. Mai urmează ca Stoke să joace tiki-taka pe Britannia, Copos să ia țeapă la transferuri și o să știm oficial că lumea e cu fundu-n sus. Koscielny și-a revenit după accidentare dar Mertesacker și Vermaelen se înțeleg deocamdată prea bine pentru ca Wenger să-i despartă.
  • venirea lui Andy Carroll trebuie să-l fi făcut pe Big Sam să se simtă ca un copil care și-a completat colecția de suprize Turbo. Cu Kevin Nolan în spatele lui și cu o echipă care știe să se foloseaca de calitățile lui, Carroll a semănat din nou cu fotbalistul musculos pe care-l știam de la Newcastle. Devierile lui cu capul au pus constant sub presiune apărarea lui Fulham.
  • pentru al doilea meci consecutiv pe WHL, Spurs s-a chinuit cu o echipă de bătut. Tiparul din meciul cu WBA s-a păstrat: AVB a băgat un atacant la 0-0, Spurs a deschis scorul, AVB a scos celălalt atacant după care au fost egalați. Poate e doar o coincidență sau poate Spurs au nevoie de curajul de a căuta al doilea gol, nu doar să țină de rezultat.
  • Norwich putea să plece cu toate punctele dacă Friedel n-ar fi scos câteva mingi grele și Vertonghen n-ar fi făcut un meci impecabil:

  • golurile lui Steven Fletcher au ținut-o pe Sunderland în joc dar Swansea a fost echipa care a pasat, a creat și a șutat mai mult. Influența lui Nathan Dyer asupra meciurilor tinde să fie invers proporțională cu statura lui. Dyer a ratat doar două pase în tot meciul, a creat patru șanse de gol și a încercat zece driblinguri. More of this, please.
  • “Fonte vorbește portugheza, Hooiveld olandeza, dar ambii vorbesc limba fotbalului.” Ce frumoasă este toamna la Digi Sport!

Echipa săptămânii: Friedel, Demel, Vermaelen, Vertonghen, Gibbs, Diaby, Dyer, Silva, Cazorla, Tevez, van Persie.

Golul săptămânii: Hatem ben Arfa vs Aston Villa.

[/cleeng_content]

Sursa foto: Flickr, Ronnie Macdonald.