anglofil.ro

O fază mişto din weekend. Preston North End, echipa care juca de cel mai mult timp în Championship, a retrogradat sezonul ăsta. În ultimul meci, acasă cu Watford, au bătut cu 3-1, urcând până pe 22, dar a fost un caz de too little, too late.

În timpul meciului, cei 10 mii de fani ai lui Preston au fost nevoiţi să privească un avion de agrement trimis de rivalii de la Blackpool, cu un banner pe care scria: We are superior love Blackpool FC. Ceva mai târziu avionul s-a întors, cu un alt banner: Poor little Preston enjoy League One.

Phil Brown, antrenorul lui Preston, n-a gustat gluma:

If I had had a gun I would have shot them down. Arrest me now if you want. I found it very distasteful. Maybe I will be flying the Preston plane when it comes to the end of the season.

• Manchester United a ieşit la joacă cu ceea ce a devenit deja “echipa pentru meciurile grele”. Puneţi-l pe Evra în locul lui O’Shea, şi aveţi primul XI din finala Ligii.

• Didier Dechamps spunea că actualei trupe a lui Fergie îi lipseşte fantezia generaţiilor anterioare. Poate e adevărat. Luaţi-l spre exemplu pe Nani, care e mai creativ decât Park şi Valencia la un loc, şi tot a stat pe bancă.

• Dar ce meci au făcut aripile lui United! Să nu zic vorbă mare, dar coreeanul a făcut probabil meciul vieţii, muncind că un catâr şi distrugându-l efectiv pe Brana. Ăsta e omul despre care s-a spus că a venit doar ca United să vândă tricouri în Asia…În celălalt flanc e greu să-ţi aduci aminte cine a fost ultima aripă care i-a răsucit coloana lui Ashley Cole cum a făcut-o Valencia ieri.

• Pe lângă mijlocaşii laterali, Rooney, Chicharito, Vidic sau Giggs au prins un meci excelent. De cealaltă parte, Ivanovic, David Luiz, Essien şi Lampard au avut „a shocker”, cum spun englezii.

• N-or fi având fantezia de altădată, dar energia, travaliul şi autoritatea cu care United controlează meciurile sunt suficiente.

• Cu o voioşie de şcolar, Fergie a făcut două plecăciuni în faţa peluzei care cânta “Are you watching Merseyside?”

• Mi-aduc aminte ce citeam la începutul sezonului pe un forum al (pseudo-)fanilor mancunieni din România. Aproape toată lumea de acolo era de acord că moşul a scăpat hăţurile, să vină Mourinho, cu Neuer, Sneijder şi Gourcuff după el, the usual knee-jerk crap…

• Faptul că, după ce i-a pierdut pe Ronaldo şi Tevez, după ce Rooney a semănat cu un fotbalist de Sunday League până în primăvară, după ce Valencia şi Park au lipsit câteva luni bune, după toate astea United ia titlul şi e a doua oară în trei ani în finală Ligii, ăsta e cel mai mare compliment pentru Sir Alex.

So, it has come to this, Man United – Chelsea, meciul sezonului. Faptul că Chelsea încă are şanse la titlu e neverosimil. Până şi fanii albaştrilor recunosc că ultimul meci bun a fost undeva prin octombrie. Acum câteva luni când căzuseră până pe 5, cu un lot brăzdat de accidentări şi căderi de formă, ar fi zis “săru-mâna” pentru ultima poziţie de Liga Campionilor.

It’s a funny, old game, this one… Au urmat 10 săptămâni în care au bătut mai tot, în care Lampard, Malouda şi Drogba şi-au adus aminte de ce jucau anul trecut. A fost de ajuns că Man United să alunece pe Emirates şi iată-ne în faţa unui title-decider clasic.

Eu, unul, n-o văd pe Chelsea făcând ce a făcut anul trecut pe vremea asta, când a bătut pe Old Trafford într-un context asemănător. Ăla a fost şi ultimul meci pierdut acasă de mancunieni. Când te gândeşti că sezonul asta au 16 victorii din 17 meciuri, înţelegi de ce unii îi zic Fort Trafford.

