Cultură fotbalistică britanică

anglofil.ro

Comentarii:

community.anglofil.ro

Noi suntem șobolanii

By In Jurnalism

V-aţi întrebat vreodată cum am ajuns să avem jurnale pline de violuri, crime şi scandaluri? BBC-ul a făcut-o.

Nu vă închipuiţi că Pro TV-ul a inventat ştirile de la ora 5. Ei doar au copiat modelul venal din media occidentală. În timp ce cenzura comunistă oprea de la tipar orice ştire care reflecta un comportament deviant, mass-media occidentală a descoperit un adevăr simplu: astea sunt exact genul de ştiri care se vând. Logica presei e pe dos faţă de cea a vieţii de zi cu zi. Pe hârtie, pe Internet sau pe sticlă televizoarelor, oamenii caută răul, nu binele.

Nothing is so beautiful and wonderful, nothing is so continually fresh and surprising, so full of sweet and perpetual ecstacy, as the good. No desert is so dreary, monotonous, and boring as evil. This is the truth about authentic good and evil. With fictional good and evil it is the other way round. Fictional good is boring and flat, while fictional evil is varied and intriguing, attractive profound, and full of charm. (Simone Weil)

Ai zice că ştirile nu sunt ficţiune pentru lucrurile alea chiar se întâmplă. Dar într-o zi se întâmplă tot felul de lucruri, din care presa selectează doar câteva. Adam Phillips, psihiatru englez, spune in emisiunea Beeb-ului:

The media is ecouraging us to want certain kinds of news and not want other kinds of news, clearly. It appears to be a report of what’s happened during the day but of course it’s been selected by people and I think we have to wonder about what are the motives and intentions of the people who are selecting what actually constitutes a news item.

Dacă stai să te gândeşti, accidentele rutiere sau crimele şi scârnăviile de la sate nu afectează vieţile şi comunităţile celor care le urmăresc:

It would seem to me to be irrelevant whether somebody’s been murdered, irrelevant whether there’s some terrible sex crime, except to the people who are immediately involved in it. The sensational violent sexually transgresive news is a kind of opium of the people because what it does is actually displace their interest from real politics.

Şi totuşi oamenii se uită, cu satisfacţia bolnavă că lucrurile alea nu li se întâmplă lor:

The appetite comes from other people, not us, doing forbidden things. So there’s something very exciting, and sometimes sexually exciting about the sex and violence in the news. It becomes a bit like pornography. I think it’s more than titillating. It’s genuinely addictive, like a drug. So it’s like we really do want to hear about the next sex scandal, the next violent robbery, the next murder, the next act of paedophillia. That’s the currency that keeps us absorbed and gives us nothing to think about.

Jurnalismul responsabil scoate ce-i mai bun din cititor, apelând la inteligenţa şi demnitatea lui. Jurnalismul mercantil, dimpotrivă, scoate ce-i mai rău din noi: bucuria de răul altuia şi plăcerea de trage cu ochiul. Iar noi, ca nişte șobolani hipnotizaţi, tot roadem din otrava care ne spală creierele mai departe.

Sursa foto: Dave_B_

Transferuri uitate

By In Quiz

Ca orice jurnalist sportiv (ne)serios, ajung de câteva ori pe zi pe Wikipedia. Nu e cea mai riguroasă sursă de documentare, dar de obicei nu caut decât să refac traseul carierei unui fotbalist şi pentru asta Wikipedia e suficientă.

În majoritatea cazurilor, am deja o idee despre echipele pe la care a jucat fotbalistul pe care-l caut. Dar există şi excepţii, când fie am uitat, fie n-am ştiut niciodată că un anume fotbalist a jucat la o anume echipă.

Uitasem, spre exemplu, că Schmeichel şi-a încheiat cariera la Manchester City. Apropo de City, uitasem că în aceeaşi vară în care a venit Kompany, cetăţenii l-au transferat pe brazilianul Jo, care a costat de trei ori mai mult.

Nu ţineam minte că după Barcelona, Kluivert s-a dus la Newcastle, şi că Ljunberg s-a dus la West Ham după Arsenal.

Că Borja Valero a jucat un sezon la WBA, nu cred c-am ştiut nici la vremea aia, deşi rămâne cel mai scump transfer din istoria clublui. La fel cum n-am ştiut până acum câteva zile că cel mai scump transfer făcut vreodată de West Ham nu şi-a făcut loc nici măcar la Vaslui.

Dacă aveţi şi voi transferuri de care uitaserăţi şi v-aţi adus aminte în ultima vreme, daţi un semn mai jos.

Sursa foto: footysphere.

Pasele lui Pirlo și Xavi

By In Liga Campionilor

Aplicaţia StatsZone include din nou statisticile meciurilor din Liga Campionilor. Iată două detalii din meciurile de aseară.

După ieşirea prematură a lui Kroos, Muller i-a preluat sarcinile, urmărindu-l pe Pirlo pe tot terenul. Pirlo a fost hărţuit constant, greşind mult mai multe pase decât în meciul cu Chelsea din grupe:

În cealaltă partidă, PSG a jucat inevitabil pe contra-atac, lăsând-o pe Barcelona să-şi facă jocul de posesie. În prima repriză, Xavi a avut mai multe pase în ultima treime decât toţi jucătorii lui PSG la un loc:

Sursa foto: Themeplus.

Fascismul omului de paie

By In Premier League

Numirea lui Paolo Di Canio la Sunderland a răscolit Anglia fotbalistică. Nu pentru că Di Canio n-ar fi un antrenor bun, ci din cauza opţiunilor sale politice. Italianul e privit ca fiind fascist, ceea ce e intolerabil într-o cultură a toleranţei precum cea britanică.

Di Canio a recunoscut el însuşi că e fascist, are un tatuaj cu literele DVX (aluzie clară la Ducele Mussolini) şi a salutat în trecut galeria lui Lazio cu salutul devenit notoriu în perioada nazistă. Toate astea au fost suficiente pentru ca miliţia corectitudinii politice din Anglia să-l eticheteze drept fascist şi să ceară ostracizarea lui.

Graba de a trage concluzii şi a pune etichete în baza unor informaţii incomplete e o specie de ignoranţă. E mult mai simplu să gândeşti în prejudecăţi pentru că de fapt asta nu presupune prea mult gândire. De fapt, ideile politice ale lui Di Canio sunt mult mai nuanţate decât vor să ne facă să credem unele ziare din Anglia. Dar nuanţele de gri nu fac la fel de mult trafic ca indignarea alb-negru.
[cleeng_content id=”836699936″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]Să le luăm pe rând, de la simplu către complicat. Salutul cu mâna dreapta ridicată, devenit un simbol al nazismului, a fost iniţial un salut folosit de romani. Di Canio a insistat că acesta a fost sensul salutului său către galerie:

I made the Roman salute because it’s a salute from a comrade to his comrades and was meant for my people. With this stiff arm I do no want to incite violence or racial hatred.

Fără îndoială că era un gest evitabil, ţinând cont de conotaţiile sale şi felul în care putea fi intrerpretat. Dar de aici şi până la concluzia că Di Canio un soi de neo-fascist e cale lungă.

Cum rămâne cu admiraţia faţă de Mussolini? Toată presă britanică, inclusiv BBC-ul, aminteşte de faptul că Di Canio scria despre în autobiografia sa că Mussolini a fost un individ “profund neînţeles”, “cu principii etice”. Fraze rupte din context şi făcute să redea o presupusă admiraţie, care dispare atunci când citești paragrful întreg:

I am fascinated by Mussolini. I think he was a deeply misunderstood individual. He deceived people. His actions were often vile. But all this was motivated by a higher purpose. He was basically a very principled individual. Yet he turned against his sense of right and wrong. He compromised his ethics.

Rămânem aşadar cu propria mărturisire a lui Di Canio: sunt fascist, nu rasist. O declaraţie despre care tot Di Canio spune că a fost scoasă din context. Întrebarea e în ce context poate fi acceptabilă o asemenea declaraţie. Nici unul, în cultura britanică. Dar după cum remarca James Richardson la Football Weekly, în Italia mulţi oameni fac distincţia între beneficiile şi crimele regimului fascist.