Nu e atât că n-o văd pe Chelsea să bată, dar n-o văd pe United să piardă. Nu aşa, nu acum, când au pus deja o mână pe al 19-lea titlu. Fergie a recunoscut că atunci când a venit la Manchester în 1986, n-avea decât un lucru în minte: to knock Liverpool off their fucking perch. Şi cum să faci asta mai bine decât devenind cea mai titrată echipă din istoria campionatului englez?

Chiar şi fără meciul de pe Old Trafford, weekendul asta e numai bun de ros unghiile. West Ham îşi joacă rămânerea în Premier League cu Blackburn pe Upton Park, la fel Wolves primindu-i pe West Brom, care abia aşteaptă să le bată ultimul cui în sicriu. Şi mai e şi Spurs – Blackpool, care are toate şansele să se termine 6-4. E greu de crezut că au trecut doar 10 săptămâni de când “mandarinele” aveau 3-0 tocmai cu Spurs pe Bloomfield Road. Problema e că de atunci n-au mai bătut pe nimeni.

Cam asta-i, vă aştept cu păreri, ranturi şi ce mai vreţi voi, doar-doar om exorciza fantomele seriei de Clasice care ne-au bântuit în ultima vreme. Be champions!

• Cu două goluri venite după greşeli de arbitraj, Redknapp avea toate motivele să strige “Ho-ţii” în interviul de după meci. ‘arry însă a fost elegant, înţelegând că a fost vorba de centimetri în ambele faze, şi că de la 30 de metri distanţă, tuşierul n-avea nici o şansă:

• Golul lui Lampard mai ales a deschis rană mai veche a refuzului FIFA de a introduce tehnologia video. Dacă pentru faulturi şi offside-uri dezavantajul e că meciul ar trebui oprit o dată la 5 minute, pentru a stabili dacă mingea a trecut sau nu linia porţii cu toată suprafaţa e absurd să nu te ajuţi de camere. Sau de cipuri introduse în minge.

• Veţi fi văzut deja voleul lui Sandro, a proper belter, dar penalty-ul lui Baines poate v-a scăpat. Nu, nu e nici un lob, nici o fentă, dar dintotdeauna mi-au plăcut pentalty-urile bătute în felul ăsta.

• Dacă Odemwingie ar fi fost englez, presa din Insulă ar fi scris despre el doar de la superlativul relativ în sus. Nigerianul, care a costat-o pe WBA £2m, e deja la al 14-lea gol în campionat, de departe cel mai bun ROI dintre transferurile din vară.

• Man United a pierdut pe Emirates, şansele la titlu au scăzut, dar încă sunt copleşitor de mari. E drept că acum două luni, în tur, Chelsea era cu 15 puncte în spatele lui United, iar acum va avea şansa să o egaleze la puncte. Însă chiar dacă pierde, United mai are de jucat cu Blackburn şi Blackpool, două echipe aflate în cădere liberă. Dacă bat la 5-6 goluri cumulat, titlul e al lor.

• Arsenal fiind Arsenal, a bătut când nu mai conta. Wilshere, Ramsey, Arshavin şi mai ales Song au făcut un meci mare, dând tunarilor acea îndârjire care le-a lipsit de atâtea ori în acest sezon. Atipic pentru un meci important, Fergie a jucat doar cu patru mijlocaşi, deşi Rooney a fost mult retras. A încercat probabil o variantă pentru finala Ligii. Judecând după ce am văzut ieri, aş paria că va juca până la urmă cu 5 mijlocaşi pe Wembley. După finala de acum 2 ani a spus că ştie exact unde a greşit. Acum va avea şansa s-o demonstreze.

• Rest in peace, Sir Henry Cooper, omul care cu un năprasnic croşeu de stânga îl punea la podea pe Muhammad Ali acum aproape jumătate de secol.