Di Canio a explicat că nu aprobă dictatura unui singur partid, opresiunea, rasismul sau controlul statului asupra presei, care sunt unele dintre primele lucruri pe care englezii le asociază cu fascismul. Şi atunci, la ce s-a referit Di Canio când a spus că e fascist? Iată ce crede Gabriele Marcotti, jurnalistul care l-a ajutat să-şi scrie biografia:

Una dintre responsabilităţile presei e să prezinte cu acurateţe punctele de vedere ale celor despre care scrie. În cazul lui Di Canio nu s-a întâmplat asta. Majoritatea ziarelor au construit un om de paie, o caricatură a opiniilor politice ale lui Di Canio. Dacă vreţi să aflaţi ce crede cu adevărat Di Canio, citiţi-l pe Marcotti, citiţi autobiografia lui, sau interviul din Independent.[/cleeng_content]

Sursa foto: antmoose.

Di Canio revine în Premier League

By In Premier League
  • Sunderland pierde acasă cu Man United şi îl demite pe Martin O’Neill, încercând să salveze ce mai e de salvat. Sunderland era în vrie de ceva vreme (trei egaluri în ultimele opt etape), fiind o echipa plată şi anacronică în mandatul lui O’Neill.

  • impresia generală e că O’Neill, fost elev al lui Clough, e un bun motivator, dar asta nu mai e suficient în fotbalul actual. Game done changed. Acum toată lumea vorbeşte de planuri B, Southampton se salvează cu ajutorul unui pressing sufocant şi până şi Big Sam îşi face echipa abia după ce se uită pe statisticile ProZone.
  • în locul lui O’Neill vine Paolo Di Canio, o trecere ca de la ceai la absint. Italianul a făcut o treabă excelenta la Swindon, dar de la League One la Premier League e cale lungă. Etapele de până la finalul sezonului vor fi oricum, numai plictisitoare nu, pentru Sunderland.

[cleeng_content id=”724300208″ description=”Pentru a citi restul articolului, abonează-te cu doar 2 euro pe lună.” price=”0.29″ t=”article”]

  • Gervinho a fost omul meciului în victoria lejeră a lui Arsenal cu Reading. Ivorianul a dat un gol şi două pase decisive, şi în general a fost omul care a făcut lucrurile să se întâmple pentru Arsenal, ceva ce nu prea a făcut în acest sezon.
  • Chelsea pierde la Southampton după ce Benitez a ales să menajeze cei mai buni jucători pentru rejucarea meciului de Cupă cu Man United de astăzi. Fanii lui Chelsea obişnuiesc să-i cânte lui Rafa “You don’t know what you’re doing!” dar spaniolul pare să ştie destul de bine ce face: vrea să plece de pe Stamford Bridge cu o medalie chiar dacă asta înseamnă ratarea unui loc de Liga Campionilor. Am fost un apărător al lui Rafa de când a venit la Chelsea, dar când obiectivele antrenorului devin mai importante decât ale clubului, atunci are de dat socoteală în faţa suporterilor.
  • Pochettino n-are nici trei luni în fotbalul englez şi a bătut deja pe Man City, pe Liverpool şi pe Chelsea. Baffling, bizzare and disgraceful, s-a spus despre concedierea lui Adkins la vremea respectivă. Mă întreb dacă Henry Winter and co. s-au răzgândit între timp?
  • bătaia dintre Chelsea, Spurs şi Arsenal pentru cele două locuri de Liga Campionilor e un joc de probabilităţi care se schimbă de la o săptămână la alta, dar aş spune că în acest moment Chelsea pare echipa cea mai înclinată să rămână pe dinafară. Toată situaţia cu Benitez, dubla neplăcută cu Rubin Kazan, şi jocul dependent de Mata şi Hazard fac din Chelsea un underdog. Cam aşa ar arată sezonul lui Chelsea comprimat într-o singură fază:

  • fără să-l pun în aceeaşi clasă cu Messi sau Ronaldo, Bale are aceeaşi abilitate de a face excepţionalul să pară rutină. Colegii îi pasează mingea cu certitudinea că va crea ceva din nimic, şi galezul face asta aproape meci de meci. Forma diabolică a lui Bale acoperă multe dintre defectele lui Tottenham, cel mai însemnat fiind incompetenţa atacanţilor. Scăpat singur cu Vorm, Adebayor a tras pe mijloc şi încet dintr-o poziţie perfectă. Togolezul a convertit o singură şansă clară de gol în acest sezon şi a ratat zece.

Golul săptămânii: Mirallas vs Stoke.

Echipa săptămânii: Mignolet – Sagna – Vidic – Vertonghen – Clichy – Gerrard – O’Neill – Cazorla – Gervinho – Bale – Carroll.[/cleeng_content]

Sursa foto: infollatus